DECIZIA nr. 690 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996, excepție ridicată de Gheorghe Ciprian Buga în Dosarul nr. 4.616/291/2018 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr 1.070D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 107/1996 se arată că există o jurisprudență a Curții Constituționale referitoare la modalitățile de colaborare a organelor abilitate sau a altor organe cu organele de urmărire penală, jurisprudență care este aplicabilă în prezenta cauză, prin care s-a reținut că legiuitorul a instituit această obligație a personalului care ocupă anumite funcții publice de a sesiza organele de urmărire penală privind comiterea unor fapte prevăzute de legea penală. De altfel, art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală face vorbire despre obligația întocmirii unor procese-verbale de către organele inspecțiilor de stat sau de către organele altor instituții de stat, în cazul săvârșirii unor infracțiuni. Se susține, totodată, că art. 106 din Legea nr. 107/1996 trebuie coroborat cu art. 90 din aceeași lege care prevede organele abilitate. De asemenea, textul criticat trebuie coroborat cu dispozițiile art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală care prevăd obligația organelor de urmărire penală de a strânge informații și de a administra probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului. Se subliniază că probatoriul astfel administrat va fi analizat de către instanțele judecătorești, independente și imparțiale, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate. Este invocat, totodată, art. 198 din Codul de procedură penală, potrivit căruia procesele-verbale analizate constituie doar acte de sesizare a organelor de urmărire penală, neavând valoare de constatări de specialitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

5. Prin Decizia nr. 246 din 10 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.616/291/2018, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996, excepție ridicată de Gheorghe Ciprian Buga într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul comiterii infracțiunii de extragere de agregate minerale fără autorizație de gospodărire a apelor, prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, lipsind inculpatul de posibilitatea de a invoca împlinirea termenului prescripției speciale. Referitor la prevederile art. 106 din Legea nr. 107/1996, se arată că sintagma „organe abilitate“ este neclară, întrucât nu precizează care sunt organele abilitate să constate comiterea infracțiunilor prevăzute în cuprinsul aceleiași legi, aspect ce poate da naștere unor abuzuri în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate. Totodată, se susține că textul criticat conferă altor organe decât cele de urmărire penală competența de a constata săvârșirea infracțiunilor, chiar înainte de începerea urmăririi penale, contrar dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că probele se administrează în cursul urmăririi penale. Pentru aceste motive, se arată că dispozițiile art. 106 din Legea nr. 107/1996 încalcă principiul supremației legilor și dreptul la un proces echitabil. Se susține că este incidentă în prezenta cauză Decizia Curții Constituționale nr. 72 din 29 ianuarie 2019, prin care Curtea a constatat că sintagma „care constituie mijloace de probă“ din cuprinsul art. 233^1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu referire la alin. (2) și (3) din același articol, precum și sintagma „care constituie mijloace de probă“ din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu referire la alin. (1) din același articol, sunt neconstituționale.

7. Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal îndeplinesc standardele de calitate a legii, întrucât reglementează într-o manieră clară modalitatea de calcul al termenului de prescripție specială a răspunderii penale. În ceea ce privește dispozițiile art. 106 din Legea nr. 107/1996, se susține că acestea nu contravin principiului supremației legii și nici dreptului la un proces echitabil, câtă vreme constatarea comiterii faptelor vizate și a vinovăției făptuitorului se realizează de către instanțele judecătorești competente, potrivit probelor administrate în cursul procesului penal.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 155 alin. (4) din Codul penal și ale art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996. Textele legale criticate au următorul cuprins:– Art. 155 alin. (4) din Codul penal: „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.“;– Art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996: „Infracțiunile prevăzute de prezenta lege se constată de către organele abilitate, precum și de către personalul prevăzut la art. 90, care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală.“

12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este interpretat în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, Curtea constată că autorul excepției nu arată în ce constă caracterul neclar, imprecis și imprevizibil al textului criticat, afirmând doar că acesta contravine standardelor de calitate a legii, pe care le enumeră.

14. Or, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că o excepție de neconstituționalitate va fi respinsă, ca inadmisibilă, în cazul în care aceasta nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“ (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).

15. Pentru aceste motive și având în vedere lipsa motivării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.

16. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 107/1996, Curtea constată că acestea sunt în acord cu standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție.

