Legislator Case Law & Legislation
299317 RO

DECIZIA nr. 646 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4), ale art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, ale art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIA nr. 646 din 21 noiembrie 2024 · CURTEA CONSTITUȚIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 25 iunie 2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4), ale art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, ale art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Victoria Glufcios, Constantin Glufcios și Marius Stavros Glufcios în Dosarul nr. 22.701/3/2018 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 57D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că se solicită Curții Constituționale să aprecieze cu privire la dispozițiile legale criticate prin raportare la contradicția dintre art. 2 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede că dreptul la pensie nu se prescrie, și dispozițiile din Codul civil și cele din Decretul nr. 167/1958 referitoare la prescripția extinctivă, precum și cele statuate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. De asemenea, precizează că este atributul instanței de judecată să interpreteze și să aplice legea în cauza dedusă judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 18 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 22.701/3/2018, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (4), ale art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, ale art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Victoria Glufcios, Constantin Glufcios și Marius Stavros Glufcios într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Casei de Pensii a Municipiului București la acordarea unor drepturi de pensie și alte drepturi, actualizate cu indicele de inflație, din anul 1997 la zi, reclamantului Nicos Glufcios (decedat, acțiunea fiind continuată în prezent de moștenitorii săi, Constantin Glufcios și Marius Stavros Glufcios) și, din anul 2000 la zi, reclamantei Victoria Glufcios, având în vedere că pârâta nu le-a plătit pensia de la datele indicate. În cauză, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 1 octombrie 2011, adică data intrării în vigoare a Codului civil.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile invocate de instanța de judecată în motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților privind plata pensiei sunt neconstituționale, deoarece dreptul la pensie este un drept de proprietate absolut, perpetuu, al cărui exercițiu nu poate fi limitat în timp, datorită naturii sale primordiale, reglementată ca atare de legiuitorul constituant. Autorii excepției precizează că, în speță, acest drept a fost recunoscut chiar prin deciziile de pensionare emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București pentru ambii reclamanți. Se arată că, întrucât dreptul la pensie are, în viziunea legiuitorului constituant, aceeași natură cu dreptul de proprietate privată, rezultă că și dreptul la acțiune ce însoțește acest drept, corelativ obligației de plată din partea statului, este imprescriptibil extinctiv, iar normele criticate nu pot fi interpretate în sensul că dreptul la acțiune privind plata pensiei s-ar stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat de către titularul său într-un oarecare termen. Se arată că nicio altă lege sau normă specială nu poate aduce modificări în substanța perpetuă a dreptului la pensie și a dreptului la acțiune ce însoțește acest drept.

6. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, reținând că reclamanții sunt nemulțumiți, în esență, de modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze situația prescripțiilor începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situații juridice în curs de realizare (facta pendentia), precum și a prescripțiilor începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil (facta praeterita), ca situații juridice finalizate, pornind de la o confuzie în interpretarea prevederilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 263/2010. Precizează că împrejurarea că dreptul la pensie nu se prescrie nu poate duce la concluzia că prestațiile lunare, cuvenite pensionarului, cu titlu de pensie, sunt imprescriptibile extinctiv, câtă vreme reprezintă drepturi de creanță, cărora li se aplică dreptul comun în materie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 6 alin. (4), ale art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, ale art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, cu referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014, precum și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al României nr. 11 din 15 iulie 1960. Prevederile criticate au următorul cuprins

Art. 6 alin. (4) , art. 2.512 alin. (1) și (2) și art. 2.513 din Codul civil:– Art. 6 alin. (4): „(4) Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.“;– Art. 2.512 alin. (1) și (2)

(1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.

(2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.“;

– Art. 2.513: „Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.“

Art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:– Art. 5

(1) Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

(2) Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.;

– Art. 201: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.“;– Art. 223: „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.“

Art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă:– Art. 3: „Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni.“;– Art. 18: „Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.“

Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011“.

11. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și art. 47 alin. (2) potrivit cărora cetățenii au dreptul la pensie. Prin raportare la art. 20 din Constituție, se invocă și prevederile art. 1 referitoare la dreptul de proprietate din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia au solicitat obligarea pe cale judecătorească a Casei de Pensii a Municipiului București la acordarea unor drepturi de pensie din anul 1997 la zi, respectiv din anul 2000 la zi și sunt nemulțumiți că instanța învestită cu soluționarea litigiului a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului acestora de a solicita acordarea acelor prestații de asigurări sociale neachitate până în anul 2011, când a intrat în vigoare actualul Cod civil.

13. Curtea reține că până în anul 2011 au fost în vigoare dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care instituiau obligația instanței judecătorești ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris. Codul civil în prezent în vigoare a eliminat această obligație, înlocuind-o cu interdicția expresă de a invoca din oficiu această excepție, dar statuând, în același timp, că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit [art. 6 alin. (4) din Codul civil], regulă reluată și în art. 201 din Legea nr. 71/2011.

14. Așadar, autorii excepției au interesul să critice doar prevederile care au justificat ridicarea din oficiu, de instanța judecătorească, a excepției prescripției dreptului la acțiune constând în plata prestațiilor neachitate de la momentul menționat de reclamanți până la intrarea în vigoare a actualului Cod civil, care nu îi mai permit acesteia un asemenea demers procesual. Este vorba despre dispozițiile art. 6 alin. (4) din Codul civil și cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată în examinarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, dacă în discuție sunt prescripții extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, acestea rămânând supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

15. Ca atare, lipsa de interes în analizarea constituționalității prevederilor art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, precum și ale art. 5 și 223 din Legea nr. 71/2011, justifică respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate având acest obiect, dispozițiile menționate neîndeplinind condiția legăturii cu soluționarea cauzei prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

16. În ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958, care permit instanțelor judecătorești constatarea din oficiu a prescripției dreptului material la acțiune în litigiile cu soluționarea cărora sunt învestite și reglementează conflictul de legi în timp, Curtea observă că autorii excepției critică, în realitate, modul în care Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a înțeles să interpreteze aceste prevederi sub aspectul aplicabilității instituției prescripției extinctive asupra prestațiilor de asigurări sociale neefectuate de Casa de Pensii a Municipiului București. Astfel, autorii excepției, reclamanți în cauză, sunt nemulțumiți de faptul că instanța judecătorească a considerat prescris dreptul de a solicita obligarea instituției menționate la plata prestațiilor succesive de asigurări sociale lunare neachitate, privite ca drept de creanță prescriptibil în termenul general de 3 ani, pe când, în opinia reclamanților, aceasta ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 263/2010, dreptul la pensie nu se prescrie.

17. Astfel motivată, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât este criticat modul de interpretare și aplicare concretă la situația din cauză a unor prevederi legale. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, verificând dacă acestea încalcă sau nu dispozițiile ori principiile Constituției, fără să aibă competența de a analiza interpretările date de instanțele judecătorești în situații concrete și de a constata neconstituționalitatea modului de aplicare concretă a dispozițiilor legale. Această verificare este posibilă în cadrul căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, prin controlul jurisdicțional de către instanțele superioare al legalității și temeiniciei soluțiilor atacate.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4), ale art. 2.512 alin. (1) și (2) și ale art. 2.513 din Codul civil, ale art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Victoria Glufcios, Constantin Glufcios și Marius Stavros Glufcios în Dosarul nr. 22.701/3/2018 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →