Legislator Case Law & Legislation
303306 RO

ÎNCHEIERE din 12 iunie 2023 referitoare la actiunea in contencios administrativ avand ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

ÎNCHEIERE din 12 iunie 2023 · CURTEA DE APEL CONSTANȚA - SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL · MONITORUL OFICIAL nr. 945 din 13 octombrie 2025

Dosar nr. XX

Complet pentru cauze contencios administrativ și fiscal

Președinte XX

Grefier XX

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta XX, cu sediul în XX, și cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat XX din XX, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu sediul în XX, având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ - Ordinul nr. 1.203/2022.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele din Codul de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând judecata cauzei în lipsă conform art. 223 din Codul de procedură civilă.

Curtea constată că la data de 17.05.2023 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 25 lei.

În dimineața acestei zile, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări, în sensul că se solicită anularea parțială a ordinului, respectiv art. 2 și art. 3 ale pct. B din anexa nr. 1 la regulament. De asemenea, s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

Instanța ia act că reclamanta a făcut dovada suplimentării taxei judiciare de timbru, astfel cum s-a solicitat.

De asemenea, a fost depus Statutul Asociației XX, s-au depus precizări și în aceste condiții, raportat la prevederile art. 242 alin. (2) din Codul de procedură civilă; având în vedere că au fost depuse precizările solicitate de instanță, dispune repunerea cauzei pe rol.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța unește această excepție cu fondul cauzei, raportat la prevederile art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă, apreciind că pentru judecarea acesteia este necesară administrarea acelorași dovezi ca pentru soluționarea fondului.

În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, nemaifiind alte cereri, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

CURTEA,

având nevoie de timp pentru a delibera, constată că se impune amânarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DISPUNE

Amână pronunțarea în cauză la data de 26.06.2023.

Pronunțată în ședința XX astăzi, 12.06.2023, soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTE

XX

Grefier,

XX

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →