HOTĂRÂRE nr. 759 din 26 iulie 2001
Table of Provisions (18)
Statutory Text (18 Articles)
Se aprobă structura, indicatorii şi fondurile aferente programelor care se experimenteaza de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei în anul 2001, prevăzute în anexele nr. 1-14.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului privind restructurarea industriala şi dezvoltarea resurselor umane
Scop
Reducerea deficitului de dezvoltare regionala şi încurajarea reechilibrarii economice prin soluţii alternative în cele 8 regiuni de dezvoltare regionala
Obiective
- completarea resurselor financiare şi a capitalului de lucru ale întreprinzătorilor privati;
- reducerea somajului în rândul tinerilor, precum şi a somajului de lungă durata;
- îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea serviciilor prestate;
- valorificarea resurselor materiale şi umane locale;
- creşterea competitivitatii produselor autohtone.
Program
Restructurarea industriala şi dezvoltarea resurselor umane
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar Reducerea decalajului economic dintre regiuni 525.000 mil. lei (66% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici - U.M. Număr de locuri de muncă create Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 10.000 706 1.000
. Indicatori de eficienta: Costul mediu alocat de la buget pentru crearea unui loc de muncă Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 80,0 mil.lei 15
Finanţarea programului
- milioane lei -
2000 Realizat 2001 Program
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 98.000 1.214.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 59.000 39.000 39.000 728.000 486.000 486.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
┌────────────────────────────────────┬────────────────────┬─────────┬──────────┐
│ Denumire linii bugetare │ Cod bugetar │ 2000 │ 2001 │
│ ├─────┬────────┬─────┤Realizat │ Program │
│ │ Cap.│Subcap. │Titlu│ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────┼─────┼────────┼─────┼─────────┼──────────┤
│ ALTE ACŢIUNI ECONOMICE │69.01│ │ │ 59.000│ 728.000│
│ Cheltuieli curente │ │ │ 01│ 59.000│ 728.000│
│ Transferuri │ │ │ 38│ 59.000│ 728.000│
│ Administraţie centrala │ │ 01│ │ 59.000│ 728.000│
└────────────────────────────────────┴─────┴────────┴─────┴─────────┴──────────┘
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2000 Realizat 2001 Program
Surse proprii beneficiarilor 39.000 486.000
Alte informaţii
● Programul finanţează trei tipuri de proiecte
- iniţiative locale de dezvoltare;
- turism;
- dezvoltarea resurselor umane.
● Potentialii beneficiari
- administraţia publică locală;
- organizaţii neguvernamentale;
- agenţi economici cu capital privat;
- şcoli;
- universităţi.
● Implementarea programului se desfăşoară prin agenţiile pentru dezvoltare regionala.
Finanţarea bugetelor pe programele prevăzute în anexele nr. 1-14 se va face din bugetul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pe anul 2001, capitolul 69.01 "Alte acţiuni economice".
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Sprijinirea investiţiilor"
Scop
Reducerea deficitului de dezvoltare a zonelor defavorizate prin sprijinirea începerii, dezvoltării sau a finalizarii unor investiţii productive mari
Obiective
- atragerea unor mari investitori, societăţi comerciale cu capital privat integral românesc, prin sprijinirea începerii, dezvoltării sau a finalizarii unor investiţii productive mari în 6 zone defavorizate-pilot;
- dezvoltarea activităţilor economice în cadrul zonelor defavorizate;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară care să le înlocuiască pe cele care se importa;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară pentru export, precum şi promovarea marcilor româneşti;
- dezvoltarea şi innoirea tehnologiilor şi a proceselor de fabricaţie în zonele defavorizate;
- crearea de noi locuri de muncă;
- îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă economică a acestor zone.
Program
Sprijinirea investiţiilor
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre regiuni 67.500 (67,5% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici - U.M. Număr de locuri de muncă create Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 1.650 20 100
. Indicatori de eficienta: Costul mediu alocat de la buget pentru crearea unui loc de muncă (mil. lei) Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 102 82
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 Program
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 167.529,681
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 100.000,0 67.529,681 67.529,681
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
┌────────────────────────────────────┬────────────────────┬──────────┐
│ Denumire linii bugetare │ Cod bugetar │ 2001 │
│ ├─────┬────────┬─────┤ Program │
│ │ Cap.│Subcap. │Titlu│ │
│ │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────┼─────┼────────┼─────┼──────────┤
│ ALTE ACŢIUNI ECONOMICE │69.01│ │ │ 100.000│
│ Cheltuieli curente │ │ │ 01│ 100.000│
│ Transferuri │ │ │ 38│ 100.000│
│ Administraţie centrala │ │ 01│ │ 100.000│
└────────────────────────────────────┴─────┴────────┴─────┴──────────┘
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 Program
Surse proprii beneficiarilor 67.529,681
Alte informaţii
● Programul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 521/2000 privind aprobarea Programului special pentru zonele defavorizate "Sprijinirea investiţiilor".
● Programul continua finanţarea activităţilor care se încadrează în CAEN - Secţiunea E - Industria prelucratoare, cu excepţiile: Grupele 152, 159, 160, 221, 222, 223, Clasele 1552, 2461 şi 2512.
● Beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat integral românesc, care desfăşoară o activitate economică sau care doresc sa demareze o investiţie noua în cadrul unei zone defavorizate.
● Implementarea programului se desfăşoară prin agenţiile pentru dezvoltare regionala.
Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează
──────────────
Ministrul dezvoltării şi prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Ministrul administraţiei publice,
Ionel Flesariu,
secretar de stat
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea regiunii Nord-Est"
Scop
- Regiunea Nord-Est are cel mai scăzut nivel al produsului intern brut pe locuitor în comparatie cu celelalte şapte regiuni de dezvoltare din România
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala
Obiective
- accelerarea dezvoltării economice prin mărirea fluxului de capital investitional în zonele cu probleme socioeconomice;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc;
- creşterea rolului sectorului privat în economie prin
● sporirea accesului întreprinderilor private la servicii financiare;
● creşterea indicilor de utilizare a resurselor;
● creşterea veniturilor fiscale la bugetul de stat;
● realizarea unui excedent al balanţei comerciale;
● facilitarea accesului în Uniunea Europeană prin creşterea capacităţii economiei de a face faţa concurentei.
Obiective indirecte
● eficientizarea utilizării materiilor prime produse în România;
● creşterea utilizării infrastructurii de baza - transporturi, telecomunicaţii şi informaţii, energie, sănătate.
Program: Dezvoltarea regiunii Nord-Est*)
Indicatori
──────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul pentru dezvoltare regionala al regiunii Nord-Est.
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre regiuni 100.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici - U.M. Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 1000 200 60 100
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 16,6
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 61.000 313.800 29.200 404.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 46.000 15.000 15.000 236.000 77.800 77.800 22.000 7.200 7.200 304.000 100.000 100.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 46.000 236.000 22.000 304.000
Cheltuieli curente 01 46.000 236.000 22.000 304.000
Transferuri 38 46.000 236.000 22.000 304.000
Administraţie 01 46.000 236.000 22.000 304.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 15.000 77.800 7.200 100.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea judeţului Hunedoara"
Scop
- Schimbările socioeconomice din sectorul industrial, declinul zonelor miniere şi existenta zonelor urbane în dificultate din judeţul Hunedoara au condus la reducerea semnificativă a locurilor de muncă, la degradarea continua a condiţiilor de viaţa şi a cadrului natural
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala
Obiective
Programul vizează atingerea următoarelor obiective
- diversificarea activităţilor economice şi diminuarea caracterului monoindustrial al unor arii din cadrul judeţului;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc.
Program: Dezvoltarea judeţului Hunedoara*)
Indicatori
────────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul Judeţean Hunedoara.
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre regiuni 67.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 1000 200 40 200
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 22.500 232.800 15.700 271.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 17.000 5.500 5.500 175.000 57.800 57.800 12.000 3.700 3.700 204.000 67.000 67.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 17.000 175.000 12.000 204.000
Cheltuieli curente 01 17.000 175.000 12.000 204.000
Transferuri 38 17.000 175.000 12.000 204.000
Administraţie centrala 01 17.000 175.000 12.000 204.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 5.500 57.800 3.700 67.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea judeţului Alba"
Scop
- Schimbările socioeconomice din sectorul industrial, restrangerea activităţii din sectorul minier, însoţită de disponibilizari masive de personal, posibilităţile restrânse de absorbţie a personalului disponibilizat de către alte sectoare de activitate, în special de către agricultura, au condus la degradarea continua a condiţiilor de viaţa
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala
Obiective
În cadrul judeţului Alba programul vizează atingerea următoarelor obiective
- dezvoltarea activităţilor economice;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale cu capital privat integral românesc.
Program
Dezvoltarea judeţului Alba*)
Indicatori
────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul Judeţean Alba.
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre judeţe 30.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 500 100 20 40
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 22.500 96.000 15.500 134.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 17.000 5.500 5.500 75.000 21.000 21.000 12.000 3.500 3.500 104.000 30.000 30.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cheltuieli curente 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Transferuri 38 17.000 75.000 12.000 104.000
Administraţie centrala 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 5.500 21.000 3.500 30.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea judeţului Tulcea"
Scop
- Schimbările socioeconomice din sectorul industrial, existenta zonelor urbane şi rurale în dificultate datorită izolarii, precum şi declinul activităţilor de pescuit şi de prelucrare a peştelui au condus la reducerea semnificativă a locurilor de muncă, la degradarea continua a condiţiilor de viaţa şi a cadrului natural
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala.
Obiective
În cadrul judeţului Tulcea programul vizează atingerea următoarelor obiective
- diversificarea şi dezvoltarea activităţilor economice;
- înfiinţarea de noi structuri turistice şi modernizarea celor existente;
- facilitarea accesului în zonele turistice;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc.
Program
Dezvoltarea judeţului Tulcea*)
Indicatori
──────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul Judeţean Tulcea.
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre judeţe 30.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 500 100 20 40
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 22.500 96.000 15.500 134.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 17.000 5.500 5.500 75.000 21.000 21.000 12.000 3.500 3.500 104.000 30.000 30.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cheltuieli curente 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Transferuri 38 17.000 75.000 12.000 104.000
Administraţie centrala 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 5.500 21.000 3.500 30.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea judeţului Giurgiu"
Scop
- Schimbările socioeconomice din sectorul industrial al municipiului Giurgiu au condus la reducerea semnificativă a locurilor de muncă, influentand negativ condiţiile de viaţa ale întregului judeţ
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala
Obiective
În cadrul judeţului Giurgiu programul vizează atingerea următoarelor obiective
- dezvoltarea activităţilor economice;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc.
Program: Dezvoltarea judeţului Giurgiu*)
──────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul Judeţean Giurgiu.
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre judeţe 30.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 500 100 20 40
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 22.500 96.000 15.500 134.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 17.000 5.500 5.500 75.000 21.000 21.000 12.000 3.500 3.500 104.000 30.000 30.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cheltuieli curente 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Transferuri 38 17.000 75.000 12.000 104.000
Administraţie centrala 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 5.500 21.000 3.500 30.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Dezvoltarea judeţului Caraş-Severin"
Scop
- Declinul sectorului industrial a determinat schimbări socioeconomice care au condus la reducerea semnificativă a locurilor de muncă şi la degradarea continua a condiţiilor de viaţa din judeţul Caraş-Severin
- Sprijinirea dezvoltării economice a unor judeţe cu o situaţie deosebit de grea, ca acţiune esenţială în cadrul coordonatelor politicii bugetare
- Preîntâmpinarea apariţiei unor zone-problema în cadrul măsurilor de dezvoltare regionala
Obiective
În cadrul judeţului Caraş-Severin programul vizează atingerea următoarelor obiective
- diversificarea activităţilor economice şi diminuarea dependentei economice a judeţului de industria miniera şi de cea metalurgica;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- înfiinţarea de noi structuri turistice şi modernizarea celor existente;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc.
Program: Dezvoltarea judeţului Caraş-Severin*)
──────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Reducerea decalajului economic dintre judeţe 30.000 (33% din fondurile alocate) 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de locuri de muncă păstrate în mod indirect Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 500 100 20 40
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 22.500 96.000 15.500 134.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 17.000 5.500 5.500 75.000 21.000 21.000 12.000 3.500 3.500 104.000 30.000 30.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cheltuieli curente 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Transferuri 38 17.000 75.000 12.000 104.000
Administraţie centrala 01 17.000 75.000 12.000 104.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 5.500 21.000 3.500 30.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, cu excepţia autovehiculelor, în suma minima de 0,5 miliarde lei şi în suma maxima de 5 miliarde lei pentru fiecare proiect.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Turism interregional"
Scop
Dezvoltarea turismului prin concentrarea de resurse pe anumite "nise de piaţa" care să conducă la o imbunatatire a competitivitatii şi să contribuie la realizarea unei cresteri economice durabile, în contextul dezvoltării regionale
Obiective
- crearea unui turism care să ofere calitate la preţuri accesibile, deschis tuturor şi care să utilizeze cel mai bine resursele naţionale;
- creşterea numărului de turişti străini şi a încasărilor corespunzătoare serviciilor prestate;
- dezvoltarea de obiective şi servicii turistice inedite, care pot contribui la formarea unor puncte forte pentru economia şi pentru imaginea judeţului sau a regiunii;
- punerea în valoare a potenţialului turistic deosebit (natural, istoric, cultural etc.) prin măsuri novatoare;
- stimularea creativitatii investitorilor în domeniul activităţilor recreationale neconventionale care pot determina avantaje competitive pe piaţa globală a serviciilor turistice;
- dezvoltarea unei reţele de atractii turistice secundare care să prelungească durata medie a sejururilor;
- diversificarea serviciilor turistice şi promovarea acestora la standarde de calitate superioară, comparabile cu cele externe;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii;
- sprijinirea societăţilor comerciale cu capital privat, integral românesc.
Program
Turism interregional*)
────────────
Notă *) Proiectele din acest domeniu vor fi avizate de Ministerul Turismului.
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil. lei) Societăţi comerciale care intră în circuitul internaţional Reducerea decalajului economic dintre judeţe 138.000 (34% din fondurile alocate) 30 0,5%
. Indicatori fizici Număr de locuri de muncă direct create Număr de beneficiari Număr de agenţi economici care beneficiază indirect 1.000 40 100
. Indicatori de eficienta: Număr mediu de locuri de muncă create de beneficiar 25
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 6.500 119.000 402.000 18.500 546.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 5.000 1.500 1.500 89.000 30.000 30.000 300.000 102.000 102.000 14.000 4.500 4.500 408.000 138.000 138.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 5.000 89.000 300.000 14.000 408.000
Cheltuieli curente 01 5.000 89.000 300.000 14.000 408.000
Transferuri 38 5.000 89.000 300.000 14.000 408.000
Administraţie centrala 01 5.000 89.000 300.000 14.000 408.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 1.500 30.000 102.000 4.500 138.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- investiţii în bunuri şi servicii necesare în vederea creării, amenajării, dezvoltării şi promovării de obiective şi atractii cu caracter recreativ, care se încadrează în următoarele categorii: turism montan, istoric, cultural, la obiective UNESCO sau din alta categorie, turism la obiective industriale dezafectate (foste mine etc.), turism geriatric, ecumenic, agroturism, turism ecvestru, destinat competiţiilor de autovehicule de teren, turism pentru practicarea unor sporturi speciale, pentru călătorii cu vehicule de epoca, pentru agrement pe râuri şi lacuri, telecabine, pescuit, vânătoare etc.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat, integral românesc.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Tehnologia secolului 21"
Scop
Sprijinirea dezvoltării de tehnologii moderne necesare în procesul de restructurare şi modernizare a industriei, în funcţie de globalizarea pieţelor, concentrarea capitalului şi accelerarea schimbărilor ca urmare a progresului tehnologic şi informaţional
Obiective
În cadrul zonelor cu potenţial de cercetare şi tehnologic semnificativ programul vizează atingerea umatoarelor obiective
- dezvoltarea capacităţii de absorbţie a inovarii în mediul economic prin formarea de parteneriate între cercetători şi beneficiari, care să asigure o piaţa previzibila pentru produsele cercetării; dezvoltarea logisticii şi a serviciilor-suport pentru creşterea capacităţii de informare, de difuzare a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice, de marketing pe piaţa cercetării etc.; asigurarea finanţării lucrărilor de cercetare care au piaţa asigurata;
- revitalizarea şi retehnologizarea industriilor care au potenţial pentru a deveni competitive;
- sporirea productivitatii, eficientei şi calităţii produselor şi serviciilor, asigurarea unei structuri de producţie compatibile cu cele din ţările Uniunii Europene;
- asigurarea premiselor necesare în vederea trecerii la societatea informationala şi conectarea industriei româneşti la proiectele europene;
- implementarea eficienta a rezultatelor activităţilor de cercetare-dezvoltare-proiectare în economie.
Program: Tehnologia secolului 21.*)
──────────────
Notă *) Proiectele din acest domeniu vor fi avizate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Departamentul de cercetare.
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Numar de beneficiari Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite (mil. lei) Noi produse/tehnologii/servicii care beneficiază de sprijin financiar 7 120.000 (23% din fondurile alocate) 10
. Indicatori fizici Număr de agenţi economici care beneficiază indirect de Program (furnizori şi clienţi ai beneficiarilor care primesc ajutor financiar nerambursabil 50
. Indicatori de eficienta: Costul mediu suportat de bugetul de stat al unui produs/tehnologic/serviciu lansat ca urmare a programului (mil.lei) 50.000
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 6.000 117.000 471.500 29.500 624.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 5.000 1.000 1.000 95.000 22.000 22.000 380.000 91.500 91.500 24.000 5.500 5.500 504.000 120.000 120.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 5.000 95.000 380.000 24.000 504.000
Cheltuieli curente 01 5.000 95.000 380.000 24.000 504.000
Transferuri 38 5.000 95.000 380.000 24.000 504.000
Administraţie centrala 01 5.000 95.000 380.000 24.000 504.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 1.000 22.000 91.500 5.500 120.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- realizarea unor produse/tehnologii/servicii noi, de mare complexitate, pentru care exista piaţa şi a căror dezvoltare şi punere în fabricaţie/funcţiune necesita un volum important de resurse financiare pentru investiţii;
- programe de dezvoltare a institutelor de cercetare-dezvoltare pentru a atinge un nivel calitativ recunoscut pe plan european/internaţional;
- programe privind creşterea calităţii produselor şi proceselor industriale prin aplicarea şi utilizarea de către beneficiari a tehnologiilor de vârf;
- introducerea de tehnologii informationale evoluate pentru îmbunătăţirea parametrilor de performanţă şi creşterea calităţii proceselor şi produselor industriale.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale;
- centre universitare;
- institute de cercetare-dezvoltare;
- parcuri tehnologice, ştiinţifice şi industriale;
- incubatoare de afaceri.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Centre multifunctionale"
Scop
Îmbunătăţirea substantiala a mediului de afaceri, în context regional
Obiective
- modernizarea spaţiilor existente, în scopul aducerii acestora la standardele europene de calitate şi multifunctionalitate;
- dezvoltarea cooperării dintre firme;
- includerea eficienta a centrelor în circuitul economic;
- atragerea grupurilor de utilizatori;
- promovarea produselor pe piaţa;
- atragerea participării firmelor străine la diverse acţiuni desfăşurate în aceste centre.
Program
Centre multifunctionale
Indicatori
Indicatori Valori estimate
. Indicatori de rezultate: Numar minim de centre multifunctionale finanţate prin Program Investiţii private directe (mil. lei) Număr manifestări (după tip,expoziţii,conferinţe etc.) 3 320.000 (63% din bugetul investit de stat) cu 50% mai mult decât cele care se desfa- soara în prezent
. Indicatori fizici Suprafaţa construită/modernizata (mp) Suprafaţa de teren amenajată (mp) 5.000 7.000
. Indicatori de eficienta: Număr firme care au utilizat centrul după 31 decembrie 2004 Cu 50% mai mult
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 8.000 164.000 613.500 39.000 824.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 5.000 3.000 3.000 100.000 64.000 64.000 375.000 238.000 238.000 24.000 15.000 15.000 504.000 320.000 320.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 5.000 100.000 375.000 24.000 504.000
Cheltuieli curente 01 5.000 100.000 375.000 24.000 504.000
Transferuri 38 5.000 100.000 375.000 24.000 504.000
Administraţie centrala 01 5.000 100.000 375.000 24.000 504.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 3.000 64.000 238.000 15.000 320.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- investiţii în modernizarea, dotarea sau construirea unor centre multifunctionale.
● Potentialii beneficiari
- persoane juridice române.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Parcuri industriale"
Scop
Punerea în aplicare a unor măsuri de dezvoltare pentru îmbunătăţirea infrastructurii economice regionale, urmărindu-se diversificarea economiei şi încurajarea iniţiativelor private în domeniul productiv prin intermediul parcurilor industriale şi al centrelor tehnologice
Obiective
Programul vizează atingerea următoarelor obiective
- crearea de condiţii atractive pentru desfăşurarea activităţilor economice în condiţii de eficienta prin înfiinţarea de parcuri industriale, ca zone delimitate teritorial, cu infrastructura, utilităţi şi servicii conexe adecvate;
- dezvoltarea activităţilor economice care pot sa determine, cu prioritate, angajarea personalului cu înaltă calificare;
- creşterea volumului investiţiilor private;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele externe;
- sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea introducerii în fabricaţie a rezultatelor cercetării şi inovarii şi includerea acestora în produsele competitive;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile de pe pieţele autohtone şi internaţionale;
- stimularea parteneriatelor dintre sectoarele privat, universitar, de cercetare şi al administraţiei publice.
Program
Parcuri industriale
Indicatori
INDICATORI Valori estimate
DE REZULTATE
. Numar de societăţi comerciale care îşi desfa- soara activitatea în parcurile industriale 30
. Investiţii private directe 205 miliarde lei (40% din bugetul investit de stat)
. Număr de locuri de muncă direct create 1000
FIZICI
. Suprafaţa construită/modernizata(mp) 20.000
. Suprafaţa de teren amenajată (mp) 100.000
DE EFICIENTA
. Număr de societăţi comerciale mijlocii/mari stabilite în parcurile industriale 5
. Număr de societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în domenii de înaltă tehnologie 10
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 7.000 203.000 484.000 19.000 713.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 5.000 2.000 2.000 145.000 58.000 58.000 344.000 140.000 140.000 14.000 5.000 5.000 508.000 205.000 205.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 5.000 145.000 344.000 14.000 508.000
Cheltuieli curente 01 5.000 145.000 344.000 14.000 508.000
Transferuri 38 5.000 145.000 344.000 14.000 508.000
Administraţie centrala 01 5.000 145.000 344.000 14.000 508.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor 2.000 58.000 140.000 5.000 205.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- constituirea şi dezvoltarea de parcuri industriale.
● Potentialii beneficiari
- societăţi comerciale cu capital privat integral românesc, care au ca obiect de activitate administrarea parcurilor industriale.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Avantaje"
Scop
Crearea unei imagini pozitive a României prin fructificarea unor puncte forte, recunoscute la nivel internaţional, care să determine dezvoltarea unor domenii de activitate atractive pentru investiţiile străine
Obiective
Programul vizează atingerea următoarelor obiective
- identificarea succeselor româneşti din prezent sau din trecut şi stimularea dezvoltării lor în avantaje competitive ale României, în contextul proceselor de globalizare şi integrare euro-atlantica;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, capabile să se impună pe plan extern;
- încurajarea eforturilor diverselor persoane juridice române pentru atingerea unei poziţii de lider în domenii economice şi sociale, în condiţiile competitiei internaţionale.
Program
Avantaje
Indicatori
INDICATORI Valori estimate
DE REZULTATE
. Numar de beneficiari 8
. Investiţii private directe (mil.lei) 130.000 (32% din bugetul investit de stat)
FIZICI
. Număr de agenţi economici care beneficiază indirect de Program (furnizori şi clienţi ai societăţilor comerciale care primesc ajutor financiar nerambursabil) 50
. Număr de activităţi relansate nerambursabil 5
DE EFICIENTA
. Costul mediu suportat de bugetul de stat pentru fiecare beneficiar (mil.lei) 50.500
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 5.000 133.000 3640000 32.000 534.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 5.000 - - 100.000 33.000 33.000 275.000 89.000 89.000 24.000 8.000 8.000 404.000 130.000 130.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 5.000 100.000 275.000 24.000 404.000
Cheltuieli curente 01 5.000 100.000 275.000 24.000 404.000
Transferuri 38 5.000 100.000 275.000 24.000 404.000
Administraţie centrala 01 5.000 100.000 275.000 24.000 404.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor - 33.000 89.000 8.000 130.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- achiziţionarea maşinilor, cu excepţia autovehiculelor, utilajelor, instalaţiilor sau a echipamentelor, a unor servicii şi realizarea unor construcţii, în funcţie de specificul activităţilor desfăşurate.
● Potentialii beneficiari
- persoane juridice române.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
Ordonator principal de credite: MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
BUGETUL
Programului "Investiţii strategice în regiunile Nord-Est şi Vest"
Scop
Programul urmăreşte sa sprijine relansarea economică a regiunilor Nord-Est şi Vest prin
- atragerea investiţiilor strategice în domenii economice care permit creşterea capacităţii agenţilor economici de a se adapta la amploarea şi rapiditatea schimbărilor care se produc în economia mondială;
- stimularea investiţiilor de capital, româneşti şi străine, prin acordarea unor stimulente financiare celor care investesc pentru dezvoltarea economică şi crearea de noi locuri de muncă;
- creşterea fluxului de capital străin şi lărgirea colaborării economice internaţionale.
Obiective
Programul vizează atingerea următoarelor obiective
- promovarea investiţiilor strategice;
- atragerea unor investiţii strategice prin acordarea unor stimulente financiare ca sursa de finanţare şi implementare a politicii de relansare economică a României;
- promovarea cooperării dintre investitorii strategici şi societăţile comerciale din regiune;
- creşterea capacităţii societăţilor comerciale de a absorbi şi de a asimila rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare, prin transfer tehnologic;
- adaptarea activităţii societăţilor comerciale la cerinţele şi exigenţele pieţelor externe, precum şi abordarea de noi segmente de piaţa;
- crearea de bunuri şi servicii de calitate superioară şi cu valoare adăugată ridicată, competitive pe pieţele internaţionale;
- crearea de noi locuri de muncă şi de noi profesii în concordanta cu evolutiile la nivel mondial;
- stimularea dezvoltării relaţiilor economice interregionale şi internaţionale.
Program
Investiţii strategice în regiunile Nord-Est şi Vest*)
Indicatori
────────────
Notă *) Proiectele din acest program vor fi avizate de Consiliul pentru dezvoltare regionala Nord-Est sau de Consiliul pentru dezvoltare regionala Vest, după caz.
INDICATORI Valori estimate
DE REZULTATE
. Numar de societăţi comerciale care beneficiază de ajutoare financiar nerambursabile 5
. Investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (mil.lei) 330.000 (41% din bugetul investit de stat)
. Societăţi comerciale cu activitate de export 5(100% din cele sprijinite financiar)
FIZICI
. Număr de agenţi economici care beneficiază indirect de Program (furnizori şi clienţi ai societăţilor comerciale care primesc ajutor financiar nerambursabil) 200
. Număr de proiecte înscrise în procesul de selecţie 8
DE EFICIENTA
. Costul mediu suportat de bugetul de stat al unui loc de muncă creat (mil.lei) Minim 50
Finanţarea programului
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Finanţarea programului - Total Din care pe surse de finanţare 8.000 269.000 832.000 27.000 1.136.000
- buget de stat: - alte surse: surse proprii ale beneficiarilor 8.000 - - 192.000 77.000 77.000 582.000 250.000 250.000 24.000 3.000 3.000 806.000 330.000 330.000
Sursa de finanţare
Cod 01
Denumire: Bugetul de stat
- milioane lei -
Denumire linii bugetare Codul bugetar 2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Cap. Subcap. Titlu
ALTE ACŢIUNI ECONOMICE 69.01 8.000 192.000 582.000 24.000 806.000
Cheltuieli curente 01 8.000 192.000 582.000 24.000 806.000
Transferuri 38 8.000 192.000 582.000 24.000 806.000
Administraţie centrala 01 8.000 192.000 582.000 24.000 806.000
Cod 31
Denumire: Alte surse
- milioane lei -
2001 program 2002 estimat 2003 estimat 2004 estimat Buget total
Surse proprii ale beneficiarilor - 77.000 250.000 3.000 330.000
Alte informaţii
● Programul finanţează
- asistenţa tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii);
- dezvoltarea sau iniţierea de afaceri de anvergura, care dispun de resursele financiare şi tehnice necesare, precum şi de o buna reputaţie pe pieţele naţionale şi internaţionale.
● Potentialii beneficiari
- persoane juridice române.
● Procedurile de implementare a programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei.
────────────────────
privind aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente programelor care se experimenteaza şi se finanţează din bugetul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei în anul 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 55 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.