Legislator Case Law & Legislation
303365 RO

COMUNICAT din 24 octombrie 2025 privind transportul articolelor pirotehnice

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

COMUNICAT din 24 octombrie 2025 · ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE · www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 996/180/2024

Nr. de înregistrare a sesizării: 2125/1/2025

Data înregistrării sesizării: 24.10.2025

Conținutul sesizării

1. Dacă prevederile art. 8 alin. (5) raportat la alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 (ce reglementează obligația persoanelor de a îndeplini activitățile prevăzute în autorizația emisă pe numele lor prin intermediari autorizați) și ale art. 38 din aceeași lege (ce reglementează sancțiunea pentru încălcarea acestei obligații) sunt incidente și în cazul articolelor pirotehnice ale căror cerințe esențiale de securitate și condiții pentru introducerea lor pe piață este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 din 23 martie 2016 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață și controlul explozivilor de uz civil (care potrivit art. 63 din HG nr. 197/2016 a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață) și Hotărârea Guvernului nr. 1102/2014 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice (care potrivit art. 150 din HG nr. 1102/2014 a abrogat și înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață) având în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995 potrivit cărora această lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil astfel cum este reglementat prin hotărârile de guvern anterior menționate și în condițiile în care în aceste hotărâri de guvern nu se prevede obligația persoanelor care transportă articole pirotehnice de uz civil de a obține autorizația inspectoratelor teritoriale de muncă și inspectoratelor județene de poliție?

2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, având în vedere și prevederile art. 8 din Legea nr. 126/1995 variantele anterioare și ulterioare modificării și completării Legii nr. 126/1995 prin Legea nr. 262/2005, activitatea de transport este inclusă sau sinonimă cu activitatea de transfer menționată la art. 8 alin. (3) din varianta actuală a Legii nr. 126/1995, și, prin urmare, necesită obținerea autorizației menționate la acest articol de către persoana care transportă articole pirotehnice?

3. În cazul în care activitățile de transfer și transport sunt două noțiuni distincte din punct de vedere juridic, predarea în vederea livrării către client de către titularul autorizației de transfer a unor articole pirotehnice de uz civil (de tip F1, P1 și T1 cum este situația în speță) către un curier/alt intermediar ce nu deține niciun fel de autorizație în temeiul Legii 126/1995, reprezintă transfer sau transport de articole pirotehnice?

Minuta Deciziei nr. 50 din 23 martie 2026

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) și (5), raportat la art. 1 alin. (3) și art. 38 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceste norme sunt incidente și în cazul articolelor pirotehnice ale căror condiții de punere la dispoziție pe piață sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 197/2016 și Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014.

Stabilește că noțiunea de „transfer“ prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările și completările ulterioare, include și activitatea de transport al articolelor pirotehnice, astfel încât persoanele care efectuează această activitate au obligația de a deține autorizația prevăzută de lege, iar realizarea transferului prin intermediari neautorizați este interzisă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →