DECIZIA nr. 404 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1^2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Dumitru Băițan în Dosarul nr. 12.206/193/2020 al Judecătoriei Botoșani - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.495D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

4. Prin Încheierea din 13 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 12.206/193/2020, Judecătoria Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1^2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Excepția a fost ridicată de Dumitru Băițan într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că nu poate fi sancționat contravențional pentru faptul că locuiește la strada principală a localității care este traversată de un drum administrat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., pe care aceasta nu îl întreține, nu îl marchează, acesta aparținând comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, care, îl întreține, astfel că autorul se simte discriminat față de cei care locuiesc în intravilanul unor municipii traversate de un drum național. Astfel este pus în situația în care dacă nu deține rovinietă nu se poate deplasa prin localitatea sa de domiciliu, fiindu-i încălcat dreptul la libera circulație.

6. Ca atare, argumentele avute în vedere de legiuitor, prin reglementarea dispozițiilor criticate din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, nu pot fi considerate atât de puternice pentru a justifica în mod obiectiv și rațional instituirea unui tratament diferențiat între conducătorii auto care locuiesc în alte localități față de cei care locuiesc în municipii traversate de drumuri naționale sau județene.

7. Astfel, dispozițiile legale criticate instituie o discriminare între cetățenii care circulă în localitățile de domiciliu, altele decât municipiile, față de cei care locuiesc în aceste municipii și restrâng exercițiul dreptului la libera circulație.

8. Judecătoria Botoșani - Secția civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 1 pct. 1^2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002. Însă, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că autorul excepției critică dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea.“.

13. Autorul excepției apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 25 privind libera circulație și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă art. 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 20 referitor la egalitatea în fața legii și art. 45 privind libertatea de circulație și de ședere din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și Directiva 2004/3-8/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

14. Cu titlu prealabil, Curtea observă că, prin art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. își schimbă denumirea în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 345 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 3 august 2017, paragraful 14).

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, iar prin Decizia nr. 345 din 11 mai 2017, precitată, Decizia nr. 104 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 3 iunie 2019, Decizia nr. 694 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 351 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1180 din 9 decembrie 2022, și Decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 3 iulie 2024, a constatat conformitatea acestora cu prevederile Legii fundamentale.

16. Astfel, prin Decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2024, precitată, paragraful 17, și Decizia nr. 351 din 26 mai 2022, precitată, paragraful 14, Curtea a reținut, în esență, că tariful de utilizare reprezintă o sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, rețea concesionată Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. Totodată, Curtea a reținut că în rețeaua de drumuri naționale intră drumurile de interes național care aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine [a se vedea art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998].

17. Curtea a mai reținut că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este organul administrației publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor de interes național și că tot acesta administrează drumurile de interes național, direct sau prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., care își realizează atribuțiile în condițiile unui contract de concesiune încheiat între acestea. Sectoarele de drumuri naționale, incluzând și lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor nu sunt însă în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., ci a consiliilor locale, potrivit art. 21 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2024, paragraful 18, și Decizia nr. 351 din 26 mai 2022, paragraful 15).

18. Ca atare, prin Decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2024, paragraful 19, și Decizia nr. 351 din 26 mai 2022, paragraful 16, având în vedere cele anterior menționate, respectiv regimul de administrare diferit al rețelei de drumuri naționale din România, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

19. Totodată, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu instituie discriminări între persoanele care domiciliază în municipii și persoanele care domiciliază în alte localități, deoarece toate aceste persoane plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România atunci când vehiculul deținut circulă pe drumurile aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (Decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2024, paragraful 20, și Decizia nr. 351 din 26 mai 2022, paragraful 18).

20. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 25 din Constituție, prin Decizia nr. 266 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 16 august 2021, paragraful 17, Curtea a statuat că instituirea responsabilității achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile pentru utilizatori nu încalcă principiul liberei circulații. Dreptul la liberă circulație, astfel cum este reglementat de Constituție, prin receptarea sa din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, nu include și dreptul de a conduce autovehicule, prevederile constituționale nefăcând referire și la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulație. De altfel, „libera circulație“, prevăzută de norma constituțională, se desfășoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice și sociale, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a unei normale desfășurări a relațiilor interstatale. Totodată, Curtea a statuat că dreptul la liberă circulație se referă la mișcarea transfrontalieră a persoanelor și la cea din interiorul frontierelor unui stat, vizând atât libertatea de mișcare propriu-zisă, cât și libertatea oricărui cetățean de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, precum și dreptul de a emigra și de a reveni în țară (a se vedea și Decizia nr. 87 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, și Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013).

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Cu privire la prevederile invocate din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Decizia nr. 184 din 26 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 mai 2015, și Decizia nr. 51 din 26 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 1 martie 2021, Curtea a reținut că acestea, de principiu, sunt aplicabile în cadrul controlului de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului. În acest sens sunt considerentele de principiu reținute de Curte prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012. În speță, Curtea constată că prevederile invocate din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la egalitatea în fața legii și la libertatea de circulație și de ședere, iar considerentele reținute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecință, valabile și cu privire la aceste norme.

23. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Băițan în Dosarul nr. 12.206/193/2020 al Judecătoriei Botoșani - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Botoșani - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

-----