DECIZIA nr. 112 din 27 februarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Cristian Macarie în Dosarul nr. 325/302/2020 al Tribunalului București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.277D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.491D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 3.138/235/2020 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii de judecare în lipsă depuse la dosar de către autorul excepției.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.491D/2020 la Dosarul nr. 2.277D/2020, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele

7. Prin Sentința penală nr. 773 din 13 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 325/302/2020, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Cristian Macarie într-o contestație la executare.

8. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.138/235/2020, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019, excepție ridicată de Erli Zsolt Csaba într-o contestație la executare.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că scopul introducerii dispozițiilor art. 55^1 în cuprinsul Legii nr. 254/2013 este de a reduce suprapopularea din penitenciare, pe de o parte, și de a compensa vătămarea drepturilor ce rezultă din acest aspect, pe de altă parte. În continuare, fac referire la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și susțin că abrogarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu a fost urmată de altă măsură de compensare a vătămării drepturilor deținuților.

10. Autorii susțin că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Așa fiind, apreciază că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, reprezintă legea penală mai favorabilă și trebuie aplicate chiar dacă au fost abrogate. Susțin că legiuitorul a avut în vedere acest aspect, în condițiile în care, potrivit art. 55^1 alin. (7) din Legea nr. 254/2013, a dispus că revocarea acestui beneficiu, precum și a beneficiului prevăzut la art. 96 are loc în privința persoanelor condamnate după data de 23 decembrie 2019 și nu a persoanelor condamnate și aflate în executarea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea înaintea acestei date.

11. Apreciază că dispozițiile art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție și pe cele ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că aceste două reglementări au ca scop apărarea integrității fizice și morale a persoanei, nefiind permisă nicio derogare. În ceea ce privește dispozițiile art. III din Legea nr. 240/2019, susțin că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), nerespectând cerințele de calitate a legii. Dispoziția criticată nu este suficient de clară și de precisă astfel încât orice persoană să îi poată anticipa efectele și să își regleze conduita în mod corespunzător.

12. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul are competența să abroge orice dispoziție cuprinsă în Legea nr. 254/2013, fără ca prin aceasta să aducă vreo atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Textul constituțional menționat nu reprezintă un impediment în abrogarea, cu efecte ex nunc, a dispozițiilor cuprinse în legile speciale privind executarea pedepselor, privative sau neprivative de libertate.

13. Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că abrogarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu presupune în mod automat anularea obligației statului de a asigura condiții corespunzătoare de detenție, cu atât mai mult cu cât prin aceste dispoziții legale nu se crea statului obligația pozitivă de a lua măsuri în vederea asigurării unor condiții corespunzătoare de detenție, ci se instituia un mecanism compensatoriu pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare. Abrogarea normei nu implică încălcarea unui drept fundamental al persoanei condamnate, care, în continuare, are posibilitatea de a obține despăgubiri pentru perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare și beneficiază de recursul compensatoriu pentru perioada 14 iulie 2012-23 decembrie 2019.

14. Premisa adoptării Legii nr. 169/2017 a constituit-o jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care instanța europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în legătură cu condițiile de detenție existente în penitenciarele din România, însă modalitatea de stabilire a măsurilor compensatorii ține exclusiv de opțiunea legiuitorului, care dispune în acest sens, pe baza unor considerente de oportunitate apreciate în funcție de scopul legii și perioada în care se estimează să fie atins acest scop. Or, recunoașterea de către legiuitor a mai multor forme de compensare pentru condiții necorespunzătoare și pentru perioada ulterioară abrogării dispozițiilor art. 55^1 din lege nu determină neconstituționalitatea dispozițiilor legale invocate și nici nu contravine dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 240/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. II pct. 2

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…)

2. Articolul 55^1 se abrogă.;

– Art. III

Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi.

19. Autorii excepției susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii, art. 15 alin. (2) referitor la legea penală mai favorabilă, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 22 alin. (2) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 octombrie 2023, a constatat că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care instituiau o procedură de compensare pentru persoanele care executau pedeapsa cu închisoarea în condiții necorespunzătoare (recursul compensatoriu). Astfel, la calcularea pedepsei executate efectiv se avea în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

21. Prin dispozițiile art. III din Legea nr. 240/2019, legiuitorul a reglementat o dispoziție tranzitorie, potrivit căreia prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a legii.

