DECIZIA nr. 52 din 18 februarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana-Cristina Puică - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 309/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 108D/2020.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2024, în prezența reprezentantului autoarei excepției, avocat Veronel Rădulescu, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 19 septembrie 2024 și, ulterior, pentru același temei legal, pentru data de 15 octombrie 2024, când a constatat că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru 7 noiembrie 2024. La data menționată, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru 17 decembrie 2024, când, potrivit dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru 4 februarie 2025. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 57 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru 18 februarie 2025, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele

3. Prin Încheierea din 15 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 309/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Elena Gabriela Udrea cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație întemeiate pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, calitatea legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, înfăptuirea justiției, legalitatea incriminării și a pedepsei, realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, asigurarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretării și aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, folosirea căilor de atac și dreptul la un recurs efectiv, întrucât limitează sfera cazurilor de recurs în casație. Arată că această cale extraordinară de atac a fost, practic, golită de conținut, întrucât au fost abrogate mare parte din cazurile de recurs în casație. Consideră că, din această cauză, nu mai poate fi îndeplinit scopul căii de atac a recursului în casație, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 433 din Codul de procedură penală, și anume judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. De asemenea, apreciază că se ajunge la o imposibilitate de îndreptare a erorilor de judecată comise de instanța de apel în materie penală, având în vedere că aplicarea greșită a legii nu mai poate fi înlăturată prin intermediul niciunei alte căi de atac (contestație în anulare, revizuire sau contestație la executare). Arată că, în speță, instanța de control judiciar a omis să examineze și să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel formulate de inculpată, cum ar fi cele referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate, respingând, ca nefondată, calea ordinară de atac promovată împotriva hotărârii primei instanțe. Menționează că sub imperiul vechiului Cod de procedură penală existau trei căi ordinare de atac, și anume fond, apel și recurs. În anul 2006 legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 385^9 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală din 1968, însă Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 783 din 2009, că abrogarea pct. 171 al art. 385^9 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, prin eliminarea posibilității criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătorești pe motiv că este contrară legii sau că s-a făcut o greșită aplicare a legii, închide părții interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat. Ca urmare a deciziei menționate, acest motiv de recurs a fost reintrodus la pct. 172 al art. 385^9 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală. Consideră că evoluția legislativă a instituției recursului poate fi pusă în legătură cu involuția calității actului de justiție și a încrederii justițiabililor în activitatea de judecată. Totodată, susține că, deși are aceeași natură juridică și aceeași finalitate, prin sfera extinsă a cazurilor în care poate fi exercitată, calea extraordinară de atac a recursului din materie civilă oferă un standard de protecție a dreptului de acces la justiție și la înfăptuirea dreptății superior celui din procesul penal, deși consecințele unei hotărâri penale nelegale sunt mult mai dramatice decât cele ale unei hotărâri civile nelegale.

5. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive. Prin intermediul acestei căi de atac se analizează conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În Codul de procedură penală sunt stabilite expres hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Față de specificul recursului în casație, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum și cu privire la procedura de verificare a admisibilității în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. În raport cu criticile formulate, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt în acord cu prevederile constituționale și cu reglementările internaționale invocate de autoarea excepției, având în vedere că nu împiedică părțile interesate să apeleze la justiție, să fie apărate și să se prevaleze de garanțiile procesuale care condiționează dreptul la un proces echitabil.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prevederile pct. 1 al art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispozițiile art. 102 pct. 266 din Legea nr. 255/2013, iar prevederile pct. 2-6, 9, 10, 13 și 14 ale art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost abrogate prin dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri

1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

2-6. abrogate

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

9-10. abrogate

11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13-14. abrogate.

– Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică și se completează după cum urmează

(...)

267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 și 14 se abrogă.

10. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (1) și (3) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești și, respectiv, asigurarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretării și aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție, respectiv ale art. 21 referitor la nediscriminare și ale art. 47 paragraful 2 fraza întâi privind dreptul la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

11. Cu privire la cadrul procesual în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora o hotărâre judecătorească este supusă casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Prin prisma acestui motiv de casare, autoarea excepției, în calitate de recurentă inculpată, a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, și a invocat - cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată -, în principal, ieșirea din vigoare a normei care o incrimina, cu consecința neprevederii faptei de legea penală, iar, în subsidiar, neîntrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracțiuni. Curtea reține că în cauza de față nu se pune problema aplicării raționamentului din Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I - prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională -, ci autoarea excepției invocă o omisiune de reglementare care tinde la transformarea căii extraordinare de atac a recursului în casație într-una ordinară.

12. Referitor la acest aspect, Curtea constată că dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocate și în prezenta cauză, criticile fiind similare. Astfel, prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 30 martie 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, pentru argumentele arătate în paragrafele 14 și 15 din decizia menționată.

13. Curtea a reținut prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, precitată, că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive. Soluționarea recursului în casație este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituțională a reținut, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casație sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situațiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie ori nelegalitate a unei hotărâri judecătorești pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestației. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.

14. Raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casație, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, mai sus citată, că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, așa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituției analizate - aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - și de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. Totodată, Curtea a reținut că - spre deosebire de situația analizată prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac. Legea procesual penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii.

15. În același sens sunt și Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022, și Decizia nr. 632 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 aprilie 2024.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 309/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică

------