Legislator Case Law & Legislation
358 RO

DECRET nr. 122 din 12 aprilie 1974

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECRET nr. 122 din 12 aprilie 1974 · CONSILIUL DE STAT · BULETINUL OFICIAL nr. 65 din 20 aprilie 1974

privind modificarea articolelor 52 şi 53 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală

EXPUNERE DE MOTIVE

Prin decretul alăturat al Consiliului de Stat se aduc unele modificări Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală.

Decretul stabileşte ca titlu de proprietate să se elibereze în forma prevăzută în anexa.

Eliberarea titlului de proprietate se face pe baza autorizaţiei de construcţie, contractului pentru construire sau vînzare, contractului de împrumut şi procesului-verbal de predare-preluare sau de dare în folosinţă, la cererea persoanelor interesate.

Pentru a se facilita eliberarea titlului de proprietate în decret se prevede că administraţiile financiare vor elibera titlul fie direct, fie prin unităţile subordonate care vor fi împuternicite în acest scop.

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează

Articolele 52 şi 53 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală se modifica după cum urmează

1. Articolul 52 va avea următorul cuprins

"Art. 52 - Actul care dovedeşte dreptul de proprietate asupra locuinţei sau casei de odihnă construite sau cumpărate în condiţiile prezentei legi şi dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit în aceleaşi condiţii constituie titlu de proprietate, care se eliberează în forma prevăzută în anexa.

Titlul de proprietate asupra locuinţei sau casei de odihnă proprietate personală construite sau cumpărate în condiţiile prezentei legi se dobîndeşte avînd la baza: autorizaţia de construcţie, contractul pentru construire sau vînzare, contractul de împrumut şi procesul-verbal de predare-preluare sau de dare în folosinţă.

Titlul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra terenului atribuit se dobîndeşte pe baza deciziei de atribuire emisă individual sau în comun de comitetele executive ale consiliilor populare.

Administraţiile financiare sau unităţile lor subordonate, care au fost împuternicite în acest scop, vor inregistra dreptul de proprietate asupra locuinţei sau casei de odihnă şi dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit pe baza actelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi vor elibera titlul de proprietate sau de folosinţă."

2. Articolul 53 alineatul 2 va avea următorul cuprins

"Înscrierea titlului de proprietate pentru locuintele sau casele de odihnă construite sau cumpărate în condiţiile prezentei legi este supusă taxei de timbru de 150 lei. Pentru înscrierea celorlalte acte pe baza cărora se eliberează titlu de proprietate, precum şi pentru constituirea ipotecii prin care se garantează creditul acordat de stat, nu se percep taxe de timbru."

Anexa 1

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

COMITETUL EXECUTIV AL CONSILIULUI POPULAR AL JUDEŢULUI...............

Administraţia financiară

Titlul DE PROPRIETATE

Nr. ....... din ........... 19..........

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală, se atesta numitului (1) ....................., cu domiciliul în ............. str......... ........ nr. ...........

A. Dreptul de proprietate asupra locuinţei (casei de odihnă) compuse din (2) ........... în suprafaţa construită de.............mp, situata în .........., în baza următoarelor acte (3)

- autorizaţia de construcţie eliberata de .................... cu nr. .......

din ............. ;

- contractul de împrumut nr. .......... din ......... încheiat cu C.E.C. unitatea ............ pentru suma totală de ........ lei, a carei restituire este garantată cu ipoteca prevăzută la art. 31 din Legea nr. 4/1973 asupra imobilului dobîndit ;

- contractul de construire încheiat cu ............ nr. ........ din..........

- contractul de vînzare-cumpărare încheiat cu .............. înregistrat sub nr. ........ din ......... ;

- procesul-verbal de predare-primire (dare în folosinţă) încheiat cu .......

nr. ........... din ........... ;

B. Dreptul de proprietate (folosinţă) asupra terenului în suprafaţa de ......

mp (4) în indiviziune în baza următoarelor acte (5) : ......................... ................................................................................

Semnatura,

NOTĂ

1. Se vor trece numele şi prenumele titularului sau titularilor dreptului de proprietate, asa cum sînt înscrise în buletinul de identitate.

2. Se enumera încăperile locuinţei sau casei de odihnă, aratindu-se destinaţia acestora (camere de locuit, antreu, hol, baie, bucatarie, camara, pivnita etc.).

3. Se completează, după caz, acele rinduri care corespund situaţiei date şi se bareaza cu o linie spaţiul de completat din rindurile nefolosite.

4. Dacă nu este cazul se anulează cu o linie.

5. În cazul persoanelor care au dobîndit drept de folosinţă asupra terenului, se înscriu autoritatea care a eliberat decizia de atribuire, numărul şi data acesteia.

În cazul în care sînt proprietari ai terenului pe care au construit clădirea, se identifica în acest rind actul doveditor al proprietăţii, astfel

"Certificatul de moştenitor eliberat de către Notariatul de stat al ........ ................. sub nr. ............. din ......... "

"Actul de vînzare-cumpărare (donaţie) autentificat de ............ sub nr. ................. din .................."

"Sentinta civilă a ............... nr. ........... din ............."

----------------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →