DECIZIA nr. 220 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Statutory Text (1 Articles)
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia-Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Cristian Emanuel Putere în Dosarul nr. 5.829/196/2020 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 605D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, întrucât, în stabilirea punctelor de amendă, agentul constatator se va raporta nu doar la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, dar și la prevederile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se stabilesc criteriile pe care acesta trebuie să le aibă în vedere atunci când individualizează sancțiunea aplicată din punctul de vedere al limitelor acesteia, așa cum sunt prevăzute de art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele
4. Prin Încheierea din 1 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.829/196/2020, Judecătoria Brăila - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Cristian Emanuel Putere într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție prin care a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 privind Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționate de art. 102 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din aceeași ordonanță de urgență.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și, în special, dispozițiile alin. (4) lit. c) din acest articol de lege sunt contrare art. 1 alin. (3) din Constituție, întrucât nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate ale normei juridice, nefiind prevăzute criteriile în funcție de care se aplică 6, 7 sau 8 puncte amendă.
6. Judecătoria Brăila - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că două dintre principiile care guvernează dreptul contravențional sunt principiul legalității și principiul proporționalității sancțiunilor. În respectarea principiului legalității, organele care aplică sancțiunea contravențională au obligația de a aplica una dintre sancțiunile generale cuprinse în art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 raportându-se și la sancțiunea stabilită pentru contravenția săvârșită de cetățean. Totodată, sancțiunea aplicată trebuie să se încadreze în limitele prevăzute pentru fapta respectivă, nefiind posibile nici depășirea maximului special, dar nici coborârea sub minimul legal.
7. În ceea ce privește principiul proporționalității, acesta este reglementat de art. 5 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și își are originea în art. 53 din Constituție, care permite limitarea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o.
8. Astfel, organele competente să aplice sancțiunea contravențională au obligația să analizeze proporționalitatea acesteia și să o individualizeze între limitele stabilite prin actul normativ în discuție.
9. Pentru a realiza operațiunea de individualizare, agentul constatator va lua în considerare anumite criterii care țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei. Aceste criterii, prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt: împrejurările în care a fost comisă fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.
10. Prin urmare, instanța apreciază că textul criticat este constituțional tocmai datorită faptului că sunt prevăzute limite minime și maxime ale amenzii în funcție de clasa de sancțiuni care se aplică pentru contravenția săvârșită, permițând astfel agentului constatator să aplice o amendă în funcție de circumstanțele concrete ale speței. În consecință, instanța apreciază că textul legal criticat este clar și previzibil, fiind în acord cu art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție.
11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederileConstituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă însă că autorul acesteia vizează în realitate prin criticile formulate doar dispozițiile art. 98 alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel că doar acestea vor fi reținute ca obiect al controlului de constituționalitate. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: – Art. 98 alin. (4) lit. c): „(4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele: (…) c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;“.
15. Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării legilor, a Constituției și a supremației acesteia și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 fac parte din capitolul care reglementează răspunderea contravențională, referindu-se la punctele-amendă în funcție de care se stabilește cuantumul amenzilor contravenționale ce se acordă pentru nerespectarea dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice stabilite prin acest act normativ.
17. Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât nu precizează criteriile în funcție de care se aplică un anumit număr de puncte.
18. Față de această critică, Curtea reține că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).
19. Curtea Constituțională a mai reținut și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, previzibilitatea legii presupune ca cetățeanul să dispună de informații suficiente și prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situații concrete, iar, prin raportare la cerința previzibilității, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). Conform aceleiași jurisprudențe, imprecizia termenilor legali poate fi acoperită de o interpretare constantă realizată de instanțele naționale (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 56-62), iar persoana trebuie să poată prevedea, întro măsură rezonabilă, în circumstanțele concrete ale cauzei, consecințele unui act determinat de conduită (Hotărârea din 25 ianuarie 2017, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
20. Analizând dispozițiile de lege criticate prin prisma acestor repere jurisprudențiale, Curtea constată că aceste texte de lege, așa cum s-a reținut mai sus, fac parte dintr-o reglementare mai amplă referitoare la răspunderea contravențională și trebuie interpretate în coroborare cu celelalte dispoziții de lege incidente în materie, inclusiv cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, așa cum prevăd dispozițiile art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
21. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, contravențiilor prevăzute în acest act normativ li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Prin urmare, numărul de puncte-amendă ce vor fi acordate depinde de clasa de sancțiuni din care face parte contravenția, iar criteriile avute în vedere în stabilirea amenzii sunt gravitatea faptelor și pericolul social al acestora.
22. Dispozițiile art. 99-102 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc contravențiile care se încadrează în diversele clase de amendă. Astfel, clasa a III-a de sancțiuni, la care face referire autorul excepției, cuprinde contravențiile enumerate în art. 101, pentru care se aplică, potrivit textului de lege supus controlului de constituționalitate, 68 puncte amendă. Pentru toate aceste contravenții, numărul de puncte se stabilește, așa cum s-a reținut mai sus, în funcție de gravitatea și pericolul social ale faptei, care vor fi apreciate, de la caz la caz, în funcție de situația concretă, de agentul constatator, respectiv de polițistul rutier.
23. În cazul în care o persoană este nemulțumită de modul de stabilire a sancțiunii contravenționale, dispozițiile art. 105 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevăd posibilitatea de a contesta în fața justiției procesul-verbal de constatare a contravenției.
24. Aceste dispoziții de lege concretizează două dintre principiile care guvernează materia contravențională, respectiv principiul legalității sancțiunilor contravenționale și principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale. În acest sens, Curtea amintește că, așa cum s-a pronunțat în jurisprudența sa anterioară, aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, are loc cu respectarea unor principii similare celor specifice sancțiunilor de drept penal. Aceste principii sunt: principiul legalității sancțiunilor contravenționale, principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale și principiul unicității aplicării sancțiunilor contravenționale (non bis in idem) (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31, și Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 122).
25. Principiul legalității sancțiunilor contravenționale presupune că Parlamentul este liber să decidă cu privire la reglementarea domeniului contravențional, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Materia contravențională este guvernată de principiul legalității sancțiunii întrucât, potrivit art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, iar actele normative prin care se stabilesc contravențiile vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea (în acest sens, Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, paragraful 73).
26. Potrivit principiului proporționalității, toate sancțiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei. Acest principiu își găsește corespondent în dispozițiile art. 5 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Principiul proporționalității este apropiat principiului oportunității, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare în vederea atingerii scopului represiv și preventiv al sancțiunii contravenționale. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă, contravențiile prevăzute în ordonanța de urgență sunt clasificate în 5 clase de sancțiuni cărora le corespunde un anumit număr de puncte-amendă. Totodată, Curtea reține că aplicarea sancțiunilor contravenționale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancțiunilor, respectiv proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare și sancționare (Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, precitată, paragraful 31). Cu alte cuvinte, la stabilirea proporționalității sancțiunii cu gravitatea și gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancțiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. În caz contrar, în măsura în care regula proporționalității este încălcată, instanța va adapta sancțiunea la cerințele prevăzute de lege.
27. Așa fiind, Curtea constată că individualizarea sancțiunilor de drept contravențional este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ sancțiunea prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei amenzi contravenționale, care să corespundă în abstract gravității faptei și pericolului social pe care acestea îl prezintă, iar, pe de altă parte, administrativă sau judiciară, aceasta din urmă fiind realizată de agentul constatator sau de judecător în cadrul limitelor stabilite de lege (Decizia nr. 220 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 16 iunie 2023).
28. Prin urmare, Curtea reține că prevederea unor limite minime și maxime ale sancțiunilor contravenționale nu echivalează eo ipso cu o lipsă de claritate și de previzibilitate a normelor privind răspunderea contravențională, ci reprezintă o expresie a principiului proporționalității sancțiunilor contravenționale, iar atât timp cât legiuitorul stabilește repere clare în funcție de care se poate realiza individualizarea lor judiciară nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție.
29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Emanuel Putere în Dosarul nr. 5.829/196/2020 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 98 alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Brăila – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea
-----