DECIZIA nr. 391 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 700 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Călina Stolojescu în Dosarul nr. 2.272/208/2019 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 707D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției și invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 247 din 25 aprilie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

5. Prin Încheierea din 22 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.272/208/2019, Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 700 din Codul civil din 1864. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Călina Stolojescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de apel, formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă cererea sa de anulare a unui certificat de moștenitor.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul criticat încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție, întrucât moștenitorul sezinar dobândește efectiv în proprietate drepturile defunctului (inclusiv drepturile de proprietate pe care acesta le avea asupra bunurilor mobile și imobile la data decesului).

7. Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate au ca obiect dreptul subiectiv de opțiune succesorală, iar nu însuși dreptul la moștenire, care este garantat prin art. 46 din Constituție. Reducerea termenului de opțiune succesorală de la 30 de ani la 6 luni prin Decretul nr. 73/1954 a constituit opțiunea legiuitorului pentru a limita la o perioadă cât mai scurtă de timp incertitudinea cu privire la titularul dreptului real și pentru a se îngădui, practic, oricărui succesibil exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Prin urmare, dreptul de prescripție extinctivă de 6 luni nu este de natură să îngrădească dreptul la moștenire consfințit prin art. 46 din Constituție. Cu privire la invocarea art. 44 alin. (3) din Constituție, instanța judecătorească apreciază că acesta nu are incidență în cauză, nefiind reglementat vreun transfer silit de proprietate în favoarea statului. Faptul că prin neexercitarea dreptului de opțiune succesorală sar putea ca statul să devină proprietar al bunurilor din masa succesorală nu este o consecință a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, ci a nevalorificării dreptului la moștenire de către succesibili.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale precum cele invocate în prezenta cauză. În jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 247 din 25 aprilie 2017, Decizia nr. 1.102 din 21 septembrie 2010, Decizia nr. 343 din 25 martie 2010, Decizia nr. 138 din 11 iulie 2000), Curtea a statuat, în esență, că dispozițiile art. 700 alin. 1 din Codul civil au ca obiect dreptul subiectiv de opțiune succesorală, iar nu însuși dreptul la moștenire, care este garantat prin art. 46 din Constituție. În reglementarea dată de Codul civil, moștenirea se transmite de drept asupra succesorilor din momentul morții celui care lasă moștenirea, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui, astfel că patrimoniul succesoral nu rămâne niciun moment fără titular. Dar, întrucât este de principiu că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine, transmiterea patrimoniului succesoral, deși operează de la decesul celui care lasă moștenirea, nu este nici definitivă și nici obligatorie. De aceea, succesibilul are un drept de opțiune succesorală, putând alege între, pe de o parte, consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și, pe de altă parte, desființarea acestui titlu prin renunțare la succesiune. Acest drept de opțiune succesorală, la fel ca, de altfel, însuși dreptul la moștenire, este un drept patrimonial, supus, prin urmare, prescripției extinctive. Stabilirea duratei termenului de prescripție extinctivă constituie o materie care intră în competențele legiuitorului. Astfel, reducerea termenului de opțiune succesorală de la 30 de ani la 6 luni prin Decretul nr. 73/1954 a constituit opțiunea legiuitorului pentru a limita la o perioadă cât mai scurtă de timp incertitudinea cu privire la titularul dreptului real și pentru a se îngădui, practic, oricărui succesibil exercitarea dreptului de opțiune succesorală. Prin urmare, termenul de prescripție extinctivă de 6 luni nu este de natură să îngrădească dreptul la moștenire. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 din Constituție, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin principiului garantării dreptului de proprietate, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 700 din Codul civil din 1864. Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). Astfel, având în vedere considerentele Curții antereferite, precum și criticile de neconstituționalitate ale autoarei excepției, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii“.

13. În continuare, Curtea observă că, la data de 1 octombrie 2011, dispozițiile criticate au fost abrogate de prevederile art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Însă, ținând cont de prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „Moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.“, și de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864.

14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității normei legale criticate, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 44 din Constituție, ocazie cu care a analizat critici de neconstituționalitate similare celor invocate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 393 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 27 septembrie 2023, Decizia nr. 1.102 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 374 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 452 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007). În jurisprudența amintită, Curtea a statuat că art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 nu contravine dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 46 privind dreptul de moștenire. Curtea a reținut că dispozițiile art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 au ca obiect dreptul subiectiv de opțiune succesorală, iar nu însuși dreptul la moștenire, care este garantat prin art. 46 din Constituție. Curtea a constatat că în reglementarea dată de Codul civil moștenirea se transmite de drept asupra succesorilor din momentul morții celui care lasă moștenirea, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui, astfel că patrimoniul succesoral nu rămâne niciun moment fără titular. Dar, întrucât este de principiu că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire, transmiterea patrimoniului succesoral, deși operează de la decesul celui care lasă moștenirea, nu este nici definitivă și nici obligatorie. De aceea, succesibilul are un drept de opțiune succesorală, putând alege între, pe de o parte, consolidarea (confirmarea) titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și, pe de altă parte, desființarea acestui titlu prin renunțare la succesiune. Acest drept de opțiune succesorală, la fel ca, de altfel, însuși dreptul la moștenire, este un drept patrimonial, supus, prin urmare, prescripției extinctive.

16. Referitor la normele constituționale care consacră dreptul de proprietate privată, în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 571 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 18 iunie 2024, paragraful 15), Curtea a reținut că prevederile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție garantează dreptul de proprietate și creanțele asupra statului, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul are competența să adopte cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004).

17. Aplicând considerentele dezvoltate în jurisprudență la speța dedusă controlului, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin principiului garantării dreptului de proprietate, ale cărui conținut și limite sunt stabilite de lege.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Călina Stolojescu în Dosarul nr. 2.272/208/2019 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

-----