DECIZIA nr. 666 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a sintagmei "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni" din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepție ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.978D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) teza introductivă, coroborate cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, se arată că instanța de contencios constituțional a analizat deja critici similare, prin Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020. Referitor la infracțiunea prevăzută la art. 367 alin. (6) din Codul penal, se invocă Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.664/103/2016, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie într-o cauză penală având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 din Codul penal, și evaziunea fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, referitor la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, că, prin modalitatea de reglementare a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 2 lit. e) din aceeași lege, sunt încălcate prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție. În concret, autorii arată că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune „faptele săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale [...]“. De asemenea, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu privire la înțelesul termenilor și expresiilor din aceeași lege, prin „obligație fiscală“ se înțelege obligațiile prevăzute de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

6. În continuare, se precizează că pretinsele infracțiuni de evaziune fiscală au fost săvârșite în perioada 2010-2011 și 2012-2013, rezultând, așadar, că dispozițiile legale aplicabile, în raport cu data comiterii faptelor, sunt cele din cuprinsul Codului fiscal din 2003 și al Codului de procedură fiscală din 2003. Plecând de la aprecierea că atât Codul fiscal din 2003, cât și Codul de procedură fiscală din 2003 sunt legi ordinare, se susține că, prin modalitatea de reglementare a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 2 lit. e) din aceeași lege, care definește noțiunea „obligație fiscală“ prin trimitere la Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, se creează o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică și pro parte prin lege ordinară, contrar dispozițiilor constituționale care consacră faptul că infracțiunile se stabilesc numai prin lege organică. Se susține, astfel, că dispozițiile criticate permit configurarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de o lege organică, prin trimiterea la alte acte normative inferioare, respectiv Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, care reprezintă legi ordinare.

7. De asemenea, autorii excepției arată că, prin modalitatea de reglementare și prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție referitoare la statul de drept, în componenta sa privind calitatea legii și securitatea juridică a persoanei. Se subliniază că principiul supremației Constituției impune ca toate infracțiunile să fie reglementate, in integrum, prin legi organice, în timp ce Legea nr. 241/2005 face trimitere la norme extrinseci și instabile, care, prin natura lor, fiind legi ordinare (cu referire la Codul fiscal din 2003 și Codul de procedură fiscală din 2003), sunt frecvent modificate. Se susține, totodată, încălcarea dispozițiilor art. 7 din Convenție, arătându-se că prin modalitatea de reglementare care trimite la alte acte legislative nu se poate ști în mod rezonabil ce fapte atrag răspunderea penală și ce sancțiuni se aplică, fiind încălcat, astfel, principiul legalității incriminării și a pedepsei.

8. Sunt invocate jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precum și, printre altele, cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33.

9. Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, se apreciază că aceasta este constituțională doar în măsura în care prin „lege penală“ se înțelege lege organică. Invocând dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, potrivit cărora toate infracțiunile, pedepsele, precum și regimul executării acestora trebuie să se regăsească în cuprinsul unei legi organice, se arată că o interpretare potrivit căreia sintagma „lege penală“ din art. 15 alin. (1) din Codul penal și art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală ar include atât legea organică, cât și legea ordinară este contrară dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție și, implicit, dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

10. Totodată, se arată că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege, prevăzut la art. 7 din Convenție, ar fi încălcat dacă sintagma „legea penală“ din art. 15 alin. (1) din Codul penal și art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală nu ar privi exclusiv incriminările prevăzute prin lege organică.

11. Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, se arată, în esență, că aceasta contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii. Autorii excepției critică faptul că noțiunea „grup infracțional organizat“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal nu stabilește în mod expres infracțiunile care intră în scopul constituirii unui astfel de grup și care atrag răspunderea penală.

12. Sintagma criticată este considerată lipsită de claritate, precizie și previzibilitate - elemente ce derivă din principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție -, apreciindu-se că expresia funcționează ca o normă de trimitere cu caracter general, incluzând toate infracțiunile reglementate atât de Codul penal, cât și de legile speciale, fără a le menționa concret. Se mai arată că această modalitate de reglementare contravine și principiului legalității incriminării, care impune ca persoana vizată de normă să poată identifica, chiar din conținutul acesteia, faptele, actele sau omisiunile care atrag răspunderea penală.

