DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

Cristian Deliorga

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cristian-Nicolae Sima

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 1.496/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.185D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face trimitere la considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015. Arată că legiuitorul beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește modalitățile de prevenire a discriminării. Susține că accesul liber la justiție este garantat de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, orice persoană vătămată având posibilitatea să sesizeze instanța de judecată în condiții mai favorabile decât în situația formulării cererilor de drept comun.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Decizia civilă nr. 407 din 26 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.496/2/2020, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect anularea unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că este nemulțumit, în esență, de hotărârea Consiliului prin care a constatat necompetența sa cu privire la întreg conținutul petiției formulate de autor și de alți doi petenți, având ca obiect constatarea unor fapte de discriminare săvârșite de către angajator. Consideră că, prin refuzul de a sancționa unele dintre faptele de discriminare cu soluționarea cărora este sesizat, Consiliul încalcă principiul egalității cetățenilor în fața autorităților publice.

6. Referitor la art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, autorul apreciază, în esență, că termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea acesteia în care persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul este prea scurt și nu permite persoanei discriminate să decidă dacă e de preferat să se adreseze Consiliului sau direct instanței de judecată. Totodată, apreciază că norma este discriminatorie întrucât în cazul faptei de hărțuire prevăzute de Codul penal termenul de prescripție este de 3 ani.

7. În ceea ce privește alin. (7) și (8) ale aceluiași articol, autorul sesizării consideră că termenele de soluționare a sesizării și de comunicare a hotărârii părților sunt prea lungi și afectează dreptul la un proces echitabil, sugerând că aceste termene ar trebui să fie identice cu termenele prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

8. De asemenea, autorul excepției critică și dispozițiile alin. (10) al art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, potrivit cărora hotărârile Consiliului constituie titlu executoriu, susținând că prin acestea se instituie doar o aparență a respectării principiului nediscriminării, contrar prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, însă, în realitate, acestea nu pot fi puse în executare, neidentificând în legislație o posibilitate de a executa silit autoritatea care a fost sancționată pentru discriminare.

9. Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile art. 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arată că prevederile criticate stabilesc competența Consiliului și regulile de procedură aplicabile pentru soluționarea sesizărilor formulate de persoanele interesate, iar, în reglementarea aspectelor menționate, statul beneficiază de o largă marjă de apreciere.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:– Art. 19

(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

(2) Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.;

– Art. 20

(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.

(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.

(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separației puterilor în stat și principiul legalității, art. 4 referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 10 privind relațiile internaționale, art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind principiul universalității, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel cum acestea se interpretează în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 47 cu privire la nivelul de trai, art. 51 privind dreptul de petiționare, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea unor drepturi, art. 73 referitoare la categoriile de legi, art. 126 cu privire la competența instanțelor judecătorești, art. 128 referitoare la folosirea limbii materne și a interpretului în justiție și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea va analiza, cu titlu prealabil, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia.

16. Curtea reține că, prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, a stabilit următoarea ordine de soluționare a condițiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992: (i) identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noțiunea „excepțiilor“ din Legea nr. 47/1992 pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepție; (ii) analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și (iii) analiza condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea a reținut în decizia menționată că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiții.

17. Referitor la identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, paragraful 1, Curtea a statuat că există trei elemente, inerente și intrinseci oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a mai reținut că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, nu este o condiție sine qua non ca motivarea să existe în materialitatea ei dacă textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate. În schimb, în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element distinct, iar din textul constituțional invocat nu rezultă în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, nu se poate reține existența unei veritabile critici de neconstituționalitate. Prin aceeași decizie, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat că nu poate proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o manieră eliptică întrucât aceasta ar presupune ca instanța de control constituțional să se substituie autorului pentru a formula critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, nepermis de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

18. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 19, precum și dispozițiile art. 20 alin. (2)-(6) și (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, excepția formulată de către autorul excepției nu conține și motivarea expresă a neconstituționalității textelor criticate, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Cu toate acestea, din conținutul cererii de sesizare, se poate deduce că în privința art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nemulțumirea autorului vizează aspecte referitoare la modul de reglementare a competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare Consiliu). În schimb, referitor la dispozițiile art. 20 alin. (2)-(6) și (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Curtea nu poate deduce în mod rezonabil o minimă critică de neconstituționalitate din textele constituționale enumerate.

19. Prin urmare, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2)-(6) și (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă întrucât lipsește motivarea relației de contrarietate dintre acestea și normele constituționale de referință invocate ca fiind încălcate.

20. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale, a dispozițiilor art. 19 și ale art. 20 alin. (1), (7), (8) și (10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

21. În ceea ce privește art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Curtea constată că, în realitate, critica autorului vizează aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii, aspecte a căror analiză excedează competenței Curții Constituționale. De asemenea, se constată că și critica referitoare la art. 20 alin. (10) cu privire la punerea efectivă în executare a hotărârilor Consiliului vizează, în realitate, modul de aplicare a legii. Prin urmare, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și ale art. 20 alin. (10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă.

22. În continuare, Curtea va analiza doar criticile formulate de autorul excepției care îndeplinesc toate condițiile de admisibilitate, respectiv dispozițiile art. 20 alin. (1), (7) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

23. Prin Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) și ale art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, critici care se refereau la natura juridică a Consiliului.

24. În ceea ce privește critica referitoare la art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea nu poate reține că termenul prevăzut pentru sesizarea Consiliului ar îngrădi accesul liber la justiție, având în vedere că art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 prevede un termen de 3 ani pentru sesizarea instanței, care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, așadar independent de sesizarea Consiliului în termenul de un an prevăzut la art. 20 alin. (1), sesizare care are caracter facultativ, în acord cu prevederile art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală.

25. În acest sens, prin Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea Constituțională a reținut, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, că semnificația termenului „facultativ“, în înțelesul normei constituționale evocate, este aceea că, pentru soluționarea unui conflict, persoana care consideră că drepturile sau libertățile sale au fost vătămate are posibilitatea de a opta, de a alege fie calea administrativ-jurisdicțională, fie direct calea judecătorească. Alegând calea administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are în continuare deschisă posibilitatea de a contesta soluția dată de autoritatea administrativ-jurisdicțională în fața unei instanțe judecătorești, fiind asigurat astfel liberul acces la justiție. Așadar, caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale este o garanție a accesului liber la justiție, alegerea - electa una via - aparținând persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale. Prin urmare, critica referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție, este neîntemeiată.

26. În ceea ce privește critica adusă art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 raportată la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art. 16 din Constituție, constând în aceea că norma ar institui un tratament discriminatoriu între cetățenii care sesizează Consiliul pe motiv de discriminare și cei care sesizează instanța pentru fapte care constituie infracțiunea de hărțuire prevăzută de art. 208 din Codul penal, Curtea reține că nici aceasta nu poate fi admisă.

27. Curtea a reținut în jurisprudența sa că principiul egalității nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite, mai ales că acesta nu presupune uniformitate, ci stabilește că în situații egale trebuie să se aplice un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Astfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (Decizia nr. 555 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 22 februarie 2024, paragraful 22).

28. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea constată că, în mod evident, situația în care se află cele două categorii de persoane diferă în esență, în prima situație fiind vorba despre persoane care reclamă săvârșirea unor fapte contravenționale, iar în al doilea caz, despre persoane care reclamă săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, critica referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție este neîntemeiată.

29. Referitor la critica potrivit căreia termenul de soluționare a sesizării de către Consiliu și termenul de comunicare către părți a hotărârii acestuia, prevăzute de art. 20 alin. (7) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, ar fi prea lungi și ar aduce atingere astfel dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (Decizia nr. 568 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 11 iulie 2025). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a art. 20 alin. (7) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, prin raportare la art. 21 din Constituție, este neîntemeiată.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și ale art. 20 alin. (2)-(6), (9) și (10) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 1.496/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 20 alin. (1), (7) și (8) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.

PREȘEDINTE

CRISTIAN DELIORGA

Magistrat-asistent,

Cristian-Nicolae Sima

-----