ORDIN nr. 204 din 18 decembrie 2025 pentru modificarea art. 6 alin. (5) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 76/2015 privind regulile de eligibilitate aplicabile cheltuielilor în cadrul Fondului pentru securitate internă și Fondului pentru azil, migrație și integrare
Statutory Text (3 Articles)
La articolul 6 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 76/2015 privind regulile de eligibilitate aplicabile cheltuielilor în cadrul Fondului pentru securitate internă și Fondului pentru azil, migrație și integrare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 10 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins
(5) Prin excepție de la alin. (2) și (4), finanțarea din sumele forfetare pentru relocare și transfer intra-UE prevăzute la pct. 10 din anexa nr. 2 se solicită prin depunerea fișelor de proiect la autoritatea responsabilă până la data de 31 decembrie 2022, iar plățile aferente cheltuielilor în cadrul proiectelor aprobate la finanțare trebuie efectuate cel târziu până la data de 31 decembrie 2026. Sumele neangajate prin contracte de finanțare, rămase disponibile după termenele menționate anterior, se vor utiliza conform prevederilor art. 2 din anexa nr. 2 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 107/2023 pentru aprobarea regulilor de eligibilitate și de utilizare aferente fondurilor europene dedicate Afacerilor interne pentru perioada 2021-2027.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
București, 18 decembrie 2025.
Nr. 204.
------