DECIZIA nr. 583 din 6 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) și ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Alina Oprișan

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) și ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Simon Mirel Aurelian în Dosarul nr. 7.039/236/2021 al Judecătoriei Giurgiu - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.603D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 664 din 28 noiembrie 2023 și la Decizia nr. 692 din 28 octombrie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

4. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.039/236/2021, Judecătoria Giurgiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) și ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Simon Mirel Aurelian într-o cauză penală având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 din Codul penal), aflată în calea de atac a revizuirii.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Consideră că sintagma „ridicate în acea cauză“, din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este neconstituțională deoarece limitează posibilitatea altor persoane, care nu au invocat excepția de neconstituționalitate în propriul proces, să beneficieze de efectele deciziilor Curții Constituționale, ceea ce ar crea o inegalitate între justițiabili și ar goli de conținut caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții. Totodată, apreciază că sintagma „consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate“ este imprecisă și lipsită de claritate, lăsând o marjă prea largă de apreciere judecătorului cu privire la existența și modalitatea remedierii încălcării constituționale. Astfel, există riscul unei aplicări neunitare și a unei imprevizibilități legislative, ceea ce contravine exigențelor de calitate a legii statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

6. De asemenea, autorul excepției critică termenul de un an prevăzut pentru introducerea cererii de revizuire, considerând că impunerea acestuia este arbitrară și discriminatorie, deoarece poate împiedica valorificarea efectului direct și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. În opinia sa, limitarea temporală impusă de lege poate conduce la cazuri în care persoane aflate în aceeași situație juridică să fie tratate diferit, în funcție de momentul la care au aflat ori au putut introduce cererea de revizuire.

7. În fundamentarea criticilor sale, menționând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și standardele de calitate a legii, autorul excepției subliniază că orice act normativ trebuie să îndeplinească cerințele de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate, cu atât mai mult în privința unei reglementări care acordă dreptul autorităților publice de a interveni în viața intimă, familială și privată, precum și dreptul de a accesa corespondența persoanelor.

8. Judecătoria Giurgiu - Secția penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul consideră că, în realitate, autorul solicită completarea reglementării art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală și cu situația în care excepția respectivă nu a fost ridicată în acea cauză, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. În subsidiar, apreciază că critica referitoare la sintagma „ridicate în acea cauză“ este neîntemeiată. Amintește că soluția legislativă cuprinsă la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Intervenția legislativă asupra normei juridice criticate a fost generată de necesitatea punerii în acord a acestei dispoziții cu Constituția României, astfel cum a fost interpretată prin Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016. Anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2006, art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală avea următorul conținut: „hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate“. Redactarea anterioară a textului avea un conținut care ar fi fost la adăpost de criticile formulate de către autorul excepției, permițând incidența cazului de revizuire indiferent de cum excepția de neconstituționalitate a fost sau nu invocată în cauza respectivă. Cu toate acestea, tocmai această formulare este cea care a determinat instanța de contencios constituțional să constate, prin intermediul Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, neconformitatea soluției legislative respective cu Legea fundamentală. Apreciază considerentele reținute la paragrafele 20-34 din Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016 ca fiind aplicabile mutatis mutandis în cauza de față, motiv pentru care susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Referitor la critica potrivit căreia sintagma „consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate“ din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este capabilă să genereze imprevizibilitate și este neclară, opinia Guvernului este că aceasta este neîntemeiată întrucât se reglementează o situație în care judecătorul, în virtutea rolului și a competențelor pe care le are, interpretează și aplică legea având în vedere circumstanțele cauzei. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale. Așadar, apreciază că sintagma anterior menționată din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală respectă exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de Legea fundamentală, permițând judecătorului să aplice aceste dispoziții în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei.

12. În final, apreciază că reglementarea termenului de un an pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală respectă dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală privind egalitatea în drepturi, întrucât persoanele în cauză nu se află în aceeași situație juridică cu cele care sunt îndreptățite să formuleze cerere de revizuire pentru celelalte cazuri prevăzute de art. 453 din Codul de procedură penală. În acest sens, precizează că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, ci presupune ca în situații egale să existe un tratament egal, iar pentru situații diferite să existe un tratament diferit.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) și ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) au fost modificate prin dispozițiile art. II pct. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 453 alin. (1) lit. f)

(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: (...)

