ANEXĂ din 27 februarie 2020 referitoare la prevederile privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale
Statutory Text (1 Articles)
Notă
Conținută de NORMA nr. 9 din 27 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 bis, din 24 martie 2020.
Capitolul I
Dispoziții generale
1.1. Prevederi generale
1. Situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie se întocmesc în conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicabile la data de 31 decembrie ale anului de raportare, astfel
a) pentru asigurători, reasigurători și subunitățile fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe - Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, aprobate prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Norma nr. 41/2015;
b) pentru companii de brokeraj - Reglementările contabile referitoare la situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfășoară activitate de distribuție în asigurări și/sau reasigurări, aprobate prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 36/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Norma nr. 36/2015;
(la 30-12-2022, Litera b) din Punctul 1. , Punctul 1.1. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
c) pentru Fondul de garantare a asiguraților - Reglementările contabile aferente situațiilor financiare anuale aplicabile Fondului de garantare a asiguraților, aprobate prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 15/2016, cu completările ulterioare, denumită în continuare Norma nr. 15/2016.
2. Prevederile pct. (1) lit. a) și b) se aplică corespunzător activității desfășurate și subunităților deschise în România de entitățile cu sediul în state aparținând Spațiului Economic European în scopul întocmirii raportărilor contabile anuale.
3. Completarea situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale se efectuează folosind planul de conturi prevăzut la capitolul 12 din Norma nr. 41/2015, la capitolul 12 din Norma nr. 36/2015, respectiv la capitolul 10 din anexa la Norma nr. 15/2016, după caz. Asigurătorii autorizați să practice categoria de asigurări de viață și clasele de asigurări de accidente și asigurări de sănătate utilizează conturile sintetice aferente asigurărilor de viață.
4. Inventarierea anuală se efectuează potrivit prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 32/2015 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a tranzacțiilor privind activitatea de asigurare și de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare/reasigurare și ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aplicabile la data încheierii exercițiului financiar.
5. Evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii și la închiderea exercițiului financiar se efectuează potrivit principiilor generale de raportare financiară și prevederilor privind evaluarea la inventar și prezentarea elementelor în bilanț prevăzute în
a) cap. 2 secțiunea 2.4 și cap. 3 secțiunea 3.2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. a);
b) cap. 2 secțiunea 2.4 și cap. 3 secțiunea 3.2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. b);
c) cap. 2 secțiunea 2.4 și cap. 3 secțiunea 3.2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. c).
6.
(1) Situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale se întocmesc în lei. Această unitate monetară se va trece pe fiecare formular în parte.
(2) Situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale sunt întocmite pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie, corelată cu soldurile din balanța analitică și cu rezultatele inventarierii.
7. Situațiile financiare anuale/Raportările contabile anuale se semnează de persoanele în drept prevăzute la art. 28 alin. (10) și (13) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv administrator și director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, angajată potrivit legii.
(la 30-04-2025, Punctul 7. , Punctul 1.1. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
8. Prin excepție de la prevederile pct. 7, în cazul companiilor de brokeraj și al subunităților fără personalitate juridică stabilite în România conform Legii nr. 236/2018, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale/raportările contabile pot fi semnate și de persoanele prevăzute la art. 28 alin. (11) și (13) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv administrator și persoane fizice sau juridice cu care s-au încheiat contracte de prestări servicii, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
(la 30-04-2025, Punctul 8. , Punctul 1.1. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
9. Asigurătorii, reasigurătorii și companiile de brokeraj care au în subordine sucursale sau alte subunități fără personalitate juridică, care desfășoară activitate și au sediul în străinătate, evaluează în lei rulajele și soldurile exprimate în valută din balanțele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României din ultima zi a exercițiului financiar și le centralizează cu balanța de verificare întocmită pentru operațiunile economico-financiare desfășurate în țară.
1.2. Prezentarea și modul de completare a situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale
10.
(1) Situațiile financiare anuale ale asigurătorilor, reasigurătorilor și subunităților fără personalitate juridică stabilite în România în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în state terțe se compun din
a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit/excedent și pierdere/deficit compus din
(la 30-04-2025, Partea introductivă a literei b) , Alineatul (1) , Punctul 10. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 6. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(i) Contul tehnic al asigurării generale (cod 02);
(ii) Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03);
(iii) Contul netehnic (cod 04);
c) Situația modificărilor capitalului propriu/fondurilor mutuale proprii, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.2 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a);
(la 30-04-2025, Litera c) , Alineatul (1) , Punctul 10. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 7. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
d) Situația fluxurilor de trezorerie, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.1 din reglementările contabile menționate la pct.1 lit. a);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederilor cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct.1 lit. a).
(2) Situațiile financiare anuale sunt însoțite și de următoarele formulare
a) Date informative (cod 05);
b) Situația activelor imobilizate (cod 06).
11.
(1) Asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative întocmesc și prezintă și situațiile următoare
(la 30-04-2025, Partea introductivă a alineatului (1) , Punctul 11. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
a) Situația activelor, pasivelor și capitalurilor proprii;
b) Situația veniturilor și cheltuielilor.
(2) Entitățile autorizate să practice asigurări de viață, dar care au primit autorizație și pentru clasele de asigurare A1 și A2 din categoria asigurărilor generale, evidențiază activitatea desfășurată, inclusiv pentru clasele A1 și A2, în contul tehnic al asigurărilor de viață.
12.
(1) Companiile de brokeraj întocmesc și depun situații financiare anuale care cuprind următoarele formulare
(la 30-12-2022, Partea introductivă a alineatului (1) din Punctul 12. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
a) Bilanț (cod 01);
b) Contul de profit și pierdere (cod 02);
c) Situația modificărilor capitalului propriu, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.2 din reglementările contabile menționate la pct.1 lit. b);
d) Situația fluxurilor de trezorerie, cu respectarea prevederilor de la cap. 5 secțiunea 5.1 din reglementările contabile menționate la pct.1 lit. b);
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, conform prevederilor cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct.1 lit. b).
(2) Situațiile financiare anuale sunt însoțite și de următoarele formulare
a) Date informative (cod 03);
b) Situația activelor imobilizate (cod 04).
13.
(1) Raportările contabile anuale prevăzute la art. 2 alin. (2) din normă sunt compuse din următoarele formulare, corespunzător activității desfășurate
a) Bilanț;
b) Contul de profit/excedent și pierdere/deficit, în cazul subunităților fără personalitate juridică stabilite în România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în alte state membre;
c) Contul de profit și pierdere, în cazul subunităților fără personalitate juridică stabilite în România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 236/2018, cu modificările și completările ulterioare, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în alte state membre.
(la 30-04-2025, Alineatul (1) , Punctul 13. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(2) Raportările anuale prevăzute la alin. (1) sunt însoțite de formularele specifice activității desfășurate
a) Date informative;
b) Situația activelor imobilizate.
14.
(1) Notele explicative menționate la pct. 10 alin. (1) lit. e) și pct. 12 alin. (1) lit. e) nu sunt limitative, acestea urmând să conțină cel puțin informațiile prevăzute în cap. 6 din reglementările contabile, menționate la pct. 1 lit. a) respectiv în cap. 6 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. b).
(2) Companiile de brokeraj care intermediază, în conformitate cu legislația specifică în vigoare, și produse ale fondurilor de pensii facultative prezintă în notele explicative o situație a comisioanelor obținute din această activitate.
15. În "Situația activelor imobilizate" (cod 06, respectiv cod 04) informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a plasamentelor în terenuri și construcții/imobilizărilor, după caz.
16.
(1) Fondul de garantare a asiguraților întocmește și depune situații financiare anuale care cuprind următoarele formulare
a) Bilanț (cod 10);
b) Cont de profit și pierdere (cod 20);
c) Situația modificărilor capitalului propriu;
d) Situația fluxurilor de trezorerie;
e) Note explicative la situațiile financiare anuale, acestea cuprinzând componentele prevăzute în reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. c).
(2) Situațiile financiare anuale sunt însoțite și de următoarele formulare
a) Date informative (cod 30);
b) Situația activelor imobilizate (cod 40).
17.
(1) Entitățile cărora li se aplică prezenta anexă completează datele de identificare cum ar fi: denumirea societății/subunității, adresa, telefonul și numărul de înmatriculare la registrul comerțului, dacă e cazul, precum și pe cele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul unic de înregistrare, citeț, fără a se folosi prescurtări sau inițiale.
(2) Entitățile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activități) din Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare.
(3) Entitățile completează în mod corect pe prima pagină a formularului "Bilanț" datele prevăzute la alin. (1) și (2), astfel încât să fie posibilă identificarea societății.
(4) Forma de proprietate se va înscrie conform nomenclatorului prevăzut la cap. I secțiunea 1.4 din prezenta anexă.
(5) Subunitățile fără personalitate juridică completează forma de proprietate corespunzătoare societăților cărora le aparțin.
(6) Entitățile care, potrivit actului constitutiv, reprezintă filiale ale unor societăți cu capital integral sau majoritar de stat completează la forma de proprietate codul 15, respectiv 29, după caz.
(7) Modelul formularelor referitoare la situațiile financiare/raportările contabile, precum și corelațiile în cadrul formularelor și între formulare sunt prezentate în capitolul II din prezenta anexă.
(8) Entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditului statutar completează pe formularul de bilanț și datele de identificare ale firmei de audit/auditorului persoană fizică, după caz, care a realizat auditul statutar al situațiilor financiare anuale/consolidate (denumirea/nume și prenume, numărul din registrul Camerei Auditorilor Financiari din România și codul unic de înregistrare).
18.
(1) Potrivit art. 30 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din aceeași lege, prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și confirmă că
(la 30-04-2025, Partea introductivă a alineatului (1) , Punctul 18. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 10. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;
c) persoana juridică își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
(2) Potrivit art. 29 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale vor fi însoțite și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
(la 30-04-2025, Alineatul (2) , Punctul 18. , Punctul 1.2. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
1.3. Modalitatea și termenul de depunere a situațiilor financiare anuale, a raportărilor contabile anuale sau a declarației de inactivitate
19.
(1) Situațiile financiare anuale, raportările contabile anuale, după caz, se depun la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., și la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), împreună cu
a) raportul administratorului, întocmit conform reglementărilor contabile menționate la pct. 1, cuprinzând, dacă este cazul, declarația privind durabilitatea;
b) declarația scrisă a persoanelor răspunzătoare pentru organizarea și conducerea contabilității;
c) raportul de audit statutar, întocmit conform reglementărilor contabile menționate la pct. 1, pentru situațiile financiare care sunt supuse auditului financiar fie obligatoriu, prin efectul legii, fie conform opțiunii adunării generale, după caz, sau raportul cenzorilor, conform prevederilor reglementărilor contabile menționate la pct. 1, pentru situațiile financiare pentru care auditarea nu este obligatorie, întocmite de către entitățile care au numit cenzori fie prin opțiune, fie obligatoriu, prin efectul legii;
d) o copie a procesului-verbal al adunării generale a acționarilor sau asociaților în care s-au aprobat situațiile financiare anuale;
e) propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile;
f) o copie a balanței de verificare a conturilor sintetice, semnată de persoanele în drept;
g) numai în cazul companiilor de brokeraj, o copie a balanței de verificare a conturilor analitice, semnată de persoanele în drept;
h) dacă este cazul, raportul privind durabilitatea însoțit de opinia de asigurare și/sau declarațiile menționate la cap. 8^1 din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a) și b).
(la 30-04-2025, Alineatul (1) , Punctul 19. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(2) Asigurătorii care practică cele două categorii de asigurări, asigurări de viață și asigurări generale, depun la A.S.F. balanțele sintetice aferente fiecărei categorii de asigurări, precum și balanța sintetică centralizată; asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative depun și balanța sintetică specifică activității de administrare de fonduri de pensii facultative.
(3) Abrogat.
(la 20-04-2022, Alineatul (3) din Punctul 19., Secțiunea 1.3., Capitolul I a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din NORMA nr. 13 din 18 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 20 aprilie 2022 )
20.
(1) Asigurătorii, reasigurătorii, companiile de brokeraj și subunitățile acestora de la art. 1 alin. (2) lit. c) și d) din normă depun situațiile financiare anuale individuale/raportările contabile anuale astfel
a) la A.S.F., până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare, astfel
(i) în format electronic, prin încărcarea datelor în formularele de raportare din aplicația ASF-EWS (https://repapp.asfromania.ro/PROD_Front);
(ii) documentele prevăzute la pct. 10 alin. (1) lit. c)-e) și la pct. 12 alin. (1) lit. c)-e), precum și documentele prevăzute la pct. 19 alin. (1) lit. a)-g), în format electronic, prin încărcarea unui fișier PDF în aplicația ASF-EWS (https://repapp.asfromania.ro/PROD_Front), cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 30 MB, semnate de către conducere, conform legii;
(iii) prin excepție de la pct. (ii), în cazul entităților care au obligația întocmirii raportării privind durabilitatea conform prevederilor din reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a) și b), raportul administratorilor de la pct. 19 alin. (1) lit. a) care include declarația privind durabilitatea și raportul privind durabilitatea de la pct. 19 alin. (1) lit. h), prin încărcarea unui fișier în format XHTML în aplicația ASF-EWS (https://repapp.asfromania.ro/PROD_Front), semnate de către conducere, conform legii;
(iv) documentele prevăzute la pct. 19alin. (2), în format electronic, prin încărcarea unui fișier EXCEL în aplicația ASF-EWS (https://repapp.asfromania.ro/PROD_Front), cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 30 MB;
b) la organul fiscal competent din subordinea A.N.A.F., doar în format electronic, pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică calificată, în termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv
(i) până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare, de către societățile mutuale de asigurare reglementate de Legea nr. 71/2019 privind societățile mutuale de asigurare și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
(ii) până la data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare, de către asigurătorii constituiți ca societăți pe acțiuni conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Fondul de garantare a asiguraților depune situațiile financiare anuale până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare, astfel
a) la A.S.F., în format electronic, prin încărcarea unui fișier PDF în aplicația ASF-EWS (https://repapp.asfromania.ro/PROD_Front), cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 30 MB, semnate de către conducere, conform legii, împreună cu documentele prevăzute la pct. 19alin. (1);
b) la organul fiscal competent din subordinea A.N.A.F., în formatul prevăzut la alin. (1) lit. b), aprobat de către A.S.F. în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (1), entitățile aflate în lichidare depun raportările contabile anuale atât la A.S.F., cât și la A.N.A.F., în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
(4) Formatul electronic al situațiilor financiare anuale/ raportărilor contabile anuale conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă se obține prin folosirea programului de asistență pus la dispoziție de A.N.A.F. și care poate fi descărcat de pe portalul acesteia de la adresa www.anaf.ro. Cu ajutorul programului de asistență se generează un fișier de tip PDF, având atașat un fișier xml, precum și un fișier cu extensia zip. Fișierul cu extensia zip va conține prima pagină din situațiile financiare anuale listată cu ajutorul programului de asistență elaborat de A.N.A.F., semnată, potrivit legii, precum și documentele cerute de lege, așa cum acestea sunt întocmite de entități, toate acestea fiind scanate, alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care sǎ permitǎ încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip. Fișierele zip atașate situațiilor financiare anuale nu vor conține parolă.
(5) Declarația de inactivitate pe propria răspundere, prevăzută la art. 2 alin. (4) din normă, se depune la A.S.F. și la organul fiscal competent din subordinea A.N.A.F. și cuprinde toate datele de identificare ale societății
a) denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
b) adresa și numărul de telefon;
c) numărul de înregistrare la registrul comerțului;
d) codul unic de înregistrare;
e) capitalul social.
(6) Pentru completarea declarației de inactivitate entitățile folosesc programul de asistență pus la dispoziție pe portalul A.N.A.F; depunerea declarației se efectuează în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar; modalitățile de depunere sunt cele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (ii) și lit. b).
(la 30-04-2025, Punctul 20. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 13. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
21.
(1) Entitățile care îndeplinesc condițiile specificate în reglementările contabile prevăzute la pct.1 lit. a) și b) întocmesc situații financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor.
(2) Situațiile financiare anuale consolidate se depun la A.S.F. până la data de 31 august a anului următor și cuprind
a) bilanțul consolidat;
b) contul de profit și pierdere consolidat;
c) note explicative la situațiile financiare consolidate.
(la 30-04-2025, Alineatul (2) , Punctul 21. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(2^1) Situațiile financiare anuale consolidate se depun însoțite și de următoarele formulare
a) raportul consolidat al administratorilor, întocmit conform reglementărilor contabile menționate la pct. 1 lit. a) și b), cuprinzând, dacă este cazul, declarația privind durabilitatea;
b) raportul de audit al situațiilor financiare anuale consolidate, întocmit în conformitate cu reglementările contabile menționate la pct. 1 lit. a) și b);
c) declarația scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate și confirmă că
(i) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
(ii) situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea grupului.
(la 30-04-2025, Punctul 21. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(3) Dispozițiile pct. 7 și 8 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește situațiile financiare anuale consolidate.
(4) Situațiile financiare anuale consolidate se depun la A.N.A.F. în termenul și conform prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 185 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 30-04-2025, Alineatul (4) , Punctul 21. , Punctul 1.3. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
1.3^1. Procedura privind corectarea erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, altele decât erorile contabile
(la 30-12-2022, Capitolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
22.
(1) Depunerea pentru aceeași perioadă de raportare a unui alt set de situații financiare anuale/raportări contabile anuale se poate efectua numai pentru corectarea erorilor prevăzute la alin. (3).
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul corectării erorilor contabile definite de reglementările contabile prevăzute la secțiunea 1.1 pct. 1.
(3) Tipurile de erori constatate de către entitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și care pot fi corectate de către acestea sunt
a) completarea eronată a
(i) denumirii entității raportoare;
(ii) codului unic de înregistrare al entității raportoare;
(iii) denumirii clasei CAEN și/sau a codului CAEN;
(iv) formei de proprietate;
(v) indicatorilor raportați prin formularul «Bilanț»/«Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii»;
(vi) numărului de salariați și/sau a altor indicatori raportați prin formularul «Date informative»;
(vii) numelui administratorului;
b) depunerea de situații financiare anuale/raportări contabile anuale care nu cuprind niciun indicator valoric;
c) transmiterea electronică a situațiilor financiare anuale/ raportărilor contabile anuale în loc de declarația de inactivitate;
d) transmiterea electronică a declarației de inactivitate în loc de situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale;
e) transmiterea electronică a situațiilor financiare anuale/ raportărilor contabile anuale folosind un format de raportare cuprins în programul de asistență pus la dispoziție de către A.N.A.F., diferit de cel corespunzător tipului de entitate;
(la 30-04-2025, Litera e) , Alineatul (3) , Punctul 22. , Punctul 1.3^1. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 17. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
f) netransmiterea electronică a tuturor documentelor prevăzute de lege, precum, dar fără a se limita la raportul administratorilor, declarația pe propria răspundere, raportul auditorului statutar;
g) întocmirea și transmiterea electronică a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale folosind date eronate, determinate inclusiv de procesele de extragere și prezentare a informațiilor din bazele de date.
(4) Corectarea erorilor privind indicatorii prevăzuți la alin. (3) lit. a) pct. (v) se poate efectua numai dacă valoarea acestora poate fi dovedită de alte documente, precum, dar fără a se limita la actul constitutiv, contracte, facturi, și dacă acest aspect este cuprins în nota explicativă de la pct. 23 alin. (2), respectiv în declarația pe propria răspundere prevăzută la pct. 24 alin. (1) lit. c).
(la 30-12-2022, Secțiunea 1.3^1 Procedura privind corectarea erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, altele decât erorile contabile, Capitolul I a fost completată de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
23.
(1) Entitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) retransmit A.S.F. situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale atunci când, ulterior transmiterii informațiilor către A.S.F., constată erori, de natura celor prevăzute la pct. 22 alin. (3), care determină modificări semnificative ale informațiilor raportate inițial în legătură cu aceeași perioadă de raportare.
(2) În același timp cu transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1), pentru toate modificările semnificative survenite după termenul de raportare, societatea transmite letric o notă explicativă care cuprinde
a) un tabel care să cuprindă valoarea precedentă raportată, valoarea rectificată, impactul modificărilor și motivele raportării incomplete sau incorecte;
b) măsurile pe care societatea le va adopta astfel încât aceste modificări să fie minime.
(3) Modificările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt considerate semnificative atunci când omiterea sau prezentarea eronată a acestora ar putea influența procesul decizional sau opinia A.S.F.
(la 30-12-2022, Secțiunea 1.3^1 Procedura privind corectarea erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, altele decât erorile contabile, Capitolul I a fost completată de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
24.
(1) În cazul corectării unor erori, ulterior depunerii la A.N.A.F. a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale, entitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) din normă depun numai la registratura organului fiscal competent din subordinea A.N.A.F. următoarele documente
(la 30-04-2025, Partea introductivă a alineatului (1) , Punctul 24. , Punctul 1.3^1. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 18. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
a) situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege, respectiv raportările contabile anuale, după caz, care vor cuprinde informații corectate, în format electronic;
b) situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale corectate, listate cu ajutorul programului de asistență elaborat de A.N.A.F., semnate potrivit legii;
(la 30-04-2025, Litera b) , Alineatul (1) , Punctul 24. , Punctul 1.3^1. , Capitolul I a fost modificată de Punctul 18. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
c) declarația pe propria răspundere a administratorului, atât în format electronic, inclusă în fișierul zip atașat bilanțului pdf, cât și în format hârtie, din care să rezulte că
(i) documentele respective au fost retransmise ca urmare a corectării erorilor constatate, cu indicarea naturii erorii corectate;
(ii) acestea reflectă realitatea entității raportoare.
(2) În vederea depunerii situațiilor financiare anuale/ raportărilor contabile anuale în format hârtie și în format electronic, entitățile folosesc programul de asistență pus la dispoziție de către A.N.A.F., cu respectarea condițiilor prevăzute la pct. 20 alin. (4).
(la 30-04-2025, Alineatul (2) , Punctul 24. , Punctul 1.3^1. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 18. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(3) Pentru situațiile financiare anuale, entitățile includ în fișierul cu extensia .zip situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege, scanate, alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului pdf la care este atașat fișierul zip.
(4) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul depunerii ulterioare de declarații de inactivitate.
(la 30-12-2022, Secțiunea 1.3^1 Procedura privind corectarea erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, altele decât erorile contabile, Capitolul I a fost completată de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
25.
(1) Situațiile financiare anuale/Raportările contabile anuale care cuprind informații corectate se pot depune
a) cel târziu până la termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale aferente exercițiului financiar următor celui la care se referă situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale la care s-au constatat erori, în cazul corectării erorilor prevăzute la pct. 22 alin. (3) lit. b)-g);
b) în orice moment, pentru raportările aferente exercițiilor financiare anterioare datei intrării în vigoare a prezentei norme, în cazul corectării erorilor prevăzute la pct. 22 alin. (3) lit. a).
(2) În cazul corectării de erori, indicatorii publicați pe site-ul Ministerului Finanțelor potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.420/2021 privind publicarea pe serverul Ministerului Finanțelor a informațiilor cu caracter public au la bază informațiile retransmise de entitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) din normă.
(la 30-04-2025, Alineatul (2) , Punctul 25. , Punctul 1.3^1. , Capitolul I a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
(la 30-12-2022, Secțiunea 1.3^1 Procedura privind corectarea erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale, altele decât erorile contabile, Capitolul I a fost completată de Punctul 5, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
1.4. - Nomenclator - forme de proprietate
COD
DENUMIRE
10
PROPRIETATE INTEGRALĂ DE STAT
12
Societăți cu capital integral de stat
15
Societăți reprezentând filiale ale unor societăți cu capital integral de stat și societăți la care una sau mai multe societăți cu capital integral de stat dețin capitalul social
16
Alte unități economice de stat netransformate în societăți sau regii autonome
20
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat și privat)
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%)
21
Societăți cu capital de stat autohton și de stat străin
22
Societăți cu capital de stat și privat autohton și străin
23
Societăți cu capital de stat și privat autohton
24
Societăți cu capital de stat și privat străin
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% și peste 50%)
25
Societăți cu capital de stat autohton și de stat străin
26
Societăți cu capital de stat și privat autohton și străin
27
Societăți cu capital de stat și privat autohton
28
Societăți cu capital de stat și privat străin
29
Societăți reprezentând filiale ale unor societăți cu capital de stat de peste 50%, inclusiv, și societăți la care una sau mai multe societăți cu capital de stat de peste 50%, inclusiv, dețin între 50% și 100% din capitalul social al acestora
30
PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton și străin, privat străin)
34
Societăți pe acțiuni
35
Societăți cu răspundere limitată
38
Societăți mutuale de asigurare
(la 30-04-2025, Tabelul de la Punctul 1.4. , Capitolul I a fost completat de Punctul 20. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
Capitolul II
Formulare referitoare la situațiile financiare/raportările contabile și corelațiile aferente entităților din domeniul asigurărilor
Secţiunea 1
Asigurători și reasigurători
1. BILANȚ la data de 31 decembrie ......................
Județul............................. [ ] [ ]
Persoana juridică.............................
Adresa: localitatea......................,
sectorul................ , str. ................. nr. ...............,
bl. ........... , sc.. ................, ap. ............
Telefon....................., fax....................
Număr din registrul comerțului................ Forma de proprietate ...
Activitatea preponderentă
(denumire clasă CAEN).....................
Cod clasă CAEN..................... [ ][ ][ ][ ]
Cod unic de înregistrare..................... [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]
Denumirea elementului
Nr. rd.
Sold curent
01 ianuarie
31 decembrie
A
B
1
2
ACTIV
A
ACTIVE NECORPORALE
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire (501 - 58011 - 58021 - 58031)
01
2. Cheltuieli de dezvoltare (503 - 58013 - 58023 – 59013 - 59023 - 58033 - 59033)
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci, drepturi și active similare (505 - 58015- 58025 - 59015 - 59025 -58035 - 59035)
03
4. Fondul comercial (507 - 58017 - 58027 - 58037)
04
5. Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (524)
05
6. Alte imobilizări necorporale (508 - 58018 - 58028 - 59018 - 59028 -58038 -59038)
06
TOTAL (rd. 01 la 06)
07
B
PLASAMENTE
I. Plasamente în imobilizări corporale și în curs
1. Terenuri și construcții (211 - 281 - 291)
08
2. Avansuri și plasamente în imobilizări corporale în curs (231 + 232 -293)
09
TOTAL (rd. 08 + 09)
10
II. Plasamente deținute la entitățile afiliate, entitățile asociate, entități controlate în comun și alte plasamente în imobilizări financiare
1.Titluri de participare deținute la entități afiliate (261- 29611 - 29621 -29661)
11
2.Titluri de creanță și împrumuturi acordate entităților afiliate (26711 + 26721 + 26731 + 26741 - 29615 - 29625 + 26751 + 26761 - 29665)
12
3. Participări la entitățile asociate și entități controlate în comun
(262 + 263 - 29613 - 29623 - 29663) ’
13
4. Titluri de creanță și împrumuturi acordate entităților asociate și entităților controlate în comun (26713 + 26723 + 26733 + 26743 - 29617 - 29627 + 26752 + 26762 - 29667)
14
5. Alte plasamente în imobilizări financiare (265 + 26712 + 26714 + 26722 + 26724 + 26732 + 26734 + 26742 + 26744 - 29614- 29616 - 29619 - 29624 - 29626 - 29629 + 26753 + 26763 - 29664 - 29669)
15
TOTAL (rd. 11 la 15)
16
III. Alte plasamente financiare
1. Acțiuni, alte titluri cu venit variabil și unități la fondurile comune de plasament (2711 + 2712 + 273 - 29711 - 29713 - 29721 - 29723 + 2713 - 29731 - 29733)
17
2. Obligațiuni și alte titluri cu venit fix (2721 + 2722 - 29712 - 29722 + 2723 - 29732 + din ct.473*1-din ct.474*1)
18
3. Părți în fonduri comune de investiții (274 - 29714 - 29724 - 29734)
19
4. Împrumuturi ipotecare (26715 + 26725 - 29631)
20
5. Alte împrumuturi (26716 + 26726 - 29632)
21
6. Depozite la instituțiile de credit (26717 + 26727 + 26737 + 26747 - 29641- 29651 + 26754 + 26764 - 2967)
22
7. Alte plasamente financiare (26718 + 26738 + 26758 + 27829718 - 29728 - 29738)
23
TOTAL (rd. 17 la 23)
24
IV. Depozite la societăți cedente (268 - 29642 - 29652)
25
C
PLASAMENTE AFERENTE ASIGURĂRILOR DE VIAȚA PENTRU CARE EXPUNEREA LA RISCUL DE INVESTIȚII ESTE TRANSFERATĂ CONTRACTANȚILOR (241 - 294)
26
TOTAL PLASAMENTE (rd. 10 + 16 + 24 + 25 + 26)
27
D
PARTEA DIN REZERVELE TEHNICE AFERENTE CONTRACTELOR CEDATE ÎN REASIGURARE
I. Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare la asigurări generale
1. Partea din rezerva de prime aferentă contractelor cedate în reasigurare (395)
28
2. Partea din rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri aferentă contractelor cedate în reasigurare (3922)
29
3. Partea din rezerva de daune aferentă contractelor cedate în reasigurare (397)
30
4. Partea din alte rezerve tehnice aferentă contractelor cedate în reasigurare
a) Partea din rezerva pentru riscuri neexpirate aferentă contractelor cedate în reasigurare (3992)
31
b) Partea din rezerva de catastrofă aferentă contractelor cedate în reasigurare (3991)
32
c) Partea din alte rezerve tehnice aferentă contractelor cedate în reasigurare (3993)
33
TOTAL (rd. 28 la 33)
34
II. Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare la asigurări de viață
1. Partea din rezerva matematică aferentă contractelor cedate în reasigurare (391)
35
2. Partea din rezerva de prime aferentă contractelor cedate în reasigurare (398)
36
3. Partea din rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri aferentă contractelor cedate în reasigurare (3921)
37
4. Partea din rezerva de daune aferentă contractelor cedate în reasigurare (396)
38
5. Partea din alte rezerve tehnice aferentă contractelor cedate în reasigurare (393)
39
TOTAL (rd. 35 la 39)
40
III. Partea din rezerva matematică aferentă asigurărilor de viață pentru care expunerea la riscul de investiții este transferată contractanților cedată în reasigurare (394)
41
TOTAL (rd. 34 + 40 + 41)
42
E
CREANȚE
Sume de încasat de la entitățile afiliate (4511 + 4518 - 495)
43
Sume de încasat de la entități asociate și entități controlate în comun (4521 + 4528 - 495)
44
TOTAL (rd. 43 + 44)
45
I. Creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă
Asigurați (401*-491)
46
Intermediari în asigurări (404 - 491)
47
Alte creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă (4051 + 4052 - 491)
48
TOTAL (rd. 46 la 48)
49
II. Creanțe provenite din operațiuni de reasigurare (411* + 412*491)
50
III. Alte creanțe (425 + 4282 + 431* + 436* + 437* + 4382 + 441* + 4424 + 4428* + 443* + 444* + 445 + 446* + 447* + 448* +4541 +4548 +4581 +461 +464+475*-496 +54512 + 54522 + 4284 + 4384 + 54532)
51
IV. Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat/ fondul inițial subscris și nevărsat (4531+ 4538+456- 495)
52
V. Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar (ct.465)
52a
F
ALTE ELEMENTE DE ACTIV
I. Imobilizări corporale și stocuri
1. Instalații tehnice și mașini (51112 + 51113 + 51114 + 51122 + 51123 + 51124 - 58112 - 58113 - 58114 - 58122- 58123 - 58124 - 59112 - 59113 - 59114 - 59122 - 59123- 59124 + 51132 + 51133 + 51131 - 58132 - 58133 - 58134 - 59132 - 59133 - 59134)
53
2. Alte instalații, utilaje și mobilier (51116 + 51126 - 5811658126 - 59116 - 59126 + 51136 - 58136 - 59136)
54
3. Avansuri și imobilizări corporale în curs (5211 + 5212 + 5221 + 5222 - 59211 - 59221 + 5213 + 5223 - 59231)
55
TOTAL (rd. 53 la 55)
56
Stocuri
4. Materiale consumabile (531 + 532- 593 - 594)
57
5. Avansuri pentru cumpărări de stocuri (din ct. 461)
58
TOTAL (rd. 57 + 58)
59
II. Casa și conturi la bănci (543 + 544 + 547 + 548 + 551 + 552)
60
III. Alte elemente de activ (542 - 596)
61
G
CHELTUIELI ÎN AVANS
I. Dobânzi și chirii înregistrate în avans (471)
62
II. Cheltuieli de achiziție reportate TOTAL (rd. 64 + 65)
63
1. Cheltuieli de achiziție reportate privind asigurările generale
(4722)
64
2. Cheltuieli de achiziție reportate privind asigurările de viață
(4721)
65
III. Alte cheltuieli înregistrate în avans (473- din ct.473*1)
66
TOTAL (rd. 62 + 63 + 66)
67
TOTAL ACTIV (rd. 07 + 27 + 42 + 45 + 49 + 50 + 51 + 52 + 52a + 56 + 59 + 60 + 61 + 67)
68
PASIV
A
CAPITAL/FONDURI MUTUALE PROPRII ȘI REZERVE
I. Capital
Capital social (1011 + 1012 + 1013) din care
69
- capital subscris vărsat (10112 + 10122 + 10132)
70
Elemente asimilate capitalului (fondul de dotare al sucursalelor din România care aparțin persoanelor juridice din străinătate/Fonduri mutuale (Fondul inițial, Fondul de echilibrare pentru situații nefavorabile)) (ct.
1021+1022+1023+1024+1025+1026)
71
Alte elemente de capitaluri proprii/Alte fonduri ale societăților mutuale (Contribuții suplimentare) (ct. 1027+1028+103)
Sold C
72
Sold D
73
II. Prime de capital (1041 + 1042 + 1043)
74
III. Rezerve din reevaluare (1051 + 1052 + 1053)
75
IV. Rezerve
1. Rezerve legale (10611 + 10621 + 10631)
76
2. Rezerve statutare sau contractuale (10613 + 10623 + 10633)
77
3. Alte rezerve (10618 + 10628 + 10638)
78
Total (rd. 76 la 78)
79
Acțiuni proprii (1091 + 1092 + 1093)
80
Câștiguri legate de instrumente de capitaluri proprii (ct. 141)
81
Pierderi legate de instrumente de capitaluri proprii (ct. 149)
82
TOTAL (rd. 69 + 71 + 72 -73 + 74 + 75 + 79 - 80 + 81 - 82)
83
V. Rezultatul reportat
1. Rezultatul reportat reprezentând profitul/excedentul nerepartizat sau pierderea/deficitul neacoperit/ă (11711 + 11721 + 11731)
Sold C
84
Sold D
85
2. Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS mai puțin IAS 29 (11712 + 11722 +11732)
Sold C
86
Sold D
87
3. Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile (11713 + 11723 + 11733)
Sold C
88
Sold D
89
4. Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile (11714 + 11724 + 11734)
Sold C
90
Sold D
91
5. Rezultatul reportat provenit din surplusul realizat din rezerve din reevaluare (11715 + 11725 + 11735)
Sold C
92
Sold D
93
6. Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea reglementărilor contabile conforme cu
Directivele Europene (11716 + 11726 + 11736)
Sold C
94
Sold D
95
VI. Rezultatul exercițiului (121)
Sold C
96
Sold D
97
VII. Repartizarea profitului/excedentului (129)
98
CAPITALURI PROPRII/FONDURI MUTUALE PROPRII TOTAL (83 + 84 - 85 + 86 - 87 + 88 - 89 + 90 - 91 + 92- 93 + 94 - 95 + 96 - 97 - 98)
99
B
DATORII SUBORDONATE (1631 + 1632 + 1633)
100
C
REZERVE TEHNICE
I. Rezerve tehnice privind asigurările generale (rd. 102 + 103 + 104+107)
101
1. Rezerva de prime privind asigurările generale (315)
102
2. Rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările generale (332)
103
3. Rezerva de daune privind asigurările generale (rd. 105 + 106)
104
a) Rezerva de daune avizate (3271)
105
b) Rezerva de daune neavizate (3272)
106
4. Alte rezerve tehnice pentru asigurări generale (rd. 108 + 109 + 110)
107
a) Rezerva pentru riscuri neexpirate (334)
108
b) Rezerva de catastrofa (333)
109
c) Alte rezerve tehnice (335)
110
II. Rezerve tehnice privind asigurările de viață (rd. 112 + 113 + 114 +115 +118) ’
111
1. Rezerve matematice (311)
112
2. Rezerva de prime asigurări de viață (318)
113
3. Rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările de viață (312)
114
4. Rezerva de daune privind asigurările de viață (rd. 116 + 117)
115
a) Rezerva de daune avizate (3261)
116
b) Rezerva de daune neavizate (3262)
117
5. Alte rezerve tehnice privind asigurările de viață (313)
118
TOTAL (rd. 101 + 111)
119
D
REZERVA MATEMATICA AFERENTA ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ PENTRU CARE EXPUNEREA LA RISCUL DE INVESTIȚII ESTE TRANSFERATĂ CONTRACTANȚILOR (314)
120
E
PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru beneficiile angajaților (15115 + 15125 + 15135 +15117+15127 +15137) ’
121
2. Provizioane pentru impozite (15116 + 15126 + 15136)
122
3. Alte provizioane (15111 + 15113 + 15114 + 15118 + 15121 + 15123 +15124 +15128+15131 +15134 +15138 +15112 + 15122 +15132 +15133)
123
TOTAL (rd. 121 la 123)
124
F
DEPOZITE PRIMITE DE LA REASIGURATORI (1651 + 1652 +16818 +16828)
125
G
DATORII
Sume datorate entităților afiliate (16411 + 16421 + 16815 + 16825 + 26911 + 26921 +4511** +4518** + 16431 + 16835 + 26931)
126
Sume datorate entităților asociate și controlate în comun (16412 + 16422 + 16816 + 16826 + 26912 + 26913 + 26922 + 26923 + 4521** + 4528** + 16432 + 16836 + 26932 + 26933)
127
I. Datorii provenite din operațiuni de asigurare directă (402 + 404+405**)
128
II. Datorii provenite din operațiuni de reasigurare (411** + 412**)
129
III. Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni (16114 + 16115 + 16117 + 16118 + 16124 + 16125 + 16127 + 16128 + 16811 + 16821- 1691 - 1692)
130
IV. Sume datorate instituțiilor de credit (16211 + 16212 + 16214 +16215 +16217 +16221 +16222 +16224 +16225 +16227 + 16812 + 16822 + 16832 + 16231 + 16232 + 16234 + 16235 + 16237)
131
V. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru
asigurările sociale (16213 + 16216 + 16223 + 16226 + 1671 + 1672 + 16817 + 16827 + 421 + 422 + 423 + 426 + 427 + 424 + 429 4281** + 431** + 436** + 437** + 4381 + 441** + 4423 + 4428** +443** +444** +446**+447** +448** +4531** + 4538**+ 4541**+ 4548** + 4551 + 4558 + 457 + 4582** +459 + 462 + 463 + 467 + 475** + 249 + 279 + 549 + 54511 + 54521 + 5461 + 5462 + 1673 + 16233 + 16236 + 4283 + 4383 + 16837 + 54531 + 5463 + 26914 + 26924 + 26934)
132
TOTAL (rd. 126 la 132)
133
H
VENITURI ÎN AVANS
I. Subvenții pentru investiții (4761 + 4762 + 4763)
134
II. Venituri înregistrate în avans (4741 + 4742 + 4743- din ct.474*1)
135
TOTAL (rd. 134 + 135)
136
TOTAL PASIV (99 + 100 + 119 + 120 + 124 + 125 + 133 + 136)
137
* soldurile debitoare ale conturilor respective
** soldurile creditoare ale conturilor respective
*1 analitic distinct aferent evaluării conform pct. 121^1 și 121^2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. a) din prezenta normă
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele ………………….
Semnătura ………………………………….
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ……………….
Calitatea
Semnătura …………………
Nr. de înregistrare la organismul profesional ………..
(la 30-04-2025, Punctul 1. , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
2. CONTUL DE PROFIT/EXCEDENT ȘI PIERDERE/DEFICIT ASIGURATORI
2.1. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII GENERALE la data de 31 decembrie ......................................
02
-lei-
Denumirea indicatorilor
r. rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
1
2
1. Venituri din prime, nete de reasigurare
a) venituri din prime brute subscrise (+)
1
b) prime cedate în reasigurare (-)
2
c) variația rezervei de prime (+/-)
3
d) variația rezervei de prime, cedate în reasigurare (+ /-)
4
TOTAL (rd. 01 - 02 - 03 + 04)
5
2. Cota din venitul net (diferența între veniturile si cheltuielile din plasamente) al plasamentelor transferată din contul netehnic (+)
6
3. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare (+)
7
4. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare
a) daune plătite (rd. 09 - 10)
8
- sume brute
9
- partea reasiguratorilor (-)
10
b) variația rezervei de daune, netă de reasigurare: (+/-)
11
TOTAL (rd. 08 + 11)
12
5. Variația altor rezerve tehnice, nete de reasigurare,
din care
a) Variația rezervei pentru riscuri neexpirate (+/-)
13
b) Variația rezervei de catastrofa (+/-)
14
c) Variația altor rezerve tehnice (+/-)
15
TOTAL (rd. 13 + 14 + 15)
16
6. Variația rezervei pentru participare la beneficii si risturnuri (+/-)
17
7. Cheltuieli de exploatare nete
a) cheltuieli de achiziție
18
b) variația sumei cheltuielilor de achiziție reportate (+/-)
19
c) cheltuieli de administrare
20
d) comisioane primite de la reasiguratori si participări la beneficii (-)
21
TOTAL (rd. 18 – 19 + 20 – 21)
22
8. Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare
23
9. Rezultat tehnic al asigurării generale
Profit/excedent (rd. 05 + 06 +07 - 12 - 16 - 17 - 22)
24
Pierdere/deficit (rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 - 05 - 06 - 07)
25
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele ………………….
Semnătura ………………………………….
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ……………….
Calitatea
Semnătura …………………
Nr. de înregistrare la organismul profesional ………..
2.2. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII DE VIAȚĂ la data de 31 decembrie.......................................
03
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr
rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1. Venituri din prime, nete de reasigurare
a) venituri din prime brute subscrise (+)
01
b) prime cedate în reasigurare (-)
02
c) variația rezervei de prime, netă de reasigurare (+/-)
03
TOTAL (rd. 01 - 02 - 03)
04
2. Venituri din plasamente
a) Venituri din participări la societățile în care există interese de participare, din care
05
- venituri din plasamente la societățile afiliate
06
b) Venituri din alte plasamente cu prezentarea distinctă a veniturilor din plasamente la societățile afiliate, din care
07
-venituri provenind din terenuri si construcții
08
-venituri provenind din alte plasamente
09
c) Venituri din ajustări pentru depreciere/pierdere de valoare a plasamentelor
10
d) Venituri provenind din realizarea plasamentelor
11
TOTAL (rd. 05 + 07 + 10 + 11)
12
3. Plusvalori nerealizate din plasamente
13
4. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare
14
5. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare TOTAL (rd.
16 + 19)
15
a) sume plătite (rd. 17 - 18)
16
- sume brute
17
- partea reasigurătorilor (-)
18
b) variația rezervei de daune (+ /-) (rd. 20 - 21)
19
- suma brută
20
- partea reasigurătorilor (-)
21
6. Variația rezervelor tehnice privind asigurările de viață TOTAL (rd. 23 + 26 + 29)
22
a) variația rezervei matematice (rd. 24 - 25)
23
- suma brută
24
- partea reasigurătorilor (-)
25
b) variația rezervei pentru participare la beneficii și ristumuri (rd. 27 - 28)
26
- suma brută
27
- partea reasiguratorilor (-)
28
c) variația altor rezerve tehnice (rd. 30-31)
29
- suma brută
30
- partea reasiguratorilor (-)
31
7. Variația rezervei matematice aferente asigurărilor de viață pentru care expunerea la riscul de investiții este transferată contractantului cedată în reasigurare (+ /-) TOTAL (rd. 33 - 34)
32
- suma brută
33
- partea reasiguratorilor
34
8. Cheltuieli de exploatare nete
a) cheltuieli de achiziții
35
b) variația sumei cheltuielilor de achiziții reportate
36
c) cheltuieli de administrare
37
d) comisioane primite de la reasiguratori și participări la beneficii (-)
38
TOTAL (rd. 35 -36 + 37 -38)
39
9. Cheltuieli cu plasamente
a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor, inclusiv cheltuielile cu dobânzile
40
b) cheltuieli privind constituirea ajustărilor de valoare pentru plasamente
41
c) pierderi provenind din realizarea plasamentelor
42
TOTAL (rd. 40 + 41 + 42)
43
10. Minus valori nerealizate din plasamente
44
11. Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare
45
12. Cota din venitul net al plasamentelor transferată în contul netehnic
46
13. Rezultatul tehnic al asigurării de viață Profit/excedent (rd. 04+ 12 + 13 + 14- 15 - 22 - 32 - 39 - 43 - 44- 45 - 46)
47
Pierdere/deficit (rd. 15 + 22 + 32 + 39+ 43 +44+ 45 + 46-04-12- 13 - 14)
48
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele ………………….
Semnătura ………………………………….
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ……………….
Calitatea
Semnătura …………………
Nr. de înregistrare la organismul profesional ………..
2.3. CONTUL NETEHNIC la data de 31 decembrie ...............
Denumirea indicatorilor
Nr. rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
1.Rezultatul tehnic al asigurării generale
Profit/excedent (F04.01 = F02.24)
01
Pierdere/deficit (F04.02=F02.25)
02
2. Rezultatul tehnic al asigurării de viață Profit/excedent (F04.03=F03.47)
03
Pierdere/deficit (F04.04=F03.48)
04
3. Venituri din plasamente
a) Venituri din participări la entități asociate și controlate în comun
05
b) Venituri din plasamente la entitățile afiliate
06
c) Venituri din alte plasamente, din care
07
-venituri provenind din terenuri și construcții
08
-venituri provenind din alte plasamente
09
d) Venituri din ajustări pentru depreciere/pierdere de valoare a plasamentelor
10
e) Venituri provenind din realizarea plasamentelor
11
TOTAL (rd. 05 + 06 + 07 + 10 + 11)
12
4. Plusvalori nerealizate din plasamente
13
5. Cota din venitul net al plasamentelor transferată din contul tehnic al asigurării de viață
14
6. Cheltuieli cu plasamentele TOTAL (rd. 16 + 17 + 18)
15
a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor, inclusiv cheltuielile cu dobânzile
16
b) cheltuieli privind constituirea ajustărilor de valoare pentru plasamente
17
c) pierderi provenind din realizarea plasamentelor
18
7. Minus valori nerealizate din plasamente
19
8. Cota din venitul net al plasamentelor transferată în contul tehnic al asigurărilor generale
20
9. Alte venituri netehnice
21
10. Alte cheltuieli netehnice, inclusiv provizioanele și ajustările de valoare
22
11. Venituri din activitatea de administrare de fonduri de pensii facultative*
23
12. Cheltuieli din activitatea de administrare de fonduri de pensii facultative*
24
13. Profit din activitatea de administrare de fonduri de pensii facultative* (rd. 23 - 24)
25
14. Pierdere din activitatea de administrare de fonduri de pensii facultative* (rd. 24 - 23)
26
15. Rezultatul curent
Profit/excedent (rd. 01 - 02 + 03 - 04 + 12 + 13 + 14 - 15 -
19 - 20 + 21 - 22 + 25 - 26)
27
Pierdere/deficit (rd. 02 - 01 + 04 - 03 - 12 - 13 - 14 + 15 +
19 + 20 - 21 + 22 + 26 - 25)
28
16. Alte venituri
29
17. Alte cheltuieli
30
18. Rezultatul extraordinar
Profit/excedent (rd. 29 -30)
31
Pierdere/deficit (rd. 30 - 29)
32
19. Venituri totale
33
20. Cheltuieli totale
34
21. Rezultatul brut
Profit/excedent (rd. 33 - 34); (rd. 27 +31);
35
Pierdere/deficit (rd. 34 - 33); (rd. 28 + 32);
36
22. Impozit pe profit
37
23. Alte impozite (care nu figurează la pozițiile precedente)
38
24. Rezultatul net al exercițiului Profit/excedent (rd. 35 - 37 -38) (F04.39=F01.96)
39
Pierdere/deficit (rd. 36 +37 + 38)); (rd. 37 +38 - 35) (F04.40=F01.97)
40
* Se preiau din Situația veniturilor și cheltuielilor pentru asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative.
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele ………………….
Semnătura ………………………………….
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ……………….
Calitatea
Semnătura …………………
Nr. de înregistrare la organismul profesional ………..
(la 30-04-2025, Punctul 2. , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
3. DATE INFORMATIVE la data de 31 decembrie .............
05
-lei-
I. Date privind rezultatul înregistrat
Nr.
rd.
Nr. unități
Sume - lei -
1
2
Societăți care au înregistrat profit/excedent (F05.01.2=F01.96.2)
1
Societăți care au înregistrat pierdere/deficit (F05.02.2=F01.97.2)
2
din care
II. Date privind plățile restante
Nr.
rd.
Total col. 2
+ 3
Pentru activit atea curentă
Pentru activitatea de investiții
A
1
2
3
Plăți restante - total (rd. 04 + 08 + 12
+ 18 la 20 + 22) din care
3
Obligații restante provenite din operațiuni de asigurare directă (din ct. 402 + 404 + 405 SC) Total (rd. 05 + 06 + 07), din care
4
X
-peste 30 zile
5
X
-peste 90 zile
6
X
-peste 1 an
7
X
Obligații restante provenite din operațiuni de reasigurare (din ct. 411+ 412 SC) Total (rd. 09 + 10 + 11), din care
8
X
-peste 30 zile
9
X
-peste 90 zile
10
X
-peste 1 an
11
X
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (din rd. 13 la 17) din care
12
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate (din ct. 4311 + 4312 + 43151 +43161)
13
- Contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate (din ct. 4313 + 4314 + 43152 +43162)
14
- Contribuția pentru pensia suplimentară
15
- Contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj (din ct. 4371 + 4372 + 4373 +4374)
16
- Alte datorii sociale (din ct. 4381 + 4383)
17
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri (din ct. 443 + 447)
18
Obligații restante față de alți creditori (din ct. 161 + 164 + 167 + 168 + 269 + 279 + 421 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 451 + 457 + 4582 + 459+ 462 + 467 +4283)
19
Impozite, taxe și contribuții neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat, din care: (din ct. 436 + 441 + 442 + 444 + 446 + 448)
20
-contribuția asiguratorie pentru muncă
21
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale (din ct. 441 + 442 + 444
+ 446 + 448)
22
III. Număr mediu de salariați
Nr.
rd.
31
decembrie an precedent
31
decembrie an curent
A
1
2
Număr mediu de salariați
23
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie
24
IV Redevențe plătite în cursul perioadei de raportare, subvenții încasate și creanțe restante
Nr. rd.
Sume
-lei-
A
1
Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri*1)
25
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente, din care
26
- impozitul datorat la bugetul de stat
27
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care
28
- impozitul datorat la bugetul de stat
29
Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care
30
- subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor
31
- subvenții aferente veniturilor, din care
32
- subvenții pt. stimularea ocupării forței de muncă*)
33
Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenle prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care
34
- creanțe restante de la entități din sectorul majoritar sau integral de stat
35
- creanțe restante de la entități din sectorul privat
36
V. Tichete acordate salariaților
Nr.
rd.
Sume
- lei-
Contravaloarea tichetelor acordate salariaților (ct. 645)
37
VI. Alte informații
Nr.
rd.
31
decembrie an precedent
31
decembrie an curent
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 524), din care
38
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 524)
39
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 524)
40
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (ct. 522), din care
41
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 522)
42
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 522)
43
Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 45 + 54)
44
Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni în sume brute (ct. 261 + 263 + 265) (rd. 46 la 51 + 53), din care
45
- acțiuni cotate emise de rezidenți
46
- acțiuni necotate emise de rezidenți
47
- părți sociale emise de rezidenți
48
- obligațiuni emise de rezidenți
49
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți
50
- acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți, din care
51
-dețineri de cel puțin 10%
52
- obligațiuni emise de nerezidenți
53
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 55 + 56)
54
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267)
55
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267)
56
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 461), din care
57
- creanțe comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți (din ct. 461)
58
- creanțe comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți (din ct. 461)
59
Creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă, Total (rd. 61 + 67 + 73)
60
Asigurați - total (rd. 62 + 66), (ct. 401)
61
Creanțe de la asigurați aflate în termenul de scadență stabilit în contractele de asigurare/polițe din ct. 401 (de la rd. 63 la 65)
62
- până în 30 zile
63
- între 31 și 90 zile
64
- peste 90 zile
65
Creanțe de la asigurați care au depășit termenul de scadență (inclusiv termenul de păsuire) stabilit în contractele de asigurare/polițe (din ct. 401 SD)
66
Intermediari în asigurări - total (rd. 68 + 72) (ct. 404 SD)
67
Intermediari în asigurări privind primele de asigurare intermediate aflate în termenul de scadență stabilit în contractele de mandat (rd. 69 la rd. 71)
68
- până în 30 zile
69
- între 31 și 90 zile
70
- peste 90 zile
71
Creanțe neîncasate de la intermediarii în asigurări la termenul de scadență stabilit (din
ct. 404)
72
Alte creanțe provenite din operațiuni de asigurare directă - total (rd. 74 la 77) (ct. 405 SD)
73
- până în 30 zile
74
- între 31 și 90 zile
75
- peste 90 zile
76
- creanțe neîncasate la termenul de scadență stabilit (din ct. 405)
77
Creanțe provenite din operațiuni de reasigurare (rd. 79 la 82) (ct. 411 + 412 SD)
78
- până în 30 zile
79
- între 31 și 90 zile
80
- peste 90 zile
81
- creanțe neîncasate de la reasigurători la termenul de scadență stabilit (din ct. 411 și 412 SD)
82
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 + 4282 + 4284)
83
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (din ct.
