ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 7 februarie 2002
Table of Provisions (6)
Statutory Text (6 Articles)
Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se aproba valorificarea creanţei deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) asupra Societăţii Comerciale "Artrom" S.A. Slatina, prin cesionarea valorii nominale a creanţei către Firma SINARA Handel Gmbh, cu sediul în Koln, Germania.
AVAB este autorizata sa cesioneze creanta prevăzută la art. 1 la valoarea de tranzactionare de 6 milioane dolari S.U.A.
Plata preţului cesiunii de creanta se va efectua integral, la data încheierii contractului de cesiune de creanta de către reprezentanţii legali ai părţilor implicate.
Contractul de cesiune de creanţe se încheie sub următoarele condiţii rezolutorii
a) cesionarul sa nu uzeze de calitatea sa de creditor pentru a iniţia procedura lichidării judiciare sau a falimentului asupra debitorului cedat Societatea Comercială "Artrom" S.A. Slatina;
b) în cazul conversiei creanţei în acţiuni Firma SINARA Handel Gmbh sa nu facă demersuri care să conducă la schimbarea obiectului de activitate al Societăţii Comerciale "Artrom" - S.A. Slatina, pe o perioadă de cel puţin 7 ani de la data încheierii contractului de cesiune de creanta, şi sa continue planul de dezvoltare a societăţii.
Încheierea contractului de cesiune de creanta se va realiza în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
────────────────
Preşedintele Autorităţii
pentru Valorificarea Activelor Bancare,
Ionel Blanculescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
──────────────────
privind valorificarea creanţei deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra Societăţii Comerciale "Artrom" - S.A. Slatina
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.