CONVENŢIE-CONSULARĂ din 12 septembrie 1960
Table of Provisions (26)
Statutory Text (26 Articles)
1. Fiecare Parte contractantă are dreptul ca, în conformitate cu prezenta Convenţie, sa înfiinţeze consulate pe teritoriul celeilalte Părţi contractante.
2. Localitatea de reşedinţa a consulului precum şi circumscripţia sa consulară vor fi stabilite printr-o înţelegere între Părţile contractante, în fiecare caz în parte.
1. În prezenta Convenţie prin termenul "consulat" se înţelege consulat general, consulat, viceconsulat şi agenţie consulară, iar prin termenul "consul" - consul general, consul, viceconsul şi agent consular.
2. Prin termenul "personal consular" se înţelege consulul, persoanele oficiale ale oficiului consular precum şi colaboratorii consulatului.
3. Prin termenul "persoane oficiale ale oficiului consular" se înţeleg secretarii, referenţii, stagiarii consulatului şi şefii cancelariilor.
4. Prin termenul "colaboratorii consulatului" se înţeleg traducatorii, stenografii, dactilografii, contabilii, administratorii şi alţii.
1. Consulii şi persoanele oficiale ale oficiului consular trebuie să fie cetăţeni ai statului trimiţător. Ei nu au dreptul să facă comerţ sau sa exercite vreo profesiune pe teritoriul statului de reşedinţa.
2. Părţile contractante nu vor numi şi nu vor primi consuli onorifici.
Înaintea numirii consulului, statul trimiţător va cere pe cale diplomatică acordul celuilalt stat cu privire la persoana acestuia.
1. Consulii îşi vor putea începe activitatea după ce vor prezenta statului de reşedinţa patenta consulară şi după eliberarea de către acesta a exequaturului.
Patenta consulară va cuprinde numele şi prenumele consulului, rangul sau consular, localitatea de reşedinţa şi circumscripţia sa consulară.
2. După eliberarea exequaturului, autorităţile statului de reşedinţa vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura consulului posibilitatea de a-şi exercită activitatea oficială şi de a se bucura de drepturile, privilegiile şi scutirile ce-i sînt acordate prin prezenta Convenţie şi prin legislaţia statului de reşedinţa.
1. Activitatea consulilor încetează în caz de rechemare sau de retragere a exequaturului.
2. În caz de rechemare, de retragere a exequaturului, absenta, boala sau deces al consulului, statul trimiţător poate imputernici pentru conducerea temporară a consulatului o persoană oficială din cadrul oficiului consular respectiv ori din alt oficiu consular sau o persoană din cadrul reprezentantei sale diplomatice. Numele acestei persoane va fi comunicat în prealabil ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţa.
3. Persoana însărcinată temporar cu conducerea consulatului se va bucura de drepturile şi privilegiile recunoscute consulilor prin prezenta Convenţie.
1. Consulii au dreptul sa apere în circumscripţia lor consulară drepturile şi interesele statului trimiţător, precum şi ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale acestui stat.
2. În exercitarea funcţiilor lor, consulii au dreptul să se adreseze autorităţilor şi instituţiilor din circumscripţia lor consulară, solicitindu-le concursul în vederea îndeplinirii atribuţiilor lor.
Consulii au dreptul sa aseze pe clădirile în care se afla birourile oficiale ale consulatului scutul cu stema statului trimiţător şi inscripţia cu denumirea oficiului. Ei au dreptul sa arboreze drapelul statului trimiţător pe aceste clădiri precum şi pe mijloacele lor de transport.
Consulii, persoanele oficiale ale oficiului consular precum şi colaboratorii consulatului, în măsura în care aceştia din urma sînt cetăţeni ai statului trimiţător, nu sînt supuşi jurisdicţiei statului de reşedinţa, în ceea ce priveşte activitatea lor de serviciu.
1. La invitaţia organelor judiciare ale statului de reşedinţa, consulii şi celelalte persoane care fac parte din personalul consular se vor prezenta pentru a face depozitii în calitate de martori, în chestiunile care nu privesc activitatea lor de serviciu.
2. În cazul cînd consulii, persoanele oficiale ale oficiului consular precum şi colaboratorii consulatului - cetăţeni ai statului trimiţător - nu se pot prezenta în faţa organelor judiciare ale statului de reşedinţa, din motive de serviciu, de boala sau din alte motive, depozitia va putea fi luată verbal în cancelaria consulară ori la domiciliu, sau în scris dacă legislaţia statului de reşedinţa permite aceasta.
1. Încăperile folosite de consulate sînt inviolabile. În aceste încăperi şi în locuintele consulilor autorităţile statului de reşedinţa nu vor putea lua nici un fel de măsuri de constringere.
2. Arhivele consulatului sînt inviolabile în orice situaţii. În arhivele consulare nu pot fi păstrate hirtiile şi obiectele personale.
3. Corespondenta de serviciu a consulatului este inviolabilă şi nu poate fi supusă controlului.
4. În relaţiile cu autorităţile statului trimiţător, consulii au dreptul sa folosească cifrul şi curierul diplomatic. În cazul folosirii mijloacelor de comunicaţii obişnuite se aplică aceleaşi texte ca şi reprezentanţilor diplomatici.
1. Consulii şi persoanele oficiale ale consulatului sînt scutite, pe bază de reciprocitate, de orice prestaţii personale şi materiale. De prestaţii materiale sînt scutite şi imobilele care servesc acestora ca locuinţe sau încăperi de serviciu.
2. Veniturile persoanelor sus-menţionate care rezultă din exercitarea activităţii lor oficiale sînt scutite de impozite directe şi taxe. Aceste scutiri se aplică deopotrivă şi colaboratorilor consulatului în măsura în care sînt cetăţeni ai statului trimiţător.
3. Imobilele aparţinînd statului trimiţător şi în care sînt instalate consulatele sau care servesc ca locuinţe pentru consuli şi pentru celelalte persoane făcînd parte din personalul consular sînt scutite de impozite.
1. Consulii, persoanele oficiale ale oficiului consular, precum şi colaboratorii consulatului în măsura în care aceştia din urma sînt cetăţeni ai statului trimiţător se bucura, pe bază de reciprocitate, de aceleaşi scutiri de taxe vamale pe care statul de reşedinţa le acorda membrilor reprezentantelor diplomatice.
2. Obiectele necesare activităţii oficiale a consulatelor sînt scutite de taxe vamale.
Prevederile articolului 13 se aplică deopotrivă sotiilor şi copiilor minori ai persoanelor menţionate în acest articol, dacă locuiesc împreună cu acestea şi sînt cetăţeni ai statului trimiţător.
1. Consulii au dreptul sa reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe din circumscripţia lor consulară pe cetăţenii şi persoanele juridice ale statului trimiţător, dacă din cauza absentei sau din alte cauze aceştia nu au posibilitatea să-şi apere la timp drepturile şi interesele lor. Reprezentarea încetează în cazul cînd persoanele în cauza îşi vor numi împuterniciţii lor sau vor lua asupra lor apărarea drepturilor şi intereselor proprii.
2. Prevederile de mai sus nu trebuie să aducă atingere legilor statului de reşedinţa privind dreptul de reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti.
1. Consulii au dreptul sa înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător, să le elibereze sau prelungească paşapoarte şi alte documente personale care le sînt cerute de autorităţile tarii de reşedinţa şi sa îndeplinească orice alte atributiuni privind înregistrarea şi eliberarea documentelor cetăţenilor statului trimiţător.
2. Persoanele interesate nu sînt scutite de obligaţiile prevăzute în dispoziţiile legale ale statului de reşedinţa cu privire la înregistrarea cetăţenilor străini.
3. Consulii acorda cetăţenilor statului trimiţător, cetăţenilor străini precum şi apatrizilor vize de călătorie în statul trimiţător.
1. Consulii au dreptul ca, în conformitate cu legile statului trimiţător, sa înregistreze cazurile de naştere şi deces ale cetăţenilor lor şi sa încheie căsătorii în cazul cînd ambele persoane care se casatoresc sînt cetăţeni ai statului trimiţător.
2. Prevederile de mai sus nu scutesc persoanele interesate de obligaţia de a face declaraţiile cerute de legile statului de reşedinţa.
Consulii au dreptul sa îndeplinească în consulate, în locuintele lor, în locuintele cetăţenilor statului trimiţător precum şi pe bordul vaselor sau aeronavelor care poarta pavilionul sau semnul distinctiv al acestui stat, următoarele activităţi în măsura în care acestea sînt permise de legile statului de reşedinţa şi în măsura în care conţinutul lor nu contravine ordinei social-economice a celor două Părţi contractante
a. sa întocmească şi sa legalizeze declaraţii ale cetăţenilor statului trimiţător;
b. sa întocmească, sa autentifice şi sa păstreze testamente sau alte acte unilaterale ale cetăţenilor statului trimiţător;
c. sa întocmească şi sa autentifice acte juridice încheiate între cetăţenii statului trimiţător. Consulii nu pot sa întocmească sau sa autentifice acte juridice privind constituirea, transmiterea, modificarea şi stingerea de drepturi asupra imobilelor situate în statul de reşedinţa;
d. sa întocmească şi sa autentifice acte juridice între cetăţenii statului trimiţător şi ai statului de reşedinţa, dacă aceste acte privesc exclusiv interese pe teritoriul statului trimiţător sau care trebuie îndeplinite pe teritoriul acestui stat;
e. sa legalizeze semnăturile cetăţenilor statului trimiţător de pe orice fel de acte, sa legalizeze documentele care emana de la organele statului trimiţător sau de reşedinţa şi sa legalizeze copiile, traducerile şi extrasele de pe acestea;
f. sa primească în păstrare bani, bunuri şi documente de la cetăţenii statului trimiţător sau destinate acestora;
g. să efectueze orice alte activităţi care le sînt încredinţate de către statul trimiţător.
