DECIZIA nr. 2 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii Corina Sandu și alții, în Dosarul nr. 4.481/99/2019/a1 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 52D/2021.

2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, reprezentată de doamna avocat Alina-Gabriela Ursu, cu împuternicire avocațială, precum și președintele și vicepreședintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, domnii Laviniu-Adrian Lăcustă și Ion Ivașcu.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepției de neconstituționalitate, care arată că această excepție este admisibilă, având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011. În ceea ce privește temeinicia excepției de neconstituționalitate, arată că Legea nr. 62/2011 condiționează dreptul la grevă de existența unui conflict colectiv de muncă, acesta putând fi declanșat numai în legătură cu începerea, desfășurarea și încheierea contractelor colective de muncă. În cazul personalului angajat în sistemul bugetar, prin contractele colective de muncă nu se pot negocia drepturi salariale. Astfel, dreptul la grevă nu se poate exercita pentru revendicări privind drepturi salariale în ceea ce privește salariații angajați în sistemul bugetar. Acest aspect contravine Hotărârii din 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Unison împotriva Regatului Unit, prin care s-a statuat că interdicția grevei constituie o restricție a activității sindicatului în sensul art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În aceeași ordine de idei, în cuprinsul hotărârii mai sus evocate, Curtea a apreciat că ingerința statului în libertatea sindicală trebuie să fie prevăzută de lege și să prezinte un scop legitim, și anume protecția drepturilor altora, cu respectarea raportului de proporționalitate. Dispozițiile de lege criticate constituie o limitare legală a dreptului la grevă, contrară art. 43 din Constituție. Se arată că există o disproporție vădită între limitările impuse de textele de lege criticate în raport cu scopul urmărit de prevederile constituționale. În susținerea celor arătate, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 266 din 21 mai 2013, nr. 462 din 17 septembrie 2014 și nr. 261 din 5 mai 2016.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, arătând că legiuitorul are competența de a stabili condițiile exercitării dreptului la grevă, astfel că, în raport cu criticile formulate, reglementarea respectă Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

5. Prin Decizia nr. 37 din 3 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.481/99/2019/a1, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii Corina Sandu și alții, într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi salariale și obligarea angajatorului la respectarea dreptului la grevă în temeiul art. 182 din Legea nr. 62/2011.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 156, 161 și 164 din Legea nr. 62/2011 încalcă prevederile art. 43 din Constituție, în măsura în care acestea limitează nejustificat dreptul la grevă doar la situația conflictelor colective de muncă, legate de începerea, încheierea sau negocierea contractelor colective de muncă. Prin urmare, dreptul la grevă este recunoscut doar în lipsa unui contract colectiv, fiind limitat, chiar și în această situație, la motive legate de încheierea unui astfel de contract. Legea dialogului social interzice astfel dreptul la grevă pentru toate celelalte motive, cu excepția celor mai sus enunțate, așadar pentru cele mai multe situații ce pot genera dreptul la o astfel de acțiune colectivă, de la drepturi salariale la cele ce țin de sănătatea și securitatea în muncă, politica educațională etc. Pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă nu se poate face grevă.

7. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale arată, în esență, că dreptul la grevă este consacrat și protejat atât de prevederile art. 43 alin. (1) din Constituție, cât și de acte internaționale. Acesta nu este un drept absolut, condițiile și limitele exercitării sale fiind stabilite prin lege. Cu toate acestea, în situația dispozițiilor de lege criticate, apreciază că este necesară efectuarea unui test de proporționalitate pentru a se stabili dacă ingerința legală nu depășește finalitatea urmărită prin normă, restrângând excesiv exercițiul acestui drept. Instanța de judecată apreciază că dispozițiile art. 161 și 164 din Legea nr. 62/2011 instituie restricții cu efecte foarte extinse, existând posibilitatea de a lipsi salariații de unul dintre cele mai importante mijloace de protecție a drepturilor lor, mai ales în situația în care acestea nu pot constitui obiectul dreptului la negocieri colective.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul conținut:– Art. 156: „Dreptul angajaților de a declanșa conflicte colective de muncă în legătură cu începerea, desfășurarea și încheierea negocierilor contractelor colective de muncă este garantat de lege.“;– Art. 161

Conflictele colective de muncă pot fi declanșate în următoarele situații

a) angajatorul sau organizația patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract sau acord ori cel anterior a încetat;

b) angajatorul sau organizația patronală nu acceptă revendicările formulate de angajați;

c) părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor.;

– Art. 164: „Pe durata valabilității unui contract sau acord colectiv de muncă angajații nu pot declanșa conflictul colectiv de muncă.“

12. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin art. 189 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare și având în vedere aplicabilitatea în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea nr. 62/2011.

13. Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 43 din Constituție referitoare la dreptul la grevă.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica formulată de autoarea acesteia vizează condițiile legale de desfășurare a dreptului la grevă, apreciate ca fiind prea restrictive. Se susține în acest sens că dreptul la grevă poate fi exercitat doar în lipsa unui contract colectiv de muncă și este limitat la motive legate de încheierea unui astfel de contract.

15. Față de această critică, Curtea reține că Legea fundamentală consacră în art. 43 alin. (1) dreptul la grevă, circumscriindu-l apărării intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților. În alin. (2) al aceluiași articol constituțional se precizează că legea este cea care stabilește condițiile și limitele acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate. Prin urmare, așa cum Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, dreptul la grevă nu este unul absolut, astfel că exercitarea sa poate fi supusă unor condiții pe care legiuitorul le consideră necesare pentru a asigura deopotrivă valorificarea atât a drepturilor salariaților, cât și a drepturilor angajatorului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 161 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008). Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri ale dreptului la grevă în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general (în acest sens a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.225 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 8 februarie 2008). De asemenea, Curtea a apreciat, în jurisprudența sa, că declanșarea și continuarea grevei într-o unitate și, cu atât mai mult, într-un întreg sector de activitate pot aduce atingere drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale multor terțe persoane. Fără a nega dreptul salariaților la grevă, trebuie reținut că și acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituție, cu bună-credință, fără a se încălca drepturile și libertățile celorlalți (Decizia nr. 92 din 13 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 1 martie 2007).

16. Rezumând cele mai sus arătate, Curtea reține că, în măsura în care dreptul la grevă constituie un drept fundamental care impune imperativ respectarea sa, în egală măsură, exercitarea acestui drept cere legiuitorului să instituie o reglementare care să asigure un echilibru just în raport cu interesele angajatorului și chiar, în anumite situații, cu interesele generale ale societății, de vreme ce poate duce la perturbarea semnificativă a activității unității, a intereselor angajatorului și ale celor care beneficiază de serviciile unității.

17. În ceea ce privește Legea nr. 62/2011, Curtea reține că aceasta operează cu două concepte: conflicte individuale de muncă, care au drept obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau alte acte normative [art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011], și conflicte colective de muncă, ce au drept obiect începerea, desfășurarea sau încheierea negocierilor privind contractele colective de muncă ori acordurile colective de muncă, în cazul funcționarilor publici [art. 1 lit. o) din Legea nr. 62/2011]. Conflictele colective de muncă intervin numai într-o fază precontractuală, fiind interzisă declanșarea lor pe durata valabilității unui contract sau acord colectiv de muncă. În această concepție legislativă, dreptul la grevă se poate declanșa numai în contextul unui conflict colectiv de muncă, iar nu și al unui conflict individual de muncă și se circumscrie situațiilor reglementate de art. 161 din Legea nr. 62/2011.

18. Limitarea dreptului la grevă doar la contextul mai sus arătat nu are semnificația lipsirii salariaților de posibilitatea de a-și apăra drepturile și interesele lor odată încheiat un contract sau un acord colectiv de muncă. Aceasta se va realiza însă prin mijloacele prevăzute de lege pentru situația conflictelor individuale de muncă.

19. Greva reprezintă o modalitate prin care se poate obține afirmarea drepturilor și intereselor salariaților, cu impact puternic, ce poate fi folosită împotriva angajatorului, atunci când acesta refuză negocierea sau nu cedează solicitărilor salariaților privind încheierea și clauzele unui nou contract colectiv de muncă. Altfel spus, este un mijloc de presiune pentru a obține sau a păstra unele drepturi în viitor.

20. Date fiind efectele pe care le poate produce asupra activității unității, greva trebuie privită ca o ultimă soluție și nicidecum ca un mijloc comun prin care salariații îl pot constrânge pe angajator să le respecte drepturile atunci când acestea sunt deja recunoscute prin lege sau contracte colective ori individuale de muncă și au la dispoziție alte mijloace legale pentru a le apăra.

21. Prin urmare, Curtea apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc o restrângere excesivă a dreptului la grevă, ci, ținând cont de drepturile și interesele aflate în concurs, respectiv cele ale salariaților, pe de o parte, și cele ale angajatorilor și ale terților beneficiari ai serviciilor unității, pe de altă parte, realizează un echilibru just între acestea, circumscriind exercitarea dreptului la grevă doar acelor situații când angajatorul nu poate fi convins prin alte mijloace legale să răspundă solicitărilor salariaților privind drepturile lor.

22. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar institui o limitare excesivă a dreptului la grevă pentru salariații din sistemul bugetar, care nu își pot negocia salariile prin contractul colectiv de muncă, Curtea reține că prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a arătat că cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/ indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal.

23. Totodată, prin Decizia nr. 364 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 2 noiembrie 2004, Curtea a statuat că încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii, în consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în vigoare la data încheierii lor. Prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reținut că, în sfera publică, angajatorul este întotdeauna statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități trebuie să țină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competența să acorde drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și, totodată, limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a arătat că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea.

24. Având în vedere cele mai sus reținute, referitoare la necesitatea realizării unui echilibru între drepturile angajaților din sistemul bugetar și interesele publice, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu pot fi considerate ca reprezentând o măsură excesivă nici din perspectiva situației acestei categorii de personal.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii Corina Sandu și alții, în Dosarul nr. 4.481/99/2019/a1 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea

------