ORDIN nr. 810 din 18 iunie 2002
Statutory Text (5 Provisions)
Prin derogare de la prevederile pct. 6 din Normele metodologice privind modul de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.950/2001, până la data de 31 decembrie 2002 directorii coordonatori din Direcţia de control fiscal din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice a municipiului Bucureşti au competenţa de a aproba procesul-verbal de control şi avizul de rambursare, pentru sume de până la 10 miliarde de lei.
Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti şi unităţile sale subordonate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Pentru controalele efectuate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, dacă procesul-verbal de control şi/sau avizele de rambursare nu au fost aprobate de către directorul general adjunct coordonator al direcţiei de control fiscal din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau de directorul general adjunct coordonator al Direcţiei generale de îndrumare şi control fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, acestea rămân valabil încheiate şi vor fi aprobate în condiţiile prezentului ordin.
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
──────────────────────
privind atribuirea de noi competente pentru directorii coordonatori din Direcţia de control fiscal din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice a municipiului Bucureşti
Ministrul finanţelor publice,
în temeiul prevederilor art. 109 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările ulterioare,
având în vedere Nota Direcţiei generale a finanţelor publice nr. 34.041 din 30 mai 2002,
emite următorul ordin