Actele menţionate în articolul 18, copiile lor, traducerile sau extrasele întocmite şi legalizate de către consuli vor fi considerate în statul de reşedinţa al consulului drept acte, copii, traduceri şi extrase avînd aceeaşi valoare juridică şi forta probanta ca şi cum ele ar fi fost întocmite, traduse sau legalizate de autorităţile sau instituţiile competente ale statului de reşedinţa.
Drepturile consulilor în legătură cu problemele de înfiere, tutela, curatela şi succesiune sînt reglementate prin Tratatul dintre Republica Populara Română şi Republica Populara Albania privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale încheiat la Tirana la 12 septembrie 1960.
1. Consulii au dreptul ca singuri sau prin împuterniciţii lor sa acorde ajutor sau asistenţa vaselor care navighează sub pavilionul statului trimiţător care se afla în porturile din circumscripţia lor consulară.
2. Consulii pot lua legătură cu echipajul vaselor şi cu călătorii, pot sa verifice documentele vaselor, sa încheie procesele verbale cu privire la incarcatura, scopul călătoriei şi incidentele intervenite pe vas. Consulii acorda ajutor comandantului vasului pentru menţinerea ordinei pe vas şi la cererea consulului, organele competente ale statului de reşedinţa trebuie să-i acorde ajutorul necesar.
3. În cazul în care autorităţile statului de reşedinţa intenţionează sa ia măsuri de constringere pe vasele de comerţ ale statului trimiţător, aceste măsuri nu pot fi efectuate fără încunoştinţarea prealabilă a consulului. Consulul are dreptul sa asiste la efectuarea acestor acţiuni. Acest drept nu se referă la controlul portuar, vamal al paşapoartelor precum şi la controlul sanitar al vasului, al membrilor echipajului şi al călătorilor.
4. În caz de catastrofa sau avarie a unui vas aparţinînd uneia din Părţile contractante, organele competente ale celeilalte părţi vor aduce de îndată cazul la cunoştinţa consulului, comunicindu-i măsurile ce au fost luate. Ele vor acorda, de asemenea, consulului sprijinul necesar în luarea măsurilor ce se impun ca urmare a catastrofei sau avariei vasului şi îl vor invita sa asiste la constatarea cauzelor catastrofei sau avariei şi la stringerea dovezilor.
5. În caz de catastrofa sau de avarie a unui vas al statului trimiţător, consulii au dreptul sa ia sau sa ceara luarea unor măsuri în vederea salvării membrilor echipajului şi a călătorilor, precum şi pentru salvarea încărcăturii şi repararea vaselor.
6. Consulii pot însoţi pe comandantii vaselor în faţa organelor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţa şi să-i asiste la declaraţiile pe care le au de făcut în faţa acestora.
7. Prevederile acestui articol nu aduc atingere dispoziţiilor cuprinse în acorduri internaţionale referitoare la ajutorarea reciprocă în caz de catastrofe sau avarii ale vaselor.
Prevederile articolului 21 din prezenta Convenţie sînt aplicabile în mod corespunzător şi aeronavelor.
Prevederile Capitolului III din prezenta Convenţie privind drepturile şi obligaţiile consulilor se vor aplica şi colaboratorilor reprezentantelor diplomatice, însărcinaţi sa îndeplinească funcţii consulare. Aceasta nu aduce atingere imunităţilor şi privilegiilor diplomatice ale acestor colaboratori.
Prezenta Convenţie este supusă ratificării. Ea va intra în vigoare în ziua schimbului instrumentelor de ratificare care va avea loc la Bucureşti.
Prezenta Convenţie se încheie pe o perioadă de 5 ani. Dacă nici una din Părţile contractante nu-şi manifesta în scris, cu şase luni înainte de expirarea perioadei de cinci ani, dorinţa de a o denunta, Convenţia rămîne în vigoare, de fiecare data pentru o noua perioada de cinci ani.
Făcut la Tirana, la 12 septembrie 1960 în doua exemplare, fiecare în limba română şi albaneza, ambele texte avînd valoare egala.
-------
între Republica Populara Română şi Republica Populara Albania
Republica Populara Română şi Republica Populara Albania, în dorinţa de a stabili şi reglementa relaţiile consulare între cele doua state, au hotărît sa încheie o convenţie consulară şi în acest scop au numit pe împuterniciţii lor care, după schimbul împuternicirilor lor, găsite în buna şi cuvenită forma,
au convenit asupra următoarelor
Capitolul 1
Înfiinţarea consulatelor, numirea şi admiterea consulilor, personalul consular
Capitolul 2
Drepturi, privilegii şi scutiri
Capitolul 3
Atribuţiile consulilor
Capitolul 4
Dispoziţii finale