DECIZIA nr. 403 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și ale art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și ale art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Dan Băzăvan și Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 5.248/2/2020/a1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.029D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

4. Prin Încheierea din 24 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.248/2/2020/a1.1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și ale art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Dan Băzăvan și Rosemary Băzăvan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, prin raportare la art. 1, 11, 15, 16, 20, 21, 41-44 și 47 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, precum și la art. 7 coroborat cu art. 8 și art. 25 pct. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îngrădesc dreptul de acces liber la justiție, fiind ambigue și instituind înțelesuri diferite, ceea ce conduce la stabilirea în mod neunitar a taxelor judiciare de timbru. De asemenea, se mai susține că art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 contravine art. 1, 10, 11, 15, 16, 20, 21, 47, 129 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt norme clare și previzibile, accesul liber la justiție neechivalând cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. În ceea ce privește prevederile art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, instanța consideră că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate, având în vedere că, deși cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere definitivă, aceasta se analizează de un alt complet. Soluționarea cererii în camera de consiliu și fără citarea părții nu poate fi considerată o încălcare a garanțiilor procesuale puse la dispoziția părților, fiind vorba despre opțiunea legiuitorului de a se soluționa cu celeritate o astfel de cerere care nu implică fondul litigiului, părțile având posibilitatea de a depune, în scris, orice înscrisuri consideră că sunt necesare soluționării cererii de reexaminare.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 7 și ale art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care la data sesizării Curții Constituționale prevedeau următoarele:– Art. 7: „Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.“;– Art. 39 alin. (2): „Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluționarea cererii de reexaminare.“.

11. Curtea observă că ulterior sesizării sale, prin Legea nr. 32/2021 pentru completarea art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 17 martie 2021, dispozițiile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au fost completate cu un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: „(2) Acțiunile și cererile având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrității fizice și/sau psihice se taxează cu 100 lei“, textul criticat regăsindu-se la alin. (1) al art. 7. Așadar, obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (1) și ale art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.

12. Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 referitoare la statul român, ale art. 10 care consacră relațiile internaționale, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, ale art. 42 referitor la interzicerea muncii forțate, ale art. 43 privind dreptul la grevă, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și ale art. 135 alin. (2) lit. f) privind economia. De asemenea, se susține că art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 contravine și prevederilor art. 7 coroborate cu cele ale art. 8 și ale art. 25 pct. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, Curtea reține că, deși autorii excepției invocă în mod formal încălcarea art. 1, 10, 11, 15, 16, 20, 21, 47, 129 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, în realitate aceștia nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale invocate. În acest context, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere deci că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.

14. Or, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autori. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate.

15. Prin urmare, având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate.

16. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.

17. Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate, și anume condiția motivării, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 urmează a fi respinsă, în temeiul art. 29 alin. (1) corelat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă.

18. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, aplicând considerentele de principiu ale Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 anterior evocate la prezenta cauză, Curtea observă că autorii indică textul de lege criticat în baza căruia a fost fixată taxa judiciară de timbru și mai multe articole din Constituție, însă dintre acestea, se poate reține în mod rezonabil o minimă critică de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

19. Cu privire la aceste critici, Curtea reține că, prin Decizia nr. 277 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021, paragraful 14, a statuat că plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor, în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (1), potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Îndeplinirea acestei obligații constituționale impuse prin textul de lege criticat vine să dea expresie art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției este obligatorie. Această obligație se încadrează între acelea la care face referire art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au obligațiile prevăzute de Constituție. Ca atare, Curtea a constatat că nu poate fi reținută o contrarietate între textul de lege criticat și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, așa încât critica este neîntemeiată.

20. De asemenea, prin Decizia nr. 306 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 2 august 2019, paragrafele 15 și 17, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit, în condițiile în care art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care obțin un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a reținut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 418 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 24 iulie 2015, paragraful 20). În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). De asemenea, în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile ce rezultă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției. De asemenea, Curtea a constatat că taxa judiciară de timbru instituită de dispozițiile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 are un cuantum fix de 100 lei, acesta fiind un cuantum rezonabil, care nu conduce la încălcarea accesului liber la justiție.

21. Totodată, prin Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 august 2014, paragraful 19, Curtea a constatat că soluția legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 624 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 20 februarie 2018, paragraful 22).

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Dan Băzăvan și Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 5.248/2/2020/a1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

-----