DECIZIA nr. 267 din 14 mai 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Dezsi Lorand David în Dosarul nr. 35.701/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a - contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.217D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

4. Prin Încheierea din 14 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 35.701/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a - contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Dezsi Lorand David într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unui act administrativ fiscal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că în categoria impozitelor sau a taxelor nu intră contribuția la asigurările sociale de sănătate, aceasta fiind o contribuție socială prevăzută distinct, ce nu poate fi nelimitată ca valoare câtă vreme serviciile medicale asigurate sunt limitate la anumite pachete de bază prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Face un istoric al dispozițiilor fiscale aplicabile în această materie, apreciind, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale deoarece, în privința persoanelor care realizează venituri din activități independente/profesii liberale, contribuția socială de sănătate nu este plafonată, iar prin normele criticate s-a reglementat în mod discriminatoriu o altă bază de calcul pentru această contribuție pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296^1 alin. (1) lit. a) - e) și pentru cei prevăzuți la art. 296^21, care face obiectul criticii. Autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 296^26 fac trimitere expres, în cazul cotelor datorate de contribuabilii prevăzuți la art. 296^21, la cotele prevăzute la art. 296^18 alin. (3), autorul menționând și dispozițiile de la alin. (6) al art. 296^18, care stabilesc că în cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, cota contribuției individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului.

6. Or, neaplicarea acestei plafonări, în cazul persoanelor care realizează venituri din activități agricole, din activități independente/profesii liberale sau din cedarea folosinței bunurilor determină o discriminare între diferite categorii de contribuabili care au obligația de plată a cotei contribuției individuale de asigurări sociale.

7. Susține că modalitatea de aplicare de către organul fiscal a dispozițiilor criticate determină o discriminare, fiind pretinse retroactiv „sume uriașe“ „contribuabililor care au achitat contribuția socială pentru sănătate chiar la plafonul maximal“, „pretinzându-se că se face o regularizare la întreg venitul“. Arată că decizia organului fiscal este emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Codului fiscal. În final, face referire la principiul priorității dreptului european față de dreptul național, la principiul egalității în materie fiscală și la principiul impunerii echitabile.

8. Tribunalul București - Secția a II-a - contencios administrativ și fiscal, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Dispozițiile criticate au fost introduse prin art. I pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 a fost aprobată prin Legea nr. 106/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012. Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Având însă în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă să verifice constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. Acestea au următorul conținut: – Art. 296^21

(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz

a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;

b) membrii întreprinderii familiale;

c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfășoare activități economice;

d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;

e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;

f) persoanele care realizează venituri, în regim de reținere la sursă a impozitului, din activități de natura celor prevăzute la art. 52 alin. (1), precum și cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e);

g) persoanele care realizează venituri din activitățile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1);

h) persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (2) și (5);

i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) datorează contribuții sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sunt impozabile potrivit prezentului cod.

– Art. 296^26

(1) Cotele de contribuție pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 sunt cele prevăzute la art. 296^18 alin. (3), respectiv

a) cota integrală, pentru contribuția de asigurări sociale, corespunzătoare condițiilor normale de muncă, potrivit legii;

b) cota individuală, pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate.

(2) Contribuabilii cu regim de reținere la sursă a impozitului pe venit datorează contribuția individuală de asigurări sociale.

13. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 34 alin. (3) referitor la dreptul la ocrotirea sănătății, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 56 alin. (1) referitor la contribuții financiare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 privind dreptul de proprietate din primul Protocol adițional la această Convenție și ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unei critici de neconstituționalitate identice cu cea din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragrafele 15-18, Curtea a reținut că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, beneficiind, în calitate de asigurați, de un pachet de servicii medicale de bază. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a instituit un sistem care să permită populației accesul la serviciile medicale, acces condiționat, însă, de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege.

15. Curtea a statuat că obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, „o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.“

16. De asemenea, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, dar această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

17. Curtea a mai reținut că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferența valorică a contribuției fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, Legea nr. 95/2006 a condiționat accesul populației la serviciile medicale de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuția prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit.

18. În același sens este și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Wasa Liv Ömsesidigt, Försäkringsbolaget Valands Pensionsstiftelse și un grup de aproximativ 15.000 de persoane împotriva Suediei, a reținut, în esență, că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății, recunosc autorităților naționale competența de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale. Așa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuții nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale decât dacă cel interesat ar fi obligat să se supună unei sarcini insuportabile. Așa fiind, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligația de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activitățile desfășurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate.

19. În sensul celor anterior reținute, s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

21. În continuare, în ceea ce privește susținerea referitoare la o eventuală aplicare abuzivă de către organul fiscal a dispozițiilor criticate, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate la situațiile particulare invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, acestea fiind aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziții.

22. Cu privire la interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Prin urmare, aceste critici vizează modul de interpretare și aplicare a legii în speța dedusă judecății, soluționarea acestora excedând competenței Curții Constituționale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret într-o cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dezsi Lorand David în Dosarul nr. 35.701/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a - contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 296^21 și 296^26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a - contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 mai 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu

-------