RAPORT nr. 20.021 din 28 noiembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul pentru Odorheiu Secuiesc în anul 2025
Statutory Text (1 Articles)
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2025, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.10.2025-11.11.2025 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul pentru Odorheiu Secuiesc în anul 2023 și, respectiv, în anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că
În anul 2023 Partidul pentru Odorheiu Secuiesc nu a obținut venituri și nu a efectuat cheltuieli.
În anul 2024 veniturile totale ale Partidului pentru Odorheiu Secuiesc au fost în sumă de 50.500,00 lei și au fost obținute din cotizații și donații. Cheltuielile au fost în sumă de 48.635,42 lei.
II. Sancțiuni
Nu au fost aplicate sancțiuni.
București, 28 noiembrie 2025.
Nr. 20.021.
-----