ORDIN nr. 55 din 20 aprilie 2026 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 243/2011
Statutory Text (3 Articles)
Normele metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 243/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 noiembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
1. La articolul 42, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins
c) membrii delegațiilor străine invitate de ministrul afacerilor interne sau șefii inspectoratelor generale, precum și categoriile de personal prevăzute la lit. a) din cadrul instituțiilor similare din alte țări, în baza documentelor de cooperare încheiate de către Ministerul Afacerilor Interne în acest sens cu instituțiile respective sau pe bază de reciprocitate sau solicitare scrisă;
2. La articolul 42, după litera g) se introduce o nouă literă, lit. h), cu următorul cuprins
h) copiii cadrelor militare/polițiștilor decedați, precum și soții supraviețuitori/tutorii/curatorii acestora, după caz, care au fost angajați în cadrul instituțiilor similare Ministerului Afacerilor Interne, din alte țări, în baza documentelor de cooperare încheiate de către Ministerul Afacerilor Interne în acest sens cu instituțiile respective sau pe bază de reciprocitate sau solicitare scrisă, în funcție de disponibilități și în limita fondurilor alocate.
3. La articolul 42, după primul alineat, care devine alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) lit. h) nu beneficiază de unitățile de cazare cuprinse la pct. 4 din anexa nr. 4.
4. La articolul 46, după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins
g) copiii cadrelor militare/polițiștilor decedați, precum și soții supraviețuitori/ tutorii/curatorii acestora, după caz, care au fost angajați în cadrul instituțiilor similare Ministerului Afacerilor Interne, din alte țări, în baza documentelor de cooperare încheiate de către Ministerul Afacerilor Interne în acest sens cu instituțiile respective sau pe bază de reciprocitate sau solicitare scrisă, în funcție de disponibilități și în limita fondurilor alocate.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
București, 20 aprilie 2026.
Nr. 55.
-----