431 + 436 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482 + 4384 + 4484), (rd. 85 la 89)
84
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4382 + 4384)
85
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 446)
86
- subvenții de încasat (ct. 445)
87
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447)
88
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului (ct. 4482 + 4484)
89
Creanțele entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
90
-creanțe cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
91
-creanțe comerciale cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451)
92
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431 + 436 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482 + 4384 + 4484)
93
Alte creanțe (ct. 451 + 452 + 453+ 454+ 456 + 4581 + 461 + 471 + 475), (rd. 95 la 97)
94
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări cu membrii privind fondul initial, contribuțiile suplimentare și alte operațiuni, decontări din operațiuni în participație (ct. 451 + 452 + 453 + 454 + 456 + 4581)
95
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului), (din ct. 461 + 471 + 475)
96
- sumele preluate din ct. 552 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de raportare (din ct. 461)
97
Dobânzi de încasat (ct. 54512 + 54522 + 54532), din care
98
- de la nerezidenți
99
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici**)
100
Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 271 + 272 + 273 + 274 + 278 + din ct.473*2 - din ct.474*2) (rd. 102 la 108)
101
- acțiuni cotate emise de rezidenți
102
- acțiuni necotate emise de rezidenți
103
- părți sociale emise de rezidenți
104
- obligațiuni emise de rezidenți
105
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente
106
- acțiuni emise de nerezidenți
107
- obligațiuni emise de nerezidenți
108
Alte valori de încasat (ct. 548)
109
Casa în lei și în valută (rd. 111 + 112)
110
- în lei (ct. 54711 + 54721 + 54731)
111
- în valută (ct. 54714 + 54724 +
54734)
112
Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 114 + 116)
113
- în lei (ct. 54411 + 54421 + 54431),
din care
114
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente
115
- în valută (ct. 54414 + 54424 + 54434), din care
116
- conturi curente în valuta deschise la bănci nerezidente
117
Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 119 + 120)
118
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (ct.543 + 54415 + 54425 + 54435 + 55111 + 55121 + 55131)
119
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (ct. 54415 + 54425 + 54435 +55112 +55122 +55132)
120
Datorii (rd. 122 + 125 + 128 + 129 + 132 + 134 + 135 + 136 + 139 + 140 + 145 + 149 + 152 + 158) din care
121
Credite bancare externe pe termen scurt (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mică de 1 an) (din ct 5461 + 5462 + 5463) (rd. 123 + 124)
122
- în lei
123
- în valută
124
Credite bancare externe pe termen lung (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mare sau egală cu 1 an) (din ct. 1621 + 1622 + 1623) (rd. 126 + 127)
125
- în lei
126
- în valută
127
Credite de la trezoreria statului și
dobânzile aferente (ct. 16216 + 16226 + 16236 + din ct. 168)
128
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 163 + ct. 164 + ct. 165 + ct 167 + din ct. 168) (rd. 130 + 131)
129
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute
130
- în valută
131
Alte împrumuturi și datorii asimilate (ct. 167), din care
132
-valoarea concesiunilor primite (din
ct. 167)
133
Datorii provenite din operațiuni de asigurare directă (ct. 402 + 404 + 405)
134
Datorii provenite din operațiuni de reasigurare (ct. 411 + 412)
135
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct.462), din care
136
- datorii comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți
137
- datorii comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți
138
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421 + 422 + 423 + 426 + 427 +4281 +4283)
139
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 +
436 + 437 + 4381 + 4383 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481 + 4483), rd. (141 la 144)
140
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4381 +
4383)
141
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446)
142
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447)
143
- alte datorii în legătură cu bugetul statului (ct. 4481 + 4483)
144
Datoriile entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
145
-datorii cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
146
- cu scadența inițială mai mare de un
an
147
- datorii comerciale cu entitățile afiliate nerezidente indiferent de scadență (din ct. 451)
148
Sume datorate acționarilor/asociaților (ct. 455) (rd. 150 + 151) ’ ’
149
-sume datorate acționarilor/asociaților persoane fizice
150
-sume datorate acționarilor/asociaților persoane juridice
151
Alte datorii (ct. 429 + 451 + 452 + 453 +454 + 455 + 457 + 4582 + 459+ 462 + 467+ 474 + 475 + 476 + 249 + 269 + 279 + 549) (rd. 153 la 157)
152
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări cu membrii privind fondul initial, contribuțiile suplimentare și alte operațiuni, dividende și decontări din operațiuni în participație (451 + 452 + 453 + 454 + 455 + 457 + 4582 + 459 +467)
153
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 429 + 462 + 474 +
475)*3) ’
154
- subvenții nereluate la venituri (din
ct. 476) ’
155
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt (ct. 249 + 269 + 279 + 549)
156
-venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți (sume din ct.
474)
157
Dobânzi de plătit (ct. 54511 + 54521 + 54531), din care
158
- către nerezidenți
159
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici**) sume din ct. 167
160
Capital subscris vărsat (ct. 10112 + 10122 + 10132)/ Fond initial subscris vărsat (ct.10232 +10242), din care
161
- acțiuni cotate*4)
162
- acțiuni necotate*5)
163
- aport în numerar al membrilor fondatori
164
- capital subscris vărsat de nerezidenți
165
Brevete și licențe (din ct. 505)
166
VII. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii
Nr.rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 65611 + 65621 + 65631)
167
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile (ct. 65612 + 65622 +65632)
168
VIII. Capital social vărsat/Fond inițial vărsat
Nr. rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
Suma
-lei-
%
Suma
-lei-
%
Capital social vărsat (ct. 1012)*6)/Fond initial vărsat (ct. 10232 +10242) (rd. 170 + 173 + 177 + 178 + 179 + 180) din care
169
x
x
- deținut de instituții publice (rd. 171 + 172), din care
170
- deținut de instituții publice din subordonare centrală
171
- deținut de instituții publice din subordonare locală
172
- deținut de societățile cu capital de stat, din care
173
- cu capital integral de stat
174
- cu capital majoritar de stat
175
- cu capital minoritar de stat
176
- deținut de regii autonome
177
- deținut de societățile cu capital privat
178
- deținut de persoane fizice
179
- deținut de alte entități
180
Nr. rd.
Sume
-lei-
A
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
IX. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, de repartizat din profitul exercițiului financiar de către companiile naționale, societățile naționale, societățile și regiile autonome, din care
181
- către instituții publice centrale;
182
- către instituții publice locale;
183
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
184
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
X. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, virate în perioada de raportare din profitul reportat al companiilor naționale, societăților naționale, societăților și al regiilor autonome, din care
185
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiului financiar al anului precedent, din care virate
186
- către instituții publice centrale;
187
- către instituții publice locale;
188
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
189
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiilor financiare anterioare anului precedent, din care
190
- către instituții publice centrale;
191
- către instituții publice locale;
192
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
193
XI. Dividende distribuite acționarilor din profitul reportat / distribuiri către membri din excedentul anual distribuibil
Nr. rd.
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
- Dividende distribuite acționarilor din profitul reportat /distribuiri către membri din excedentul anual distribuibil, în perioada de raportare
194
A
Exercițiul financiar curent
XII. Repartizări trimestriale de dividende potrivit Legii nr. 163/2018*7)
Nr. rd.
Sume
- lei -
- dividendele trimestriale repartizate
195
XIII. Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice***)
Nr. rd.
Sume
-lei-
A
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la valoarea nominală), din care
196
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
197
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care
198
- creanțe preluate prin cesionare de la persone juridice afiliate
199
*) Subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator)
- reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenților instituțiilor de învățământ, stimularea șomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârsta de peste 45 ani, șomeri întreținători unici de familie sau șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situații prevăzute prin legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
**) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entitățile reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societățile reclasificate în sectorul administrației publice și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.
***) Pentru creanțele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât și costul lor de achiziție.
Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) și d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
*1) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, pășuni, fânețe etc.) și aferente spațiilor comerciale (terase etc.) aparținând proprietarilor privați sau unor unități ale administrației publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.).
*2) analitic distinct aferent evaluării conform pct. 121^1 și 121^2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. a) din prezenta normă
*3) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)" nu se vor înscrie subvențiile aferente veniturilor existente în soldul contului 476
*4) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care sunt negociabile și tranzacționate, potrivit legii.
*5) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăților, care nu sunt tranzacționate.
*6) La secțiunea "VIII Capital social vărsat/Fond initial vărsat" la rd. 170 la 180 în col. 2 și col. 4 entitățile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social/fondului inițial deținut în totalul capitalului social/fondului initial vărsat înscris la rd. 169.
*7) La acest rând se cuprind dividendele repartizate potrivit Legii nr. 163/2018 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991, modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele ………………….
Semnătura ………………………………….
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele ……………….
Semnătura …………………
Calitatea*2)
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel: director economic, contabil-sef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, angajată potrivit legii.
(la 30-04-2025, Punctul 3. , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21. , Articolul I din NORMA nr. 10 din 22 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 30 aprilie 2025 )
4.
Situația activelor imobilizate
la data de 31 decembrie .........
06 - lei -
Valori brute
Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Creșteri Reduceri Sold final (col. 5 = 1 + 2 - 3)
Total Din care: dezmembrări și casări
A B 1(1) 2(2) 3(3) 4(4) 5(5)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (501 + 503)
01 X
Alte imobilizări necorporale (505 + 507 + 508) 02 X
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (524) 03 X
TOTAL (rd. 01 la 03) 04 X
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (21111 + 21121 + 21131)
05 X
Construcții (21112 + 21122 + 21132) 06
Plasamente în imobilizări corporale în curs (231 + 232) 07
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare (51112 + 51113 + 51122 + 51123 + 51132 + 51131)
08
Mijloace de transport, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (51114 + 51116 + 51124 + 51126 + 51133 + 51136) 09
Avansuri și imobilizări corporale în curs de executie (521 + 522) 10
TOTAL (rd. 05 la 10) 11
Plasamente în imobilizări financiare și plasamente aferente asigurărilor de viață pentru care riscul de investiții este transferat contractantului (241 + 261 + 262 + 263 + 265 + 267 + 268 + 271 + 272 + din ct.473*1)-din ct.474*1) + 273 + 274 + 278) 12 X
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04 + 11 + 12) 13
*1) analitic distinct aferent evaluării conform pct. 121^1 și 121^2 din reglementările contabile menționate la pct. (1) lit. a) din prezenta normă
Situația amortizării activelor imobilizate
06 - lei -
Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Amortizare în cursul anului Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență Amortizare la sfârșitul anului (col. 9 = 6 + 7 - 8)
A B 6(1) 7(2) 8(3) 9(4)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (58011 + 58013 + 58021 + 58023 + 58031 + 58033)
14
Alte imobilizări necorporale (58015 + 58017 + 58018 + 58025 + 58027 + 58028 + 58035 + 58037 + 58038) 15
TOTAL (rd. 14 + 15) 16
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (28111 + 28121 + 28131)
17
Construcții (28112 + 28122 + 28132) 18
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare (58112 + 58113 + 58122 + 58123 + 58132 + 58133)
19
Mijloace de transport, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (58114 + 58116 + 58124 + 58126 + 58134 + 58136) 20
TOTAL (rd. 17 la 20) 21
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 16 + 21) 22
Situația ajustărilor pentru depreciere
06
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Ajustări constituite în cursul anului
Ajustări reluate la venituri
Sold final (col. 13 = 10 + 11 - 12)
A
B
10(1)
11(2)
12(3)
13(4)
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (59013 + 59023 + 59033)
23
Alte imobilizări necorporale (59015 + 59017 + 59018 + 59025 + 59027 + 59028 + 59035 + 59037 + 59038)
24
TOTAL (rd. 23 + 24)
25
Plasamente în imobilizări corporale
Terenuri (29111 + 29121 + 29131)
26
Construcții (29112 + 29122 + 29132)
27
Plasamente în imobilizări corporale în curs (293)
28
Imobilizări corporale de exploatare
Echipamente tehnologice și aparate și instalații de măsurare, control și reglare (59112 + 59113 + 59122 + 59123 + 59132 + 59133)
29
Mijloace de transport, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (59114 + 59116 + 59124 + 59126 + 59134 + 59136)
30
Imobilizări corporale în curs (59211 + 59221 + 59231)
31
TOTAL (rd. 26 la 31)
32
Plasamente în imobilizări financiare și plasamente aferente asigurărilor de viață pt. care riscul de investiții este transferat contractantului (294 + 296 + 297)
33
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 25 + 32 + 33)
34
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea Semnătura . . . . . . . . . .
Nr. de înregistrare în organismul profesional . . . . . . . . . .
5. Situații prezentate de asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative
5.1.
Situația activelor, pasivelor și capitalurilor proprii
la data de 31 decembrie .........
- lei -
Denumire indicator
Nr. rd.
Sold la 01 ianuarie
Sold la 31 decembrie
A
B
1
2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE*)
1. Cheltuieli de constituire
01
2. Cheltuieli de dezvoltare
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și valori similare și alte imobilizări necorporale la valoarea rămasă
03
4. Fondul comercial
04
5. Avansuri pentru imobilizări necorporale
05
TOTAL IMOBILIZĂRI NECORPORALE (rd. 01 la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri și construcții**)
07
2. Instalații tehnice și mașini
08
3. Alte instalații, utilaje și mobilier
09
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție
10
TOTAL IMOBILIZĂRI CORPORALE (rd. 07 la 10)
11
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entități afiliate
12
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate
13
3. Interese de participare
14
4. Împrumuturi acordate entităților de care entitatea este legată prin interese de participare
15
5. Plasamente de natura terenurilor și construcțiilor***)
16
6. Investiții deținute ca imobilizări
17
7. Alte împrumuturi
18
TOTAL IMOBILIZĂRI FINANCIARE (rd. 12 la 18)
19
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE (rd. 06 + 11 + 19)
20
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materiale consumabile și alte stocuri
21
2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
22
TOTAL STOCURI (rd. 21 + 22)
23
II. CREANȚE
1. Creanțe comerciale
24
2. Sume de încasat de la entitățile afiliate
25
3. Sume de încasat din interese de participare
26
4. Alte creanțe
27
5. Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat
28
6. Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar
28a
TOTAL CREANȚE (rd. 24 la 28 + 28a)
29
III. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
30
2. Alte investiții financiare pe termen scurt
31
TOTAL INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT (rd. 30 + 31)
32
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI
33
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE (rd. 23 + 29 + 32 + 33)
34
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
35
D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE PÂNĂ ÎNTR- UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
36
2. Sume datorate instituțiilor de credit
37
3. Avansuri încasate în contul clienților
38
4. Datorii comerciale
39
5. Efecte de comerț de plătit
40
6. Sume datorate entităților afiliate
41
7. Sume datorate privind entitățile asociate și entitățile controlate în comun
42
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și alte datorii pentru asigurările sociale
43
TOTAL DATORII CE TREBUIE PLĂTITE PÂNĂ ÎNTR-UN AN (rd. 36 la 43)
44
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE (rd. 34 + 35 - 44 - 61)
45
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 20 + 45 - 60)
46
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
47
2. Sume datorate instituțiilor de credit
48
3. Avansuri încasate în contul clienților
49
4. Datorii comerciale
50
5. Efecte de comerț de plătit
51
6. Sume datorate entităților afiliate
52
7. Sume datorate privind entitățile asociate și entitățile controlate în comun
53
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale
54
TOTAL DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN (rd. 47 la 54)
55
H. PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii și alte obligații similare
56
2. Provizioane pentru impozite
57
3. Alte provizioane
58
TOTAL PROVIZIOANE (rd. 56 la 58)
59
I. VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenții pentru investiții
60
2. Venituri înregistrate în avans
61
TOTAL VENITURI ÎN AVANS (rd. 60 + 61)
62
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL din care
- Capital subscris vărsat
63
- Capital subscris nevărsat
64
TOTAL CAPITAL (rd. 63 + 64)
65
II. PRIME DE CAPITAL
66
III. REZERVE DIN REEVALUARE
Sold C
67
IV. REZERVE
1. Rezerve legale
68
2. Rezerve statutare sau contractuale
69
3. Alte rezerve
70
TOTAL REZERVE (rd. 68 la 70)
71
Acțíuni proprii
72
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTATĂ
Sold C
73
Sold D
74
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR
Sold C
75
Sold D
76
TOTAL CAPITALURI PROPRII (rd. 65 + 66 + 67 + 71 - 72 + 73- 74 + 75 - 76) (20 + 34 + 35 - 44 - 55 - 59 - 62)
77
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
Nr. de înregistrare în organismul profesional . . . . . . . . . .
*) Imobilizările corporale și necorporale se înregistrează la valorile nete.
**) Nu se completează de către asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative.
***) Se completează de către asigurătorii care administrează fonduri de pensii facultative.
5.2.
Situația veniturilor și cheltuielilor
la data de 31 decembrie .........
- lei -
DENUMIRE INDICATOR
Nr. rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentă
curentă
A
B
1
2
VENITURI DIN EXPLOATARE
1. Venituri din exploatare aferente activității de administrare a fondurilor de pensii
01
2. Alte venituri din exploatare
02
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01 + 02)
03
CHELTUIELI DIN EXPLOATARE
I. CHELTUIELI MATERIALE
3. Cheltuieli cu materialele și alte cheltuieli externe (rd. 05 la 07)
04
a) Cheltuieli cu materialele consumabile
05
b) alte cheltuieli cu materialele
06
c) Alte cheltuieli externe (cu energia și apa)
07
4. Cheltuieli cu personalul (rd. 09 + 10)
08
a) Salarii
09
b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială
10
5. Ajustări
a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale (rd. 12 - 13)
11
a.1) Cheltuieli
12
a.2) Venituri
13
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 15- 16)
14
b.1) Cheltuieli
15
b.2) Venituri
16
6. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 18 la 20)
17
a) Cheltuieli privind prestațiile externe
18
b) Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
19
c) Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate
20
7. Ajustări privind provizioanele (rd. 22 - 23)
21
a) Cheltuieli
22
b) Venituri
23
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 04 + 08 + 11 + 14 + 17 + 21)
24
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE
Profit (rd. 03 - 24)
25
Pierdere (rd. 24 - 03)
26
VENITURI FINANCIARE
8.Venituri din interese de participare
27
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
28
9.Venituri din alte investiții (plasamente) și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate
29
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
30
10.Venituri din dobânzi și alte venituri similare
31
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
32
11. Alte venituri financiare
33
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 27 + 29 + 31 + 33)
34
CHELTUIELI FINANCIARE
12.Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare (plasamentelor) deținute ca active circulante (rd. 36 - 37)
35
Cheltuieli
36
Venituri
37
13. a) Cheltuieli privind dobânzile și alte cheltuieli similare
38
- din care, cheltuieli în relația cu entitățile afiliate
39
14. Alte cheltuieli financiare
40
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 35 + 38 + 40)
41
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ
Profit (rd. 34 - 41)
42
Pierdere (rd. 41 - 34)
43
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
Profit (rd. 03 + 34 - 24 - 41)
44
Pierdere (rd. 24 + 41 - 03 - 34)
45
15.ALTE VENITURI
46
16.ALTE CHELTUIELI
47
17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ
Profit (rd. 46 - 47)
48
Pierdere (rd. 47 - 46)
49
VENITURI TOTALE (rd. 03 + 34 + 46)
50
CHELTUIELI TOTALE (rd. 24 + 41 + 47)
51
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
Profit (rd. 50 - 51)
52
Pierdere (rd. 51 - 50)
53
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,*1)
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea*2)
Semnătura . . . . . . . . . .
Nr. de înregistrare în organismul profesional . . . . . . . . . .
*1) Raportările contabile sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
Secţiunea a 2-a
Companii de brokeraj
1.
BILANȚ
la data de 31 decembrie .........
Județul . . . . . . . . . . |_|_|
Persoana juridică . . . . . . . . . .
Adresa: localitatea . . . . . . . . . . ,
sectorul . . . . . . . . . . , str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . ,
bl. . . . . . . . . . . , sc. . . . . . . . . . . , ap. . . . . . . . . . .
Telefon . . . . . . . . . . , fax . . . . . . . . . .
Număr din registrul comerțului . . . . . . . . . .
Forma de proprietate . . . . . . . . . . |_|_|
Activitatea preponderentă
(denumire clasă CAEN) . . . . . . . . . .
Cod clasă CAEN . . . . . . . . . . |_|_|_|_|
Cod unic de înregistrare . . . . . . . . . . |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
01
- lei -
Denumirea elementului
Nr. rd.
Sold an curent la
01 ianuarie
31 decembrie
A
B
1
2
A.
ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. Cheltuieli de constituire (ct. 201- 2801)
01
2. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903)
02
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205 + 208- 2805 - 2808 - 2905 - 2908)
03
4. Fondul comercial (ct.2071 - 2807)
04
5.Avansuri pentru imobilizări necorporale (ct. 4094)
05
TOTAL (rd. 01 la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri și construcții (ct. 211 + 212 + 215 - 2811 - 2812 - 2815 - 2911 - 2912 - 2915)
07
2. Instalații tehnice și mașini (ct. 213 - 2813 - 2913)
08
3 Alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214 -2814 - 2914)
09
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs (ct. 231 + 235 + 4093 - 2931 - 2935)
10
TOTAL (rd. 07 la 10)
11
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entități afiliate (ct. 261 - 2961)
12
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate (ct. 2671 + 2672- 2964)
13
3. Acțiuni deținute la entitățile asociate și entitățile controlate în comun (ct. 262 + 263 - 2962)
14
4. Împrumuturi acordate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct. 2673 + 2674 - 2965)
15
5. Investiții deținute ca imobilizări (ct. 265 - 2963)
16
6. Alte împrumuturi și obligațiuni (ct. 2675 + 2676 + 2677 + 2678 + 2679 - 2966 - 2968)
17
TOTAL (rd. 12 la 17)
18
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 + 11 + 18)
19
B.
ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materiale consumabile și alte active circulante de natura stocurilor (ct. 302 + 303 - 392)
20
2. Avansuri pentru cumpărări de stocuri (din ct. 4091)
21
TOTAL (rd. 20 + 21)
22
II. CREANȚE
1. Creanțe legate de activitatea de distribuție (ct. 411 + 412 + 413 + 414 - 4911 - 4912 - 4913 - 4914)
23
2.Creanțe legate de activitatea de creare de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii (ct. 415 - 4915)
23a
3. Sume de încasat de la entitățile afiliate (ct. 451*-495)
24
4.Sume de încasat de la entitățile asociate și controlate în comun (ct. 453*-495)
25
5. Alte creanțe (ct.4092 + 418 + 425 + 4282 + 431* + 436* + 437* + 4382 + 441* + 44 24 + din ct.4428* + 443* + 444* + 445 + 446* + 447* + 4482 + 4581 + 461 + 46 4 + 473*-496 + 5182)
26
6. Creanțe privind capitalul subscris și nevărsat (ct. 456 - 495)
27
7. Creanțe reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului financiar (ct.465)
27a
TOTAL (rd. 23 + 23a la 27 + 27a)
28
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate (ct. 501 - 591)
29
2. Alte investiții pe termen scurt (ct. 505 + 506 + 508 - 595 - 596- 598 + 5112 + 5113)
30
TOTAL (rd. 29 la 30)
31
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5111 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542)
32
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 22 + 28 + 31 + 32)
33
C.
CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471)
34
D.
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)
35
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198)
36
3. Datorii legate de activitatea de distribuție (ct. 401)
37
4. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451**)
38
5. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct.1663 + 1686 + 2692 + 2693 + 453**)
39
6. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct.1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2695 + 408 + 419 + 421 + 422 + 423 + 424 + 425 + 426 + 427 + 4281 + 431** + 436** + 437** + 438 1 + 441** + 4423 + 4428** + 443** + 444** + 446** + 447** + 4481 + 455 + 456** + 457 + 4582 + 462 + 463 + 473** + 475 + 509 + 5181 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197)
40
TOTAL (rd. 35 la 40)
41
E.
ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 33 + 34 - 41 - 56)
42
F.
TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 19 + 42 - 55)
43
G
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169)
44
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct.1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198)
45
3. Datorii legate de activitatea de distribuție (ct. 401)
46
4. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451**)
47
5. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 2693 + 453**)
48
6. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct.1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2695 + 408 + 419 + 421** + 422 + 423 + 424 + 425 + 426 + 427 + 4281 + 431** + 436** + 437** + 4381 + 441 + 4423 + 4428** + 443** + 444** + 446** + 447** + 4481 + 455 + 456** + 457 + 4582 + 462 + 473** + 475 + 509 + 5181 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197)
49
TOTAL (rd. 44 la 49)
50
H
PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii și obligații similare (ct. 1515)
51
2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516)
52
3. Alte provizioane (ct.1511 + 1512 + 1513 + 1514 + 1517 + 1518)
53
TOTAL (rd. 51 la 53)
54
I.
VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenții (ct. 445)
55
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472)
56
Fondul comercial negativ (ct. 2075)
57
TOTAL (rd. 55 + 56 + 57)
58
J.
CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL (rd. 60 + 61 + 62 + 63)
59
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012)
60
2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011)
61
Elemente similare capitalului social (ct. 102)
62
Alte elemente de capital propriu (ct. 103)
63
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104)
64
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105)
65
IV. REZERVE (rd. 67 + 68 + 69)
66
1. Rezerve legale (ct. 1061)
67
2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)
68
3. Alte rezerve (ct.1068)
69
Acțiuni proprii (ct. 109)
70
Câștiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141)
71
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149)
72
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) (ct. 117)
Sold C
73
Sold D
74
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR (ct. 121)
Sold C
75
Sold D
76
Repartizarea profitului (ct. 129)
77
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 59 + 64 + 65 + 66 - 70 + 71 - 72 + 73 - 74 + 75 - 76 - 77) (rd. 78=rd. 43 - 50 - 54)
78
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
Nr. de înregistrare în organismul profesional . . . . . . . . . .
* Soldurile debitoare ale conturilor respective
** Solduri creditoare ale conturilor respective
2.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie .........
02
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr. rd.
Realizări aferente perioadei de raportare
precedentǎ
curentǎ
A
B
1
2
1.
Cifra de afaceri netă (rd. 02 + 09 + 10 - 11 + 12)
01
1.1.
Venituri din activitatea de distribuție (rd. 03 + 08)
02
a) venituri din distribuția de contracte de asigurare și reasigurare (ct.7071), (rd. 04 + 05 + 06 + 07)
03
a.1) oferirea de consultanță și propunerea de contracte de asigurare și/sau reasigurare (ct. 70711)
04
a.2) desfășurarea de acțiuni premergătoare în vederea încheierii contractelor, negocierea cu societățile de asigurare și/sau reasigurare în vederea încheierii contractelor (ct. 70712)
05
a.3) acordarea de asistență pentru gestionarea și derularea contractelor inclusiv în cazul unei solicitări de despăgubiri (ct. 70713)
06
a.4) alte activități în legătură cu activitatea de distribuție (ct. 70718)
07
b) venituri din activitatea de distribuție a produselor de pensii, a produselor de investiții și a produselor create de instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică (ct. 7072 + 7073 + 7074)
08
1.2.
Venituri din crearea de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii (ct. 705)
09
1.3.
Venituri din organizarea de cursuri de pregătire profesională în asigurări și reasigurări (ct.704)
10
1.4.
Reduceri comerciale acordate (ct.709)
11
1.5.
Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii (ct.706)
12
2.
Venituri din producția de imobilizări (ct.721 + 722 + 725)
13
3.
Venituri din subvenții de exploatare (ct. 741)
14
4.
Alte venituri din exploatare (ct.758 + 7815)
15
- din care, venituri din fondul comercial negativ (ct.7815)
16
5.
Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct.755)
17
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01 + 13 + 14 + 15 + 17)
18
6.
a) Cheltuieli privind serviciile prestate de terți (ct. 605 + 611 + 612 + 613 + 614 + 615 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628)
19
- din care, cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621)
20
b) Cheltuieli cu materialele consumabile și materialele de natura obiectelor de inventar (ct. 602 + 603)
21
7.
Reduceri comerciale primite (ct. 609)
22
8.
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsaminte asimilate (ct. 633 + 635 + 6586)
23
- din care, taxa de funcționare (ct. 6331)
24
9.
Cheltuieli cu personalul (rd. 26 + 27)
25
a) Salarii și indemnizații (ct. 641 + 642 + 643 + 644)
26
b) Cheltuieli cu asigurările sociale și protecția socială (ct. 645 + 646)
27
10.
Cheltuieli privind sumele datorate asistenților și asistenților auxiliari (ct. 656)
28
11.
Alte cheltuieli de exploatare (rd. 30 la 34)
29
11.1
Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător (ct. 652)
30
11.2
Cheltuieli cu reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 655)
31
11.3
Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente similare (ct. 6587)
32
11.4
Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6584)
33
11.5
Alte cheltuieli de exploatare (ct.6588)
34
12
Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale (rd. 36 - 37)
35
a) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813 + 6817)
36
b) Venituri (ct. 7813 + 7815)
37
13
Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 39 - 40)
38
a) Cheltuieli (ct. 654 + 6814)
39
b) Venituri (ct. 754 + 7814)
40
14
Ajustări privind provizioanele (rd. 42 - 43)
41
a) Cheltuieli (ct. 6812)
42
b) Venituri (ct. 7812)
43
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL
44
(rd. 19 + 21 - 22 + 23 + 25 + 28 + 29 + 35 + 38 + 41)
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE
Profit (rd. 18 - 44)
45
Pierdere (rd. 44 - 18)
46
15.
Venituri din interese de participare (ct. 7611 + 7612 + 7613)
47
- din care, veniturile obținute de la entități afiliate
48
16.
Venituri din dobânzi (ct. 766)
49
- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate
50
17.
Alte venituri financiare (ct.7615 + 762 + 764 + 765 + 767 + 768)
51
- din care, venituri din alte imobilizări financiare (ct. 7615)
52
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 47 + 49 + 51)
53
18.
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare (rd. 55 - 56)
54
a) Cheltuieli (ct. 686)
55
b) Venituri (ct. 786)
56
19.
Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666)
57
- din care, cheltuielile în relația cu entitățile afiliate
58
20.
Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 + 665 + 667 + 668)
59
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 54 + 57 + 59)
60
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă)
Profit (rd. 53 - 60)
61
Pierdere (rd. 60 - 53)
62
PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă)
63
Profit (rd. 18 + 53 - 44 - 60)
Pierdere (rd. 44 + 60 - 18 - 53)
64
VENITURI TOTALE (rd. 18 + 53)
65
CHELTUIELI TOTALE (rd. 44 + 60)
66
21.
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
67
Profit (rd. 65 - 66)
Pierdere (rd. 66 - 65)
68
22.
Impozitul pe profit (ct. 691)
69
23.
Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)
70
24.
PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI FINANCIAR
71
Profit (rd. 65 - 66 - 69 - 70) (F02.71=F01.75)
Pierdere (rd. 66 - 65 + 69 + 70) (F02.72=F01.76)
72
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
Nr. de înregistrare în organismul profesional . . . . . . . . . .
3.
DATE INFORMATIVE
la data de 31 decembrie .........
03
- lei -
I. Date privind rezultatul înregistrat
Nr. rd.
Nr. unități
Sume
1
2
Unități care au înregistrat profit (F03.01.2=F01.75.2)
01
Unități care au înregistrat pierdere (F03.01.2=F01.76.2)
02
II. Date privind plățile restante
Nr. rd.
Total col. 2 + 3
din care
Pentru activitate curentă
Pentru activitate de investiții
A
B
1
2
3
Plăți restante - total (F01.(41 + 50).2≥ F03.03.1) (rd. 04 + 08 + 12 + 18 la 20 + 22), din care
03
Furnizori restanți - total (rd. 05 la 07), din care
04
- peste 30 de zile
05
- peste 90 de zile
06
- peste 1 an
07
Obligații restante provenite din activitatea de distribuție (ct.401) Total (rd. 9 + 10 + 11), din care
08
- până în 30 zile
09
- între 31 și 90 zile
10
- peste 90 zile
11
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 13 la 17), din care
12
- contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate
13
- contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate
14
- contribuția pentru pensia suplimentară
15
- contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj
16
- alte datorii sociale
17
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri
18
Obligații restante față de alți creditori
19
Impozite, taxe și contribuții neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat, din care
20
- contribuția asiguratorie pentru muncă
21
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale
22
III. Număr mediu de salariați
Nr. rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
A
B
1
2
Număr mediu de salariați
23
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie
24
IV. Redevențe plătite în cursul perioadei de raportare, subvenții încasate și creanțe restante
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
1
Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri*)
25
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente, din care
26
- impozitul datorat la bugetul de stat
27
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care
28
- impozitul datorat la bugetul de stat
29
Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care
30
- subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor
31
- subvenții aferente veniturilor, din care
32
- subvenții pt. stimularea ocupării forței de muncă**)
33
Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care
34
- creanțe restante de la entități din sectorul majoritar sau integral de stat
35
- creanțe restante de la entități din sectorul privat
36
V. Tichete acordate salariaților
Nr. rd.
Sume lei
Contravaloarea tichetelor acordate salariatilor (ct. 642)
37
VI. Alte informații
Nr. rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 4094), din care
38
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 4094)
39
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări necorporale (din ct. 4094)
40
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (ct. 4093), din care
41
- avansuri acordate entităților neafiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 4093)
42
- avansuri acordate entităților afiliate nerezidente pentru imobilizări corporale (din ct. 4093)
43
Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 45 + 54)
44
Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni, în sume brute (rd. 46 la 51 + 53)
45
- acțiuni cotate emise de rezidenți
46
- acțiuni necotate emise de rezidenți
47
- părți sociale emise de rezidenți
48
- obligațiuni emise de rezidenți
49
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți
50
- acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți, din care
51
- dețineri de cel puțin 10%
52
- obligațiuni emise de nerezidenți
53
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 55 + 56)
54
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267)
55
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267)
56
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (4091 + 4092 + 418), din care
57
- creanțe comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relația cu neafiliații nerezidenți (din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 418)
58
- creanțe comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri acordate furnizorilor externi afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relația cu afiliații nerezidenți (din ct. 4091 + din ct. 4092 + din ct. 418)
59
Creanțe legate de activitatea de distribuție și de creare de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii (ct. 411 + 412 + 413 + 414 + 415), (rd. 61 la 64), din care
60
- până în 30 zile
61
- între 31 și 90 zile
62
- peste 90 zile
63
-creanțe neîncasate la termenul stabilit sume (din ct. 411 + 412 + 413 + 414 + 415)
64
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 + 4282)
65
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (din ct. 431 + 436 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482), (rd. 67 la 71), din care
66
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (din ct. 431 + 437 + 4382)
67
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului (din ct. 436 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 446)
68
- subvenții de încasat (din ct. 445)
69
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (din ct. 447)
70
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului (din ct. 4482)
71
Creanțele entității în relațiile cu entitățile afiliate (ct. 451), din care
72
-creanțe cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
73
-creanțe comerciale cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451)
74
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431 + 436 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482)
75
Alte creanțe (din ct. 453 + 455 + 456 + 4582 + 461 + 471 + 473), (rd. 77 la 79)
76
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operațiuni în participație (din ct. 453 + 455 + 456 + 4582)
77
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului), (din ct. 461 + 471 + 473)
78
- sumele preluate din ct. 542 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de raportare (din ct. 461)
79
Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care
80
- de la nerezidenți
81
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici***)
82
Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 501 + 505 + 506 + 508) (rd. 84 la 90), din care
83
- acțiuni cotate emise de rezidenți
84
- acțiuni necotate emise de rezidenți
85
- părți sociale emise de rezidenți
86
- obligațiuni emise de rezidenți
87
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente
88
- acțiuni emise de nerezidenți
89
- obligațiuni emise de nerezidenți
90
Alte valori de încasat (ct. 511)
91
Casa în lei și în valută (rd. 93 + 94)
92
- în lei (ct. 5311)
93
- în valută (ct. 5314)
94
Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 96 + 98)
95
- în lei (ct. 5121), din care
96
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente
97
- în valută (ct. 5124), din care
98
- conturi curente în valuta deschise la bănci nerezidente
99
Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 101 + 102)
100
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (din ct. 5125 + 532 + 5411)
101
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (din ct. 5125 + 5414)
102
Datorii (rd. 104 + 107 + 110 + 111 + 114 + 116 + 120 + 123 + 124 + 129 + 133 + 136 + 141), din care
103
Credite bancare externe pe termen scurt (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mică de 1 an) (ct 5194 + 5195) (rd. 105 + 106), din care
104
- în lei
105
- în valută
106
Credite bancare externe pe termen lung (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mare sau egală cu 1 an) (din ct. 1623 + 1624 + 1625) (rd. 108 + 109), din care
107
- în lei
108
- în valută
109
Credite de la trezoreria statului și dobânzile aferente (din ct. 1626 + 1682)
110
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 167 + 1685 + 1686 + 1687) (rd. 112 + 113), din care
111
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute
112
- în valută
113
Alte împrumuturi și datorii asimilate (ct.167), din care
114
-valoarea concesiunilor primite (din ct. 167)
115
Datorii legate de activitatea de distribuție (din ct. 401), (rd. 117 la 119), din care
116
- până în 30 zile
117
- între 31 și 90 zile
118
- peste 90 zile
119
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 462), din care
120
- datorii comerciale în relația cu entitățile neafiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți neafiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu neafiliații nerezidenți
121
- datorii comerciale în relația cu entitățile afiliate nerezidente, avansuri primite de la clienți afiliați nerezidenți și alte conturi asimilate, în sume brute în relație cu afiliații nerezidenți
122
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281)
123
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 + 436 + 437 + 4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481), (rd. 125 la 128) din care
124
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (din ct. 431 + 437 + 4381)
125
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (din ct. 436 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446)
126
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (din ct. 447)
127
- alte datorii în legătură cu bugetul statului (din ct. 4481)
128
Datoriile entității în relațiile cu entitățile afiliate*****) (ct. 451), din care
129
-datorii cu entități afiliate nerezidente (din ct. 451), din care
130
- cu scadența inițială mai mare de un an
131
- datorii comerciale cu entități afiliate nerezidente indiferent de scadență (din ct. 451)
132
Sume datorate acționarilor/asociaților (ct. 455) (rd. 134 + 135)
133
-sume datorate acționarilor/asociaților persoane fizice
134
-sume datorate acționarilor/asociaților persoane juridice
135
Alte datorii (ct. 131 + 451 + 452 + 455 + 456 + 457 + 4582 + 462 + 472 + 473 + 269 + 509), (rd 137 la 140), din care
136
- decontări privind interesele de participare, decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, decontări din operații în participație (din ct. 451 + 452 + 455 + 456 + 457 + 4582)
137
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 462 + 472 + 473)
138
- subvenții nereluate la venituri (din ct. 445)
139
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt (din ct. 269 + 509)
140
Dobânzi de plătit (ct. 5181)
141
- către nerezidenți
142
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici***)
143
Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care
144
- acțiuni cotate
145
- acțiuni necotate
146
- părți sociale
147
- capital subscris vărsat de nerezidenți (din ct.1012)
148
Brevete și licențe (din ct. 205)
149
VII. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii
Nr. rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621)
150
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile (din ct. 622)
151
VIII. Capital social vărsat ****)
Nr. rd.
31 decembrie an precedent
31 decembrie an curent
Suma
- lei -
%
Suma
- lei -
%
Capital social vărsat (ct. 1012) (rd. 153 + 156 + 160 + 161 + 162 + 163), din care
152
x
x
- deținut de instituții publice (rd. 154 + 155)
153
- deținut de instituții publice de subordonare centrală;
154
- deținut de instituții publice de subordonare locală;
155
- deținut de societățile cu capital de stat, din care
156
- cu capital integral de stat;
157
- cu capital majoritar de stat;
158
- cu capital minoritar de stat;
159
- deținut de regii autonome
160
- deținut de societățile cu capital privat
161
- deținut de persoane fizice
162
- deținut de alte entități
163
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
IX. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, de repartizat din profitul exercițiului financiar de către companiile naționale, societățile naționale, societățile și regiile autonome, din care
164
- către instituții publice centrale;
165
- către instituții publice locale;
166
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
167
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
X. Dividende/vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local și virate în perioada de raportare din profitul reportat al companiilor naționale, societăților naționale, societăților și regiilor autonome, din care
168
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiului financiar al anului precedent, din care virate
169
- către instituții publice centrale;
170
- către instituții publice locale;
171
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
172
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiilor financiare anterioare anului precedent, din care virate
173
- către instituții publice centrale;
174
- către instituții publice locale;
175
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ teritoriale/instituțiile publice dețin direct/indirect acțiuni sau participații indiferent de ponderea acestora
176
XI. Dividende distribuite acționarilor din profitul reportat
Nr. rd.
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
- Dividende distribuite acționarilor în perioada de raportare din profitul reportat
177
A
B
Exercițiul financiar curent
XII. Repartizări trimestriale de dividende potrivit Legii nr. 163/2018*1)
Nr. rd.
Sume
- lei -
-dividendele trimestriale repartizate
178
XIII. Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice *****)
Nr. rd.
Sume
- lei -
A
B
Exercițiul financiar anterior
Exercițiul financiar curent
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la valoarea nominală), din care
179
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
180
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care
181
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate
182
*) Se vor include chiriile plătite pentru terenuri ocupate (culturi agricole, pășuni, fânețe etc.) și aferente spațiilor comerciale (terase etc.) aparținând proprietarilor privați sau unor unități ale administrației publice, inclusiv chiriile pentru folosirea luciului de apă în scop recreativ sau în alte scopuri (pescuit etc.).
**) Subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă (transferuri de la bugetul statului către angajator) - reprezintă sumele acordate angajatorilor pentru plata absolvenților instituțiilor de învățământ, stimularea șomerilor care se încadrează în muncă înainte de expirarea perioadei de șomaj, stimularea angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârsta de peste 45 ani, șomeri întreținători unici de familie sau șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, ori pentru alte situații prevăzute prin legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
***) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entitățile reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societățile reclasificate în sectorul administrației publice și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.
****) La secțiunea "IX Capital social vărsat" la rd. 153 - 163 în col. 2 și col. 4 entitățile vor înscrie procentul corespunzător capitalului social deținut în totalul capitalului social vărsat înscris la rd. 152.
*****) Pentru creanțele preluate prin cesionare de la persoane juridice se vor completa atât valoarea nominală a acestora, cât și costul lor de achiziție.
Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 pct. 26 lit. c) și d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
*1) La acest rând se cuprind dividendele repartizate potrivit Legii nr. 163/2018 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991, modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
Calitatea*2)
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-sef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii
SAU
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
4.
Situația activelor imobilizate
la 31 decembrie .........
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Valori brute
Creșteri
Reduceri
Sold inițial
Total
Din care: dezmembrări și casări
Sold final (col. 5=1 + 2 - 3)
A
B
1
2
3
4
5
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
01
X
Alte imobilizări
02
X
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
03
X
TOTAL (rd. 01 la 03)
04
X
Imobilizări corporale
Terenuri
05
X
Construcții
06
Instalații tehnice și mașini
07
Alte instalații, utilaje și mobilier
08
Avansuri și imobilizări corporale în curs
09
TOTAL (rd. 05 la 09)
10
Imobilizări financiare
11
X
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04 + 10 + 11)
12
Situația amortizării activelor imobilizate
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Amortizare în cursul anului
Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență
Amortizare la sfârșitul anului (col. 9 = 6 + 7 - 8)
B
6
7
8
9
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
13
Alte imobilizări
14
TOTAL (rd. 13 + 14)
15
Imobilizări corporale
Terenuri
16
Construcții
17
Instalații tehnice și mașini
18
Alte instalații, utilaje și mobilier
19
TOTAL (rd. 16 la 19)
20
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 15 + 20)
21
Situația ajustărilor pentru depreciere
04
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Ajustări constituite în cursul anului
Ajustări reluate la venituri
Sold final (col. 13=10 + 11 - 12)
A
B
10
11
12
13
Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
22
Alte imobilizări
23
TOTAL (rd. 22 la 23)
24
Imobilizări corporale
Terenuri
25
Construcții
26
Instalații tehnice și mașini
27
Alte instalații, utilaje și mobilier
28
Imobilizări corporale în curs
29
TOTAL (rd. 25 la 29)
30
Imobilizări financiare
31
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 24 + 30 + 31)
32
ADMINISTRATOR,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT*1),
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
Calitatea*2)
*1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând numele în clar al acestora.
*2) Rândul corespunzător calității persoanei care a întocmit situațiile financiare se completează astfel:– director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii SAU– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Secţiunea a 3-a
Fondul de garantare a asiguraților
1. BILANȚ la data de 31 decembrie ……………
Județul .................. [ ] [ ] Forma de proprietate ...................... [ ] [ ]
Entitatea ............... Activitatea preponderentă
Adresa: localitatea ........................, (denumire clasă CAEN) .....................
sectorul ............., str. ............ nr. ....., Cod clasă CAEN ................. [ ] [ ] [ ] [ ]
bl. ...., sc. ...., ap. .... Cod unic de înregistrare ............... [ ] [ ] [ ] [ ] [ ] [ ] [ ] [ ] [ ] [ ]
Telefon .............., fax .....................
Cod 10 - lei -
Denumirea elementului Nr. rd. Sold an curent la
01 ianuarie 31 decembrie
A. B 1 2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. Cheltuieli de constituire (ct. 201 - 2801 - 2901) 1
2. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903) 2
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare (ct. 205 - 2805 - 2905) 3
4. Alte imobilizări necorporale (ct.208 - 2808 - 2908) 4
TOTAL (rd. 01 la 04) 5
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri și construcții (ct. 211 + 212 -2811 - 2812 - 2911 -2912) 6
2. Instalații tehnice și mașini (ct. 213 + 223 - 2813 - 2913) 7
3. Alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214 + 224 -2814- 2914) 8
4. Investiții imobiliare (ct. 215 - 2815 - 2915) 9
5. Imobilizări corporale în curs de execuție (ct. 231 - 2931) 10
6. Investiții imobiliare în curs de execuție (ct. 235 - 2935) 11
7. Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (4093) 12
TOTAL (rd. 06 la 12) 13
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. împrumuturi acordate Fondului de rezoluție (ct. 2671 - 2966* - 2968*) 14
2. Alte împrumuturi (ct. 2677 + 2678* + 2679* - 2964 - 2968*+ din ct.471^1 - din ct.472^1) 15
TOTAL (rd. 14 la 15) 16
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 05 + 13 + 16) 17
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. Materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar (ct. 302 + 303 - 392) 18
2. Furnizori - debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor (ct. 4091) 19
TOTAL (rd. 18 lal9) 20
II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
1. Sume de încasat de la asigurători (ct. 451 - 491* - 492*) 21
2. Sume de încasat din recuperarea creanțelor Fondului (ct. 453 - 493) 22
3. Sume de încasat de la asigurători pentru Fondul de rezoluție (ct. 4551 + 4552 - 491*- 492*) 23
4. Alte creanțe (ct .4092 + 4094 + 411 + 413 + 418 + 425 + 4282 + 431** + 436** + 437** + 4382 + 444** + 445 + 446** + 447** + 4482 + 461 + 473** - 496* + 5187) 24
TOTAL (rd. 21 la 24) 25
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
Alte investiții pe termen scurt (ct. 505 + 506 + 507 + din ct. 508 - 595 -596 -597 - 598 + 5113 + 5114 + din ct. 471^1 - din ct. 472^1) 26
TOTAL (rd. 26) 27
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (din ct. 508 + ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) 28
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 20 + 25 + 27 + 28) 29
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471- din ct.471^1) (rd. 31 + 32), din care: 30
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (din ct. 471*) 31
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (din ct. 471*) 32
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1. împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 - 1691) 33
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 5191 + 5192 + 5198) 34
3. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) 35
4. Efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405) 36
5. Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate (ct. 168) 37
6. Sume încasate în plus de la asigurători (ct. 462*) 38
7. Sume datorate cu titlu de despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări (ct. 452) 39
8. Sume datorate cu titlu despăgubiri din Fondul de rezoluție (ct. 4559) 40
9. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 -1692 + 269 + 419 + 421 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 436*** + 437*** + 4381 + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 462* + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) 41
TOTAL (rd. 33 la 41) 42
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 29 + 31 - 42 - 61 - 64) 43
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 17 + 32 + 43) 44
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADA MAI MARE DE UN AN
1. împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, cu prezentarea separată a împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 - 1691) 45
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 5191 + 5192 + 5198) 46
3. Sume încasate în plus de la asigurători (ct.462*) 47
4. Sume datorate cu titlu de despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări (ct. 452) 48
5. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) 49
6. Efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405) 50
7. Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate (ct. 168) 51
8. Sume datorate cu titlu despăgubiri din Fondul de rezoluție (ct. 4559) 52
9. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 - 1692 + 269 + 419 + 421 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 436*** + 437*** + 4381 + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 462* + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) 53
TOTAL (rd. 45 la 53) 54
H. PROVIZIOANE
1. Provizioane specifice (ct. 141 + 142+ 143 - 149) 55
2. Provizioane pentru litigii (ct. 1511) 56
3. Provizioane pentru beneficiile angajaților (ct. 1515 + 1517) 57
4. Alte provizioane (ct. 1512 + 1513 + 1514 + 1518) 58
TOTAL (rd. 55 la 58) 59
I. VENITURI IN AVANS
1. Subvenții pentru investiții (ct. 475) (rd. 61 + 62), din care: 60
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (din ct. 475*) 61
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (din ct. 475*) 62
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472- din ct. 472^1) - total (rd. 64 + 65), din care: 63
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (din ct. 472*) 64
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (din ct. 472*) 65
TOTAL (rd. 60 + 63 ) 66
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. FONDUL DE REZOLUȚIE PENTRU ASIGURĂTORI (ct. 103) (rd. 68 + 69), din care: 67
1. Fondul de rezoluție aferent asigurărilor generale (ct. 10311 + 10321 + 1033* - 1035*- 10361) 68
2. Fondul de rezoluție aferent asigurărilor de viață (ct. 10312 + 10322 + 1033* - 1035*- 10362) 69
II. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 70
III. REZERVE
Alte rezerve (ct. 1068) 71
IV. REZULTATUL REPORTAT - CAPITALUL FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (ct. 117) SOLD C 72
SOLD D 73
V. REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR (ct. 121) SOLD C 74
SOLD D 75
Repartizarea profitului (ct. 129) 76
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 67 + 70 + 71 + 72 - 73 + 74 - 75 -76) 77
* Conturi de repartizat după natura elementelor respective.
** Solduri debitoare ale conturilor respective.
*** Solduri creditoare ale conturilor respective.
^1 Analitic distinct aferent evaluării conform art. 102^1 și 102^2 din reglementările contabile menționate la capitolul I secțiunea 1.1 pct. 1 lit. c).
DIRECTOR GENERAL, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ...................... Numele și prenumele ......................
Semnătura ........................ Calitatea
Semnătura ........................
(la 30-12-2022, Punctul 1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
2.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie .........
Cod 20
- lei -
Denumirea indicatorilor
Nr. rd.
Perioada de raportare
An precedent
An curent
A
B
1
2
1
Venituri specifice Fondului de garantare a asiguraților (rd. 02 - rd. 03 )
1
Venituri specifice Fondului de garantare a asiguraților (ct. 701 + 702 + 704 + 705 + 706)
2
Reduceri comerciale acordate (ct. 709)
3
2
Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 755)
4
3
Venituri din subvenții de exploatare (ct.741)
5
4
Alte venituri din exploatare (ct.758)
6
- din care, venituri din subvenții pentru investiții (ct. 7584)
7
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01 + 04 + 05 + 06 )
8
5
Cheltuieli specifice Fondului de garantare a asiguraților (ct. 601)
9
6
a) Cheltuieli cu materialele consumabile (ct.602)
10
b) Alte cheltuieli materiale (ct. 603)
11
c) Alte cheltuieli externe (cu energie și apă) (ct. 605)
12
d) Reduceri comerciale primite (ct. 609)
13
7
Cheltuieli cu personalul (rd. 15 + 16), din care
14
a) Salarii și indemnizații (ct. 641 + 642)
15
b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială (ct. 645 + 646)
16
8
a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale (rd. 18 - 19)
17
a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813)
18
a.2) Venituri (ct. 7813)
19
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 21 - 22)
20
b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814)
21
b.2) Venituri (ct. 754 + 7814)
22
c) Ajustări de valoare privind creanțele Fondului de garantare a asiguraților ( rd. 24 - 25)
23
c.1) Cheltuieli (ct. 683 )
24
c.2) Venituri (ct. 783)
25
9
Alte cheltuieli de exploatare (rd. 27 la 32)
26
9.1. Cheltuieli privind prestațiile externe (ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 615 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628)
27
9.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate; cheltuieli reprezentând transferuri și contribuții datorate în baza unor acte normative speciale (ct. 635 + 6586*)
28
9.3. Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător (ct. 652)
29
9.4. Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale (ct. 655)
30
9.5. Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente similare (ct. 6587)
31
9.6. Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6588)
32
Ajustări privind provizioanele (rd. 34 - 35)
33
- Cheltuieli (ct. 6812)
34
- Venituri (ct. 7812)
35
Ajustări privind provizioanele specifice (rd. 37 - 38)
36
- Cheltuieli (ct.684 + 685)
37
- Venituri (ct.784 + 785)
38
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 9 la 12 - 13 + 14 + 17 + 20 + 23 + 26 + 33 + 36)
39
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE
- Profit (rd. 08 - 39)
40
- Pierdere (rd. 39 - 08)
41
10
Venituri din dobânzi (ct. 766)
42
11
Venituri din investiții financiare cedate (ct.764)
43
12
Alte venituri financiare (ct.762 + 765 + 767 + 768)
44
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 42 + 43 + 44)
45
13
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile financiare deținute ca active circulante (rd. 47 - 48)
46
- Cheltuieli (ct. 686)
47
- Venituri (ct. 786)
48
14
Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666*)
49
15
Alte cheltuieli financiare (ct. 664 + 665 + 667 + 668)
50
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 46 + 49 + 50)
51
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă)
- Profit (rd. 45 - 51)
52
- Pierdere (rd. 51 - 45)
53
VENITURI TOTALE (rd. 08 + 45)
54
CHELTUIELI TOTALE (rd. 39 + 51)
55
16
PROFITUL SAU PIERDEREA
- Profit (rd. 54 - 55)
56
- Pierdere (rd. 55 - 54)
57
DIRECTOR GENERAL,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
* Conturi de repartizat după natura elementelor respective.
3.
SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
- lei -
Denumirea elementului
Sold la începutul exercițiului financiar
Creșteri
Reduceri
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
Total, din care
Prin transfer
Total, din care
Prin transfer
A
1
2
3
4
5
6
Sume alocate de Fondul de garantare a asiguraților pentru Fondul de rezoluție pentru asiguratori (din ct.103)
Rezerve din reevaluare (ct.105)
Rezerve (ct.106)
Rezultatul reportat al Fondului de garantare a asiguraților (ct.1171 + 1175 + 1176)
Sold C
Sold D
Rezultatul reportat provenit din modificarea politicilor contabile (ct.1173)
Sold C
Sold D
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile (ct.1174)
Sold C
Sold D
Rezultatul exercițiului (ct.121)
Sold C
Sold D
Repartizarea profitului (ct.129)
Total capitaluri proprii
DIRECTOR GENERAL,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
4.
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
- lei -
DENUMIREA INDICATORULUI
Cod rând
TOTAL (col. 2 + col. 3)
Casa în lei și în valută (531)
Alte disponibilități în lei și în valută la instituții bancare (ct.512, din ct.508)
A
B
1
2
3
I. FLUXURI DE TREZORERIE DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE
1. Încasări în numerar aferente activității Fondului de garantare a asiguraților
01
2. Încasări în numerar provenite din alte venituri
02
3. Alte încasări în numerar
03
4. Plăți în numerar efectuate către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii
04
5. Plățile în numerar efectuate către și în numele angajaților
05
6. Alte plăți în numerar
06
7. Numerar net din activitatea de exploatare (rd. 01 + rd. 02 + rd. 03 - rd. 04 - rd. 05 - rd. 06)
07
II. FLUXURI DE TREZORERIE DIN ACTIVITATEA DE INVESTIȚII
1. Încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, necorporale și alte active imobilizate
08
2. Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate altor părți
09
3. Plăți în numerar pentru dobândirea de imobilizări corporale, necorporale și alte active imobilizate
10
4. Avansurile în numerar și împrumuturile acordate altor părți
11
5. Numerar net din activitatea de investiții (rd. 08 + rd. 09 - rd. 10 - rd. 11)
12
III. NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE FINANȚARE
1. Încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanță, împrumuturilor, obligațiunilor și altor împrumuturi pe termen scurt
13
2. Rambursările în numerar ale sumelor împrumutate
14
3. Plățile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea datoriei existente aferente unui contract de leasing financiar
15
4. Numerar net din activitatea de finanțare (rd. 13 + rd. 14 -rd. 15)
16
IV. CREȘTEREA (DESCREȘTEREA) NETĂ DE NUMERAR ȘI ECHIVALENT DE NUMERAR (rd. 07 + rd. 12 + rd. 16)
17
V. NUMERAR ȘI ECHIVALENT DE NUMERAR LA ÎNCEPUTUL ANULUI
18
1. Diferențe de curs favorabile
19
2. Diferențe de curs nefavorabile
20
VI. NUMERAR ȘI ECHIVALENT DE NUMERAR LA FINELE ANULUI (rd. 17 + rd. 18 + rd. 19 - rd. 20)
21
DIRECTOR GENERAL,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . . .
5. DATE INFORMATIVE la data de 31 decembrie ................
Cod 30 - lei -
I. Date privind rezultatul înregistrat Nr. rd. Nr. unități Sume
A B 1 2
Unități care au înregistrat profit 1
Unități care au înregistrat pierdere 2
Unități care nu au înregistrat nici profit, nici pierdere 3
II. Date privind plățile restante Nr. rd. Total (col. 2 + 3) Din care
Pentru activitatea curentă Pentru activitatea de investiții
A B 1 2 3
Plăți restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la 17+ 19 + 20 + 24), din care: 4
Furnizori restanți - total (rd. 06 la 08), din care: 5
- peste 30 de zile 6
- peste 90 de zile 7
- peste 1 an 8
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 10 la 14), din care: 9
- contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate 10
- contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate 11
- contribuția pentru pensia suplimentară 12
- contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj 13
- alte datorii sociale 14
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri 15
Obligații restante față de alți creditori 16
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat, din care: 17
- contribuția asiguratorie pentru muncă 18
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale 19
Credite bancare nerambursate la scadență - total (rd. 21 la 23), din care: 20
- restante după 30 de zile 21
- restante după 90 de zile 22
- restante după 1 an 23
Dobânzi restante 24
III. Număr mediu de salariați Nr. rd. 31 decembrie an precedent 31 decembrie an curent
A B 1 2
Număr mediu de salariați 25
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie 26
IV. Tichete de masă Nr. rd. Sume (lei)
A B 1
Contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaților 27
V. Alte informații Nr. rd. 31 decembrie an precedent 31 decembrie an curent
A B 1 2
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 4094) 28
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (ct. 4093) 29
Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 31 + 32), din care: 30
- împrumuturi acordate Fondului de rezoluție 31
- alte împrumuturi 32
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 34 + 35), din care: 33
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267) 34
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267) 35
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 4092 + 411 + 413 + 418), din care: 36
- creanțe comerciale externe, avansuri acordate furnizorilor externi și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 4092 + din ct. 411+ din ct. 413 + din ct. 418) 37
Creanțe comerciale neîncasate la termenul stabilit (din ct. 4092 + din ct. 411 + din ct. 413) 38
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 + 4282) 39
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (din ct. 431 + 436 + 437 + 4382 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482), (rd. 41 la 45), din care: 40
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4382) 41
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436 + 444 + 446) 42
- subvenții de încasat (ct. 445) 43
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447) 44
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului (ct. 4482) 45
Creanțele provenind din decontări între Fondul de garantare a asiguraților și societățile de asigurare(ct. 451) 46
Creanțele provenind din decontări între Fondul de rezoluție și societățile de asigurare/terți/Fondul de garantare a asiguraților (455) 47
Creanțe provenind din recuperările la masa credală ale Fondului de garantare a asiguraților (453) 48
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431+ din ct. 436 + din ct. 437 + din ct. 4382 + din ct. 444 + din ct. 445 + din ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) 49
Alte creanțe (ct. 461 + 471 + 473), (rd. 51+ 52), din care: 50
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului), (din ct. 461 + din ct. 471 + din ct. 473) 51
- sumele preluate din contul 542 "Avansuri de trezorerie" reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de 31 decembrie (din ct. 461) 52
Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: 53
- de la nerezidenți 54
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici*) 55
Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 505 + 506 + 507 + din ct. 508+ din ct. 471^1 - din ct. 472^1), (rd. 57 la 59), din care: 56
- obligațiuni emise de rezidenți 57
- titluri de stat 58
- alte investiții pe termen scurt 59
Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) 60
Casa în lei și în valută (rd. 62 + 63), din care: 61
- în lei (ct. 5311) 62
- în valută (ct. 5314) 63
Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 65 + 67), din care: 64
- în lei (ct. 5121), din care: 65
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente 66
- în valută (ct. 5124), din care: 67
- conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente 68
Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 70 + 71), din care: 69
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (ct. 5112 + 5125 + 5411) 70
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (din ct. 5125 + 5414) 71
Datorii (rd. 73 + 76 + 79 + 80 + 83 + 85 + 87 + 88 + 93 + 94 + 98), din care: 72
Credite bancare externe pe termen scurt (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mică de 1 an) (ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 74 + 75), din care: 73
- în lei 74
- în valută 75
Credite bancare externe pe termen lung (credite primite de la instituții financiare pentru care durata contractului de credit este mai mare sau egală cu 1 an) (ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 77 + 78), din care: 76
- în lei 77
- în valută 78
Credite de la trezoreria statului și dobânzile aferente (ct. 1626 + din ct. 1682) 79
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 167 + 1687), (rd. 81 + 82), din care: 80
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute 81
- în valută 82
Alte împrumuturi și datorii asimilate (ct. 167), din care: 83
- valoarea concesiunilor primite (din ct. 167) 84
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419), din care: 85
- datorii comerciale externe, avansuri primite de la clienți externi și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 + din ct. 405 + din ct. 408 + din ct. 419) 86
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421 + 423 + 426 + 427 + 4281) 87
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 + 436 + 437 + 4381 + 444 + 446 + 447 + 4481), (rd. 89 la 92), din care: 88
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 +437 + 4381) 89
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 436 + 444 + 446) 90
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447) 91
- alte datorii în legătură cu bugetul statului (ct. 4481) 92
Datoriile provenite din decontări între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări/terți (452) 93
Alte datorii (ct. 269 + 462 + 472 + 473 + 509), (rd. 95 la 97), din care: 94
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 462 + din ct. 472 + din ct. 473) 95
- subvenții nereluate la venituri (din ct. 472) 96
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt (ct. 269 + 509) 97
Dobânzi de plătit (ct. 5186) 98
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici*) 99
Fondul de rezoluție pentru asigurători (ct. 103) 100
Brevete și licențe (din ct. 205) 101
VI. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii Nr. rd. 31 decembrie an precedent 31 decembrie an curent
A B 1 2
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) 102
*) În categoria operatorilor economici nu se cuprind entitățile reglementate și supravegheate de Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, societățile reclasificate în sectorul administrației publice și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.
^1 Analitic distinct aferent evaluării conform art. 102^1 și 102^2 din reglementările contabile menționate la capitolul I secțiunea 1.1 pct. 1 lit. c).
DIRECTOR GENERAL, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ...................... Numele și prenumele ......................
Semnătura ....................... Calitatea
Semnătura .......................
(la 30-12-2022, Punctul 5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din NORMA nr. 32 din 15 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1280 din 30 decembrie 2022 )
4.
SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE
la data de 31 decembrie .........
Cod 40
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Valori brute
Sold inițial
Creșteri
Reduceri
Sold final
Total
Din care: dezmembrări și casări
(col. 5 = 1 + 2 - 3)
A
B
1
2
3
4
5
I. Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
1
X
Alte imobilizări
2
X
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
3
X
TOTAL (rd. 01 la 03)
4
X
II. Imobilizări corporale
Terenuri
5
X
Construcții
6
Instalații tehnice și mașini
7
Alte instalații, utilaje și mobilier
8
Investiții imobiliare
9
Imobilizări corporale în curs de execuție
10
Investiții imobiliare în curs de execuție
11
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
12
TOTAL (rd. 05 la 12)
13
III. Imobilizări financiare
14
X
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04 + 13 + 14)
15
SITUAȚIA AMORTIZĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE
Cod 40
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Amortizare în cursul anului
Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență
Amortizare la sfârșitul anului
(col. 9 = 6 + 7 - 8)
A
B
6
7
8
9
I. Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
16
Alte imobilizări
17
TOTAL (rd. 16 + 17)
18
II. Imobilizări corporale
Terenuri
19
Construcții
20
Instalații tehnice și mașini
21
Alte instalații, utilaje și mobilier
22
Investiții imobiliare
23
TOTAL (rd. 19 la 23)
24
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 18 + 24)
25
SITUAȚIA AJUSTĂRILOR PENTRU DEPRECIERE
Cod 40
- lei -
Elemente de imobilizări
Nr. rd.
Sold inițial
Ajustări constituite în cursul anului
Ajustări reluate la venituri
Sold final
(col. 13 = 10 + 11 - 12)
A
B
10
11
12
13
I. Imobilizări necorporale
Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare
26
Alte imobilizări
27
TOTAL (rd. 26 + 27)
28
II. Imobilizări corporale
Terenuri
29
Construcții
30
Instalații tehnice și mașini
31
Alte instalații, utilaje și mobilier
32
Investiții imobiliare
33
Imobilizări corporale în curs de execuție
34
Investiții imobiliare în curs de execuție
35
TOTAL (rd. 29 la 35)
36
III. Imobilizări financiare
37
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 28 + 36 + 37)
38
DIRECTOR GENERAL,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Calitatea
Semnătura . . . . . . . . .
Secţiunea a 4-a
Corelații în cadrul formularelor
A) ASIGURĂTORI ȘI REASIGURĂTORI
A.1. BILANȚ (cod 01)
1. rd. 07 col. 1 și 2 = rd. 01 la 06 col. 1 și 2
2. rd. 10 col 1 și 2 = rd. 08 + 09 col. 1 și 2
3. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 11 la 15 col. 1 și 2
4. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 17 la 23 col. 1 și 2
5. rd. 27 col. 1 și 2 = rd. 10 + 16 + 24 + 25 + 26 col. 1 și 2
6. rd. 34 col. 1 și 2 = rd. 28 la 33 col. 1 și 2
7. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 35 la 39 col. 1 și 2
8. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 34 + 40 + 41 col. 1 și 2
9. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 43 + 44 col. 1 și 2
10. rd. 49 col. 1 și 2 = rd. 46 la 48 col. 1 și 2
11. rd. 56 col. 1 și 2 = rd. 53 la 55 col. 1 și 2
12. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 57 + 58 col. 1 și 2
13. rd. 63 col. 1 și 2 = rd. 64 + 65 col. 1 și 2
14. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 62 + 63 + 66 col. 1 și 2
15. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 07 + 27 + 42 + 45 + 49 + 50 + 51 + 52 + 52a + 56 + 59 + 60 + 61 + 67 col. 1 și 2
16. rd. 69 col. 1 și 2 ≥ rd. 70 col. 1 și 2
17. rd. 79 col. 1 și 2 = rd. 76 + 77 + 78 col. 1 și 2
18. rd. 83 col. 1 și 2 = rd. 69 + 71 + 72 -73 + 74 + 75 + 79 - 80 + 81 - 82 col. 1 și 2
19. rd. 99 col. 1 și 2 = rd. 83 + 84 - 85 + 86 - 87 + 88 - 89 + 90 - 91 + 92- 93 + 94 - 95 + 96 - 97 - 98 col. 1 și 2
20. rd. 101 col. 1 și 2 = rd. 102 + 103 + 104 + 107 col. 1 și 2
21. rd. 107 col. 1 și 2 = rd. 108 + 109 + 110 col. 1 și 2
22. rd. 111 col. 1 și 2 = rd. 112 + 113 + 114 + 115 + 118 col. 1 și 2
23. rd. 115 col. 1 și 2 = rd. 116 + 117 col. 1 și 2
24. rd. 119 col. 1 și 2 = rd. 101 + 111col. 1 și 2
25. rd. 124 col. 1 și 2 = rd. 121 + 122 + 123 col. 1 și 2
26. rd. 133 col. 1 și 2 = rd. 126 la 132 col. 1 și 2
27. rd. 136 col. 1 și 2 = rd. 134 + 135 col. 1 și 2
28. rd. 137 col. 1 și 2 = rd. 99 + 100 + 119 + 120 + 124 + 125 + 133 + 136 col. 1 și 2
29. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 137 col. 1 și 2
A.2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
A.2.1. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII GENERALE (cod 02)
1. rd. 05 col. 1 și 2 = rd. 01 - 02 - 03 + 04 col. 1 și 2
2. rd. 08 col. 1 și 2 = rd. 09 - 10 col. 1 și 2
3. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 08 + 11 col. 1 și 2
4. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 13 + 14 + 15 col. 1 și 2
5. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 18 - 19 + 20 - 21 col. 1 și 2
6. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 05 + 06 + 07 - 12 - 16 - 17 - 22 - 23 col. 1 și 2 dacă rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2 ≥ rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 col. 1 și 2
7. rd. 24 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 25 = 0 col. 1 și 2
8. rd. 25 col. 1 și 2 = rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 - 05 - 06 - 07 col. 1 și 2 dacă rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2 ≤ rd. 12 + 16 + 17 + 22 + 23 col. 1 și 2
9. rd. 25 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 24 = 0 col. 1 și 2
A.2.2. CONTUL TEHNIC AL ASIGURĂRII DE VIAȚĂ (cod 03)
1. rd. 04 col. 1 și 2 = rd. 01 - 02 - 03 col. 1 și 2
2. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 05 + 07 + 10 + 11 col. 1 și 2
3. rd. 15 col. 1 și 2 = rd. 16 + 19 col. 1 și 2
4. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 17 - 18 col. 1 și 2
5. rd. 19 col. 1 și 2 = rd. 20 - 21 col. 1 și 2
6. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 23 + 26 + 29 col. 1 și 2
7. rd. 23 col. 1 și 2 = rd. 24 - 25 col. 1 și 2
8. rd. 26 col. 1 și 2 = rd. 27 - 28 col. 1 și 2
9. rd. 29 col. 1 și 2 = rd. 30 - 31 col. 1 și 2
10. rd. 32 col. 1 și 2 = rd. 33 - 34 col. 1 și 2
11. rd. 39 col. 1 și 2 = rd. 35 - 36 + 37 - 38 col. 1 și 2
12. rd. 43 col. 1 și 2 = rd. 40 + 41 + 42 col. 1 și 2
13. rd. 47 col. 1 și 2 = rd. 04 + 12 + 13 + 14 - 15 - 22 - 32 - 39 - 43 - 44 - 45 - 46 col. 1 și 2 dacă rd. 04 + 12 + 13 + 14 col. 1 și 2 ≥ rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 col. 1 și 2
14. rd. 47 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 48 = 0 col. 1 și 2
15. rd. 48 col. 1 și 2 = rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 - 04 - 12 - 13 - 14 col. 1 și 2 dacă rd. 04 + 12 + 13 + 14 col. 1 și 2 ≤ rd. 15 + 22 + 32 + 39 + 43 + 44 + 45 + 46 col. 1 și 2
16. rd. 48 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 47 = 0 col. 1 și 2
A.2.3. CONTUL NETEHNIC (cod 04)
1. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 05 + 06 + 07 + 10 + 11 col. 1 și 2
2. rd. 15 col. 1 și 2 = rd. 16 + 17 + 18 col. 1 și 2
3. rd. 25 - 26 col. 1 și 2 = rd. 23 - 24 col. 1 și 2
4. rd. 25 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 26 = 0 col. 1 și 2
5. rd. 26 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 25 = 0 col. 1 și 2
6. rd. 27 - 28 col. 1 și 2 = rd. 01 - 02 + 03 - 04 + 12 + 13 + 14 - 15 - 19 - 20 + 21 - 22 + 25 - 26 col. 1 și 2
7. rd. 27 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 28 = 0 col. 1 și 2
8. rd. 28 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 27 = 0 col. 1 și 2
9. rd. 31 - 32 col. 1 și 2 = rd. 29 - 30 col. 1 și 2
10. rd. 31 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 32 = 0 col. 1 și 2
11. rd. 32 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 31 = 0 col. 1 și 2
12. rd. 35 - 36 col. 1 și 2 = rd. 33 - 34 col. 1 și 2
13. rd. 35 - 36 col. 1 și 2 = rd. 27 - 28 + 31 - 32 col. 1 și 2
14. rd. 35 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 36 = 0 col. 1 și 2
15. rd. 36 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 35 = 0 col. 1 și 2
16. rd. 39 - 40 col. 1 și 2 = rd. 35 - 36 - 37 col. 1 și 2
17. rd. 39 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 40 = 0 col. 1 și 2
18. rd. 40 ≥ 0 col. 1 și 2 dacă rd. 39 = 0 col. 1 și 2
19. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 36 + 37 + 38 col. 1 și 2 dacă rd. 35=0 col. 1 și 2
20. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 37 + 38 - 35 col. 1 și 2 dacă rd. 35 - 37 - 38 ≤ 0 și rd. 35 > 0 col. 1 și 2
A.3. DATE INFORMATIVE (cod 05)
1. rd. 01 + 02 col. 1= 1
2. rd. 03 = rd. 04 + 08 + 12 + 18 + 19 + 20 + 22 col. 1, 2 și 3
3. rd. 04 = rd. 05 + 06 + 07 col. 1 și 2
4. rd. 08 = rd. 09 la 11 col. 1 și 2
5. rd. 12 = rd. 13 la 17 col. 1, 2 și 3
6. col. 1 = col. 2 + 3 pt. rd. 3 și se repetă egalitatea de la rd. 12 la rd. 22
7. col. 1 = col. 2 pt. rd. 4 și se repetă egalitatea de la rd. 5 la rd. 11
8. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 45 + 54 col. 1 și 2
9. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 46 + 47 + 48 + 49 + 50 + 51 + 53 col. 1 și 2
10. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 55 + 56 col. 1 și 2
11. rd. 60 col 1 și 2 = rd. 61 + 67 + 73 col. 1 și 2
12. rd. 121 col. 1 și 2 = rd. 122 + 125 + 128 + 129 + 132 + 134 + 135 + 136 + 139 + 140 + 145 + 149 + 152 + 158 col. 1 și 2
13. rd. 169 col. 1 și 2 = rd. 170 + 173 + 177 + 178 + 179 + 180 col. 1 și 2
A.4. SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE (cod 06)
1. rd. 04 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 01 la 03 col. 1, 2, 3 și 5
2. rd. 11 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 05 la 10 col. 1, 2, 3 și 5
3. rd. 11 col. 4 = rd. 06 + 08 + 09 col. 4
4. rd. 13 col. 1, 2, 3 și 5 = rd. 04 + 11 + 12 col. 1, 2, 3 și 5
5. rd. 13 col. 4 = rd. 11 col. 4
6. rd. 01* col. 5 = rd. 01* col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 02 la rd. 13
7. rd. 16 col. 1 la 4 = rd. 14 + 15 col. 1 la 4
8. rd. 21 col. 1 la 4 = rd. 17 la 20 col. 1 la 4
9. rd. 22 col. 1 la 4 = rd. 16 + 21 col. 1 la 4
10. rd. 14* col. 4 = rd. 14* col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 15 la rd. 22
11. rd. 25 col. 1 la 4 = rd. 23 + 24 col. 1 la 4
12. rd. 32 col. 1 la 4 = rd. 26 la 31 col. 1 la 4
13. rd. 34 col. 1 la 4 = rd. 25 + 32 + 33 col. 1 la 4
14. rd. 23* col. 4 = rd. 23* col. 1 + 2 - 3
* se repetă de la rd. 24 la rd. 34
B) COMPANII DE BROKERAJ
B.1. BILANȚ (cod 01)
1. rd. 06 col. 1 și 2 = rd. 01 la 05 col. 1 și 2
2. rd. 11 col. 1 și 2 = rd. 07 la 10 col. 1 și 2
3. rd. 18 col. 1 și 2 = rd. 12 la 17 col. 1 și 2
4. rd. 19 col. 1 și 2 = rd. 06 + 11 + 18 col. 1 și 2
5. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 20 + 21 col. 1 și 2
6. rd. 28 col. 1 și 2 = rd. 23 + 23a la 27 + 27a col. 1 și 2
7. rd. 31 col. 1 și 2 = rd. 29 la 30 col. 1 și 2
8. rd. 33 col. 1 și 2 = rd. 22 + 28 + 31 + 32 col. 1 și 2
9. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 35 la 40 col. 1 și 2
10. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 33 + 34 - 41 - 56 col. 1 și 2
11. rd. 43 col. 1 și 2 = rd. 19 + 42 - 55 col. 1 și 2
12. rd. 50 col. 1 și 2 = rd. 44 la 49 col. 1 și 2
13. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 51 la 53 col. 1 și 2
14. rd. 58 col. 1 și 2 = rd. 55 + 56 + 57 col. 1 și 2
15. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 60 + 61 + 62 + 63 col. 1 și 2
16. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 67 + 68 + 69 col. 1 și 2
17. rd. 78 col. 1 și 2 = rd. 59 + 64 + 65 + 66 - 70 + 71 - 72 + 73 - 74 + 75 - 76 - 77 col. 1 și 2
18. rd. 78 col. 1 și 2 = rd. 43 - 50 - 54 col. 1 și 2
B.2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE (cod 02)
1. rd. 01 col. 1 și 2 = rd. 02 + 09 + 10 - 11 + 12 col. 1 și 2
2. rd. 02 col. 1 și 2 = rd. 03 + 08 col. 1 și 2
3. rd. 03 col. 1 și 2 = rd. 04 + 05 + 06 + 07 col. 1 și 2
4. rd. 18 col. 1 și 2 = rd. 01 + 13 + 14 + 15 + 17 col. 1 și 2
5. rd. 25 col. 1 și 2 = rd. 26 + 27 col. 1 și 2
6. rd. 29 col. 1 și 2 = rd. 30 + 31 + 32 + 33 + 34 col. 1 și 2
7. rd. 35 col. 1 și 2 = rd. 36 - 37 col. 1 și 2
8. rd. 38 col. 1 și 2 = rd. 39 - 40 col. 1 și 2
9. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 42 - 43 col. 1 și 2
10. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 19 + 21 - 22 + 23 + 25 + 28 + 29 + 35 + 38 + 41 col. 1 și 2
11. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 18 - 44 col. 1 și 2 dacă rd. 44 - 18 > 0 col. 1 și 2
12. rd. 46 col. 1 și 2 = rd. 44 - 18 col. 1 și 2 dacă rd. 18 - 44 ≤ 0 col. 1 și 2
13. rd. 53 col. 1 și 2 = rd. 47 + 49 + 51 col. 1 și 2
14. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 55 - 56 col. 1 și 2
15. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 54 + 57 + 59 col. 1 și 2
16. rd. 61 col. 1 și 2 = rd. 53 - 60 col. 1 și 2 dacă rd. 60 - 53 > 0 col. 1 și 2
17. rd. 62 col. 1 și 2 = rd. 60 - 53 col. 1 și 2 dacă rd. 53 - 60 ≤ 0 col. 1 și 2
18. rd. 63 col. 1 și 2 = rd. 18 + 53 - 44 - 60 col. 1 și 2 dacă rd. 18 + 53 - 44 - 60 > 0 col. 1 și 2
19. rd. 64 col. 1 și 2 = rd. 44 + 60 - 18 - 53 col. 1 și 2 dacă rd. 44 + 60 - 18 - 53 ≤ 0 col. 1 și 2
20. rd. 65 col. 1 și 2 = rd. 18 + 53 col. 1 și 2
21. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 44 + 60 col. 1 și 2
22. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 65 - 66 col. 1 și 2 dacă rd. 65 - 66 > 0 col. 1 și 2
23. rd. 68 col. 1 și 2 = rd. 66 - 65 col. 1 și 2 dacă rd. 66 - 65 ≤ 0 col. 1 și 2
24. rd. 71 col. 1 și 2 = rd. 65 - 66 - 69 - 70 col. 1 și 2 dacă rd. 65 - 66 - 69 - 70 > 0 col. 1 și 2
25. rd. 72 col. 1 și 2 = rd. 68 + 69 + 70 col. 1 și 2 dacă rd. 67 = 0 col. 1 și 2
26. rd. 72 col. 1 și 2 = rd. 69 + 70 - 67 col. 1 și 2 dacă rd. 67 - 69 - 70 ≤ 0 și rd. 67 > 0 col. 1 și 2
B.3. DATE INFORMATIVE (cod 03)
1. rd. 01 + 02 col. 1= 1
2. rd. 03 col. 1 la 3 = rd. 04 + 08 + 12 + 18 + 19 + 20 + 22 col. 1 la 3
3. rd. 04 col. 1 la 3 = rd. 05 la 07 col. 1 la 3
4. rd. 08 col. 1 la 3 = rd 9 + 10 + 11 col. 1 la 3
5. rd. 12 col. 1 la 3 = rd. 13 la 17 col. 1 la 3
6. col. 1 = col. 2 + 3 se repetă de la rd. 03 la rd. 22
7. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 45 + 54 col. 1 și 2
8. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 46 + 47 + 48 + 49 + 50 + 51 + 53 col. 1 și 2
9. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 55 + 56 col. 1 și 2
10. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 61 la 64 col. 1 și 2
11. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 67 la 71 col. 1 și 2
12. rd. 76 col. 1 și 2 = rd. 77 la 79 col. 1 și 2
13. rd. 83 col. 1 și 2 = rd. 84 la 90 col. 1 și 2
14. rd. 92 col. 1 și 2 = rd. 93 + 94 col. 1 și 2
15. rd. 95 col. 1 și 2 = rd. 96 + 98 col. 1 și 2
16. rd. 100 col. 1 și 2 = rd. 101 + 102 col. 1 și 2
17. rd. 103 col. 1 și 2 = rd. 104 + 107 + 110 + 111 + 114 + 116 + 120 + 123 + 124 + 129 + 133 + 136 + 141 col. 1 și 2
18. rd. 152 col. 1 și 2 = rd. 153 + 156 + 160 + 161 + 162 + 163 col. 1 și 2
B.4. SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE (cod 04)
Totaluri pe orizontală
1. col. 5 = col. 1 + 2 - 3 (se repetă de la rd. 01 la rd. 12)
2. col. 9 = col. 6 + 7 - 8 (se repetă de la rd. 13 la rd. 21)
3. col. 13 = col. 10 + 11 - 12 (se repetă de la rd. 22 la rd. 32)
Totaluri pe verticală
4. rd. 04 = rd. 01 la rd. 03 col. 1, 2, 3 și 5
5. rd. 10 = rd. 05 la rd. 09 col. 1, 2, 3 și 5
6. rd. 10 = rd. 06 la rd. 08 col. 4
7. rd. 12 = rd. 04 + 10 + 11 col. 1, 2, 3, 4, și 5
8. rd. 15 = rd. 13 + 14 col. 6,7,8 și 9
9. rd. 20 = rd. 16 la rd. 19 col. 6, 7, 8 și 9
10. rd. 21 = rd. 15 + 20 col. 6, 7, 8 și 9
11. rd. 24= rd. 22 la rd. 23 col. 10, 11, 12 și 13
12. rd. 30 = rd. 25 la rd. 29 col. 10, 11, 12 și 13
13. rd. 32 = rd. 24 + 30 + 31 col. 10, 11, 12 și 13
C) FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR
C.1. BILANȚ (cod 10)
1. rd. 05 col. 1 și 2 = rd. 01 la 04 col. 1 și 2
2. rd. 13 col. 1 și 2 = rd. 06 la 12 col. 1 și 2
3. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 14 + 15 col. 1 și 2
4. rd. 17 col. 1 și 2 = rd. 05 + 13 + 16 col. 1 și 2
5. rd. 20 col. 1 și 2 = rd. 18 + 19 col. 1 și 2
6. rd. 25 col. 1 și 2 = rd. 21 la 24 col. 1 și 2
7. rd. 27 col. 1 și 2 = rd. 26 col. 1 și 2
8. rd. 29 col. 1 și 2 = rd. 20 + 25 + 27 + 28 col. 1 și 2
9. rd. 30 col. 1 și 2 = rd. 31 + 32 col. 1 și 2
10. rd. 42 col. 1 și 2 = rd. 33 la 41 col. 1 și 2
11. rd. 43 col. 1 și 2 = rd. 29 + 31 - 42 - 61 - 64 col. 1 și 2
12. rd. 44 col. 1 și 2 = rd. 17 + 32 + 43 col. 1 și 2
13. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 45 la 53 col. 1 și 2
14. rd. 59 col. 1 și 2 = rd. 55 la 58 col. 1 și 2
15. rd. 60 col. 1 și 2 = rd. 61 + 62 col. 1 și 2
16. rd. 63 col. 1 și 2 = rd. 64 + 65 col. 1 și 2
17. rd. 66 col. 1 și 2 = rd. 60 + 63 col. 1 și 2
18. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 68 + 69 col. 1 și 2
19. rd. 77 col. 1 și 2 = rd. 67 + 70 + 71 + 72 - 73 + 74 - 75 - 76 col. 1 și 2
C.2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE (cod 20)
1. rd. 01 col. 1 și 2 = rd. 02 - 03 col. 1 și 2
2. rd. 08 col. 1 și 2 = rd. 01 + 04 + 05 + 06 col. 1 și 2
3. rd. 14 col. 1 și 2 = rd. 15 + 16 col. 1 și 2
4. rd. 17 col. 1 și 2 = rd. 18 - 19 col. 1 și 2
5. rd. 20 col. 1 și 2 = rd. 21 - 22 col. 1 și 2
6. rd. 23 col. 1 și 2 = rd. 24 - 25 col. 1 și 2
7. rd. 26 col. 1 și 2 = rd. 27 la 32 col. 1 și 2
8. rd. 33 col. 1 și 2 = rd. 34 - 35 col. 1 și 2
9. rd. 36 col. 1 și 2 = rd. 37 - 38 col. 1 și 2
10. rd. 39 col. 1 și 2 = rd. 09 la 12 - 13 + 14 + 17 + 20 + 23 + 26 + 33 + 36 col. 1 și 2
11. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 08 - 39 col. 1 și 2 dacă rd. 08 - 39 > 0 col. 1 și 2
12. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 39 - 08 col. 1 și 2 dacă rd. 08 - 39 ≤ 0 col. 1 și 2
13. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 42 + 43 + 44 col. 1 și 2
14. rd. 46 col. 1 și 2 = rd. 47 - 48 col. 1 și 2
15. rd. 51 col. 1 și 2 = rd. 46 + 49 + 50 col. 1 și 2
16. rd. 52 col. 1 și 2 = rd. 45 - 51 col. 1 și 2 dacă rd. 45 - 51 > 0 col. 1 și 2
17. rd. 53 col. 1 și 2 = rd. 51 - 45 col. 1 și 2 dacă rd. 45 - 51 ≤ 0 col. 1 și 2
18. rd. 54 col. 1 și 2 = rd. 08 + 45 col. 1 și 2
19. rd. 55 col. 1 și 2 = rd. 39 + 51 col. 1 și 2
20. rd. 56 col. 1 și 2 = rd. 54 - 55 col. 1 și 2 dacă rd. 54 - 55 > 0 col. 1 și 2
21. rd. 57 col. 1 și 2 = rd. 55 - 54 col. 1 și 2 dacă rd. 54 - 55 ≤ 0 col. 1 și 2
C.3. DATE INFORMATIVE (cod 30)
1. rd. 01 + 02 col. 1 = 1
2. rd. 04 col. 1 la 3 = rd. 05 + 09 + 15 la 17 + 19 + 20 + 24 col. 1 la 3
3. rd. 05 col. 1 la 3 = rd. 06 la 08 col. 1 la 3
4. rd. 09 col. 1 la 3 = rd 10 la 14 col. 1 la 3
5. rd. 20 col. 1 la 3 = rd. 21 la 23 col. 1 la 3
6. col. 1 = col. 2 + 3 se repetă de la rd. 04 la rd. 24
7. rd. 30 col. 1 și 2 = rd. 31 + 32 col. 1 și 2
8. rd. 33 col. 1 și 2 = rd. 34 + 35 col. 1 și 2
9. rd. 40 col. 1 și 2 = rd. 41 la 45 col. 1 și 2
10. rd. 50 col. 1 și 2 = rd. 51 + 52 col. 1 și 2
11. rd. 56 col. 1 și 2 = rd. 57 la 59 col. 1 și 2
12. rd. 61 col. 1 și 2 = rd. 62 + 63 col. 1 și 2
13. rd. 64 col. 1 și 2 = rd. 65 + 67 col. 1 și 2
14. rd. 69 col. 1 și 2 = rd. 70 + 71 col. 1 și 2
15. rd. 72 col. 1 și 2 = rd. 73 + 76 + 79 + 80 + 83 + 85 + 87 + 88 + 93 + 94 + 98 col. 1 și 2
16. rd. 73 col. 1 și 2 = rd. 74 + 75 col. 1 și 2
17. rd. 76 col. 1 și 2 = rd. 77 + 78 col. 1 și 2
18. rd. 80 col. 1 și 2 = rd. 81 + 82 col. 1 și 2
19. rd. 88 col. 1 și 2 = rd. 89 la 92 col. 1 și 2
20. rd. 94 col. 1 și 2 = rd. 95 la 97 col. 1 și 2
D.4. SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE (cod 40)
Totaluri pe orizontală
1. col. 5 = col. 1 + 2 - 3 (se repeta de la rd. 01 la rd. 15)
2. col. 9 = col. 6 + 7 - 8 (se repeta de la rd. 16 la rd. 25)
3. col. 13 = col. 10 + 11 - 12 (se repeta de la rd. 26 la rd. 38)
Totaluri pe verticală
4. rd. 04 = rd. 01 la rd. 03 col. 1, 2, 3 și 5
5. rd. 13 = rd. 05 la rd. 12 col. 1, 2, 3 și 5
6. rd. 13 = rd. 06 la rd. 12 col. 4
7. rd. 15 = rd. 04 + 13 + 14 col. 1, 2,3,4,și 5
8. rd. 18 = rd. 16 + 17 col. 6,7,8 și 9
9. rd. 24 = rd. 19 la rd. 23 col. 6, 7, 8 și 9
10. rd. 25 = rd. 18 + 24 col. 6, 7, 8 și 9
11. rd. 28= rd. 26 + rd. 27 col. 10, 11, 12 și 13
12. rd. 36 = rd. 29 la rd. 35 col. 10, 11, 12 și 13
13. rd. 38 = rd. 28 + 36 + 37 col. 10, 11, 12 și 13
Secţiunea a 5-a
Corelații între formulare
A) ASIGURĂTORI ȘI REASIGURĂTORI
Nr. crt.
Indicatorii din formular
Corespund cu indicatorii din formular
Cod formular
Nr. rând
Coloana
Cod formular
Nr. rând
Coloana
1
02
24
1 și 2
04
01
1 și 2
2
02
25
1 și 2
04
02
1 și 2
3
03
47
1 și 2
04
03
1 și 2
4
03
48
1 și 2
04
04
1 și 2
5
01
96
1 și 2
04
39
1 și 2
6
01
97
1 și 2
04
40
1 și 2
7
01
70
2
05
161
2
8
01
96
2
05
01
2
9
01
97
2
05
02
2
10
01
07 + 27 + 56
1 și 2
06
13 - 22 - 34
1 și 5
1 și 4
1 și 4
B) COMPANII DE BROKERAJ
Nr. crt.
Indicatorii din formular
Corespund cu indicatorii din formular
Cod formular
Nr. rând
Coloana
Cod formular
Nr. rând
Coloana
1
01
75
1 și 2
02
71
1 și 2
2
01
76
1 și 2
02
72
1 și 2
3
01
75
2
03
01
2
4
01
76
2
03
02
2
5
01
41 + 50
2 ≥
03
03
1
6
01
60
2
03
144
2
7
01
06
1 și 2
04
04 - 15 - 24
1 și 5
6 și 9
10 și 13
8
01
11
1 și 2
04
10 - 20 - 30
1 și 5
6 și 9
10 și 13
9
01
18
1 și 2
04
11 - 31
1 și 5
10 și 13
C) FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR
Nr. crt.
Indicatorii din formular
Corespund cu indicatorii din formular
Cod formular
Nr. rând
Coloana
Cod formular
Nr. rând
Coloana
1
10
74
1 și 2
20
56
1 și 2
2
10
75
1 și 2
20
57
1 și 2
3
10
74
2
30
01
2
4
10
75
2
30
02
2
5
10
42 + 54
2 ≥
30
04
1
6
10
67
2
30
100
2
7
10
05
1 și 2
40
04 - 18 - 28
1 și 5
6 și 9
10 și 13
8
10
13
1 și 2
40
13 - 24 - 36
1 și 5
6 și 9
10 și 13
9
10
16
1 și 2
40
14 - 37
1 și 5
10 și 13
-----