ORDIN nr. 4.079/268/1.480/2001 privind încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
Angajații agenților economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislația în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (activități prevăzute de codul CAEN 7220), precum și angajații persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea pe impozitul pe venit, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
1. posturile pe care sunt angajați corespund listei cuprinzând ocupatiile menționate în anexa;
2. postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatica, evidențiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
3. au diploma de absolvire eliberata de o instituție de învățământ superior acreditata, cu specializarea Automatica, Calculatoare, Informatica, Cibernetica, Matematica sau Electronică, și prestează efectiv una dintre activitățile prezentate în anexa;
4. angajatorul realizează din activitatea de creare de programe pentru calculator un venit anual de cel puțin 10.000 dolari S.U.A. pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea pe impozitul pe venit conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001.
LISTA
cuprinzând ocupatiile specifice activităților
de creare de programe pentru calculator
Nr. crt.
Ocupația
Descrierea activității
1.
Analist
Activități de realizare a analizei în vederea definirii specificațiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerințelor utilizatorilor
2.
Programator
Activități de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificații predefinite, și asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformității cu specificațiile
3.
Proiectant de sistem informatic
Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare bazate pe cunoștințe de specialitate, cu cunoștințe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii și implementării unor soluții funcționale care să corespundă cerințelor predefinite sau unor necesități organizaționale
4.
Inginer/Programator de sistem informatic
Activități care combină aptitudinile analitice și de proiectare cu cunoștințe adecvate de tehnologie software și hardware în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării și modificării sistemelor informatice ce conțin software ca principală componentă
5.
Administrator baze de date
Activități de furnizare a expertizei de specialitate și a asistenței practice în managementul sistemelor de baze de date și în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerințelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viață, în conformitate cu criteriile de calitate definite
6.
Inginer software
Activități de adaptare și/sau de armonizare a soluțiilor hardware, software și a sistemelor de operare și ale aplicațiilor existente sau proiectate la necesitățile reale sau estimate ale utilizatorilor, în ideea îndeplinirii cerințelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)
7.
Manager de proiect informatic
Activități de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicațiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului și urmărirea cerințelor proiectelor (informații/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează și stabilesc prioritățile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, stabilesc fazele și termenele de execuție ale proiectelor
Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor în prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001 sunt, conform ocupatiilor specifice prezentate în anexa
a) actul constitutiv, în cazul societăților comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fișa postului;
d) copie legalizată de pe diploma de absolvire;
e) carnetul de muncă sau copie de pe carnetul de muncă;
f) statul de plată întocmit separat pentru angajații care beneficiază de prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001;
g) comanda interna, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care să ateste procesul de creare de programe pentru calculator;
h) balanța analitica în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.
Scutirea de impozit, conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001, se aplică o singură dată, doar pentru veniturile din salariul obținut la locul de muncă de baza.
Anexa la prezentul ordin face parte integrantă din acesta.
Prevederile prezentului ordin vor fi aduse la îndeplinire de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea. I.
Ministrul muncii și solidarității sociale, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informatiei și ministrul finanțelor publice,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 20/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2001 pentru completarea art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit,
emit prezentul ordin.
p. Ministrul muncii și
solidarității sociale,
Ion Giurescu,
secretar de stat
Ministrul comunicațiilor
și tehnologiei informației,
Dan Nica
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
-------