DECIZIA nr. 31 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (1) lit. d) și alin. (5) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 81 alin. (5) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, excepție ridicată de Societatea Aeon Building - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 8/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 180D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că autoarea excepției, prin reprezentant convențional, a transmis la dosar o cerere de judecare în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, arătând că dispozițiile criticate reprezintă o transpunere în dreptul intern a Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, care are o redactare similară. Precizează că legiuitorul european a considerat că existența unor indicii plauzibile referitoare la încheierea de acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul procedurii de atribuire a contractului de concesiune este suficientă, fără să fie necesară existența unei hotărâri judecătorești definitive care să constate practica anticoncurențială. În cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, autoritatea contractantă a avut la bază decizia unui organ administrativ-jurisdicțional, respectiv Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, decizie care a fost verificată de o instanță de judecată - Curtea de Apel Brașov - printr-o decizie definitivă, la care s-a adăugat punctul de vedere al Consiliului Concurenței. De asemenea, autoarea excepției a avut posibilitatea să prezinte argumente și dovezi pentru a nu fi exclusă de la procedura de atribuire. În ceea ce privește critica referitoare la sintagma „interese de orice altă natură“ apreciază că nu are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce în speță a fost reținută expressis verbis existența unor interese comune de natură personală, financiară sau economică.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8/62/2020, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 81 alin. (5) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, excepție ridicată de Societatea Aeon Building - S.R.L. din Brașov într-un litigiu privind achizițiile publice.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate impun excluderea unui operator economic din procedura de atribuire în temeiul unor simple indicii calificate de legiuitor ca prezumând o faptă anticoncurențială, chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească definitivă de constatare a faptei anticoncurențiale sau un act administrativ emis de Consiliul Concurenței, ca autoritate publică administrativă în domeniu, care să fie confirmat în urma controlului judecătoresc, și cu toate că, potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție, persoana este prezumată nevinovată până la intervenirea unei hotărâri judecătorești de dovedire a vinovăției sale.

6. Cu privire la sfera de aplicare a principiului constituțional al prezumției de nevinovăție, menționează că aceasta include și cazul răspunderii delictuale pentru fapte anticoncurențiale, după cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, în acord și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicarea prezumției de nevinovăție nu trebuie să fie limitată la procesul penal, în sens strict, întrucât conceptul de „acuzație în materie penală“ are o semnificație „autonomă“, independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naționale ale statelor membre.

7. Se susține, în consecință, că dispozițiile legale criticate încalcă prezumția de nevinovăție întrucât obligă entitatea contractantă să dispună excluderea unui operator economic din procedura de atribuire doar în urma unor simple indicii calificate de legiuitor ca prezumând o faptă anticoncurențială, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de constatare a faptei anticoncurențiale, ceea ce reprezintă o veritabilă sancționare juridică, prin decăderea operatorului economic din dreptul de a depune oferta în cadrul procedurii de atribuire.

8. Încălcarea principiului prezumției de nevinovăție rezultă și din faptul că, drept urmare a prevalării de către entitatea contractantă de prevederile criticate, dreptul persoanei de a nu fi obligată să își dovedească nevinovăția cu privire la acuzația de faptă anticoncurențială este negat în substanța sa, întrucât persoana în cauză este constrânsă să administreze probe în dovedirea propriei nevinovății pentru a putea înlătura indiciile reținute de entitatea contractantă, pentru a nu fi decăzută astfel din dreptul de a participa cu oferta la procedura de atribuire.

9. Se mai susține, totodată, că prin raportare la regimul de excludere pe care îl reglementează, dispozițiile legale criticate conduc și la încălcarea principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât pun într-o situație defavorabilă operatorii economici cu privire la care există doar o simplă acuzație sprijinită pe indicii referitoare la pretinse fapte anticoncurențiale, față de restul operatorilor economici care beneficiază de prezumția de nevinovăție și de dreptul de a depune oferta la procedura de licitație publică. Diferențierea de tratament juridic operată prin dispozițiile legale criticate este discriminatorie, întrucât formularea unei simple acuzații sprijinite pe simple indicii de presupuse fapte anticoncurențiale nu constituie un criteriu care să urmărească un scop legitim, având în vedere că neagă însăși prezumția de nevinovăție.

10. Se susține că se încalcă și art. 1 alin. (5) din Constituție, prin raportare la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât sintagma întrebuințată de textul legal, și anume „au interese (...) de orice altă natură“, încalcă dezideratul imperativ de a fi un text clar și previzibil, expresie care nu permite o identificare precisă a situațiilor/interesului calificate/calificat ca fiind situație de înțelegere anticoncurențială.

11. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se pune în discuție prezumția de nevinovăție incidentă în materie penală, ci legiuitorul a încercat să evite practicile concertate în materia achizițiilor publice, care presupun că, sub rezerva probei contrare ce revine operatorilor economici interesați, întreprinderile care participă la acțiunea concertată și care iau parte la procedura de achiziție țin seama de schimbul de informații cu concurenții lor, pentru a determina propriul comportament pe această piață. Textele de lege criticate nu încalcă nici principiul egalității în drepturi, în condițiile în care respectivul operator economic beneficiază de toate garanțiile care însoțesc exercitarea dreptului la apărare în cadrul procedurii de achiziție, având la îndemână probatoriul specific materiei civile pentru a dovedi că nu a încercat denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză. Apreciază că nu sunt încălcate nici normele de tehnică legislativă invocate de autoarea excepției.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 81 alin. (5) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016. Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 81 alin. (1) lit. d) a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, aspect care nu afectează substanța normativă a textului legal menționat, întrucât această modificare constă doar în adăugarea sintagmei „autoritățile contractante“ alternativ la sintagma „entitățile contractante“. Ca atare, Curtea poate să examineze prevederile legale criticate, în redactarea actuală, care este următoarea: – Art. 81 alin. (1) lit. d) și alin. (5)

(1) Autoritățile/Entitățile contractante exclud din procedura de atribuire a contractului de concesiune orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații: (…)

d) autoritatea/entitatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a considera că operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză; (…)

(5) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. d), se consideră că autoritatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a considera că operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză în următoarele situații, reglementate cu titlu exemplificativ

a) ofertele sau solicitările de participare transmise de 2 sau mai mulți operatori economici participanți la procedura de atribuire prezintă asemănări semnificative din punctul de vedere al conținutului documentelor nestandardizate, potrivit documentației de atribuire;

b) în cadrul organelor de conducere a 2 sau a mai multor operatori economici participanți la procedura de atribuire se regăsesc aceleași persoane sau persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care au interese comune de natură personală, financiară sau economică ori de orice altă natură.

16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la principiul statului de drept și la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la principiul privind prezumția de nevinovăție, art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea de aplicare a reglementărilor internaționale și europene față de legile interne, raportat la încălcarea art. 47 și 48 privind dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, în primul rând, având în vedere obiectul cauzei în care a fost ridicată, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 100/2016 este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția precizată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura cu soluționarea cauzei. Aceasta, deoarece temeiul de drept care a stat la baza excluderii autoarei excepției de la participarea la procedura de atribuire a unui contract de concesiune l-au constituit prevederile art. 81 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 100/2016, iar nu cele ale lit. a) din acest articol. Astfel, entitatea contractantă - Primăria Municipiului Brașov - a inițiat procedura de concesiune în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov“, iar comisia de evaluare constituită în acest scop de entitatea contractantă a constatat existența cumulativă a situațiilor prevăzute la art. 81 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 100/2016, astfel că a respins ca inacceptabilă oferta depusă de societatea autoare a prezentei excepții de neconstituționalitate. Prin urmare, lit. a) a articolului precizat nu are incidență în cauză, reglementând o altă situație decât cea constatată în speță.

18. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 100/2016, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare. În acest sens, Curtea reține că prevederile art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 100/2016 instituie regula potrivit căreia, în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări sau, după caz, servicii, autoritățile/entitățile contractante exclud acei operatori economici cu privire la care au suficiente indicii plauzibile pentru a considera că au încheiat acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză. În motivarea excepției se susține, în esență, că se nesocotește prezumția de nevinovăție, întrucât un operator economic va fi exclus de la procedura de atribuire a unui contract de concesiune pentru presupuse conduite anticoncurențiale, dar nu în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unei decizii a Consiliului Concurenței, confirmate prin control judecătoresc, ci pe baza unor simple indicii care să îi contureze autorității contractante bănuiala că operatorul economic în cauză ar fi săvârșit pretinse fapte anticoncurențiale, nedovedite în prealabil printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

19. Față de aceste critici, Curtea reține, mai întâi, că dispozițiile legale menționate reprezintă o transpunere în legislația națională a prevederilor art. 38 alin. (7) lit. (e) din Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94/1 din 28 martie 2014. În detalierea acestor dispoziții, în art. 81 alin. (5) din Legea nr. 100/2016, legiuitorul român a arătat, cu titlul exemplificativ, care ar putea fi situațiile în care se consideră că autoritatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a considera că operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză în anumite situații, la lit. b) regăsindu-se ipoteza în care în cadrul organelor de conducere a 2 sau a mai multor operatori economici participanți la procedura de atribuire se regăsesc aceleași persoane sau persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care au interese comune de natură personală, financiară sau economică ori de orice altă natură.

20. De asemenea, Curtea reține că prezumția de nevinovăție este consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție, precum și de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele prevederi referindu-se în mod expres la domeniul penal, protejând persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni de consecințele negative, pe plan procesual, dar și social, pe care o acuzație de natură penală le poate atrage. Astfel, din perspectivă procesuală, respectarea prezumției de nevinovăție reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, care implică asigurarea unui complex de garanții care să concure la evitarea riscului soluționării procesului prin prisma ideii preconcepute a existenței vinovăției persoanei acuzate. Pe plan social, prezumția de nevinovăție apără valori indispensabile ființei umane, precum demnitatea, imaginea, viața intimă familială și privată a persoanei cu privire la care se desfășoară o investigație de natură penală.

21. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere nu doar înțelesul strict al noțiunii de acuzație penală, ci și o semnificație extensivă, important fiind conținutul acuzației, iar nu neapărat calificarea ca atare în legislația statelor. Astfel, instanța europeană a elaborat așa numitele „criterii Engel“, în baza cărora se determină incidența art. 6 paragraful 2 din Convenție, dezvoltate în Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel și alții împotriva Olandei, care vizează, mai întâi, calificarea faptei, conform legii naționale, ca aparținând dreptului penal, apoi natura faptei și, în cele din urmă, natura și gradul de severitate ale sancțiunii ce trebuie aplicate.

22. O astfel de analiză a avut în vedere și Curtea Constituțională atunci când a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 4 aprilie 2019. Este vorba despre prevederile art. 167 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 care permiteau ca un operator economic să fie exclus din procedura de achiziții publice în situația în care acesta este subiectul unei investigații în derulare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 164 din aceeași lege, constând în săvârșirea unei abateri profesionale grave prin raportare la presupusa săvârșire a unei infracțiuni. Curtea Constituțională a apreciat că se încalcă prezumția de nevinovăție, întrucât autoritatea contractantă procedează la excluderea unui operator economic din procedura de atribuire, substituindu-se, în acest fel, unei instanțe de judecată sau unei autorități administrative competente, care ar trebui să aprecieze cu privire la condițiile săvârșirii unei presupuse infracțiuni, precum și la integritatea și reputația operatorului economic, determinate prin raportare la circumstanțele faptei penale. Ca atare, în situația examinată cu acel prilej de Curtea Constituțională, autoritatea putea decide cu privire la aceste elemente de natură penală înainte ca vinovăția operatorului să fi fost stabilită de o instanță de judecată.

23. În pronunțarea deciziei menționate, Curtea Constituțională s-a bazat și pe cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la drepturile prevăzute de art. 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, în sensul că acestea trebuie să fie respectate în toate procedurile cu privire la încălcări ale normelor de concurență susceptibile să conducă la aplicarea unor sancțiuni, cum ar fi amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, chiar dacă este vorba despre o procedură care are un caracter administrativ. Curtea Constituțională a reținut că, în această privință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a întemeiat în mod expres pe natura încălcărilor în cauză, precum și pe natura și pe gradul de severitate ale sancțiunilor aferente, și a accentuat că respectarea acestor garanții este de o importanță cu atât mai mare cu cât ne aflăm în cadrul unei proceduri cu caracter cvasipenal, în care Comisia (Europeană) exercită funcții de investigație, de cercetare și de decizie și dispune, în această privință, de o largă putere de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Huls împotriva Comisiei, paragrafele 149 și 150, și Hotărârea din 21 noiembrie 1991, pronunțată în Cauza Technische Universität München, paragraful 14).

24. Așadar, prin Decizia nr. 738 din 20 noiembrie 2018, precitată, Curtea a constatat că, în condițiile în care instanța judecătorească nu a pronunțat o hotărâre definitivă în sensul condamnării operatorului economic pentru săvârșirea unei infracțiuni, autoritatea contractantă restricționează participarea acestuia la procedura de achiziție prin încălcarea prezumției sale de nevinovăție, fiind astfel nesocotit art. 23 alin. (11) din Constituție, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25. În cauza de față însă, Curtea constată că nu poate fi susținută pretinsa nesocotire a prezumției de nevinovăție, întrucât nu este vorba despre o situație care să întrunească elementele mai sus expuse. Astfel, prin aplicarea criteriilor Engel la cauza de față, se observă că eliminarea unui operator economic din procedura de atribuire a unui contract de concesiune pe motivul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 100/2016, și anume acela că autoritatea/entitatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a considera că operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză, nu are sub nicio formă caracter penal și nici implicații de natură penală, nefiind aptă să antreneze, nici direct, nici subsecvent sau mediat, o răspundere penală a respectivului operator economic. Totodată, nici natura sau gradul de severitate al sancțiunii ce ar urma să fie aplicată nu justifică incidența prezumției de nevinovăție.

26. Sub acest aspect, Curtea reține, de altfel, că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 100/2016, actul normativ menționat urmărește stabilirea unui cadru juridic adecvat realizării unor concesiuni în condiții de transparență, în vederea creării unui mediu concurențial optim. Prin urmare, este firesc ca autoritatea contractantă să aibă o atitudine de prudență, acționând în vederea prevenirii posibilelor încălcări ale regulilor concurenței loiale.

27. În acest context, Curtea apreciază că incident este un alt principiu fundamental, prevăzut la art. 57 din Constituție, în virtutea căruia drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună-credință, fără să se aducă atingere drepturilor și libertăților celorlalți. Or, textele de lege criticate dau expresie tocmai acestei reguli constituționale, impunând un comportament loial tuturor participanților la procedurile de atribuire a contractelor de concesiune, autoritatea contractantă având posibilitatea legală de a aprecia din această perspectivă cu privire la onestitatea atitudinii ofertanților.

28. De altfel, această evaluare nu este lăsată la aprecierea arbitrară a autorității contractante. Dimpotrivă, legea prevede un mecanism care să prevină luarea unor decizii discreționare. Astfel, în prealabil luării măsurii excluderii, autoritatea contractantă trebuie să se adreseze Consiliului Concurenței, conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, care este unica autoritate de aplicare a regulilor de concurență și care are competența și expertiza de a aprecia dacă acele indicii remarcate de autoritatea contractantă sunt cu adevărat suficient de plauzibile pentru a justifica excluderea operatorului de la procedura atribuirii.

29. Mai mult decât atât, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 oferă operatorilor economici aflați în oricare dintre situațiile care atrag excluderea din procedura de atribuire posibilitatea de a furniza dovezi care să arate că măsurile luate de aceștia sunt suficiente pentru a-și demonstra în mod concret credibilitatea, prin raportare la motivele de excludere.

30. Curtea observă că autoarea excepției mai invocă și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, pretinzând că prin textele de lege criticate se instituie un regim discriminatoriu, defavorabil, aplicabil anumitor operatori economici. Nici această critică nu poate fi reținută, întrucât regimul diferit aplicabil este justificat tocmai de existența acelor indicii suficient de plauzibile, de natură să plaseze în categorii diferite operatorii economici ofertanți.

31. În fine, autoarea excepției mai critică, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, prevederile art. 81 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 100/2016 care arată, în mod exemplificativ, că poate fi considerat un indiciu plauzibil în sensul denaturării concurenței faptul că în cadrul organelor de conducere a 2 sau a mai multor operatori economici participanți la procedura de atribuire se regăsesc aceleași persoane sau persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care au interese comune de natură personală, financiară sau economică ori de orice altă natură, această din urmă sintagmă fiind considerată neclară, contrară principiului calității legilor.

32. Cu privire la această problematică, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că, într-adevăr, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

33. În același timp însă, Curtea de la Strasbourg a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 24 mai 2007, definitivă la 24 august 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36, că „tocmai în considerarea principiului generalității legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea la unele categorii mai degrabă generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc prin forța lucrurilor de formule mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și pentru a se putea adapta schimbărilor de situație.“

34. Având în vedere această realitate, Curtea constată că în cauza de față nu se pune problema nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind benefic mediului concurențial ca autoritatea contractantă să aprecieze sub o gamă largă de aspecte posibila încercare a operatorilor economici înscriși la procedura de atribuire de a altera loialitatea interacțiunii concurenților participanți la respectiva procedură, cu afectarea consecutivă a șanselor egale de care trebuie să se bucure toți ofertanții.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, ridicată de Societatea Aeon Building - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 8/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu

----