Legislator Case Law & Legislation
309556 RO

HOTĂRÂRE nr. 50 din 7 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de suspendare a aplicării normelor privind numirea unui reprezentant autorizat pentru răspunderea extinsă a producătorilor pentru baterii și deșeuri de baterii, ambalaje și deșeuri de ambalaje - COM (2025) 982 final

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 50 din 7 aprilie 2026 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 15 aprilie 2026

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de suspendare a aplicării normelor privind numirea unui reprezentant autorizat pentru răspunderea extinsă a producătorilor pentru baterii și deșeuri de baterii, ambalaje și deșeuri de ambalaje - COM (2025) 982 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

HOTĂRÂRE nr. 50 din 7 aprilie 2026 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 15 aprilie 2026

Senatul României

1. consideră că

a) propunerea are un impact pozitiv asupra competitivității industriei europene;

b) contribuie la reducerea poverii administrative pentru producători, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activități transfrontaliere;

c) suspendarea obligației de desemnare a unui reprezentant autorizat în fiecare stat membru conduce la diminuarea costurilor administrative și la simplificarea procedurilor de conformare;

d) facilitează accesul producătorilor din Uniunea Europeană pe piețele altor state membre, contribuind la buna funcționare a pieței interne;

e) menținerea obligațiilor generale aferente regimului de responsabilitate extinsă a producătorilor (EPR), inclusiv înregistrarea și plata contribuțiilor, asigură continuitatea obiectivelor de mediu;

f) caracterul temporar al măsurii, până la data de 1 ianuarie 2035, permite evaluarea impactului asupra cadrului de reglementare și asupra funcționării sistemelor EPR;

g) diferențierea tratamentului dintre producătorii stabiliți în Uniunea Europeană și cei din țări terțe este justificată de necesitatea menținerii unui nivel adecvat de control și conformitate;

h) posibilitatea menținerii acordurilor existente privind reprezentarea autorizată oferă flexibilitate operatorilor economici și asigură continuitatea operațională;

2. apreciază că

a) inițiativa este coerentă cu obiectivele de politică industrială privind consolidarea autonomiei strategice, sprijinirea tranziției verzi și simplificarea cadrului normativ pentru mediul de afaceri;

b) prezenta propunere oferă o flexibilitate suplimentară, permițându-le producătorilor stabiliți în Uniune care vând produse într-un alt stat membru să aleagă dacă numesc sau nu numesc un reprezentant autorizat pentru răspunderea extinsă a producătorilor. Dispozițiile privind numirea reprezentanților autorizați pentru răspunderea extinsă a producătorilor pentru producătorii cu sediul în țări terțe ar trebui să rămână în forma prevăzută în prezent în legislația sectorială.

HOTĂRÂRE nr. 50 din 7 aprilie 2026 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 15 aprilie 2026

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/127 din 25.03.2026,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 7 aprilie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN

București, 7 aprilie 2026.

Nr. 50.

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →