DECIZIA nr. 21 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală
Statutory Text (1 Articles)
Marian Enache - președinte
Mihaela Ciochină - judecător
Cristian Deliorga - judecător
Laura-Iuliana Scântei - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia-Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana-Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Margareta Dumitrescu și Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 2.849/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 114D/2020.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta nu este motivată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele
4. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.849/225/2019, Tribunalul Mehedinți - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Margareta Dumitrescu și Constantin Dumitrescu într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea cu privire la o soluție de clasare.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât împiedică exercitarea căii de atac a contestației împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea cu privire la o soluție de clasare.
6. Tribunalul Mehedinți - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii, iar eliminarea lor în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judecătoresc cu privire la soluția procurorului. Principiile egalității în drepturi și accesului liber la justiție presupun posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit unei instanțe de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, aceste principii nefiind afectate de procedura prin care este reglementată calea de atac a contestației.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au fost introduse prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“
11. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 3 august 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, pentru argumentele reținute în paragrafele 38-40 din decizia menționată, o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de aceiași autori.
13. Referitor la faptul că împotriva încheierilor pronunțate conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestației reglementată de dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, precitată, că aceste din urmă dispoziții au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale.
14. Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, conform prevederilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a reținut că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere stabilită de această normă din Legea fundamentală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017, paragraful 24).
15. Având în vedere motivele anterior menționate, prin Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, precitată, Curtea a constat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestație potrivit prevederilor art. 425^1 din Codul de procedură penală și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privință, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).
16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Margareta Dumitrescu și Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 2.849/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică
------