Legislator Case Law & Legislation
308922 RO

DECIZIA nr. 250 din 15 mai 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIA nr. 250 din 15 mai 2025 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 31 martie 2026

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990, excepție ridicată de Petrașcu Elena, Budeanu Georgeta, Ștefan Bogdan Cosmin și Țiclea Tiberiu în Dosarul nr. 959/93/2019 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 199D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.433D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990, excepție ridicată de Catană Claudiu Daniel în Dosarul nr. 5.736/118/2020 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.433D/2022 la Dosarul nr. 199D/2020.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.433D/2022 la Dosarul nr. 199D/2020, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că, practic, este o chestiune care ține de materia contractelor de drept civil, respectiv un contract de mandat intuitu personae în vederea exercitării funcției de administrator. Este corect ca revocarea să se facă în aceleași condiții, fără a fi supusă cenzurii unei instanțe de judecată câtă vreme persoana nu mai îndeplinește condițiile personale în baza cărora a fost ales ca administrator.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele

8. Prin Încheierea din 20 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 959/93/2019, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990, excepție ridicată de Petrașcu Elena, Budeanu Georgeta, Ștefan Bogdan Cosmin și Țiclea Tiberiu într-un dosar având ca obiect anularea unei hotărâri a unei adunări generale a acționarilor (A.G.A).

9. Prin Încheierea din 24 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.736/118/2020, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) Legea societăților nr. 31/1990, excepție ridicată de Catană Claudiu Daniel, într-un dosar având ca obiect anularea unei hotărâri a unei adunări generale a acționarilor (A.G.A).

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale întrucât limitează în mod nepermis accesul liber la justiție al administratorilor întreprinderilor publice selectați și numiți în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, atunci când se invocă motive de nelegalitate/nulitate.

11. Astfel, cu toate că din examinarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 rezultă că revocarea acestor administratori se realizează în urma unor evaluări obiective făcute de către acționari, cu scopul de a se asigura un anumit grad de stabilitate și profesionalism pentru membrii consiliului de administrație, în practică, s-a observat că, la schimbarea conducerii autorităților publice tutelare, dată fiind existența unor mandate de lungă durată pentru administratorii astfel numiți, se procedează la evaluări fictive și abuzive, pe motivul că oricum măsura nu poate fi contestată și că cel mult se acordă daune-interese (după cel puțin 1-2 ani de procese deja respectivii reprezentanți ai statului cel mai probabil vor fi fost de mult schimbați).

12. Potrivit Codului civil, încetarea unilaterală a contractului de mandat este de esența sa, însă tot de esența contractului de mandat este și faptul că acest drept vine împreună cu o obligație corelativă, aceea de a plăti daune-interese persoanei prejudiciate prin revocarea fără justă cauză. Însă, față de dispozițiile art. 32 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, administratorul revocat nu are deschisă nicio cale privind apărarea interesului său legitim și nicio instanță nu poate analiza dacă revocarea sa a fost întemeiată sau nu, pentru că dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 nu îi deschid calea atacării hotărârii sale de revocare.

13. În aceste condiții, instanțele judecătorești învestite chiar cu soluționarea unor cereri de constatare a nulității absolute a unei hotărâri a adunării generale, în mod nejustificat le resping ca fiind introduse de persoane fără calitate procesuală activă sau ca inadmisibile.

14. Se mai arată că situația nu este identică cu cea descrisă în Decizia Curții Constituționale nr. 643 din 29 noiembrie 2005.

15. Tribunalul Ilfov - Secția civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia.

16. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, întrucât însăși rațiunea pentru care hotărârea adunării generale nu poate fi atacată de către administrator, nici chiar pentru motive de nulitate absolută, este aceea că mandatul administratorului societății comerciale se acordă intuitu personae și are la bază încrederea reciprocă dintre părți, iar dacă această motivație încetează, nici contractul nu mai poate fi menținut, după cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, care a apreciat că administratorul nu ar putea opune adunării generale a acționarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiție neîngrădit și în aceleași condiții ca orice persoană interesată. Cu alte cuvinte, interesul administratorului nu este recunoscut ca fiind legitim pentru a solicita anularea/constatarea nulității hotărârii prin care a fost revocat.

17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, potrivit cărora: „Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.“

21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind principiul respectării statului de drept și cel privind calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se mai invocă și art. 6 privind dreptul la libertate și la siguranță din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate, instanța de contencios constituțional reține că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 643 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 26 ianuarie 2006, constatând că sunt constituționale.

23. Însă, analizând argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceștia solicită, în realitate, modificarea și completarea dispozițiilor legale criticate, în sensul reglementării posibilității administratorilor societăților cu capital de stat de a ataca în fața justiției hotărârile adunărilor generale ale acționarilor prin care li s-a retras mandatul de administrare, cu plata eventuală a unor despăgubiri în cazul în care nu se poate invoca nicio culpă a lor în îndeplinirea mandatului menționat. Așadar, excepția de neconstituționalitate vizează și o pretinsă omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative, a se vedea și Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55).

24. De asemenea, autorii excepției de neconstituționalitate reliefează și aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești. Or, printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Așadar, interpretarea și aplicarea normelor la litigiul dedus judecății reprezintă atribuția instanțelor de judecată.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990, excepție ridicată de Petrașcu Elena, Budeanu Georgeta, Ștefan Bogdan Cosmin și Țiclea Tiberiu în Dosarul nr. 959/93/2019 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și de Catană Claudiu Daniel în Dosarul nr. 5.736/118/2020 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →