HOTĂRÂRE nr. 469 din 16 mai 2002
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
(1) Consiliile locale, inclusiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pot înfiinţa, în condiţiile legii, societăţi comerciale în cadrul cărora vor funcţiona şi magazine "Economat".
(2) Consiliile locale se pot asocia, în condiţiile legii, cu societăţi comerciale care funcţionează pe raza teritorială a acestora, în scopul organizării magazinelor prevăzute la alin. (1).
(3) Consiliile locale pot pune la dispoziţie societăţilor comerciale, în condiţiile legii, spaţiile necesare pentru înfiinţarea şi organizarea unor magazine "Economat".
(1) Magazinele "Economat" au ca obiect principal de activitate vânzarea cu amănuntul, la un nivel al preţului cat mai scăzut, a produselor alimentare şi nealimentare de baza, în vederea realizării protecţiei sociale a categoriilor de persoane defavorizate.
(2) Produsele menţionate la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale sau, după caz, în condiţiile contractului de asociere.
(1) Beneficiază de serviciile magazinelor prevăzute la art. 2 alin. (1) categoriile de persoane stabilite prin hotărâre a consiliilor locale, în special pensionării şi persoanele cu venituri mici.
(2) Consiliile locale vor dispune efectuarea de anchete sociale pentru fundamentarea hotărârii prevăzute la alin. (1).
Consiliile locale vor acorda societăţilor comerciale prevăzute la art. 1, precum şi producătorilor care îşi comercializează produsele prin magazinele "Economat" înlesniri la plata, în condiţiile legii, pentru impozite, taxe şi alte venituri ale bugetelor locale.
Magazinele prevăzute la art. 2 alin. (1) vor avea afişată la loc vizibil menţiunea "Economat".
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihailescu
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmanca
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marian Sarbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
------------
privind înfiinţarea magazinelor "Economat"
În temeiul prevederilor art. 43 alin. (1) şi ale art. 107 din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.