ORDIN nr. 1.474 din 2 septembrie 2025 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 5-12 septembrie 2025, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020
Table of Provisions (13)
Statutory Text (13 Articles)
Se aprobă Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 5-12 septembrie 2025, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020, cu modificările ulterioare.
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2027, nominative,
denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni de
titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
RO4UOH6AFY33
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R2709B
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Lei
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 lei
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
8,20% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2027
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Da
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
1 aprilie 2025-12 septembrie 2025
Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, sunt prevăzuți în anexele nr. 1-8 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2027, nominative,
denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni de
titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
ROP6PWH0TFR8
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R2709A
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Lei
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 lei
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
7,20% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2027
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
Direcția generală de management al datoriei publice și fluxurilor de trezorerie va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2027, nominative,
denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
RO7ME2F4N6J4
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R2709BE
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul Unicredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Euro
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 euro
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
4,10% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (Cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2027
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Da
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
1 aprilie 2025-12 septembrie 2025
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2027, nominative,
denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
RODEVKUTQUL4
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R2709AE
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentați în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Euro
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 euro
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
3,10% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2027
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2029, nominative,
denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
ROSLNO9KS3O1
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R2909A
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul Unicredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Lei
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 lei
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
7,60% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
17 septembrie 2027
17 septembrie 2028
16 septembrie 2026
16 septembrie 2028
16 septembrie 2027
16 septembrie 2029
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027, 7 septembrie 2028, 6 septembrie 2029
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027, 17 septembrie 2028, 17 septembrie 2029
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2029
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2030, nominative,
denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
ROCHUHLJ51R5
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R3009AE
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Euro
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 euro
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
5,25% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
17 septembrie 2027
17 septembrie 2028
17 septembrie 2029
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
16 septembrie 2028
16 septembrie 2029
16 septembrie 2030
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027, 7 septembrie 2028, 6 septembrie 2029, 6 septembrie 2030
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027, 17 septembrie 2028, 17 septembrie 2029, 17 septembrie 2030
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2030
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2031, nominative,
denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
ROHIGDV2GZL6
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R3109A
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Lei
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 lei
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
7,90% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
17 septembrie 2027
17 septembrie 2028
17 septembrie 2029
17 septembrie 2030
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
16 septembrie 2028
16 septembrie 2029
16 septembrie 2030
16 septembrie 2031
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027, 7 septembrie 2028, 6 septembrie 2029, 6 septembrie 2030, 8 septembrie 2031
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027, 17 septembrie 2028, 17 septembrie 2029, 17 septembrie 2030, 17 septembrie 2031
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2031
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2035, nominative,
denominate în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni
de titluri de stat al Ministerului Finanțelor
Perioada ofertei
5 septembrie 2025-12 septembrie 2025
Preț de emisiune
100% din valoarea nominală
Data emisiunii
17 septembrie 2025
ISIN
ROG7CTZ7I9J2
Cod CFI
DBFUFR
Simbol
R3509AE
NOTĂ IMPORTANTĂ
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili
a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
c) pe website-ul UniCredit Bank - www.unicredit.ro;
d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp;
g) pe website-ul Tradeville - www.tradeville.ro.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMĂ ȘI NATURĂ JURIDICĂ
Valuta
Euro
Valoarea nominală a unui titlu de stat
100 euro
Sistemul de decontare
Depozitarul Central - S.A., șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, aripa de est, etajul 1, sectorul 1, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului)
6,50% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2025
Perioada de dobândă
De la, inclusiv până la, inclusiv
17 septembrie 2025
17 septembrie 2026
17 septembrie 2027
17 septembrie 2028
17 septembrie 2029
17 septembrie 2030
17 septembrie 2031
17 septembrie 2032
17 septembrie 2033
17 septembrie 2034
16 septembrie 2026
16 septembrie 2027
16 septembrie 2028
16 septembrie 2029
16 septembrie 2030
16 septembrie 2031
16 septembrie 2032
16 septembrie 2033
16 septembrie 2034
16 septembrie 2035
Plata dobânzii (cuponului)
Anuală
Data de înregistrare
8 septembrie 2026, 8 septembrie 2027, 7 septembrie 2028, 6 septembrie 2029, 6 septembrie 2030, 8 septembrie 2031, 8 septembrie 2032, 8 septembrie 2033, 7 septembrie 2034, 6 septembrie 2035
Data de plată a dobânzii (cuponului)
17 septembrie 2026, 17 septembrie 2027, 17 septembrie 2028, 17 septembrie 2029, 17 septembrie 2030,17 septembrie 2031, 17 septembrie 2032, 17 septembrie 2033, 17 septembrie 2034, 17 septembrie 2035
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței)
17 septembrie 2035
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în euro (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania
Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă
Legea română
Jurisdicția
Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare
Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare
18 septembrie 2025
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor
Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării
12 septembrie 2025
Data tranzacției
15 septembrie 2025
Data decontării
17 septembrie 2025
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge
Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor emite următorul ordin
p. Ministrul finanțelor,
Florin-Alexandru Zaharia,
secretar de stat
București, 2 septembrie 2025.
Nr. 1.474.
-----