DECIZIA nr. 509 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f), ale art. 67 alin. (2) fraza finală și alin. (5) fraza finală și ale art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f), ale art. 67 alin. (2) și (5) și ale art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bădița în Dosarul nr. 5.258/311/2020/a2 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.233D/2021.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, întrucât autorul excepției nu formulează critici de neconstituționalitate. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) și ale art. 67 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Decizia penală nr. 1 din 18 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.258/311/2020/a2, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f), ale art. 67 alin. (2) și (5) și ale art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bădița într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației privind durata procesului, în cadrul căreia autorul excepției a formulat cerere de recuzare a președintelui completului de judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susține, în esență, că textul criticat nu reglementează criterii obiective de stabilire a situației de incompatibilitate ori o procedură de evaluare a acesteia. În ceea ce privește dispozițiile art. 67 alin. (2) fraza finală din Codul de procedură penală, susține, în esență, că, în cauză, toți judecătorii instanței judecătorești se află în stare de incompatibilitate, deoarece toți au participat la grevă și proteste, astfel încât exceptarea unora dintre aceștia de la recuzare instituie un beneficiu de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi. Referitor la dispozițiile art. 67 alin. (5) fraza finală din Codul de procedură penală, susține că se impune ca instanța judecătorească competentă să constate inadmisibilitatea să fie diferită de instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul recuzat. Cu privire la dispozițiile art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, astfel cum rezultă din actul de sesizare, autorul excepției nu a formulat critici de neconstituționalitate, în scris sau oral, în fața instanței judecătorești.

6. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și, în acest sens, invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 500 din 30 iunie 2016.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f), ale art. 67 alin. (2) și (5) și ale art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală. Având în vedere criticile formulate de autor, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f), ale art. 67 alin. (2) fraza finală și alin. (5) fraza finală și ale art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 64 alin. (1) lit. f): „(1)Judecătorul este incompatibil dacă: (…) f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.“;– Art. 67 alin. (2) fraza finală și alin. (5) fraza finală

(2) (…) Este inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării. (…)

(5) (…) Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare.“;

– Art. 68 alin. (5) și (7): „(5) Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. (…)

(5) Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. (…)

(7) Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.“

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la valorile supreme în statul de drept și principiul legalității, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al structurii excepției de neconstituționalitate, expres consacrată de dispozițiile art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, din dosarul Curții Constituționale rezultă că notele autorului privind excepția de neconstituționalitate sunt incomplete, lipsind două pagini (paginile 4 și 5), iar, ca urmare a solicitării instanței de control constituțional de completare a excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori (instanța de sesizare) a comunicat că, în Dosarul nr. 5.258/311/2020/a2, aflat pe rolul său, se află, de asemenea, un exemplar incomplet al notelor privind excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul Gheorghe Bădița.

13. În aceste condiții, Curtea reiterează considerentele Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în care a statuat că va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cazul în care aceasta nu cuprinde motivarea ca, element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie din cauza generalității sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.

14. Prin urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, lipsa de diligență a autorului excepției de neconstituționalitate de a depune, la instanța de sesizare, notele complete privind excepția de neconstituționalitate invocată echivalează cu lipsa motivării acesteia, ținând seama de exigențele dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

15. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea constată că normele procesual penale criticate au mai fost examinate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, prin care Curtea a constatat constituționalitatea acestora.

16. În motivarea soluției sale, instanța de control constituțional a reținut, în paragrafele 15-21 ale deciziei precitate, că incompatibilitatea constă în imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, spre a nu influența caracterul echitabil al procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut că termenul „suspiciune rezonabilă“, utilizat în relație cu instituția recuzării, determină analiza acestuia prin raportare la afectarea imparțialității judecătorului. Curtea a observat că recuzarea este o ipoteză de excludere a judecătorului suspect - judex suspectus (distinct de judex incapax și judex inhabilis) -, iar suspiciunea poate avea numeroase temeiuri; astfel cum se arată în literatura de specialitate, „pot exista anumite împrejurări, interese, relațiuni, pasiuni, preocupațiuni care ar putea să producă îndoială, suspiciune asupra imparțialității judecătorului, și de aceea legea, în interesul bunei justiții, a încrederii în justiție, și a prestigiului acesteia, prevede recuzabilitatea judecătorului suspect. (...), judex suspectus trebuie să fie dispensat de a judeca procesul, în care, ținându-se cont de forța medie de rezistență individuală, s-ar putea prezuma că este imparțial (...)“.

17. Cu privire la imparțialitate, Curtea a observat că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, „justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ținându-se seama totodată de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Așadar, Curtea a reținut că principiul imparțialității justiției constituie un corolar al principiului legalității ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre. De altfel, instanța de contencios constituțional a subliniat în jurisprudența sa că neutralitatea este de esența justiției (Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004).

18. Totodată, Curtea a observat, în acord cu jurisprudența instanței de la Strasbourg (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Procola împotriva Luxemburgului; Le Compte, Van Leuven și de Meyere împotriva Belgiei; Thorgeirson împotriva Islandei; Hauschildt împotriva Danemarcei; Kleyn și alții împotriva Olandei; Piersack împotriva Belgiei, De Cubber împotriva Belgiei; Grieves împotriva Regatului Unit al Marii Britanii; Kyprianou împotriva Ciprului; Wettstein împotriva Elveției; Padovani împotriva Italiei; Rudnichenko împotriva Ucrainei; Castillo Algar împotriva Spaniei; Micallef împotriva Maltei), că imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde să determine convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. De asemenea, imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, și Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015).

19. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv și cel subiectiv și că, pentru a statua asupra imparțialității judecătorului, același act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât și prin prisma celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunțată în Cauza Olujić împotriva Croației, paragraful 57 și următoarele, și Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). Potrivit jurisprudenței aceleiași instanțe, imparțialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând să fie dovedită, însă Curtea europeană poate aplica, de asemenea, testul obiectiv pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanții pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30, și Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Grieves împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 69). În aplicarea acestui test, opinia părții cu privire la imparțialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esențial este ca bănuielile referitoare la imparțialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluționarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, și Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98).

20. Având în vedere jurisprudența celor două instanțe, precitată, Curtea a constatat că, în cazul recuzării pentru cazul de incompatibilitate reglementat la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, criteriul general acceptat pentru excludere este „percepția rezonabilă de subiectivism“, modalitățile de a stabili dacă există percepția de subiectivism evoluând de la o „probabilitate mare“ de subiectivism până la o „probabilitate reală“, o „posibilitate substanțială“ și o „suspiciune rezonabilă“ de subiectivism. Percepția de subiectivism se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, așadar, ceea ce este decisiv este dacă temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparțialitate pot fi considerate ca justificate, în mod obiectiv, de către un observator rezonabil care reprezintă societatea. Cu alte cuvinte, în cazurile în care se solicită recuzarea unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conștient sau inconștient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă și bine informată ar percepe existența unui atare subiectivism.

21. În concluzie, întrucât există o jurisprudență coerentă, constantă și clară a instanței de contencios constituțional și a instanței europene cât privește analiza imparțialității judecătorului cauzei, Curtea nu poate reține că prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate.

22. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (2) fraza finală din Codul de procedură penală, Curtea a pronunțat Decizia nr. 565 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 27 ianuarie 2023, paragrafele 28-32, în care a reiterat considerente din jurisprudența sa constantă potrivit cărora procedura de soluționare a cererilor de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiție. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicțional numai în sens formal (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 24). Proceduri similare se regăsesc și cu privire la alte instituții - cum ar fi strămutarea, desemnarea altei instanțe, declinarea de competență, trimiterea cauzei la alt parchet și trecerea cauzei de la un organ de cercetare la altul - care nu soluționează fondul cauzei, ci un incident în administrarea justiției, în scopul bunei funcționări a sistemului judiciar.

23. Curtea Constituțională a mai reținut că reglementarea soluționării cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit simplificarea modalităților de soluționare a cazurilor de incompatibilitate (abținere și recuzare), astfel încât să nu poată fi afectată celeritatea procesului penal prin abțineri și recuzări repetate, inclusiv prin recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanță sau a procurorilor de la parchet, care ar conduce la tergiversarea soluționării cauzei penale, în defavoarea înfăptuirii cu operativitate a actului de justiție. După rezolvarea cauzei penale de către procuror, aceasta va fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, care va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, contrar susținerilor autorului excepției, câtă vreme normele legale criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, susținerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei și nu poate fi primită.

24. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) fraza a doua din Codul de procedură penală, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a pronunțat Decizia nr. 275 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 24 iulie 2018, în care a reținut că normele procesual penale ale art. 67 reglementează procedura de soluționare a cererii de recuzare, similar dispozițiilor cuprinse în art. 51 din Codul de procedură penală din 1968, aceasta constând în parcurgerea a două etape de rezolvare a cererii de recuzare. În primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare presupune o etapă de examinare a admisibilității în principiu, care se realizează de judecătorul sau de completul de judecată în fața căruia a fost formulată cererea de recuzare. Prin aceasta însă persoana împotriva căreia a fost formulată cerere de recuzare nu se pronunță cu privire la propria incompatibilitate, astfel cum susține autoarea excepției, ci cu privire la respectarea condițiilor de admisibilitate a cererii de recuzare, astfel cum sunt acestea în mod expres reglementate în cuprinsul alin. (2)-(5) ale art. 67 din Codul de procedură penală. Într-o a doua etapă, dacă se constată faptul că cererea de recuzare este admisibilă în principiu, urmează ca aceasta să fie trimisă spre soluționare unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe. Cu titlu de excepție, potrivit alin. (8) al art. 68 din Codul de procedură penală, când pentru soluționarea abținerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiași instanțe, cererea se soluționează de un judecător de la instanța ierarhic superioară. În aceste condiții, având în vedere cele menționate, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și dreptul la apărare, astfel încât a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate (paragrafele 13 și 14).

25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bădița în Dosarul nr. 5.258/311/2020/a2 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) și ale art. 67 alin. (2) fraza finală și alin. (5) fraza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

-----