COMUNICAT din 21 noiembrie 2025 privind caracterul prescriptibil al dreptului contribuabilului la reportarea soldului sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale următoare
Statutory Text (1 Articles)
Nr. de înregistrare a sesizării: 2286/1/2025
Data înregistrării sesizării: 21.11.2025
Conținutul sesizării
Dacă este prescriptibil sau nu dreptul contribuabilului la reportarea soldului sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale următoare.
Minuta Deciziei nr. 6 din 20 aprilie 2026
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 303 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că
Dreptul persoanei impozabile de a reporta soldul sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale ulterioare nu este prescriptibil.
Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.