22. În ceea ce privește reglementarea recursului compensatoriu, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, că inițiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluționării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție și are scopul de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui, în același timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată, dacă îndeplinesc condițiile stabilite în proiectul de lege (paragraful 24).

23. Curtea a luat act de contextul juridic și social în care legiuitorul și-a manifestat intervenția modificatoare a legii privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate. Curtea a reținut că premisa legiferării a constituit-o jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care instanța europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenție, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condițiile de detenție care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare și lipsa asistenței medicale corespunzătoare (paragraful 28).

24. Totodată, Curtea a analizat în detaliu Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunțată în Cauza Iacov Stanciu împotriva Românei, concluzionând că legiuitorul român a adoptat dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în considerarea vastei jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului.

25. Așa fiind, Curtea a observat că, prin Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunțată în Cauza Iacov Stanciu împotriva Românei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deși a constatat o încălcare a prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a reținut că „nu este sarcina Curții să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat de către un stat pârât în conformitate cu obligațiile acestuia prevăzute la art. 46 din convenție. Cu toate acestea, preocuparea Curții este de a facilita eliminarea rapidă și eficace a unei nereguli constatate în cadrul sistemului național pentru apărarea drepturilor omului“ (paragraful 194). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, „pentru a atinge o conformitate corespunzătoare cu obligațiile care rezultă din hotărârile pronunțate anterior de Curte în cauze similare, ar trebui instituit un sistem corespunzător și eficient de căi de atac la nivel național, disponibil reclamanților și capabil să permită autorităților să se ocupe de fondul respectivului capăt de cerere întemeiat pe Convenție și să acorde o reparație corespunzătoare. Calea de atac care, conform legislației românești, se bazează în principal pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ar trebui să permită judecătorului delegat și instanțelor interne să stopeze o situație declarată contrară art. 3 din Convenție și să acorde despăgubiri dacă se fac asemenea constatări. Referitor la legislația internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existența prezumției că respectivele condiții de detenție necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Condițiile de detenție necorespunzătoare nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciarelor ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar și într-o situație în care aspecte distincte ale condițiilor de detenție sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de așa natură încât să constituie un tratament inuman. Așa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-și organiza sistemul penitenciar astfel încât să asigure respectarea demnității deținuților. Nivelul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral de către instanțele naționale în cazul constatării încălcării art. 3 nu trebuie să fie nerezonabil, luând în considerare reparațiile echitabile acordate de Curte în cauze similare. Dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante este atât de important și central în sistemul apărării drepturilor omului încât autoritatea sau instanța națională care se ocupă de această chestiune va trebui să prezinte motive convingătoare și serioase pentru justificarea deciziei de a acorda o despăgubire semnificativ mai mică sau de a nu acorda nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu moral“ (paragrafele 197-199).

26. Având în vedere cele reținute de instanța europeană, Curtea Constituțională a constatat că intră în marja de apreciere a fiecărui stat stabilirea măsurilor reparatorii aplicabile în cazul executării pedepselor cu închisoarea în care se constată existența unei situații contrare art. 3 din Convenție.

27. De asemenea, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 8 august 2022, paragrafele 23-25, Curtea a constatat că legiuitorul și-a manifestat intenția de modificare a legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate și de adoptare a soluției legislative a compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare într-un anumit context juridic și social. Astfel, Curtea a apreciat că soluția de abrogare a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica și edicta soluții normative, cu respectarea exigențelor constituționale, în acord cu realitățile prezente ale societății. Deplina competență în ceea ce privește stabilirea acestor soluții îi revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Curtea a observat, de asemenea, că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare este însoțită de reglementarea unor dispoziții tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019).

28. Totodată, Curtea Constituțională a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, „dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare“. Cu alte cuvinte, însuși legiuitorul recunoaște mai multe forme de compensare pentru condiții necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenție din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive (Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, paragraful 19).

29. În continuare, în ceea ce privește natura juridică a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, instanța de contencios constituțional a analizat în ce măsură aceste dispoziții pot fi privite ca intrând în categoria legilor penale substanțiale a căror aplicare retroactivă mai favorabilă este obligatorie.

30. Prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, paragrafele 57-68, Curtea a observat că instanța europeană a stabilit distincția între o măsură ce reprezintă prin natura sa o „pedeapsă“ și o măsură ce privește „executarea“ sau „punerea în aplicare“ a „pedepsei“. Astfel, atunci când însăși natura sau însuși scopul unei măsuri privește reducerea unei pedepse sau o schimbare în regimul liberării condiționate, aceasta nu se circumscrie noțiunii de „pedeapsă“ în sensul art. 7 din Convenție (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 142).

31. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că modificarea legislativă a condițiilor liberării condiționate face parte din regimul general referitor la executarea pedepsei, iar nu din categoria „pedepsei“ în sensul art. 7 din Convenție (Hotărârea din 29 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Uttley împotriva Regatului Unit). Instanța europeană a reiterat că, în acest sens, chestiunile referitoare la politicile de eliberare, modul de implementare și de justificare a acestora țin de puterea recunoscută statelor membre ale Convenției de a-și stabili singure politica penală (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 151). Pe de altă parte, Curtea europeană a subliniat că articolul 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca excluzând din câmpul său de aplicare toate măsurile introduse ulterior pronunțării unei sentințe. A reiterat în acest sens că este de o importanță crucială ca interpretarea și aplicarea Convenției să se realizeze astfel încât garanțiile sale să devină concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, așa că nu a exclus posibilitatea ca măsurile adoptate de autoritățile legislative, administrative sau de către instanțe ulterior pronunțării hotărârii definitive sau în timpul executării acesteia să se traducă într-o redefinire sau modificare a întinderii „pedepsei“ aplicate de instanța de judecată. În această ipoteză, Curtea europeană a apreciat că măsurile în cauză trebuie să intre sub incidența interdicției de aplicare retroactivă a pedepselor, consacrată în articolul 7 paragraful 1 in fine din Convenție (Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 88 și 89).

32. Pentru a stabili dacă o măsură luată în timpul executării unei pedepse privește modalitatea de executare a acesteia sau, dimpotrivă, îi afectează întinderea, este necesară o analiză a implicațiilor reale ale „pedepsei“ în dreptul intern în vigoare la data săvârșirii faptelor sau, cu alte cuvinte, a naturii sale intrinseci. În acest demers este nevoie să se țină seama de dreptul intern în ansamblul său și de modalitatea în care acesta era aplicat la momentul respectiv (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 145).

33. Aplicând aceste principii, Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.

34. Curtea constată că principiul aplicării legii penale mai favorabile ar fi temeiul stabilirii incidenței, după dispunerea liberării condiționate, a unei legi care modifică modalitatea de calcul al fracției obligatorii ce trebuie executată pentru a avea vocație la această măsură și, subsecvent, recalcularea pedepsei ce se consideră executată pentru persoanele aflate în termenul de supraveghere, aceasta însemnând că acest principiu trebuie aplicat indiferent de motivul reducerii fracțiunii de pedeapsă. Astfel, dacă s-ar accepta interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, s-ar ajunge la situația în care se repun în discuție criteriile ce au stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus liberarea condiționată. Așa fiind, pentru orice modificare legislativă survenită în ceea ce privește art. 96 din Legea nr. 254/2013 (referitor la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau a instruirii școlare și formării profesionale), favorabilă celui față de care s-a dispus liberarea condiționată, ar trebui realizată o recalculare a pedepsei ce se consideră executată. Or, acest fapt ar însemna o reevaluare a înseși hotărârii judecătorești prin care s-a dispus măsura liberării condiționate, cu încălcarea principiului stabilității/securității raporturilor juridice.

35. Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, că, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, instanța de la Strasbourg a reținut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (...)“ (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). În ceea ce privește principiul stabilității/securității raporturilor juridice din perspectiva dreptului la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta „trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată“ (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61; Hotărârea din 22 martie 2005, pronunțată în Cauza Roșca împotriva Moldovei, paragraful 24).

36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Macarie în Dosarul nr. 325/302/2020 al Tribunalului București - Secția I penală și de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 3.138/235/2020 al Tribunalului Cluj - Secția penală și constată că dispozițiile art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și Tribunalului Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu

----