DECIZIE nr. 119 din 11 aprilie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, prevederi introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din lege

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, prevederi introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din lege, excepţie ridicată de Banca Comercială "WEST BANK"-S.A. din Arad în Dosarul nr. 6.114/CA/2001 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund părţile prin reprezentant.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 5C/2002, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 7.874/CA/2001 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ. La apelul nominal răspund părţile. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Părţile şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 5C/2002 la Dosarul nr. 4C/2002.

Reprezentantul autorului excepţiilor de neconstituţionalitate solicita admiterea acestora, pentru considerentele expuse în notele scrise depuse în dosarele instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate ca neintemeiate, întrucât apreciază ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele

Prin încheierile din 17 decembrie 2001, pronunţate în dosarele nr. 6.114/2001 şi nr. 7.874/2001, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, prevederi introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din lege, excepţie ridicată de Banca Comercială "WEST BANK"-S.A. din Arad.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin următoarele

I. Legea nr. 506/2001, care reglementează "materia contenciosului administrativ, mai precis o parte a acestuia, contenciosul fiscal", este o lege organică ce trebuia adoptată cu procedura prevăzută pentru asemenea legi, or, asa cum rezultă din Monitorul Oficial al României în care a fost publicată, ea a fost adoptată ca lege ordinară, incalcandu-se astfel art. 72 alin. (3) lit. j) şi art. 74 alin. (1) din Constituţie.

II. Dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din Legea nr. 506/2001, impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae şi, în acest fel, încalcă dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial, consacrat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeaşi convenţie, şi afectează independenta şi imparţialitatea judecătorilor, consacrate la art. 123 din Constituţie. Se apreciază ca regimul derogatoriu ratione personae rezultă din faptul ca, potrivit textelor de lege criticate, reprezentantul Ministerului Public participa numai în litigiile în care sunt contestate deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi ale Ministerului Finanţelor Publice, iar nu, de exemplu, şi la "cele care au ca obiect contestarea unor acte ale administraţiei locale". În continuare se arata ca, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, discriminarea trebuie să aibă o justificare obiectivă şi rezonabila, or, textele de lege criticate nu răspund acestor cerinţe. Astfel, se considera că nu exista justificare obiectivă, întrucât: procurorul participa în mod obligatoriu doar la procesele de contencios administrativ în care statul este parte prin organele fiscale; rolul de "gardian al legalităţii" este îndeplinit de judecător. Tot astfel, se apreciază că nu exista justificare rezonabila pentru ca: procurorul este expus conflictului între rolul sau de protector al drepturilor şi libertăţilor persoanelor şi "funcţia sa de agent al executivului"; exista temerea ca procurorul nu va fi impartial. În plus, discriminarea introdusă prin art. 10 şi 12 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabila şi pentru ca "reprezentarea duala de facto a statului încalcă echilibrul armelor", prin aceea ca "mai întâi, statul este reprezentat de către organul executiv emitent al actului atacat, iar apoi chiar de către procuror, la fel, membru al executivului". În sfârşit, în susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se arata ca acestea "afectează în mod obiectiv independenta judecătorilor", întrucât "suprareprezentarea statului" în procese în care el este parte este de natura sa creeze pentru justiţiabili temerea unei ingerinţe a executivului în actul de justiţie. În sprijinul acestei sustineri este invocată, sub aspectul argumentarii principiului încrederii în imparţialitatea justiţiei, opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 21 martie 2000.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ opineaza ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este intemeiata, atât în privinta încălcării prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, cat şi în privinta participării procurorului la judecarea acţiunilor de contencios administrativ reglementate de Legea nr. 506/2001, prin aceea ca "statul român ajunge să aibă o dubla reprezentare în aceste cauze", contravenind astfel art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca Legea nr. 506/2001 reglementează o procedură administrativ-jurisdicţională în materie fiscală, prealabilă contenciosului administrativ, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, a statuat ca legiuitorul poate stabili, din considerente de operativitate, tehnicitate şi economicitate, o jurisdicţie prealabilă celei judecătoreşti. Pe de altă parte, se arata în continuare, în România activitatea de contencios administrativ este reglementată prin Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, care este lege organică. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, se considera ca acestea nu contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, sens în care se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, din care se menţionează Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996. Potrivit acestei decizii, "Faptul ca prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective". De asemenea, se considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 123 din Constituţie, care recunosc numai judecătorilor jurisdictio şi imperium. În ceea ce priveşte invocarea contrarietatii textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 130 şi 131, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, prin care, cu referire la natura juridică a Ministerului Public, s-a statuat ca acesta "reprezintă o magistratura specială, care nu îndeplineşte atribuţii de natura jurisdicţională". În sfârşit, pentru aceleaşi considerente se apreciază că nu sunt incalcate nici principiile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la procedura de adoptare a Legii nr. 506/2001 se arata ca singura prevedere constituţională sub acest aspect este cea cuprinsă în art. 114 alin. (4), care însă nu dispune în legătură cu caracterul legii de aprobare. Asa fiind, se considera "că nu se poate susţine ca prevederile Legii nr. 506/2001 pot deveni neconstituţionale în conţinutul lor, datorită unui aspect procedural". În legătură cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, se arata ca aceste texte de lege "reprezintă o concretizare a dispoziţiei generale conţinute de art. 130 alin. (1) din Constituţie care stabileşte dreptul Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii şi de apărare a ordinii de drept şi a libertăţilor cetăţenilor", precum şi soluţia "fireasca şi în deplin acord cu art. 125 alin. (3) din Constituţie", referitoare la reglementarea prin lege a procedurii de judecată.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi cele ale art. 10 alin. (1^1) teza a doua - "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public" - şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua - "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public" -, ambele din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 şi introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din Legea nr. 506/2001.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii de lege, care stabilesc obligativitatea participării reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze de contencios administrativ, contravin art. 72 alin. (3) lit. j), art. 74 alin. (1) şi art. 123 din Constituţie, care prevăd

- Art. 72 alin. (3) lit. j): "Prin lege organică se reglementează: [...] j) contenciosul administrativ;";

- Art. 74 alin. (1): "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.";

- Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera, de asemenea, ca textele de lege criticate contravin şi art. 6 pct. 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care prevăd

- Art. 6 pct. 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";

- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."

Examinând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţională constata următoarele

I. O prima critica de neconstituţionalitate priveşte Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, lege în legătură cu care se susţine ca, întrucât reglementează "materia contenciosului administrativ, mai precis o parte a acestuia, contenciosul fiscal", trebuia adoptată cu procedura prevăzută pentru asemenea legi de art. 72 alin. (3) lit. j) şi art. 74 alin. (1) din Constituţie.

Din analiza acestei sustineri Curtea retine ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 nu conţine dispoziţii privind contenciosul administrativ reglementat de Legea nr. 29/1990, ci instituie unele proceduri, prealabile, administrativ-jurisdicţionale, referitoare la modul de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Procedurile administrativ-jurisdicţionale nu se regăsesc în categoria domeniilor prevăzute de Constituţie pentru a fi reglementate prin legi organice, astfel ca Legea nr. 506/2001, prin care se aproba Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, nu încalcă prevederile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, potrivit cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică. Asa fiind, rezultă că nu sunt incalcate nici prevederile constituţionale ale art. 74 alin. (1) care stabilesc procedura legislativă de adoptare a legilor organice.

Faţa de cele arătate, aceasta critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din Legea nr. 506/2001, dispoziţii potrivit cărora "Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public". În esenta, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste texte de lege impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae şi în acest fel încalcă dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial, consacrat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeaşi convenţie, şi afectează independenta şi imparţialitatea judecătorilor, consacrate de art. 123 din Constituţie.

În legătură cu susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 123 din Constituţie, Curtea constata ca prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Codul de procedură civilă, a statuat cu privire la participarea procurorului la procesele civile. Astfel, în esenta, s-a reţinut ca, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar una dintre formele concrete prin care îşi poate realiza acest rol este de a participa la judecata proceselor şi de a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie. S-a mai reţinut ca "poziţia procurorului, concluziile sale din proces, nu leagă judecătorii ce soluţionează cauza, deoarece aceştia sunt, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, independenţi şi se supun numai legii", precum şi faptul ca "procurorul nu este adversarul instanţei şi nici al vreuneia dintre părţi, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii".

Faţa de cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, susţinerile autorului excepţiei urmăresc o restrangere a dreptului procurorului de a participa la procesul civil; or, potrivit aceleiaşi decizii, "dispoziţia art. 130 alin. (1) din Constituţie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate să ducă la restrangerea conţinutului dispoziţiei constituţionale". Asa fiind, critica potrivit căreia textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată "afectează independenta şi imparţialitatea judecătorilor, consacrate de art. 123 din Constituţie", urmează să fie respinsă.

Pentru argumentele arătate, participarea procurorului în procesul civil nu afectează "Dreptul la un proces echitabil" consacrat la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici nu creează discriminări în sensul celor prevăzute de art. 14 din aceeaşi convenţie, referitor la "Interzicerea discriminarii". Ca atare, Curtea nu poate retine ca dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi ale art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, introduse prin Legea nr. 506/2001, impun în mod discriminatoriu participarea procurorilor la anumite cauze de contencios administrativ identificate ratione personae şi ca în acest fel încalcă dreptul la un proces echitabil şi la un tribunal impartial, consacrat la art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, combinat cu art. 14 din aceeaşi convenţie, asa încât şi aceasta critica urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1^1) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, prevederi introduse prin art. I pct. 3 şi 5 din lege, excepţie ridicată de Banca Comercială "WEST BANK" - S.A. din Arad din dosarele nr. 6.114/CA/2001 şi nr. 7.874/CA/2001 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2002.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Costica Bulai

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

-------------