Legislator Case Law & Legislation
306319 RO

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 30 decembrie 2025 privind aprobarea stemei comunei Calvini, județul Buzău

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 30 decembrie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2026

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Calvini, județul Buzău

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 30 decembrie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2026

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Calvini, județul Buzău

Descrierea stemei

Stema comunei Calvini se compune dintr-un scut francez medieval, triunghiular, cu marginile rotunjite, scartelat.

În cartierul 1, în câmp albastru, se află un personaj masculin aureolat, cu barbă, ce binecuvântează cu mâna dreaptă și ține o carte închisă în mâna stângă. Peste veșmânt poartă un epitrahil și un omofor încrucișat peste umeri, totul de argint.

În cartierul 2, în câmp de argint, se află un stejar dezrădăcinat cu cinci ghinde și zece frunze, totul verde.

În cartierul 3, în câmp de argint, se află o ramură de frasin verde.

În cartierul 4, în câmp albastru, se află o oală de lut de argint, cu două toarte, ornată cu o linie zimțată neagră.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor stemei

Personajul masculin aureolat face referire la bustul Sfântului Nicolae și reprezintă biserica din localitate cu hramul „Sfântul Nicolae“ din satul Bascenii de Jos, ridicată în anul 1775, monument istoric, supranumită și Voronețul Buzăului.

Stejarul reprezintă bogăția silvică a zonei, iar numărul ghindelor semnifică numărul satelor ce alcătuiesc comuna.

Ramura de frasin face referire la denumirea satului Frăsinet, aparținător comunei Calvini.

Oala de lut face referire la denumirea satului Olari, ce aparține comunei, și la vechea ocupație a locuitorilor, olăritul.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 30 decembrie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2026

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ILIE-GAVRIL BOLOJAN

Contrasemnează

p. Viceprim-ministru,

Monica Oancea-Szabo,

secretar de stat

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Marin Țole,

secretar de stat

București, 30 decembrie 2025.

Nr. 1.176.

----

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 30 decembrie 2025 · GUVERNUL ROMÂNIEI · MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2026

(1) Se aprobă stema comunei Calvini, județul Buzău, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Calvini, județul Buzău, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →