HOTĂRÂRE nr. 105 din 15 octombrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Planul de acțiune privind continentul IA - COM (2025) 165 final
Statutory Text (3 Articles)
Senatul României
1. consideră că
a) planul de acțiune este oportun, întrucât sprijină tranziția digitală și crește competitivitatea Uniunii Europene;
b) extinderea infrastructurilor de calcul și dezvoltarea gigafabricilor de IA consolidează autonomia strategică a UE și reziliența economică;
c) inițiativa privind Strategia Uniunii Datelor va contribui la interoperabilitate și la stimularea inovării în toate sectoarele;
d) este necesară creșterea investițiilor în capitalul uman și în competențe digitale, pentru a asigura o forță de muncă pregătită pentru tranzițiile tehnologice;
e) implicarea sectorului privat în parteneriate public-privat este esențială pentru atingerea obiectivelor de investiții;
2. susține că
a) planul de acțiune trebuie să fie implementat într-un mod echilibrat geografic, pentru a asigura acces egal la infrastructuri și date pentru toate statele membre;
b) este necesară monitorizarea atentă a respectării normelor etice și de securitate economică în utilizarea IA;
c) formarea și atragerea talentelor din afara UE trebuie corelate cu măsuri de retenție și sprijin pentru cercetătorii și profesioniștii europeni;
d) România poate valorifica oportunitățile prin dezvoltarea unor centre regionale de inovare digitală și prin participarea la proiecte-pilot pentru fabricile de IA și spațiile comune de date.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/322 din 8.10.2025,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 15 octombrie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 15 octombrie 2025.
Nr. 105.
-----