Legislator Case Law & Legislation
304014 RO

HOTĂRÂRE nr. 128 din 3 noiembrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2024/2.865 în ceea ce privește datele de aplicare și dispozițiile tranzitorii - COM (2025) 526 final

4 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (4 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 128 din 3 noiembrie 2025 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1027 din 6 noiembrie 2025

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2024/2.865 în ceea ce privește datele de aplicare și dispozițiile tranzitorii - COM (2025) 526 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

HOTĂRÂRE nr. 128 din 3 noiembrie 2025 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1027 din 6 noiembrie 2025

Senatul României

1. consideră că

a) propunerea are caracter tehnico-juridic și urmărește exclusiv armonizarea termenelor de aplicare și a dispozițiilor tranzitorii, fără a modifica conținutul material al reformei CLP din 2024;

b) propunerea nu aduce modificări de fond asupra regimului CLP și nu afectează obiectivele de protecție a sănătății și mediului stabilite în 2024;

c) inițiativa are un caracter administrativ și procedural, vizând clarificarea calendarului de aplicare și sincronizarea dispozițiilor tranzitorii, pentru o aplicare coerentă și uniformă la nivelul Uniunii;

d) pentru operatorii economici, măsura aduce claritate și predictibilitate, evitând situațiile în care produsele ar fi trebuit reetichetate de mai multe ori într-un interval scurt, reducând astfel costurile de conformare;

e) pentru administrațiile naționale, extinderea termenelor permite o adaptare graduală a ghidurilor și procedurilor de control și informare publică, asigurând o implementare coerentă și eficientă;

f) Comisia Europeană estimează că această ajustare va contribui la reducerea poverii administrative și la menținerea competitivității industriei europene, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, fără a diminua nivelul de informare și siguranță a consumatorilor;

g) extinderea termenelor de aplicare contribuie la o implementare uniformă și predictibilă a regulamentului, consolidând securitatea juridică și încrederea mediului economic în stabilitatea normativă a Uniunii;

2. susține prezenta propunere, întrucât aceasta

a) nu implică impact bugetar asupra administrației publice;

b) sprijină operatorii economici români prin reducerea poverii administrative;

c) oferă predictibilitate legislativă și facilitează tranziția ordonată către noul sistem de etichetare;

d) este oportună pentru România, deoarece consolidează claritatea legislativă, securitatea juridică și stabilitatea normativă în procesul de implementare a regulilor Regulamentului (UE) 2024/2.865 în ceea ce privește datele de aplicare și dispozițiile tranzitorii pentru produsele chimice.

HOTĂRÂRE nr. 128 din 3 noiembrie 2025 · SENATUL · MONITORUL OFICIAL nr. 1027 din 6 noiembrie 2025

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/372 din 29.10.2025,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 3 noiembrie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN

București, 3 noiembrie 2025.

Nr. 128.

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →