HOTĂRÂRE nr. 399 din 16 aprilie 2025 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2025, cu suma de 31.000 mii lei credite bugetare, pentru gestionarea de către Oficiul de Film și Investiții Culturale a schemei de ajutor de stat aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea producției de opere audiovizuale pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2025, cu suma de 3.600 mii lei credite de angajament și credite bugetare, pentru derularea proiectelor de diplomație culturală.
(2) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 20 „Bunuri și servicii“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2025, cu suma de 2.400 mii lei credite de angajament și credite bugetare, pentru derularea unor proiecte culturale și de diplomație culturală.
Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii pe anul 2025.
Ministerul Culturii și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2025 privind unele măsuri bugetare în domeniul culturii și al asigurării funcționării structurii de coordonare în domeniul drogurilor și al adicțiilor pentru anul 2025,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
Tánczos Barna
Ministrul culturii,
Natalia-Elena Intotero
București, 16 aprilie 2025.
Nr. 399.
----