Legislator Case Law & Legislation
295188 RO

ACORD din 23 aprilie 2024 între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării

10 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Table of Provisions (10)

Statutory Text (10 Articles)

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Scop

Scopul prezentului acord este de a consolida cooperarea în domeniul apărării, prin schimbul de expertiză și cunoștințe în interesul ambelor părți.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Organismele autorizate ale părților

(1) Organismele autorizate ale părților pentru punerea în aplicare a prezentului acord sunt următoarele

a) pentru Republica Coreea: Ministerul Apărării Naționale al Republicii Coreea;

b) pentru România: Ministerul Apărării Naționale din România.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), organismul autorizat pentru punerea în aplicare a articolului 3 alineatul (1) literele b) și c) este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, iar organismul autorizat pentru punerea în aplicare a articolului 3 alineatul (1) litera c) este Administrația Programului de Achiziții în Domeniul Apărării din Republica Coreea.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Domenii de aplicare

(1) Părțile convin prin prezenta să coopereze, în cadrul legilor, reglementărilor și politicilor lor naționale, în următoarele domenii

a) promovarea contactelor bilaterale în domeniul apărării prin educație militară, instruire, sport, schimburi culturale și schimburi de informații și experiență;

b) promovarea cooperării în domenii specifice, care urmează să fie convenite de către părți, inclusiv în domenii de sprijin și servicii pentru produsele de apărare, precum și în proiecte bilaterale privind echipamentele și componentele de apărare;

c) promovarea cooperării între industriile de apărare, publice și private ale celor două părți în diverse domenii de interes reciproc, inclusiv transferul de tehnologie, asistență tehnică, formare și coproducție;

d) promovarea cooperării în domeniul medical, al științei, al tehnologiei și al cercetării și dezvoltării;

e) promovarea cooperării în alte domenii stabilite de comun acord, în domeniul apărării.

(2) Activitățile specifice de cooperare în domeniile prevăzute în prezentul articol sunt stabilite prin acordul părților.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Grupuri de lucru privind politica de apărare

În vederea monitorizării, gestionării și punerii în aplicare a prezentului acord, părțile convin să organizeze grupuri de lucru privind politica de apărare. Grupurile de lucru privind politica de apărare sunt găzduite alternativ și în mod regulat în Republica Coreea și în România.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Aspecte financiare

(1) În punerea în aplicare a prezentului acord, cu excepția cazului în care se convine altfel, partea trimițătoare își suportă propriile costuri pe durata șederii pe teritoriul statului gazdă.

(2) Dispoziții financiare specifice, ca parte a unor aranjamente de implementare, vor fi negociate și încheiate în temeiul prezentului acord.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Aspecte legale

(1) Personalul părții trimițătoare respectă legile și reglementările statului gazdă pe durata șederii pe teritoriul acestuia.

(2) Despăgubirile pentru pagubele sau pierderile de bunuri cauzate de acte sau omisiuni ale personalului părții trimițătoare suferite de persoane civile sau organizații din statul gazdă se stabilesc prin consultări între organismele autorizate ale părților.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Protecția informațiilor clasificate

Toate aspectele legate de protecția informațiilor clasificate în cadrul cooperării în domeniul apărării, în temeiul prezentului acord, vor fi reglementate de prevederile Acordului dintre Guvernul Republicii Coreea și Guvernul României privind protecția informațiilor militare clasificate, semnat la București la 26 martie 2015.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Soluționarea disputelor

Orice dispute care rezultă din interpretarea sau punerea în aplicare a prezentului acord se soluționează exclusiv prin consultare și negociere între părți. În vederea soluționării nu se recurge la tribunale naționale sau internaționale sau la terțe părți.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Dispoziții finale

(1) Prezentul acord este încheiat pe o perioadă nedeterminată și intră în vigoare în a treizecea (30) zi de la data primirii ultimei notificări scrise de către părți, transmisă prin canale diplomatice, privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.

(2) Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților. Orice astfel de modificare intră în vigoare în conformitate cu aceeași procedură ca cea prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol.

(3) Oricare dintre părți poate denunța prezentul acord în orice moment, prin notificarea scrisă a celeilalte părți. Acordul va înceta în cea de-a o sută optzecea (180) zi de la primirea unei astfel de notificări de către cealaltă parte.

(4) Încetarea valabilității prezentului acord nu afectează programele sau activitățile în curs de desfășurare în temeiul prezentului acord, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

ACORD din 23 aprilie 2024 · ACT INTERNAȚIONAL · MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 6 martie 2025

Notă

Ratificat prin LEGEA nr. 13 din 5 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 6 martie 2025.

Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea (denumite în continuare părțile),

având în vedere relațiile de prietenie existente între părți,

dorind să îmbunătățească și să consolideze relația bilaterală existentă prin cooperarea în domeniul apărării între părți,

intenționând să promoveze cooperarea în domeniul apărării între cele două părți, pe baza principiilor egalității, avantajului reciproc și respectului pentru suveranitate și

dorind să pună în aplicare prezentul acord, în conformitate cu politicile naționale și internaționale ale celor două state, întrun mod care să nu contravină legislațiilor naționale și să nu aducă atingere obligațiilor asumate de statele lor la nivel internațional,

au convenit următoarele

În acest sens, subsemnații, autorizați în mod corespunzător de către propriile guverne, am semnat prezentul acord.

Semnat în două exemplare la Seoul, în data de 23 aprilie 2024, în limbile română, coreeană și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergență de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru

Guvernul României

Angel Tîlvăr,

ministrul apărării naționale

Pentru

Guvernul Republicii Coreea

Shin Wonsik,

ministrul apărării naționale

-----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →