DECIZIE nr. 152 din 23 mai 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Brezoi, judeţul Valcea, în Dosarul nr. 544/2001.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila, întrucât textele de lege criticate, care privesc extinderea procesului penal pentru alte fapte - art. 336 din Codul de procedură penală şi, respectiv, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane - art. 337 din acelaşi cod nu au legătură cu cauza dedusă judecaţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele

Prin Sentinta penală nr. 285 din 21 decembrie 2001, de fapt încheiere de şedinţa, pronunţată în Dosarul nr. 544/2001, Judecătoria Brezoi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa într-un proces penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Elena Tescut împotriva inculpatului Nicolae Sima pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută la art. 180 alin. 2 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească arata ca iniţial persoana vătămată s-a adresat cu plângere prealabilă judecătoriei pentru săvârşirea împotriva sa a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal. În cursul cercetării judecătoreşti, constatând ca fapta săvârşită de inculpat constituie, în realitate, infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal, pentru care plângerea se adresează organelor de urmărire penală, eventuala sesizare a instanţei urmând să se facă prin rechizitoriul procurorului, instanţa a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi. Acesta, prin Ordonanţa din 20 februarie 2001, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului cu privire la fapta prevăzută de art. 181 din Codul penal şi a trimis instanţei plângerea persoanei vătămate pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.

Instanţa judecătorească, în baza art. 279 din Codul de procedură penală, a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru comiterea faptei prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal.

În urma administrării probelor instanţa de judecată a reţinut ca inculpatul a lovit persoana vătămată cu un corp contondent, cauzandu-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare circa 25 de zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor raportului de expertiza medico-legală din 26 ianuarie 2000. În cursul urmăririi penale s-a stabilit însă ca inculpatul i-a cauzat persoanei vătămate leziuni care au necesitat numai 12-14 zile de îngrijiri medicale, ceea ce a determinat scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală. Faţa de aceasta situaţie, în şedinţa din 21 decembrie 2001 instanţa a pus în discuţia procurorului şi a părţilor extinderea procesului penal, faţă de acelaşi inculpat, şi pentru fapta prevăzută de art. 181 din Codul penal. Întrucât procurorul a refuzat extinderea procesului penal, instanţa a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, care condiţioneaza extinderea procesului penal de voinţa procurorului de a pune în mişcare o acţiune penală pentru faptele noi. Instanţa afirma ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 123 din Constituţie, conform cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. În susţinerea excepţiei instanţa afirma ca justiţia se înfăptuieşte de către instanţele judecătoreşti, Ministerul Public având doar rolul de a le sprijini. Refuzul procurorului de a pune în mişcare acţiunea penală şi imposibilitatea instanţei de a extinde procesul penal contravin, în opinia instanţei, prevederilor art. 123 din Constituţie. În opinia instanţei, în cazul extinderii procesului penal nu mai este necesară punerea în mişcare a acţiunii penale, deoarece aceasta fusese deja pusă în mişcare, asa încât dispoziţiile criticate vin în conflict cu dispoziţiile art. 9 din Codul de procedură penală privitoare la obiectul şi exercitarea acţiunii penale. Autoarea excepţiei este de părere ca, atâta timp cat nu se recunosc instanţelor judecătoreşti atribuţii în exercitarea acţiunii penale, scopul procesului penal nu poate fi atins. Autoarea excepţiei afirma, fără sa motiveze, ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală contravin şi prevederilor art. 20 şi 21 din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul arata ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura extinderii procesului penal, sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata se margineste la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care face referire extinderea. Scopul extinderii procesului penal este asigurarea operativitatii procesuale, evitandu-se desfăşurarea întregii faze a urmăririi penale.

Întrucât acţiunea penală a fost pusă în mişcare de procuror, legiuitorul a lăsat la latitudinea procurorului iniţiativa extinderii procesului penal, când acesta participa la judecata. Aceasta iniţiativa a procurorului nu poate fi considerată ca o stirbire a independentei judecătorilor, consacrată la art. 123 din Constituţie. De altfel, textul constituţional prevede că judecătorii se supun numai legii, deci ei trebuie să se supună şi dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală. Se arata ca aceste dispoziţii nu au nici o legătură cu liberul acces la justiţie sau cu exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele

Curtea Constituţională a fost sesizată de Judecătoria Brezoi printr-o sentinta penală, incalcandu-se dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd ca sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa printr-o încheiere. În loc sa dispună suspendarea cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, asa cum prevăd dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa a dispus scoaterea de pe rol a cauzei.

Cu toate aceste neregularităţi, având în vedere ca excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de instanţa, cu îndeplinirea celorlalte cerinţe prevăzute la art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, care sunt următoarele

- Art. 336: "Când în cursul judecaţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar când instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi

a) dacă procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penală, procedează la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune;

b) dacă procurorul declara că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanţa poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.

Dacă procurorul nu participa la judecata şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.

Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzător, iar în caz de trimitere la procuror se aplică dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.";

- Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."

Instanţa judecătorească, autoare a excepţiei, considera ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale întrucât condiţioneaza extinderea procesului penal de voinţa procurorului, impiedicand instanţa sa realizeze o astfel de extindere. Se considera ca prin aceasta dispoziţiile criticate contravin, în principal, prevederilor art. 123 din Constituţie, referitoare la independenta judecătorilor, şi, în subsidiar, prevederilor art. 20 şi 21 din Constituţie, referitoare la drepturile şi libertăţile omului, respectiv la dreptul de acces liber la justiţie. Se susţine ca instanţa ar trebui sa decidă ea însăşi asupra punerii în mişcare a acţiunii penale în cursul procesului penal şi să aibă drept de control asupra actelor procurorului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila. Din analiza datelor existente la dosar Curtea retine ca instanţa, legal sesizată cu plângere prealabilă, a constatat înainte de terminarea cercetării judecătoreşti ca fapta pentru care inculpatul a fost chemat în judecata nu constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, ci infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal, întrucât durata ingrijirilor medicale necesare pentru vindecare a depăşit 20 de zile. Instanţa a apreciat, asadar, ca este necesară schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 din acelaşi cod, situaţie în care erau incidente dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală. Nu rezultă ca în cursul judecaţii instanţa a descoperit în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, asa cum prevăd dispoziţiile art. 336 din Codul de procedură penală, şi nici date cu privire la participarea unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, pusă în sarcina inculpatului sau în legătură cu fapta inculpatului, asa cum prevăd dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală.

Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească. Asa fiind, nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". În aceasta situaţie excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Brezoi, judeţul Valcea, în Dosarul nr. 544/2001.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

-----------