DECIZIA nr. 703 din 19 decembrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă
Statutory Text (1 Articles)
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Băneasa Investments - S.A. din București în Dosarul nr. 16.043/3/2019** al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 104D/2020.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, doamna avocat Monica Livescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea excepției.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autoarei, care solicită admiterea excepției. În acest sens, cu titlu prealabil, arată că neconstituționalitatea normei criticate este în strânsă legătură cu cea a prevederilor art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În același sens, arată că situația premisă din speța pendinte este diferită de cele care au mai fost supuse analizei Curții Constituționale în jurisprudența sa în materie. Făcând trimitere la raționamentul Curții Constituționale aplicabil în Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 și, respectiv, în Decizia nr. 732 din 7 mai 2009, prin care instanța de contencios constituțional a pus în aplicare art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a constatat neconstituționalitatea unor texte de lege aflate în directă legătură cu textul cu care a fost sesizată, autoarea excepției arată că textul de lege criticat în prezenta cauză, precum și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă încalcă atât dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, cât și pe cele cuprinse în art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din perspectiva faptului că părțile nu își pot susține punctul de vedere în procedura regulatorului de competență. Invocă în acest sens jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Clinique des Acacias și alții împotriva Franței, paragrafele 38 și 43.
5. Solicită Curții Constituționale să pronunțe o decizie de interpretare, în sensul că dispozițiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale prin raportare la art. 200 alin. (2) din același cod.
6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură, a căror stabilire intră în competența exclusivă a legiuitorului. Pe de altă parte, arată că neconstituționalitatea unui text de lege se raportează la normele cuprinse în Legea fundamentală, iar nu la texte cuprinse în aceeași lege sau în alte acte normative.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele
7. Prin Sentința civilă nr. 114F din 1 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.043/3/2019**, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Societatea Băneasa Investments - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui conflict negativ de competență în temeiul prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care, în dezacord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, părțile interesate nu pot fi informate cu privire la desfășurarea dezbaterilor.
9. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, edictate de legiuitor în virtutea competenței sale constituționale, care are libertatea de a stabili reguli deosebite pentru soluționarea, fără citarea părților, a conflictului de competență, dat fiind faptul că în cadrul acestei proceduri se examinează strict problema competenței instanței care va soluționa cauza.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „(4) Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.“
14. În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 21 alin. (1) - (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare similară. Prin Decizia nr. 153 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 13 mai 2021, paragraful 20, Curtea a reținut că dispozițiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură, a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității procesului civil. Stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o încheiere definitivă, nu contravine art. 21 și nici art. 24 din Constituție, soluția legislativă criticată fiind justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție, în vederea soluționării rapide a conflictului de competență, cu scopul judecării procesului în termenul rezonabil, optim și previzibil, instituit de art. 6 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, acest text constituțional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin dispozițiile de lege criticate.
16. De asemenea, prin Decizia nr. 381 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, constatând constituționalitatea acestora, cu motivarea, în esență, că dispozițiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care țin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluție legislativă este de natură să conducă la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, implicit, la respectarea cerinței privind termenul rezonabil.
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Băneasa Investments - S.A. din București în Dosarul nr. 16.043/3/2019** al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 19 decembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
-----