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.;

– Art. 457 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la principiile generale ale statului român, în art. 15 alin. (1) care stabilește că cetățenii beneficiază de toate drepturile și libertățile consacrate de Constituție și de alte legi, având și obligațiile prevăzute de acestea, în art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și la faptul că nimeni nu este mai presus de lege, în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 23 alin. (12) privind faptul că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, în art. 142 referitor la structura Curții Constituționale, precum și în art. 147 referitor la deciziile Curții Constituționale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia apreciază dispozițiile legale criticate ca fiind lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, apreciind că sintagma „ridicate în acea cauză“ din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală contravine principiului constituțional al egalității în fața legii, întrucât restrânge aplicabilitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale exclusiv la persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate, golind astfel de conținut caracterul general obligatoriu al acestor decizii. Totodată, autorul susține că sintagma „consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate“ este imprecisă și lipsită de claritate, conferind instanței o marjă excesivă de apreciere, fapt ce poate genera practici judiciare neunitare și impredictibilitate legislativă, aspecte aflate în contradicție cu exigențele privind calitatea legii, consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

18. Cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019, Decizia nr. 632 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 5 mai 2023, Decizia nr. 664 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 mai 2024, sau Decizia nr. 311 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 8 ianuarie 2025.

19. În motivarea soluțiilor sale de respingere, în considerentele deciziilor precitate, Curtea a reținut că activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală și temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și cea civilă au fost aplicate corect. Însă practica a învederat și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului. Având în vedere că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat - așadar stabilității hotărârilor judecătorești definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiției -, cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opțiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituționale (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 632 din 13 decembrie 2022, precitată, paragraful 20).

20. Totodată, Curtea a constatat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (a se vedea Decizia nr. 311 din 18 iunie 2024, precitată, paragraful 15).

21. În ceea ce privește obiectul căii de atac, Curtea a reținut că revizuirea poate fi exercitată, în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură penală, numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii). Totodată, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile ce rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Altfel spus, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 și 18).

22. Cu privire la efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac (revizuirea) pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate admisă de Curte după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

23. Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea a statuat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. În acest sens, prin decizia mai sus menționată, paragrafele 25 și 33, Curtea a reținut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituțională nu este definitiv consolidat -, în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative. Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă.

24. Având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 664 din 28 noiembrie 2023, precitată, paragraful 17).

25. Totodată, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1014-1016, Curtea a statuat că raționamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curții Constituționale se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privința efectelor, cu o lege de dezincriminare.

26. De asemenea, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională, respectiv că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

27. În raport cu cele menționate, Curtea a reținut că există remedii procesuale efective prin care instanțele judecătorești să dea eficiență deciziilor Curții Constituționale care au ca efect dezincriminarea faptei. Așadar, Curtea a statuat că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, inclusiv sintagma „în acea cauză“ din cuprinsul textului de lege criticat, nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate (în același sens este și Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, precitată).

28. Referitor la prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, în sensul respingerii excepțiilor invocate, de exemplu, prin Decizia nr. 174 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 7 octombrie 2020, și Decizia nr. 692 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2022.

29. Potrivit acestui text de lege, cererea de revizuire în favoarea condamnatului, formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, se poate face în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. În raport cu criticile de neconstituționalitate formulate de autor, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de revizuire și de a reglementa condiții stricte pentru exercitarea acesteia își găsește justificarea în caracterul extraordinar al căii de atac, în faptul că vizează hotărâri judecătorești definitive ce trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat (Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020, precitată, paragraful 30).

30. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că formularea, în mod condiționat, a cererii de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, cu respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. În plus, instituirea unui termen pentru formularea cererii de revizuire, în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive (a se vedea Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020, antereferită, paragraful 32).

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simon Mirel Aurelian în Dosarul nr. 7.039/236/2021 al Judecătoriei Giurgiu - Secția penală și constată că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) și ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Alina Oprișan

-----