DECIZIA nr. 552 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Statutory Text (1 Articles)
Cristian Deliorga - președinte
Asztalos Csaba-Ferenc - judecător
Mihai Busuioc - judecător
Mihaela Ciochină - judecător
Dacian-Cosmin Dragoș - judecător
Dimitrie-Bogdan Licu - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Cristian-Nicolae Sima - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Bogdan Codreanu în Dosarul nr. 83/46/2021 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.411D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele ședinței dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.295D/2021, nr. 2.889D/2021, nr. 2.894D/2021 și nr. 585D/2022, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate similară ridicată de Danileț Cristi, de Alexandru Cristian Balașanu și Ioan Fundătureanu, de Dragoș-Alin Călin și de Alina Mihaela Gioroceanu în Dosarul nr. 380/33/2021 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 390/39/2021 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 793/46/2021 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 461/64/2021* al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.
4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.295D/2021, nr. 2.889D/2021, nr. 2.894D/2021 și nr. 585D/2022 la Dosarul nr. 1.411D/2021, care a fost primul înregistrat.
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că jurisprudența Curții prin care a stabilit că textul în discuție este constituțional a avut în vedere forma anterioară a acestuia, potrivit căreia normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobau prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Or, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi delegate conducătorului Inspecției Judiciare, având în vedere dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție și considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 599 din 10 octombrie 2019, paragraful 22. Arată că regulile pentru efectuarea lucrărilor de inspecție au fost modificate de patru ori în anul 2020, contrar principiului securității raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Menționează că, spre deosebire de Inspecția Judiciară, care are doar o consacrare legală, Consiliul Superior al Magistraturii este prevăzut chiar de Constituție. De asemenea, face trimitere la Cauza C-817/21, R.I. împotriva Inspecției Judiciare, N.L. a Curții de Justiție a Uniunii Europene și arată că regimul juridic al acțiunii disciplinare față de judecători implică existența unor garanții necesare pentru a preveni orice influență exterioară asupra activității judiciare. Or, puterea executivă a intervenit în trecut și poate interveni oricând pentru a modifica regimul juridic aplicabil Inspecției Judiciare. Menționează că, în prezent, art. 66 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii atribuie Plenului Consiliului Superior al Magistraturii competența de a aproba normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Conchide că textul criticat conține o soluție legislativă neconstituțională în detrimentul Consiliului Superior al Magistraturii, cu încălcarea prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele
7. Prin Încheierea din 19 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 83/46/2021, și prin Încheierea din 28 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 461/64/2021*, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
8. Prin Încheierea din 16 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 380/33/2021, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
9. Prin Încheierea din 20 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 390/39/2021, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
10. Prin Încheierea din 6 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 793/46/2021, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
11. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Bogdan Codreanu, de Danileț Cristi, de Alexandru Cristian Balașanu și Ioan Fundătureanu, de Dragoș-Alin Călin și de Alina Mihaela Gioroceanu în cauze având ca obiect anularea Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, în baza căruia s-a efectuat cercetarea disciplinară a unor magistrați.
12. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textul criticat încalcă rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, iar, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, aspectele referitoare la sancționarea judecătorilor și a procurorilor trebuie reglementate prin legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 317/2004, fiind de competența acestuia. În plus, stabilirea reglementării acestor aspecte printr-un act normativ infralegal, care are trăsătura de a fi frecvent modificat, încalcă și principiul securității raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Se invocă, în acest context, considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 și prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, potrivit cărora elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al judecătorilor și procurorilor trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia.
13. Se apreciază că textul criticat permite reglementarea unor aspecte importante referitoare la cariera magistraților printr-un act juridic având o forță juridică inferioară legii. În acest sens se susține că anumite dispoziții din regulamentul adoptat prin ordinul în discuție adaugă la lege sau contravin unor dispoziții legale.
14. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât elementele esențiale în materia răspunderii disciplinare a magistraților în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute de secțiunea a 4-a a capitolului IV al Legii nr. 317/2004, în acord cu cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, iar ordinul atacat reglementează cercetarea disciplinară prealabilă sesizării secției competente a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, arată că art. 39 din respectivul ordin reglementează procedura de suspendare a magistratului pe parcursul efectuării cercetării disciplinare, însă decizia de suspendare a raporturilor de muncă poate fi luată numai de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii.
15. Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispoziția legală criticată este neconstituțională. În acest sens, arată că prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020 s-a stabilit constituționalitatea art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 într-o formă anterioară modificării textului prin Legea nr. 234/2018. Astfel, vechea reglementare prevedea competența Consiliului Superior al Magistraturii - garant al independenței justiției - în adoptarea normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, pe când noua reglementare conferă această competență inspectorului-șef al Inspecției Judiciare - organul care și efectuează lucrările de inspecție, respectiv de cercetare disciplinară. Totodată, invocă Decizia nr. 737 din 8 octombrie 2020 prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții care permiteau, printre altele, reglementarea aspectelor referitoare la procedura disciplinară a funcționarilor publici printr-un act juridic infralegal. De asemenea, invocă mai multe decizii prin care Curtea Constituțională a stabilit, cu valoare de principiu, că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor ține de domeniul legii organice.
16. Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 125 alin. (2) și ale art. 134 alin. (2) din Constituție.
17. Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 125 alin. (2) și ale art. 134 alin. (2) din Constituție.
18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
19. Guvernul apreciază, în Dosarul nr. 585D/2022, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că elementele esențiale privind răspunderea disciplinară a magistraților sunt prevăzute de Legea nr. 317/2004, iar regulamentul amintit cuprinde norme metodologice pentru realizarea atribuțiilor specifice de către Inspecția Judiciară. Mai arată că, prin Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, Curtea Constituțională s-a pronunțat în același sens asupra formei anterioare a textului criticat.
20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele
21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, dispoziții care au următorul conținut: „(4) Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament.“
23. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022. Ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2018, având în vedere că acestea sunt aplicabile în cauză.
24. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta referitoare la principiul securității raporturilor juridice, art. 73 alin. (3) lit. l) referitoare la domeniul legii organice, art. 125 alin. (2) privind statutul judecătorilor și art. 134 alin. (2) cu privire la rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
25. Examinând excepția de neconstituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la securitatea raporturilor juridice și ale art. 73 alin. (3) lit. l), referitoare la caracterul organic al dispozițiilor care reglementează în materia organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea constată că autorii critică, în esență, delegarea reglementării prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare a aspectelor referitoare la efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, reglementare care, în opinia acestora, ar trebui să fie cuprinsă în legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv în Legea nr. 317/2004.
26. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se realizeze prin lege organică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, paragraful 17, Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, paragrafele 25 și 28, Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 22 iunie 2021, paragraful 15, sau Decizia nr. 86 din 21 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 28 august 2024, paragraful 25).
27. De asemenea, Curtea a reținut în jurisprudența sa că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19).
28. Totodată, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, precitată, paragrafele 17 și 28, Curtea a reținut că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al magistraților trebuie reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.
29. Prin Decizia nr. 219 din 30 martie 2021, precitată, paragrafele 17-22, Curtea Constituțională a reținut că regulile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor țin de executarea raportului de muncă al magistraților și, prin urmare, elementele esențiale referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei proceduri să fie explicate și detaliate prin act administrativ cu caracter normativ. Curtea a făcut o analiză comparativă a normelor privind răspunderea disciplinară a magistraților cuprinse în Legea nr. 303/2004 și în Legea nr. 317/2004, pe de o parte, și în regulament (adoptat, potrivit versiunii anterioare a textului criticat, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii), pe de altă parte, și a constatat că elementele esențiale ale răspunderii judecătorilor și procurorilor sunt prevăzute în legea organică (atât în Legea nr. 303/2004, cât și în Legea nr. 317/2004), în deplină concordanță cu dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 134 alin. (2) din Constituție.
30. În același sens, prin Decizia nr. 86 din 21 februarie 2024, precitată, paragraful 29, Curtea a reținut că detalierea printr-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii a regulilor privitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, deja consacrate prin legi organice, respectiv Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 317/2004, nu este de natură să se constituie într-un viciu de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. l) din Constituție.
31. Aplicând considerentele de mai sus la cauza de față, Curtea constată că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis, fiind irelevant, din perspectiva criticilor referitoare la încălcarea art. 73 alin. (1) lit. l), dacă regulamentul în discuție este adoptat prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.
32. De altfel, textul criticat se referă la aprobarea „normelor“ pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, în sensul de norme metodologice, sens avut în vedere chiar de art. 1 din regulamentul menționat, norme care, prin natura lor, conțin reguli procedurale tehnice și de detaliu. Evident că autoritatea publică emitentă trebuie să aibă în vedere, cu ocazia elaborării proiectului de act normativ preconizat, ca acesta să nu conțină dispoziții de domeniul legii organice, ci doar dispoziții specifice nivelului de reglementare secundară, în limitele stabilite de dispoziția de nivel primar care constituie temei pentru adoptare. Însă numai instanțele judecătorești pot sancționa eventuala depășire a domeniului de reglementare de către una sau mai multe dispoziții din cuprinsul actului administrativ, Curtea Constituțională având competența să analizeze doar dispozițiile cuprinse în acte normative cu forța juridică a legii.
33. Prin urmare, critica autorilor excepției de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la securitatea raporturilor juridice, și la dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție este neîntemeiată.
34. Referitor la criticile privind încălcarea art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 deleagă inspectorului-șef dreptul de a stabili regulile procedurale pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, iar nu regulile privind sancționarea magistraților sau regulile referitoare la procedura în baza căreia Consiliul Superior al Magistraturii își exercită rolul constituțional de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor.
35. Prin urmare, critica raportată la dispozițiile art. 125 alin. (2) și ale art. 134 alin. (2) din Constituție este neîntemeiată.
36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bogdan Codreanu, de Alina Mihaela Gioroceanu, de Danileț Cristi, de Alexandru Cristian Balașanu și Ioan Fundătureanu și de Dragoș-Alin Călin în dosarele nr. 83/46/2021 și nr. 461/64/2021* ale Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 380/33/2021 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 390/39/2021 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 793/46/2021 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.
PREȘEDINTE
CRISTIAN DELIORGA
Magistrat-asistent,
Cristian-Nicolae Sima
-----