COMUNICAT din 19 noiembrie 2025 privind modalitatea de recuperare a sumelor achitate în baza unei decizii de pensie pentru care s-a constatat, ulterior, neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțial
Statutory Text (1 Articles)
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2959/117/2025
Nr. de înregistrare a sesizării: 2274/1/2025
Data înregistrării sesizării: 19.11.2025
Conținutul sesizării
Interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) cu raportare la art. 74 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în sensul de a se stabili dacă, ulterior emiterii și punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaște dreptul beneficiarului la pensie anticipată parțială, așadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, Casa de Pensii constată neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțial, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către Casa de Pensii a unei decizii de revizuire și a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau Casa de Pensii se poate prevala de dispozițiile art. 1250 Cod civil și solicita repunerea în situația anterioară ca și consecință a nulității absolute?
Minuta Deciziei nr. 5 din 26 ianuarie 2026
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.959/117/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept
Interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 74 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, ulterior emiterii și punerii în plată a unei decizii de pensie prin care se recunoaște dreptul beneficiarului la pensie anticipată parțială, așadar, ulterior intrării în circuitul civil a acestui act, casa de pensii constată neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea dreptului de pensie anticipată parțială, în vederea recuperării sumelor achitate în baza acestei decizii este necesară emiterea de către casa de pensii a unei decizii de revizuire și a unei decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau casa de pensii se poate prevala de dispozițiile art. 1.250 din Codul civil și solicita repunerea în situația anterioară drept consecință a nulității absolute?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.