DECIZIA nr. 263 din 14 mai 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Modan Laurențiu în Dosarul nr. 664/1/2020/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.486D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 268 din 6 martie 2008 și nr. 622 din 7 octombrie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele

4. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 664/1/2020/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepția a fost ridicată de Modan Laurențiu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că suprimarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, pronunțate tot în recurs, împiedică partea interesată să obțină reformarea hotărârii recurate, instituind un tratament discriminatoriu între justițiabili. În acest sens, se arată că în procesele începute sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 este suprimat dreptul la recurs împotriva încheierilor de respingere a cererilor de recuzare pronunțate tot în recurs, în timp ce în procesele guvernate de Codul de procedură civilă actual este recunoscut dreptul la recurs împotriva acelorași încheieri. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018.

6. Se mai susține că prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 44 alin. (1 ) și (2) și art. 53 din Constituție, deoarece, prin nerecunoașterea dreptului la recurs nu se mai pot obține drepturile bănești ce constituie obiectul acțiunii introductive.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.“ În legătură cu obiectul excepției, Curtea reține că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât acestea continuă să își producă efectele în cauză.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 622 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 25 mai 2022, invocând jurisprudența sa în materie, Curtea a răspuns criticii potrivit căreia textul legal criticat ar contraveni prevederilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și la accesul liber la justiție, întrucât, în condițiile în care încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul, iar cererea de recuzare este formulată în faza procesuală a recursului, partea interesată este lipsită de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri, și a reținut că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție. Tocmai în considerarea acestui principiu constituțional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de încheierea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului. Accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situații speciale, poate institui reguli speciale.

14. În ceea ce privește invocarea încălcării prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că prin dispozițiile legale deduse controlului de constituționalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite.

15. Totodată, referitor la susținerea că noua reglementare procesual civilă prevede că în situația în care hotărârea prin care s-a soluționat cauza este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, încheierea de respingere a cererii de recuzare va putea fi atacată totuși cu recurs, prin Decizia nr. 622 din 7 octombrie 2021, anterior citată, paragraful 29, invocată și în prezenta cauză, Curtea a reținut că acesta nu reprezintă un temei care să ridice problema unei eventuale modificări a jurisprudenței constante a Curții Constituționale, întrucât soluția legislativă criticată și constatată ca fiind constituțională se situează în marja de apreciere a legiuitorului în reglementarea căilor de atac.

16. De altfel, prin Decizia nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 5 aprilie 2019, paragraful 18, Curtea a statuat că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele asemenea, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa ori principiilor și textelor constituționale de referință. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Beles și alții împotriva Cehiei, paragraful 61, prin care instanța de la Strasbourg a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Modan Laurențiu în Dosarul nr. 664/1/2020/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 mai 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

-----