HOTĂRÂRE nr. 259 din 13 martie 2002
Statutory Text (5 Articles)
(1) Se aprobă mandatul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Lista cuprinzând societăţile comerciale declarate, potrivit legii, ca fiind de interes strategic, care fac obiectul privatizării conform mandatului menţionat la alin. (1), este prevăzută în anexa nr. 2.
MANDATUL
Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi declarate ca fiind de interes strategic
1. Pentru realizarea strategiei de privatizare a societăţilor comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi declarate, potrivit legii, ca fiind de interes strategic, prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, desemnat ca instituţie publică implicata, va avea în vedere următoarele metode de privatizare
a) vânzarea pachetelor de acţiuni prin metoda negocierii cu selecţie pe bază de oferte tehnice, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) vânzarea pachetelor de acţiuni prin metoda licitaţiei, cu strigare sau licitaţiei cu oferta în plic, precedată, după caz, de acordarea dreptului de preemţiune/opţiune acţionarilor existenţi, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c) atragerea de investiţii de capital privat, român sau străin, prin aport la majorarea capitalului social;
d) participarea la constituirea de societăţi cu capital mixt, român şi/sau străin;
e) vânzarea de active.
2. Metodele de privatizare prezentate la pct. 1 pot fi aplicate individual sau în combinatii ale acestora, în funcţie de condiţiile concrete în care se afla şi funcţionează fiecare societate comercială la momentul privatizării.
3. La societăţile comerciale prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre Guvernul nu va păstra o acţiune nominativă de control al statului.
4. În scopul aplicării metodelor de privatizare conform prezentului mandat se va constitui un comitet pentru privatizare, ale cărui componenta şi atribuţii vor fi stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
5. Vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat şi aflat în administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei se va face la preţul pieţei, în baza raportului dintre cerere şi oferta.
6. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va îndeplini orice alte activităţi necesare în scopul realizării strategiei de privatizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
──────────────
p. Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei,
Ion Selaru,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
LISTA
cuprinzând societăţile comerciale declarate, potrivit legii, ca fiind de
interes strategic, care fac obiectul privatizării conform mandatului
Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
Nr. crt. Denumirea societăţii comerciale Sediul social Actul normativ de înfiinţare
1. Antrepriza Reparaţii şi Lucrări - A.R.L. Cluj - S.A. Municipiul Cluj-Napoca, Str. Cojocnei nr. 93-97, judeţul Cluj Hotărârea Guvernului nr. 109/1997
2. Antrepriza Drumuri şi Poduri - A.D.P. Constanţa - S.A. Municipiul Constanţa, str. I.C. Brătianu nr. 140, judeţul Constanţa Hotărârea Guvernului nr. 188/1997
3. Conas - S.A. Municipiul Braşov, str. Traian Grozăvescu nr. 8, judeţul Braşov Hotărârea Guvernului nr. 189/1997
4. Antrepriza Drumuri şi Poduri - A.D.P. Timişoara - S.A. Municipiul Timişoara, Str. Ardealului nr. 11, judeţul Timiş Hotărârea Guvernului nr. 312/1997
5. Antrepriza Reparaţii şi Lucrări - A.R.L. Craiova - S.A. Municipiul Craiova, str. Nicolae Titulescu nr. 87, judeţul Dolj Hotărârea Guvernului nr. 313/1997
6. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău - S.A. Municipiul Bacău, str. Nicolae Lascăr Bogdan nr. 25, judeţul Bacău Hotărârea Guvernului nr. 853/1997
7. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi - S.A. Municipiul Iaşi, str. Sergent Grigore Ioan nr. 10, judeţul Iaşi Hotărârea Guvernului nr. 854/1997
8. Construcţii Muntenia - S.A. Municipiul Târgovişte, Str. Rodnei nr. 41, judeţul Dâmboviţa Hotărârea Guvernului nr. 855/1997 Statul va redeveni acţionar în urma includerii valorii terenului în capitalul social.
──────────────────
pentru aprobarea mandatului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale înfiinţate prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi declarate ca fiind de interes strategic
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 4^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.