ORDIN nr. 3.508 din 24 martie 2026 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat - 2026 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2026 - sesiunea iunie-iulie
Table of Provisions (9)
Statutory Text (9 Articles)
Se aprobă calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2026 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2026 - sesiunea iunie-iulie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
CALENDARUL
sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat - 2026
pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice
și la competițiile sportive și artistice internaționale care
se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național
de bacalaureat 2026 - sesiunea iunie-iulie
11 mai 2026 Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
12 mai 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
13 mai 2026 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
14 mai 2026 Evaluarea competențelor digitale - proba D
15 mai 2026 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
18 mai 2026 Limba și literatura română - proba E)a) - proba scrisă
19 mai 2026 Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisă
20 mai 2026 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E)d) - proba scrisă
21 mai 2026 Limba și literatura maternă - proba E)b) - proba scrisă
26 mai 2026 Afișarea rezultatelor până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)
26-27 mai 2026 Soluționarea contestațiilor
28 mai 2026 Afișarea rezultatelor finale
Comisia județeană de bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Prahova nominalizează unitățile de învățământ - centru de examen și centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială a examenului de bacalaureat - 2026.
Lista nominală a absolvenților participanți la această sesiune, avizată de directorul general al Direcției generale echitate și performanță în învățământul preuniversitar, este aprobată de președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat - 2026.
(1) Președinții comisiilor de bacalaureat din centrul de examen și din centrul zonal de evaluare se numesc prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(2) Comisia județeană de bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Prahova stabilește componența comisiilor de bacalaureat de evaluare/echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, a comisiilor de bacalaureat din centrul de examen și din centrul zonal de evaluare.
Sesiunea specială a examenului de bacalaureat - 2026 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, valabilă și pentru examenul național de bacalaureat - 2026, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6.059/2025 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2026.
Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Direcția generală economică, Direcția generală minorități și desegregare, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, conducerea unităților de învățământ - centre de bacalaureat pentru sesiunea specială - 2026 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere:– prevederile art. 102 alin. (2) și (7), art. 115 alin. (2) lit. h) și ale art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 3 din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;– prevederile art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.059/2025 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2026;– dispozițiile art. 1 alin. (4) din Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010, cu modificările ulterioare;– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);– Referatul de aprobare nr. 728/DGEPÎP din 16.03.2026 referitor la proiectul de ordin al ministrului educației și cercetării privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat - 2026 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2026 - sesiunea iunie-iulie,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian
București, 24 martie 2026.
Nr. 3.508.
-----