Legislator Case Law & Legislation
308372 RO

DECIZIA nr. 541 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIA nr. 541 din 4 noiembrie 2025 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 23 martie 2026

Cristian Deliorga

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, excepție ridicată de Claudiu Olariu și Andrei Petrescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ din București, în Dosarul nr. 12.164/3/2020 al Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 448D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 nu contravin prevederilor din Constituție invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 12.164/3/2020, Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanții Claudiu Olariu și Andrei Petrescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de recalculare a drepturilor salariale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, în special anexa nr. 1 prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 197,33 lei, sunt neconstituționale, întrucât, din examinarea art. 73 alin. (3) lit. j) și a art. 115 alin. (1) din Constituție, rezultă că reglementările primare privind statutul funcționarilor publici, inclusiv în partea privind drepturile salariale ale acestora, nu pot fi cuprinse într-o ordonanță a Guvernului.

6. Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, în ansamblul său, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 18 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

11. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici și în art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, s-a mai pronunțat, din perspectiva unor critici de neconstituționalitate identice cu cele invocate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, Decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 mai 2022, Decizia nr. 382 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1234 din 21 decembrie 2022, Decizia nr. 609 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 22 februarie 2023, sau Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 2 august 2023.

13. În ceea ce privește critica ce vizează încălcarea prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, precum și ale art. 115 alin. (1), care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice, prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, precitată, paragrafele 41 și 42, Curtea a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia statutul juridic al funcționarului public cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale ce reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, funcționarul public este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul acestuia, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, și Decizia nr. 90 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea a reținut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă (Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 și 21).

Astfel, regulile esențiale privind ocuparea posturilor de conducere țin de statutul funcționarului public, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la nașterea până la încetarea acestuia. Prin urmare, deoarece vizează modificarea raporturilor de muncă, aceste reguli esențiale trebuie reglementate prin lege organică. În mod asemănător, având în vedere că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, și ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de execuție țin de nașterea raportului de serviciu, Curtea a constatat că aceste aspecte esențiale - cum sunt, spre exemplu, condițiile generale de participare la examen/concurs, condițiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condițiile în care candidații sunt declarați „admiși“ și posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcțiilor de execuție să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort (Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, paragraful 24). De asemenea, răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, precitată, paragraful 18). Totodată, aspectele esențiale referitoare la evaluarea activității polițistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activității și conduitei polițistului, comunicarea rezultatului evaluării și posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 32).

14. Referitor la reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul polițiștilor, Curtea a constatat că acestea constituie obiectul reglementării Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Însă Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, supusă controlului de constituționalitate, a avut ca obiect de reglementare, așa cum reiese din însuși titlul său, salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Or, sistemul de salarizare nu se regăsește printre domeniile stricte și limitative care, conform art. 73 alin. (3) din Constituție, fac obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea și Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005).

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Olariu și Andrei Petrescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ din București, în Dosarul nr. 12.164/3/2020 al Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.

PREȘEDINTE

CRISTIAN DELIORGA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →