DECIZIA nr. 683 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Mihaela-Carmen Munteanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, județul Ilfov, în Dosarul nr. 39.320/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 130D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că regimul juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, aspect reținut de jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, în care Curtea a reținut că există posibilitatea creditorului, în cazul în care i se respinge cererea, să formuleze o acțiune în pretenții în condițiile dreptului comun. De asemenea, cu privire la cererea în anulare, s-a reținut faptul că aceasta reprezintă o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, care este în concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 39.320/3/2019, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, județul Ilfov, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii în anulare formulate de creditoare împotriva unei încheieri prin care cererea de emitere a unei ordonanțe de plată a fost respinsă cu mențiunea „fără cale de atac“, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a debitoarei, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece încheierile pronunțate în cauze având ca obiect ordonanțe de plată în care instanțele nu analizează temeinicia cererii și se dezînvestesc prin soluționarea unor excepții sunt încheieri împotriva cărora nu se poate formula nicio cale de atac. Se arată că dispozițiile criticate încalcă principiul egalității întrucât instituie un tratament diferit pentru situații identice. Astfel, conform dispozițiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, creditorul poate formula cerere în anulare împotriva încheierilor prevăzute de art. 1.021 alin. (1) și (2) și art. 1.022 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Însă, în situația în care respingerea cererii de ordonanță de plată se face în urma admiterii unei excepții, cererea nefiind analizată pe fond, conform dispozițiilor art. 1.021 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, creditorul nu are deschisă calea cererii în anulare, situație care presupune un tratament discriminatoriu față de cazurile în care poate fi exercitată calea de atac („cererea în anulare“), fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, acest criteriu, al soluționării cauzei pe fond, iar nu pe excepție, este subiectiv și discriminatoriu, accesul la calea de atac fiind dat în funcție de motivarea soluției de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată.

6. Se apreciază că dispozițiile criticate încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare, întrucât restricțiile nu sunt proporționale cu scopul urmărit de instituirea lor, fiind suficient de grave, și nu au o justificare obiectivă, creditorul fiind lipsit de o cale de atac efectivă. De asemenea, se susține că se încalcă și art. 129 din Constituție, având în vedere că hotărârea pronunțată prin soluționarea pe calea excepției a cererii de emitere a ordonanței de plată nu este susceptibilă de nicio cale de atac. Se mai arată că existența căii de atac a fost lăsată, în mod subiectiv, la latitudinea instanței față de reglementarea, în modalitatea prevăzută de dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cazurilor în care creditorul poate exercita acțiunea în anulare.

7. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată întrucât dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură prevăd o cale de atac pentru creditorii cărora li s-a respins cererea de ordonanță de plată după o analiză a temeiniciei acesteia, însă în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepții nu poate fi promovată cererea în anulare.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, având în vedere că legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate în anumite situații. Se menționează Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. De asemenea, se menționează Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009 privind reglementarea anterioară în materie, în care creditorul era complet exclus de la promovarea unei căi de atac în respectiva procedură a ordonanței de plată, aceasta fiind rezervată doar debitorului, conformitatea acestei soluții cu prevederile constituționale fiind recunoscută în jurisprudența Curții.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: „(2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) și (2), precum și împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1).“

13. Dispozițiile la care trimit prevederile legale criticate au următorul conținut:– Art. 1.021 alin. (1) și (2)

Contestarea creanței

(1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere.

(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.

14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparțial și egal al justiției și art. 129 - Folosirea căilor de atac.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică faptul că încheierea de respingere a cererii de ordonanță de plată, atunci când cauza a fost soluționată prin admiterea unei excepții, nu poate face obiectul cererii în anulare formulate de creditoare. În prezenta cauză, cererea autoarei excepției a fost respinsă cu mențiunea „fără cale de atac“, ca urmare a admiterii a două excepții dirimante de către instanța care a soluționat cererea de emitere a ordonanței de plată. Rezultă, față de dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că nu se poate formula calea de atac a cererii în anulare împotriva încheierii prin care cererea de emitere a ordonanței de plată a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepții dirimante.

16. În jurisprudența Curții Constituționale, dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici similare, prin Decizia nr. 413 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 2 septembrie 2020, Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 24 martie 2004, Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, și Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 noiembrie 2006.

17. Cu privire la procedura somației de plată, prin Decizia nr. 413 din 18 iunie 2020, precitată, paragraful 15, Curtea a reținut că aceasta a fost reglementată mai întâi prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001. Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, a fost reglementată procedura emiterii ordonanței de plată, iar începând cu data de 15 februarie 2013, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta se regăsește în cuprinsul art. 1.014-1.025 (cartea a VI-a, titlul IX - Procedura ordonanței de plată). Ordonanța de plată este o procedură specială, simplificată și accelerată, pentru recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri, care sunt singurele dovezi care se administrează în cadrul acestei proceduri în afară de lămuririle și explicațiile date de către părți. Hotărârile pronunțate în cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părți. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, evident, respectând condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale. Specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă o cale de atac împotriva ordonanței.

18. De asemenea, cu privire la mijloacele procedurale puse la îndemâna părților în cadrul ordonanței de plată, Curtea a stipulat că acestea diferă tocmai datorită caracterului special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare față de vreuna dintre părți, care să contravină art. 16 alin. (1) din Constituție. Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu instituie nici privilegii și nici discriminări contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Soluția legislativă diferită în privința posibilității celor două părți ale litigiului de a exercita anumite căi de atac este determinată de poziția procesuală a acestora, de situația obiectiv diferită în care se află. Ordonanța de plată emisă de judecător satisface cererea creditorului, fiind și executorie, iar debitorul nemulțumit cu această soluție poate formula cerere în anulare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, precitată). În situația respingerii cererii de emitere a ordonanței de plată, creditorul are deschisă calea acțiunii în anulare în baza dispozițiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în situația întrunirii condițiilor prevăzute de art. 1.021 alin. (1) și (2) și art. 1.022 alin. (2) din același cod. Pe de altă parte, în situația în care nu sunt întrunite condițiile de a accede la calea de atac, fondul pretențiilor nefiind cercetat, creditorul are posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun împotriva debitorului. De altfel, o soluție legislativă mai restrictivă în ceea ce privește accederea creditorului la calea de atac în cadrul procedurii somației/ordonanței de plată decât cea existentă în prezent în Codul de procedură civilă a fost reglementată anterior prin art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, prin care se stabilea că „Ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum și în cazul în care prin ordonanță cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun“, precum și prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, conform căruia „În cazul în care instanța, examinând probele cauzei, pronunță o ordonanță de plată numai pentru o parte din creanța pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei“.

19. Prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, precitată, Curtea a reținut că reglementarea căii de atac a cererii în anulare constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanției constituționale privind dreptul la un proces echitabil. O garanție similară în favoarea creditorului căruia i s-a respins cererea o reprezintă posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acțiune în pretenții prin care își poate valorifica dreptul, în virtutea egalității de arme care guvernează procesul civil, față de faptul că hotărârile pronunțate în cadrul procedurii ordonanței de plată nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părți. Din această perspectivă, apare ca justă și echitabilă punerea la dispoziția debitorului a cererii în anularea ordonanței de plată, iar la dispoziția creditorului a posibilității de a accede la calea dreptului comun, mai cuprinzătoare din perspectivă probatorie.

20. Prin urmare, având în vedere caracterul ordonanței de plată de procedură specială, simplificată, accelerată, pentru recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri, Curtea constată că dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalității în drepturi, mijloacele procedurale puse la dispoziția părților, debitor și creditor, fiind diferite tocmai față de caracterul special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare față de vreuna dintre părți, care să contravină art. 16 alin. (1) din Constituție, coroborat cu celelalte prevederi constituționale invocate, astfel cum înțelesul principiului egalității a fost deslușit și este dezvoltat pe cale jurisprudențială, spre exemplu, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, precitată.

21. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, prin Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, precitată, pronunțându-se asupra unor soluții legislative similare cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, Curtea a reținut că, în condițiile în care creditorul nu dovedește, pe calea ordonanței de plată, că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, are posibilitatea să își valorifice pretențiile pe calea acțiunii intentate în temeiul normelor din dreptul comun, în cadrul căreia își poate dovedi susținerile prin toate mijloacele legale de probă; tot în cadrul procedurii de drept comun, debitorul poate exercita toate căile legale de atac, fără ca soluțiile pronunțate în cadrul procedurii somației de plată să prejudece și să prejudicieze interesele sale legitime, ceea ce respectă întocmai principiul stabilit de prevederile constituționale ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac (a se vedea și Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, antemenționată).

22. Neexistând elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în materie, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Prin prisma aspectelor mai sus analizate, întrucât nu s-a constatat încălcarea prevederilor constituționale menționate în susținerea excepției, nu poate fi reținută nici pretinsa afectare a art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală cu privire la statul de drept.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, județul Ilfov, în Dosarul nr. 39.320/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela-Carmen Munteanu

-----