17. În acest sens, Curtea reține că Legea nr. 107/1996 constituie cadrul normativ în domeniul administrării și protejării apelor, care are ca scop, potrivit art. 2 din cuprinsul său, conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere a apelor; protecția împotriva oricărei forme de poluare și de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor și albiilor sau cuvetelor acestora; refacerea calității apelor de suprafață și subterane; conservarea și protejarea ecosistemelor acvatice; asigurarea alimentării cu apă potabilă a populației și a salubrității publice; valorificarea complexă a apelor ca resursă economică și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu menținerea și cu ameliorarea calității și productivității naturale a apelor; apărarea împotriva inundațiilor și oricăror alte fenomene hidrometeorologice periculoase; satisfacerea cerințelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului și sporturilor nautice, ca și ale oricăror alte activități umane.

18. În vederea realizării obiectivelor anterior enumerate, Legea nr. 107/1996 reglementează regimul de folosire a apelor și a albiilor (capitolul II), gospodărirea apelor (capitolul III), controlul activității de gospodărire a apelor (capitolul IV), mecanismul economic în domeniul apelor (capitolul V), sancțiuni (capitolul VI), precum și dispoziții tranzitorii și finale (capitolul VII).

19. În cadrul capitolului VI din Legea nr. 107/1996, referitor la sancțiuni, sunt prevăzute, în mod distinct, la art. 87 și 88, faptele care constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, precum și sancțiunile corespunzătoare, aplicabile în cazul comiterii acestora, iar la art. 92-105, faptele care constituie infracțiuni.

20. În acest context, potrivit prevederilor art. 90 din Legea nr. 107/1996, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 88 din aceeași lege se fac de către inspectorii din Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și din Regia Autonomă „Apele Române“, de către directorii filialelor bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române“ și salariații împuterniciți de aceștia, de către alte persoane împuternicite de conducerea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și de către inspectorii din agențiile de protecție a mediului.

21. Așadar, persoanele enumerate la art. 90 din Legea nr. 107/1996 sunt abilitate, ex lege, să constate comiterea faptelor prevăzute drept contravenții la art. 87 din Legea nr. 107/1996 și să aplice sancțiunile contravenționale reglementate la art. 88 din lege. Însă, în ipoteza în care faptele anterior menționate sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, aceleași persoane au obligația legală, cu caracter general, să sesizeze organele de urmărire penală.

22. Astfel, în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 92-105 din Legea nr. 107/1996, constatarea și sancționarea acestora revin, conform dispozițiilor art. 2 coroborat cu art. 1 alin. (1), art. 55-57 și art. 285 din Codul de procedură penală, organelor de urmărire penală - care, potrivit art. 55 anterior menționat, sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale - și instanțelor judecătorești. Prin urmare, cercetarea comiterii infracțiunilor, indiferent de reglementarea acestora în partea specială a Codului penal sau în cuprinsul unor legi speciale, cum este și Legea nr. 107/1996, în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale, este de competența exclusivă a organelor de urmărire penală.

23. De altfel, acest aspect a fost avut în vedere de legiuitor, cu prilejul reglementării art. 106 din Legea nr. 107/1996, când a prevăzut că actul de constatare se înaintează organului local de cercetare penală.

24. Astfel, din interpretarea sistematică a normei juridice criticate, rezultă că sintagma „infracțiunile (...) se constată de către organele abilitate, precum și de către personalul prevăzut la art. 90“ din cuprinsul art. 106 din Legea nr. 107/1996 are în vedere constatarea, în sensul luării la cunoștință a comiterii faptelor incriminate prin dispozițiile art. 92-105 din Legea nr. 107/1996, de către persoanele sau autoritățile administrative care ajung să dețină informații referitoare la astfel de activități infracționale. Însă, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală mai sus invocate, aceasta trebuie să fie urmată de sesizarea organelor de urmărire penală, singurele competente să încadreze respectivele fapte și să le califice drept infracțiuni, în funcție de circumstanțele și particularitățile fiecărei cauze. Prin urmare, cu toate că maniera de exprimare a dispozițiilor legale criticate este una generală, ceea ce constată organele abilitate și persoanele prevăzute la art. 90 din Legea nr. 107/2006 este probabilitatea comiterii unor fapte dintre cele reglementate în cuprinsul Legii nr. 107/2006 drept infracțiuni, și nu însăși săvârșirea infracțiunilor. Pentru acest motiv, autoritățile sau persoanele care constată comiterea faptelor nu realizează acte de urmărire penală în cauză, ci intră în posesia unor informații sau indicii referitoare la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni, pe care le consemnează în procese-verbale sau în alte categorii de acte pe care le emit potrivit atribuțiilor legale. Acest aspect rezultă din obligația prevăzută în sarcina acestora de a sesiza organele de urmărire penală („organul local de cercetare penală“ - în exprimarea legii) în vederea realizării urmăririi penale.

25. Nu în ultimul rând, dispozițiile legale criticate trebuie interpretate sistematic prin raportare la legislația procesual penală în vigoare la data adoptării lor, respectiv la dispozițiile Codului de procedură penală din 1968, care prevedea la art. 224 posibilitatea efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare acesteia, de către organele de urmărire penală, acte care, de principiu, erau realizate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de cercetare penală speciale, competente material și teritorial, și constituiau o fază anterioară urmăririi penale. Însă normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar prin dispozițiile Codului de procedură penală în vigoare toate actele de cercetare realizate de cele două categorii de organe de urmărire penală anterior menționate au fost incluse în faza urmăririi penale, motiv pentru care, cu atât mai mult, ex lege, nu pot exista alte organe, distincte de cele de urmărire penală, abilitate să constate comiterea unor infracțiuni.

26. În ceea ce privește sensul sintagmei „organe abilitate“ din cuprinsul art. 106 din Legea nr. 107/1996, pentru considerentele mai sus invocate și aplicând aceeași metodă a interpretării sistematice a normei juridice analizate, Curtea deduce că aceasta are în vedere, cu titlu general, organele administrative care, în exercitarea atribuțiilor legale, pot avea cunoștință de comiterea unor fapte ce constituie infracțiuni conform Legii nr. 107/1996.

27. Referitor la susținerile autorului excepției conform cărora actele prin care organele administrative sau persoanele prevăzute la art. 90 din Legea nr. 107/1996 sesizează organele de urmărire penală constituie probe ce pot fi administrate în cursul procesului penal, Curtea reține că acest aspect nu este prevăzut, în mod expres, de norma juridică criticată și nici nu rezultă din interpretarea acesteia potrivit metodelor de interpretare consacrate în drept. Pentru acest motiv, nu sunt incidente în prezenta cauză soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019 [prin care Curtea a constatat că sintagma „care constituie mijloace de probă“ din cuprinsul art. 233^1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu referire la alin. (2) și (3) din același articol, precum și sintagma „care constituie mijloace de probă“ din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu referire la alin. (1) din același articol, sunt neconstituționale], astfel cum, în mod greșit, se susține în prezenta cauză. În acest sens, Curtea precizează că, spre deosebire de textul criticat, prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, precitată, reglementau, expressis verbis, valoarea de mijloace de probă a proceselor-verbale încheiate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

28. În ceea ce privește standardele de calitate a legii, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a arătat, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

29. S-a constatat, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. S-a statuat, de asemenea, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. S-a reținut, prin aceeași jurisprudență, că, deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a constatat că exigența referitoare la previzibilitatea legii nu poate fi interpretată ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, și Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 45 și 46).

30. Or, raportând considerentele de principiu anterior invocate la cele arătate cu privire la dispozițiile art. 106 din Legea nr. 107/1996, Curtea conchide că textul criticat respectă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție, permițând destinatarilor legii ca, interpretând textul criticat, să determine sensul și sfera sa de aplicare.

31. Având în vedere cele mai sus arătate - respectiv faptul că atât constatarea, cât și sancționarea comiterii infracțiunilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 107/1996 sunt de competența exclusivă a organelor judiciare și că actele de sesizare a organelor de urmărire penală emise de organele abilitate și de persoanele prevăzute la art. 90 din Legea nr. 107/1996 nu pot fi administrate ca probe în cursul procesului penal -, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 21 din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenție.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Ciprian Buga în Dosarul nr. 4.616/291/2018 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent-șef,

Cristina Teodora Pop

-----