13. Se invocă, pentru comparație, prevederile art. 2 lit. a) și b) din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 și ratificată prin Legea nr. 565/2002, dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, precum și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, arătându-se că, în aceste cazuri, legiuitorul a reglementat expres infracțiunile care pot intra în scopul constituirii unui grup infracțional organizat.

14. De asemenea, se susține că dispozițiile criticate contravin și art. 53 alin. (2) din Constituție, din perspectiva proporționalității pedepsei raportat la infracțiunea săvârșită. În acest sens, se arată că, prin neindicarea infracțiunilor care intră în scopul constituirii unui grup infracțional organizat și care atrag răspunderea penală, se stabilește o pedeapsă generală, indiferent de gravitatea infracțiunii săvârșite. Lipsa de precizie afectează, totodată, garanțiile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și pe cele din art. 24 privind dreptul la apărare.

15. Tribunalul Neamț - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție impun ca doar infracțiunea propriu-zisă să fie reglementată prin lege organică și nu fiecare dintre termenii utilizați în cuprinsul acesteia. Cu privire la sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, se susține că modalitatea de reglementare prevăzută de acest articol ține de politica penală a legiuitorului, în temeiul atribuțiilor sale constituționale.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, sintagma „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum și sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal.

20. Examinând actele dosarului și motivarea autorilor excepției de neconstituționalitate, Curtea observă însă că, în ceea ce privește dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, autorii formulează critici doar cu referire la sintagma „obligații fiscale“, cuprinsă în art. 9 alin. (1) partea introductivă din aceeași lege.

21. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:– Art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...]“;– Art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005: „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] e) obligații fiscale - obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală; [...]“;– Art. 15 alin. (1) din Codul penal „Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.“;– Art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală: „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; [...]“;– Art. 367 alin. (6) din Codul penal: „Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.“

22. Prin art. I pct. 3 din Legea nr. 126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 13 mai 2024, dispozițiile art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 au fost modificate, fără a modifica însă soluția legislativă criticată.

23. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la statul de drept și la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăți, precum și ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora numai prin lege organică.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, că autorii acesteia invocă, în esență, contrarietatea dintre dispozițiile antemenționate și prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

25. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 241/2005 a fost concepută ca un instrument al cărui scop declarat reprezintă pedepsirea evaziunii fiscale ca infracțiune economică-financiară. Curtea observă că legiuitorul a dorit reglementarea a două categorii de infracțiuni: pe de o parte, infracțiuni de evaziune fiscală propriu-zisă prevăzute la art. 9 alin. (1), iar, pe de altă parte, infracțiuni conexe celor de evaziune fiscală propriu-zisă. Pentru aceste considerente și cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, a fost adoptată Legea nr. 241/2005, având caracter de lege organică și de lege penală specială.

26. Cu privire la critica formulată de autori referitor la faptul că art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 reprezintă o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică, iar pro parte prin lege ordinară, având în vedere trimiterile pe care art. 2 lit. e) le face la Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, în speță, cu referire la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, în prezent abrogată, și la Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, în prezent abrogată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Instanța constituțională reține că, în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, toate cerințele esențiale ale acestora sunt reglementate prin norme de drept substanțial. Astfel, latura obiectivă a infracțiunii este configurată prin descrierea elementelor materiale și a condițiilor de tipicitate, în timp ce latura subiectivă este circumscrisă prin stabilirea formei de vinovăție cerute de legiuitor. În concret, Curtea observă că reprezintă infracțiuni de evaziune fiscală săvârșirea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale a acțiunilor/inacțiunilor prevăzute la lit. a) - g) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, legiuitorul enumerând în mod exhaustiv variante alternative și limitative ale elementului material al infracțiunilor, printre care, aplicabil în cauza dedusă judecății, „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;“.

27. În continuare, analizând conținutul textului legal criticat prin prisma exigențelor de constituționalitate, Curtea reține că, sub aspectul laturii subiective, pentru îndeplinirea condițiilor de tipicitate, infracțiunea trebuie săvârșită cu intenție calificată prin scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

28. Tipicitatea - prevederea faptei în legea penală - este îndeplinită atunci când fapta săvârșită de o persoană corespunde întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare. Constatarea că o faptă are natura juridică a unei infracțiuni este condiționată de existența cumulativă a tuturor elementelor constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, astfel cum acestea sunt reglementate de norma de incriminare. Se observă, așadar, că, reglementând infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, inclusiv prin folosirea în partea introductivă a noțiunii „obligații fiscale“, legiuitorul a prevăzut toate elementele constitutive ale infracțiunii - fapta interzisă, forma de vinovăție cerută de legiuitor, împrejurările relevante pentru existența răspunderii penale și sancțiunea corespunzătoare -, fiind garantată îndeplinirea exigențelor de constituționale referitoare la legalitatea incriminării și asigurându-se totodată previzibilitatea normei. În consecință, critica autorilor potrivit căreia utilizarea normei de trimitere cuprinse în art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 și definirea noțiunii „obligație fiscală“ cu referire la obligațiile prevăzute de Codul fiscal din 2003 și Codul de procedură fiscală din 2003 transformă norma de incriminare într-o infracțiune reglementată pro parte prin lege organică și pro parte prin lege ordinară este neîntemeiată.

29. Cu privire la critica conform căreia prin utilizarea normei de trimitere din art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, care definește „obligațiile fiscale“, norma penală din cuprinsul art. 9 alin. (1) din aceeași lege ar fluctua în funcție de prevederile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, Curtea constată că intenția legiuitorului, exprimată în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituție, a fost asigurarea unei norme penale care să protejeze relațiile sociale privind constituirea și consolidarea resurselor bugetare, într-o manieră care să fie adaptată dinamicii realității sociale în materie fiscală. Curtea reține că, având în vedere importanța lor sistemică și multitudinea situațiilor juridice pe care le reglementează, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală se circumscriu categoriei actelor normative de mare amploare, cu o structură complexă, prin care legiuitorul stabilește atât cadrul general al obligațiilor fiscale, cât și mecanismele procedurale necesare realizării acestora. În consecință, o reglementare în sensul reluării tuturor obligațiilor fiscale, la care se face trimitere prin art. 2 lit. e) din cuprinsul Legii nr. 241/2005, ar fi fost nu doar redundantă, ci și imposibilă, având efecte întocmai sub aspectul exigențelor ce țin de calitatea legii.

30. De altfel, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). În același sens, reține Curtea și cu privire la definirea noțiunii „obligații fiscale“ din cuprinsul art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, care funcționează ca o normă de trimitere.

31. Cu privire la exigențele referitoare la respectarea principiului legalității incriminării și la cele privind reglementarea infracțiunilor și a pedepselor prin lege organică, Curtea reține că legea penală realizează incriminarea propriu-zisă prin reglementarea conduitei interzise și a sancțiunii aplicabile, iar, pentru determinarea unor noțiuni tehnice și a sferei obligațiilor juridice preexistente, poate face trimitere la alte acte normative cu forță de lege, în vederea împlinirii conținutului său. Ca atare, în înțelesul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, prin lege organică se realizează incriminarea propriu-zisă și se stabilește structura normei penale, fără ca aspectele ce țin de tehnica trimiterilor legislative la acte de reglementare primară să influențeze caracterul organic al normei penale astfel configurate.

32. Astfel, în cauza de față, incriminarea propriu-zisă și structura infracțiunii sunt stabilite prin lege organică, iar trimiterea la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală are rolul exclusiv de a determina conținutul obligațiilor fiscale legal instituite, fără a permite configurarea sau modificarea elementului material al infracțiunii. Obligațiile fiscale astfel determinate nu constituie ele însele conduite incriminate, ci reprezintă situația juridică preexistentă la care se raportează norma penală, infracțiunea constând exclusiv în sustragerea frauduloasă de la îndeplinirea acestor obligații legal stabilite.

33. Curtea observă că obligațiile fiscale la care face referire autorul sesizării sunt determinate prin Legea nr. 571/2003 și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, acte normative adoptate de Parlament, respectiv de Guvern în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Așadar, obligațiile fiscale la care face trimitere art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 sunt prevăzute prin acte normative cu forță de lege, adoptate de legiuitorul primar sau în temeiul delegării legislative constituționale, astfel încât nu se poate susține că norma penală ar permite completarea conținutului infracțiunii prin acte administrative infralegale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul legalității incriminării este afectat numai în ipoteza în care elementele constitutive ale infracțiunii sunt configurate prin activitatea altor organe ale statului decât Parlamentul, prin adoptarea legii, sau Guvernul, prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, situație care nu se regăsește în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66).

34. Distinct, Curtea reține că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 urmărește reglementarea obligațiilor părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Codul de procedură fiscală este o lege cu rol tehnic-procedural, indispensabilă pentru funcționarea administrației fiscale și pentru garantarea drepturilor contribuabililor. Curtea reține, așadar, că trimiterea la această lege, prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, nu este de natură să modifice conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În susținerea acestor argumente este și expunerea de motive a Legii nr. 241/2005 care confirmă de altfel scopul adoptării legislației penale speciale în materia evaziunii fiscale. Astfel, se evidențiază faptul că dispozițiile de ordin contravențional din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, abrogată prin Legea nr. 241/2005, au fost preluate în textul Codului de procedură fiscală adoptat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, în timp ce infracțiunile în materie fiscală au fost reglementate prin lege specială, conform exigențelor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

35. În consecință, având în vedere argumentele expuse, precum și faptul că toate criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 2 lit. e) din aceeași lege, se subsumează argumentelor deja analizate, se impune respingerea excepției ca neîntemeiată.

36. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, autorii acesteia susțin că, în ipoteza în care prin noțiunea „legea penală“ se înțelege atât lege organică, cât și lege ordinară, sunt încălcate dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție și, în consecință, și dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, precum și cele ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

37. Curtea reține că, în prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 din Codul penal, și de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Or, având în vedere că atât Codul penal, cât și Legea nr. 241/2005, care reglementează infracțiunile din cauza dedusă judecății, sunt legi organice, se constată că nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție și, implicit, nici a art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

38. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 7 din Convenție, Curtea reține că prima trăsătură a infracțiunii - fapta prevăzută de legea penală - reprezintă una dintre garanțiile respectării principiilor fundamentale ale dreptului penal. Astfel, având în vedere că tipicitatea reprezintă, în esență, o garanție a respectării principiului legalității incriminării și a pedepsei, căci o faptă concretă poate fi sancționată numai dacă se regăsește în descrierea realizată de o normă penală, Curtea constată că susținerile de neconstituționalitate ale autorilor sunt neîntemeiate.

39. Totodată, Curtea reține că art. 173 din Codul penal definește în mod expres noțiunea „lege penală“, fiind stipulat că prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. De altfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, Curtea a reținut, în esență, că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilește că „Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni“, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală. De aceea, înțelesul noțiunii de lege penală consacrat de art. 173 din Codul penal are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracțiuni, legiuitorul urmărind să facă legătura materială dintre Codul penal și alte legi speciale care, deși nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relații sociale, cuprind și dispoziții cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziții le scoate din sfera domeniului principal de reglementare cu scopul de a înlătura orice fel de obiecții potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală.

40. Cu privire la critica de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii. Astfel, prin decizia antemenționată Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal și a constatat că aceasta îndeplinește exigențele de precizie, claritate și previzibilitate, componente ale principiului legalității prevăzut de normele constituționale și de cele ale art. 7 din Convenție.

*) Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 17 februarie 2026.

41. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a arătat, în esență, că incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat atât dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, cât și pe cele ale art. 323 din Codul penal din 1969 și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003. Această concluzie rezultă și din expunerea de motive a Codului penal, unde se precizează că, în privința grupărilor infracționale, noua reglementare urmărește să elimine paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminau acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) și să instituie o incriminare-cadru: constituirea unui grup infracțional organizat.

42. Pentru aceste motive, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, legiuitorul nu realizează o enumerare a infracțiunilor care intră în scopul grupului infracțional organizat, ci a făcut referire la săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a se referi la orice infracțiune prevăzută de dispozițiile legale.

43. Cu privire la critica autorilor referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei (a se vedea Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea reține că aceste considerente deja expuse cu privire la principiul aplicabilității generale a legilor (a se vedea jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată la paragraful 30 al prezentei decizii) sunt pe deplin incidente și în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate a art. 367 alin. (6) din Codul penal.

44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă și Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția penală și constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal și al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Andrei Grigoraș

-----