ORDONANTA nr. 42 din 21 august 2001
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă preluarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al Organizaţiei interguvernamentale pentru transporturile internaţionale feroviare (OTIF) de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei de la Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române (SNCFR).
Plata cotizatiei anuale stabilite conform baremelor OTIF se va efectua de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în vederea continuării participării statului român ca membru al acestei organizaţii şi parte a Convenţiei cu privire la transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, în scopul aplicării corespunzătoare a reglementărilor comunitare.
Echivalentul în lei al contribuţiei datorate de România pentru plata cotizatiei se va aloca anual de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care va asigura gestionarea respectivei sume, potrivit legii, începând cu anul 2001.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
---------------
Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei,
Miron Tudor Mitrea
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoana
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
---------
privind aprobarea preluării de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a drepturilor şi obligaţiilor, inclusiv a obligaţiilor de plată a cotizatiei anuale, ce decurg din calitatea României de membru al Organizaţiei interguvernamentale pentru transporturile internaţionale feroviare (OTIF), constituită în conformitate cu prevederile Convenţiei cu privire la transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 pct. II. 13 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.