RAPORT nr. 14.050 din 11 iulie 2025 privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Național Liberal, cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din anul 2025
Statutory Text (1 Articles)
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2.06.2025-9.07.2025 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Național Liberal, cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din anul 2025.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru Președintele României din anul 2025:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 2.000.000,00 lei, reprezentând contribuții electorale provenite din transferuri ale sumelor de bani provenite din fondurile Partidului Național Liberal din activitatea curentă;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 671.180,50 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 671.180,50 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 671.180,50 lei.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 671.180,50 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral.
II. Sancțiuni aplicate ca urmare a verificării legalității finanțării campaniei electorale, precum și ca urmare a sesizărilor
Partidul Național Liberal a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 11 iulie 2025.
Nr. 14.050
-----